ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2065/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 februarie 2003, R.A. a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor, solicitând anularea dispoziției nr. 0127 din 15 februarie 2003, emisă de Directorul general al Direcției Generale de Poliție a municipiului București, prin care a fost sancționat disciplinar cu retrogradarea din funcția de șef secție poliție la sectorul 6, secția 21 și numit în funcția de adjunct șef secție poliție, la sectorul 5, secția 18 Poliție. De asemenea, a cerut reintegrarea în funcția publică avută anterior și obligarea pârâtului, la plata diferenței de drepturi bănești cuvenite cu titlu de salarii pe perioada cuprinsă între data de 15 februarie 2003 și data reintegrării efective.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că pretinsele abateri disciplinare care i-au fost puse în sarcină, prin actele care au procedat emiterea dispoziției sancționatoare, sunt ireale. Că, în calitatea sa de șef al secției 21 Poliție a aplicat rezoluția de primire pe plângerea penală formulată de D.Ș., dându-i caracter penal și repartizându-o, spre competentă soluționare, biroului de ordine publică din cadrul acelei secții. Totodată, a dispus efectuarea unor verificări pe calculator, privind datele de stare civilă ale făptuitorului I.V., iar ulterior, când s-a stabilit calitatea acestuia, de deputat, lucrarea penală a fost înaintată la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, în vederea confirmării soluției de declinare a competenței.

În loc să trimită dosarul respectiv la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, procurorul l-a înaintat Judecătoriei sectorului 6 București, care prin sentința penală nr. 1723 din 10 decembrie 2002, s-a dezînvestit în favoarea parchetului, competent, conform art. 285 C. proc. pen. Reclamantul a mai arătat că în aceste condiții nu poate fi vorba de o neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, care să justifice aplicarea sancțiunii disciplinare a retrogradării din funcția de conducere, în baza art. 57 lit. b) și art. 58 lit. e) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului. Prin sentința civilă nr. 768 din 28 mai 2003, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

În esență, instanța a reținut că după ce a aflat că I.V. este deputat în Parlamentul României, reclamantul R.A. nu a urgentat trimiterea dosarului, la organul competent, pentru efectuarea urmării penale, anume la Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție și a fost de acord cu propunerea agentului G.Ș., de înaintare a dosarului, la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București, cu propunerea de trimitere în judecată a învinuitului, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare în posesie. Ca atare, reclamantul a manifestat neglijență în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu și aceasta conduită a fost considerată în mod corect de către organele Ministerului Administrației și Internelor, ca o abatere disciplinară, prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002.

În sfârșit, s-a apreciat că în cauză au fost respectate normele legale și regulamentare privind cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere, iar contestația formulată de R.A., împotriva dispoziției de sancționare, a fost respinsă de către Inspectorul general al Poliției României. Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul. Acesta a susținut că prima instanță a reținut situația de fapt, așa cum a fost prezentată de pârât, ignorând o serie de înscrisuri pertinente depuse la dosar, care dovedesc contrariul. Deși la termenul din 28 mai 2003, a anexat în dosar, o notă de ședință ce conține apărările sale în legătură cu răspunsurile formale ale ministerului, la interogatoriu și celelalte probe administrate, curtea de apel a analizat superficial apărările respective, precum și mijloacele de probațiune care confirmă justețea lor.

În fapt, motivarea hotărârii atacate nu conține altceva, decât reproducerea conținutului Raportului, cu rezultatul verificării aspectelor semnalate de deputatul I.V., întocmit de șeful grupului de control și aprobat de Secretarul de stat - prim locțiitor al ministrului. Recursul este fondat. Potrivit art. 57 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului, constituie abatere disciplinară, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții, încât, potrivit legii penale să fie considerată, infracțiune, neglijența manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau a dispozițiilor primite de la șefii ierarhici sau de la autoritățile anume abilitate de lege. În speță, elementele constitutive ale acestei pretinse abateri disciplinare, care în opinia organului emitent al actului administrativ sancționator, ar fi fost săvârșită de șeful secției 21 Poliție București, nu sunt întrunite.

Atât Raportul cu rezultatul verificării aspectelor semnalate de deputatul I.V., înregistrat sub nr. 20384 din 9 decembrie 2002, cât și încheierea de ședință a Consiliului de disciplină din 14 ianuarie 2003 și procesul-verbal din aceeași dată, inclusiv referatul ofițerului desemnat cu cercetarea, se referă la neglijența manifestată de reclamantul R.A., în îndeplinirea prerogativelor specifice funcției. S-a precizat că, deși a fost încunoștiințat de calitatea făptuitorului, reclamat de către D.Ș., șeful secției de poliție a dispus, cu încălcarea normei de drept procesual penal incidente, trimiterea dosarului, la un organ de urmărire penală necompetent. De asemenea, i s-au reproșat acestuia, lipsa de profesionalism și exigență în realizarea managementului secției, constând în omisiunea de a analiza temeinic și de a urmări soluționarea legală a lucrării nr. 1426772/2002.

Dar, din examinarea copiei după plângerea penală înregistrată la data de 17 mai 2002, rezultă că a doua zi, reclamantul a aplicat rezoluția, prin care a stabilit natura plângerii, reprezentând-o Biroului de ordine publică. În declarația dată cu prilejul cercetării prealabile, R.A. a precizat că a luat cunoștință de calitatea de deputat a pretinsului făptuitor, nu din conținutul plângerii penale, care în adevăr nu o indică, ci după prezentarea acestuia la cea de a doua audiență, motiv pentru care a cerut „declinarea competenței, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 6 București”, la organul competent. Această afirmație a reclamantului, preluată întocmai în referatul ofițerului desemnat cu cercetarea, nu a fost combătută de partea adversă și nici contrazisă prin alte mijloace de probațiune concludente, pe parcursul desfășurării procesului.

Justețea ei este susținută de mai multe înscrisuri anexate în dosar, respectiv procesul-verbal de identificare încheiat de plutonierul major G.L., la 19 iulie 2002, referatul cu propunerea de înaintare la parchet, din 30 iunie 2002, rezoluția procurorului din 9 octombrie 2002 și sentința penală nr. 1723 din 10 decembrie 2002, pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București. Rezultă, deci, fără echivoc, că reclamantul nu a acționat cu lipsă de profesionalism și exigență în îndeplinirea îndatoririlor aferente funcției de conducere în care fusese numit. De asemenea, nu a manifestat neglijență în soluționarea operativă a cauzei penale înregistrate, de vreme ce, imediat după ce s-a stabilit cu ocazia celei de a doua audiențe, calitatea de deputat a lui I.V., el s-a implicat în adoptarea de către agentul din subordine, a măsurilor necesare pentru trimiterea lucrării la parchetul care în mod curent, supraveghează activitatea de cercetare penală a secției.

Împrejurarea că datorită unei aplicări eronate a dispozițiilor Codului de procedură penală, procurorul a dispus trimiterea cauzei, la Judecătoria sectorului 6, București în loc de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, nu este imputabilă reclamantului și nu poate constitui temei pentru angajarea răspunderii sale disciplinare. De aceea, în lipsa unei fapte săvârșite de R.A., cu vinovăție, care în sensul legii, constituie abatere disciplinară (și anume, neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu), concluzia contrară a primei instanțe, ca și soluția adoptată, se vădesc netemeinice și nelegale. Având în vedere considerentele expuse în cele ce preced, urmează a se admite recursul.

Pe cale de consecință, va fi modificată sentința, iar în fond, admisă acțiunea formulată de reclamant și anulată dispoziția nr. 0127 din 15 februarie 2003, emisă de Direcția Generală de Poliție a municipiului București. Totodată, va fi obligat pârâtul Ministerul Administrației și Internelor. să plătească reclamantului. diferențele de drepturi bănești cuvenite cu titlu de salariu, indemnizație de conducere și alte drepturi aferente, pe perioada cuprinsă între data de 15 februarie 2002 și data reintegrării efective în funcția publică de conducere deținută anterior. Văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., art. 15 din Legea nr. 29/1990 privind contenciosul administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul R.A. împotriva sentinței civile nr. 768 din 28 mai 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Modifică sentința atacată și, în fond, admite acțiunea formulată de reclamantul R.A. Anulează dispoziția nr. 0127 din 15 februarie 2003, emisă de Direcția Generală de Poliție a municipiului București, privind retrogradarea din funcție a reclamantului. Obligă pârâtul, să plătească reclamantului, diferența de drepturi bănești cuvenite pentru perioada 15 februarie 2003, până la reintegrarea efectivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 mai 2004.