ÎCCJ, decizie (scj.ro #85057)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #85057) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Autoritate de lucru judecat. Problema identității de
obiect.
Codul civil, art. 1201
Codul de procedură
civilă, art. 166
Cuprins pe materii: Drept procesual civil
Indice alfabetic: Acțiune
Autoritate
de lucru judecat
Cauză
Nulitate.
Obiect
Părți
Potrivit
art. 1201 Cod Civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în
judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași
cauză și este între aceleași părți, făcută
de ele și împotriva lor în aceeași calitate.
Pentru
a exista identitate de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat
în ambele acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul
acțiunilor să rezulte că este același. Soluția
dată în prima acțiune are autoritate de lucru judecat în cea de a
doua acțiune, chiar dacă în primul litigiu nulitatea absolută a
actului, a fost discutată numai pe cale incidentală.
Î.C.C.J.,
Secția de contencios administrativ și fiscal,
Decizia
nr. 4615 din 29 noiembrie 2007
Prin cererea
înregistrată la 20 decembrie 2004, reclamantul NV a chemat în
judecată pe pârâții Inspectoratul General al Poliției Române
și Direcția Generală de Poliție a Municipiului
București, solicitând a se dispune comunicarea a mai multor acte, printre
care și a ordinului de trecere în rezervă nr.01107 din 25 iunie
1998 al I.G.P.
În motivarea acțiunii,
reclamantul a arătat că, la data de 13 septembrie 2004, când a fost
primit în audiență de directorul general al D.G.M.P. a adresat un
memoriu, prin care solicita copii de pe actele respective.
Cererea a fost
respinsă cu motivarea că reclamantul s-a adresat organului ierarhic
superior – Inspectoratul General al Poliției.
La 31 ianuarie 2005,
reclamantul și-a precizat acțiunea, solicitând anularea ordinului de
trecere în rezervă nr.01107 din 25 iunie 1998 al I.G.P., susținând
încălcarea prevederilor art.134 pct.2 din Legea nr.10/1972 și art.13
alin.4 din Legea nr.1/1970, în sensul că, ordinul nu i-a fost comunicat
în scris.
Prin sentința
civilă nr.656 din 6 aprilie 2005 pronunțată în dosarul
nr.5441/2004, Curtea de Apel București – Secția de contencios administrativ
a admis excepția autorității de lucru judecat și i-a
respins acțiunea ca urmare a admiterii excepției.
Pentru a se pronunța
astfel, instanța de fond a reținut că în cauza în care s-a
pronunțat sentința civilă nr.1688 din 5 decembrie 2000 a
Curții de Apel București, irevocabilă prin respingerea ca
nefondat a recursului prin Decizia nr.4143 din 11 decembrie 2001 a Curții
Supreme de Justiție – Secția de contencios administrativ, reclamantul
a solicitat în contradictoriu cu aceiași pârâți, anularea hotărârii
Consiliului de judecată constituit la nivelul D.G.P.M.B. din 4 mai 1998,
obligarea pârâților să-i înmâneze o copie de pe ordinul de trecere în
rezervă, cât și o copie de pe hotărârea Consiliului de judecată,
anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107 din 25 iunie 1998
și repunerea în drepturile stabilite conform Legii nr.80/1995.
Între cauza de
față și cauza care a făcut obiectul Dosarului nr.570/2000
există identitate de obiect atât asupra capătului de cerere
precizat privind anularea ordinului de trecere în rezervă nr.01107/1998,
cât și asupra cererii de comunicare a acestuia și implicit a dovezii
comunicării.
Întrucât se solicită
anularea Ordinului, cererea privind comunicarea dosarului cu cercetarea
prealabilă disciplinară și a celorlalte înscrisuri nu a fost
considerată capăt de cerere principal sau accesoriu, acestea fiind
acte care au stat la baza emiterii ordinului.
S-a mai reținut
că nu are relevanță că în Dosarul nr.570/2000, s-a
solicitat și anularea hotărârii Consiliului de judecată. Cauza
este identică, întrucât instanța s-a pronunțat asupra
legalității și temeiniciei Ordinului sub toate aspectele.
Împotriva acestei
sentințe a formulat recurs reclamantul, pentru motivele prevăzute de
art.304
1
Cod procedură civilă.
Se arată că
instanța care a soluționat Dosarul nr.570/2000 a refuzat să se
pronunțe asupra nulității absolute a actului administrativ
atacat – Ordinul nr.01107 din 25 iunie 1998.
Drept motive de nulitate a
actului s-au invocat: inexistența ștampilei organului emitent;
încălcarea art.13 alin. (4) din Legea nr.1/1970; încălcarea art.134
pct.1 din Legea nr.10/1972; ordinul nu a fost comunicat în scris.
Nu există
identitate de obiect.
Sentința civilă
nr.1681 din 1 aprilie 2005 nu s-a pronunțat asupra cererii de modificare a
acțiunii din data de 15 iunie 2000, prin care se solicita anularea
ordinului de trecere în rezervă nr.01107/1998.
Cererea precizată din
prezentul dosar are drept obiect anularea ordinului de trecere în rezervă
pentru încălcarea prevederilor art.134 pct.2 din Legea nr.10/1972 și
art.13 alin. (4) din Legea nr.1/1970, în sensul că actul nu a fost
comunicat în scris.
Nu există
identitate de cauză.
Prin sentința
civilă nr.1681 din 5 decembrie 2000, acțiunea a fost respinsă ca
nefondată, în lipsa dosarului de cercetare prealabilă și
fără a se analiza legalitatea actului administrativ din perspectiva
motivelor invocate prin acțiunea de față.
Temeiul de drept pentru
care s-a solicitat constatarea nulității absolute a ordinului de trecere
în rezervă nr.01107/1998 nu este identic cu temeiul de drept invocat în
cazul cererii privind anularea Hotărârii Consiliului de judecată din
4 mai 1998.
Anularea ordinului de
trecere în rezervă nr.01107/1998 a fost solicitată pentru
încălcarea unor prevederi imperative ale legii de către organul
emitent, iar anularea Hotărârii din 4 mai 1998 a fost solicitată
pentru analizarea vinovăției recurentului - reclamant.
Intimata-pârâtă
Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a
formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat,
considerând îndeplinite prevederile art.166 Cod procedură civilă
și aretr.1201 Cod civil.
Recursul este nefondat.
Potrivit art.1201 Cod
civil, este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată
are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză
și este între aceleași părți, făcută de ele
și împotriva lor în aceeași calitate.
Iar potrivit art.166 C.
proc.civ. excepția puterii de lucru judecat poate fi invocată de
părți sau de instanță din oficiu în orice fază a
judecății, chiar și înaintea instanței de recurs.
Pentru a exista identitate
de obiect nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele
acțiuni în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul
acțiunilor să rezulte că este același.
În ambele acțiuni
reclamantul a solicitat anularea ordinului de trecere în rezervă și
depunerea la dosar a actelor care au stat la baza luării măsurii.
În prima hotărâre,
instanța a respins cererea de anularea ordinului de trecere în
rezervă.
Prin cauză, din
perspectiva autorității de lucru judecat, se înțelege cauza
raportului juridic a dreptului pus în discuție, fundamentul
pretenției afirmate, și anume
causa
debendi.
Așadar, cauza cererii
de chemare în judecată este reprezentată de instituția,
categoria juridică sau principiul de drept substanțial pe care
reclamantul își întemeiază pretenția sa.
În dosarul nr.579/2000 în care s-a pronunțat
sentința civilă nr.1681 din 5 decembrie 2000 s-a invocat
necomunicarea ordinului de trecere în rezervă.
Instanța care a
soluționat dosarul a constatat că ordinul a fost comunicat în
ședință publică, aceasta însemnând că o asemenea
comunicare este valabilă, neafectată de nulitate.
Aceeași apărare a
făcut-o reclamantul pe calea recursului, precum și pe calea
revizuirii.
Rezultă că asupra
apărării privind necomunicarea ordinului de trecere în rezervă,
instanța care a soluționat prima acțiune s-a pronunțat prin
respingerea cererii.
Soluția dată în
prima acțiune are autoritate de lucru judecat în cea de-a doua
acțiune, chiar dacă în primul litigiu, împrejurarea
nulității absolute a actului prin necomunicarea acestuia în scris
s-a discutat numai pe cale incidentală.
Reclamantul nu poate
încerca valorificarea aceluiași drept printr-o nouă acțiune,
fără a i se opune autoritatea de lucru judecat.
Și condiția
privitoare la identitatea părților este îndeplinită,
împrejurarea rezultând din petitul cererilor de chemare în judecată.
Față de acestea, instanța de recurs a
constatat neîndeplinirea motivelor de recurs invocate, respingându-l astfel, ca
nefondat.