ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 461/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamantul

R.A. a solicitat anularea Ordinului de trecere în rezervă nr.01959 din 15 iulie

1998 emis de Ministrul de Interne.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat nu i-a fost

comunicat și este nelegal deoarece a fost emis fără o cercetare prealabilă a

faptei ce constituie abatere disciplinară; fără ascultarea sa și cu depășirea

termenului de 30 de zile prevăzut de art.13 alin.4 din Legea nr.1/1970;

totodată, au fost încălcate prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr.80/1995

și art. 1 din Regulamentul nr.754/1998 al Ministerului de Interne.

De

asemenea, a arătat că ordinul de trecere în rezervă a fost emis fără a se

aștepta soluționarea dosarului nr. P/40016/21 mai 1998 al Direcției Generale de

Poliție a Municipiului București de către parchetul militar și este nemotivat în

fapt.

Prin

întâmpinare, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a invocat

excepția puterii lucrului judecat, iar Ministerul de Interne a invocat excepția

tardivității acțiunii.

În

susținerea excepției puterii lucrului judecat s-a arătat că, prin sentința

civilă nr.1682 din 5 decembrie 2000, irevocabilă, Curtea de Apel București a

respins acțiunea reclamantului.

Prin

încheierea din 1 aprilie  2003, a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat,

reținându-se că, deși părțile și obiectul cauzei din prezentul dosar sunt

identice cu cele din dosarul în care s-a pronunțat sentința civilă

nr.1682/2000, diferă cauza juridică.

Curtea

de Apel București, secția contencios administrativ, prin sentința civilă nr.568

din 22 aprilie 2003, a admis excepția invocată în temeiul art. 5 din Legea

nr.29/1990; a respins acțiunea reclamantului,  ca tardiv formulată.

S-a

reținut că, în motivarea acțiunii ce a format obiectul dosarului nr. 571/2000,

în care s-a pronunțat sentința civilă nr.1682/2000, reclamantul  a făcut

referire la Ordinul nr.II/01959 din 15  iulie 1998 emis de Ministrul de

Interne, având, deci, cunoștință de trecerea sa în rezervă.

Totodată,

s-a reținut că, potrivit actelor din dosar, o copie a ordinului a fost trimisă

la subunitatea la care-și desfășura activitatea reclamantul, fiind, deci, de

înțeles că în documentele întocmite cu ocazia trecerii în rezervă este

menționat ordinul în discuție.

Apoi,

s-a reținut că, chiar dacă s-ar primi susținerea reclamantului că ordinul nu

i-a fost comunicat, este evident că a avut cunoștință de existența acestuia,

întrucât în dosarul nr.571/2000, a indicat numărul și obiectul ordinului; or,

chiar din acel moment, 17 aprilie 2000, când a formulat prima acțiune,

reclamantul avea posibilitatea să conteste ordinul, astfel că acțiunea

introdusă la 14 februarie 2003 este tardivă.

Împotriva

sentinței a declarat recurs reclamantul, susținând, în esență, că acțiunea a

fost formulată în termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr.29/1990, întrucât

ordinul atacat nu i-a fost comunicat, așa cum prevede legea.

Recursul

este nefondat.

Din

actele dosarului, respectiv sentința civilă nr.1682 din 5 decembrie 2000,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția contencios administrativ

(definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului reclamantului), rezultă

că, Consiliul de judecată constituit la nivelul Direcției Generale de Poliție a

Municipiului București, prin hotărârea din 19 iunie 1998, a propus trecerea în

rezervă a reclamantului pe motiv că ar fi săvârșit infracțiunea de luare de

mită, iar în acest sens Ministrul de Interne a emis Ordinul nr.II/01959 din 15

iulie 1998.

Cu

privire la acest ordin, depus în copie în dosar nr. 571/2000, în care s-a

pronunțat sentința civilă nr. 1682/2000, reclamantul a făcut referire în

acțiune, susținând că măsura trecerii sale în rezervă este nelegală și,

totodată, că hotărârea și ordinul nu i-au fost comunicate in extenso.

Prin

sentința civilă nr. 1682/2000, au fost respinse excepțiile de tardivitate și de

inadmisibilitate a acțiunii, invocate de Ministerul de Interne.

Referitor

la excepția de inadmisibilitate, s-a reținut că, ordinul de trecere în rezervă

este un act administrativ care nu intră în categoria actelor de comandament,

astfel că sub acest aspect acțiunea nu este inadmisibilă.

Tot

prin hotărârea sus-menționată, s-a reținut că, acțiunea reclamantului nu este

tardivă, întrucât  in extenso hotărârea Consiliului de judecată și ordinul de

trecere în rezervă, nu i-au fost comunicate, acestea fiind depuse la dosar,

numai în faza de judecată, la cererea reclamantului.

Dar,

acțiunea reclamantului a fost respinsă pe fond,  reținându-se că măsura

trecerii sale în rezervă este legală.

Așadar,

aspectele referitoare la comunicarea ordinului de trecere în rezervă au fost

discutate în cadrul primei acțiuni formulată de reclamant, soluționată

definitiv și irevocabil.

Deci,

din cele ce preced se degaja clar ideea că, data la care a fost depus la dosar

nr. 571/2000, la cererea reclamantului, in extenso ordinul de trecerea sa în

rezervă, constituie data comunicării acestuia; în raport de această dată s-a și

apreciat că, prima acțiune, formulată de reclamant, nu este tardivă.

Or, în

raport de cele expuse, prima instanță a reținut corect că, acțiunea formulată

la 14 februarie 2003, prin care sunt reiterate aspectele de nelegalitate ale

ordinului de trecere în rezervă, de care in extenso reclamantul a luat

cunoștință încă din anul 2000, când a fost depus la dosarul nr. 571/2000 și se

consideră că data comunicării, este tardivă, fiind sesizată instanța peste

termenele prevăzute  de art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În

consecință, soluția adoptată este legală și temeinică, iar recursul nefondat,

urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul

declarat de R.A. împotriva sentinței civile nr.568 din  22 aprilie 2003 a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 5 februarie 2004.