ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2366/2017

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, a solicitat constatarea nulității absolute a Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, prin care a fost sancționat disciplinar cu trecerea în rezervă; analizarea legalității tuturor actelor și operațiunilor administrative, care au stat la baza emiterii Ordinului I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998; constatarea lipsei efectelor juridice și a inopozabilității Ordinului nr. 01107 din 25 iunie 1998, asupra celor sancționați disciplinar prin acest act administrativ, în perioada 25.06.1998 - până la comunicarea sancțiunii; constatarea nulității absolute a dosarului de cercetare disciplinară nr. S/760487/1998, întocmit de mr. B., conținând 81 file; repunerea în drepturi, respectiv grad, funcție, deținute anterior trecerii în rezervă și obligarea pârâților, la plata unor daune morale în valoare de 200.000 lei.

Prin sentința nr. 3310 din 03 decembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepțiile privind autoritatea de lucru judecat și lipsa de interes.

A respins, ca tardivă, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne, Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Împotriva sentinței nr. 3310 din 03 decembrie 2014 și a încheierii din data 24 noiembrie 2014 a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., republicat, și solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

Prin decizia nr. 1642 din 26 mai 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursurile declarate de A. și Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 3310 din 3 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Cu privire la decizia nr. 1642 din 26 mai 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, revizuentul A. a formulat cerere de revizuire, invocând motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. "instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut".

Revizuentul susține că instanța de recurs a omis să se pronunțe cu privire la denunțarea ca fals a actului administrativ individual unilateral - Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998, precum și cu privire la constatarea îngrădirii dreptului la apărare, accesului liber în justiție și dreptul la informație, garantate de art. 21, art. 24 și art. 31 din Constituția României, precum și exercitarea abuzivă a puterii de către funcționari din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române cu ocazia emiterii și aplicării sancțiuni disciplinare, date prin Ordinul I.G.P. nr. 01107 din 25 iunie 1998.

Considerentele Înaltei Curți asupra cererii de revizuire

Revizuirea este o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează fiind de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc. decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Potrivit art. 509 alin. (1) pct. 1 și 2 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut și obiectul pricinii nu se află în ființă.

Pentru a fi aplicabilă această prevedere legală este necesar ca hotărârea atacată să tranșeze fondul unui litigiu într-un mod care nu concordă obiectului concret al cererii reclamantului, pentru că revizuirea este o cale de atac extraordinară care vizează îndreptarea erorilor de fapt.

Astfel spus, motivul prevăzut în art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ca un remediu în cazul încălcării principiului disponibilității se referă exclusiv la obiectul cererii deduse judecății, la pretențiile concrete formulate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Demersul revizuentului nu îndeplinește cerințele de admisibilitate deduse din interpretarea art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru că instanța de recurs s-a pronunțat în limitele învestirii.

Acest considerent exprimă interpretarea unei chestiuni de drept privind limitele devoluțiunii în recurs, iar nu un aspect de fapt care să fundamenteze o cerere de revizuire.

De fapt, prin cererea de revizuire, revizuentul nu face decât să urmărească schimbarea soluției din recurs, aceasta fiindu-i nefavorabilă, dar revizuirea nu implică realizarea unui control judiciar, ci determinarea unei noi judecăți întemeiată pe unele elemente noi, ce nu au putut forma obiectul judecății ce a condus la pronunțarea hotărârii care face obiectul căii de atac, situație care nu se regăsește în speța de față.

Prin urmare, constatând că nu sunt întrunite cerințele cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., invocat de către revizuent, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A., prin mandatar C., împotriva deciziei nr. 1642 din 26 mai 2016 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iunie 2017.