ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3762/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la data de 26 august 2005, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul B.V. a chemat în

judecată pe pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, solicitând ca,

prin sentința ce va pronunța, instanța să dispună anularea dispoziției nr. 2/II/2630

din 28 februarie 2005, emisă de pârât și repunerea sa în funcția anterioară, cu

obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale, cuvenite de la 28 februarie

2005 și până la repunerea în funcție, precum și la plata sumei de 200.000 lei

noi daune morale și a cheltuielilor de judecată.

Reclamantul a susținut în

motivarea acțiunii, că prin dispoziția nr. 9/II/2630 din 28 februarie 2005 a fost eliberat din funcția de șef serviciu IV - Corpul de Control al Ministrului - Ministerul

Administrației și Internelor în mod abuziv, fără a se efectua o cercetare

prealabilă potrivit Legii nr. 360/2002.

A precizat reclamantul, că

cercetările efectuate în urma unei plângeri înregistrate la Poliția Capitalei ce-l viza pe numitul C.P. (în care se menționa și numele său), s-au

finalizat cu scoaterea sa de sub urmărire penală și că după eliberarea sa din

funcție a fost mutat în interes de serviciu pe o funcție de execuție la unitatea

de poliție - Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, la care efectuase

anterior un control, propunând sancționarea întregii conduceri a unității.

Cererea sa de repunere în

funcție, adresată Ministerului de Interne, nu a fost soluționată favorabil.

Pârâtul a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca netimbrată.

S-au administrat probatorii

cu acte și, în urma analizării acestora, prima instanță, prin sentința civilă nr.

115 din 18 ianuarie 2006, a respins acțiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că dispoziția contestată de reclamant este

legală și a fost dată cu respectarea legii - art. 46 și 47 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul Polițistului, mutarea reclamantului într-un alt loc de muncă

la o altă unitate dispunându-se în interesul serviciului, nefiind necesar

acordul acestuia.

S-a reținut că reclamantul a

fost numit într-o funcție cu grad de comisar șef, beneficiind de salariul de

merit și de celelalte drepturi cuvenite funcției, pârâtul nefiind obligat să

mențină în funcția de comandă un cadru din poliție.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență, că măsura mutării în interesul serviciului, conform art. 46

și 47 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și

completările ulterioare, în ce-l privește are caracter abuziv, fiind luată

printr-un exces de putere a autorității publice care a dispus-o.

Ancheta Parchetului, în ce-l

privește s-a finalizat cu neînceperea urmăririi penale, sub aspectul comiterii

infracțiunii prevăzută de art. 254 C. pen., întrucât fapta nu exista și, cu

toate acestea, solicitarea sa de a fi repus în funcția avută anterior, nu a

fost rezolvată favorabil de către conducerea Ministerului Administrației și

Internelor, imputându-i-se „ușurință în alegerea anturajului”, astfel încât

apreciază că de fapt i s-a aplicat o sancțiune disciplinară, fără a se efectua

o cercetare prealabilă.

Se concluzionează de către

recurent că instanța de fond nu a procedat la o corectă și completă analiză a

măsurii administrative pe care a atacat-o, cererea de chemare în judecată

trebuind a fi verificată cu realitatea faptică a sa.

Intimatul Ministerul

Administrației și Internelor a depus întâmpinare, solicitând respingerea

recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate, în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea îl va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

La data de 2 martie 2005,

Ministrul Administrației și Internelor a emis dispoziția cu nr. 9/II/2630, prin

care în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (7) și (8), art. 46 lit. a)

din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și

completările ulterioare și Raportul Corpului de Control nr. 32194/2005 a dispus

ca, începând cu data de 28 februarie 2005, reclamantul-recurent să fie eliberat

din funcția de șef serviciu și mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Poliție Județean Ilfov, fiind numit în funcția de ofițer specialist I,

prevăzută cu gradul de comisar șef, beneficiind în continuare de toate

drepturile cuvenite funcției, mai puțin sporul specific funcției de comandă

deținute anterior.

Dispozițiile art. 22 alin. (7)

și (8) din Legea nr. 360/2002, se referă la faptul că polițiștii sunt numiți și

eliberați din funcții potrivit normelor de competență aprobate prin ordinul ministrului

administrației și internelor, în condițiile legii.

Cu alte cuvinte, actul

normativ respectiv nu consfințește dreptul unui cadru din poliție, de a fi

numit sau păstrat într-o funcție de comandă, indiferent de modul în care își

îndeplinește îndatoririle de serviciu și de nivelul de pregătire profesională

al acestuia.

Măsura dispusă prin

dispoziția contestată a fost luată ca urmare a managementului defectuos și a

încălcării deontologiei profesionale, ea neconstituind o sancțiune disciplinară,

așa cum pretinde recurentul-reclamant.

Este adevărat că această

măsură a fost luată, în urma unor constatări legate de faptul că recurentul se

afla în relații de prietenie cu numitul C.P., infractor recidivist, fiind

inadmisibil ca un polițist aflat în structurile de control ale Ministerului

Administrației și Internelor să fie implicat în astfel de anturaje dubioase,

acesta trebuind să aibă un caracter integru și calități morale deosebite,

atribute absolut necesare unui manager, toate acestea neconstituind, însă,

temeiuri pentru a considera că măsura luată are caracterul unei sancțiuni

disciplinare.

Art. 46 lit. a) din Legea nr.

360/2002, menționat în cuprinsul ordinului, se referă la posibilitatea mutării

polițistului într-o altă unitate, aflată în aceeași localitate sau în altă

localitate decât cea de domiciliu, în interesul serviciului, textul

necondiționând această mutare de acordul celui mutat.

De altfel, la momentul

respectiv, mutarea a fost acceptată de recurentul-reclamant, fără nici o

condiționare, acesta necontestând măsura luată la momentul în care i s-a adus

la cunoștință.

Chiar și prin motivele de

recurs formulate, recurentul nu neagă legalitatea măsurii luate împotriva sa

prin ordinul contestat, Ministerul Administrației și Internelor fiind

îndreptățit a lua astfel de măsuri, dar susține că trebuia să fie făcute în

interesul serviciului și nu să aibă un caracter abuziv și să fie luate

printr-un exces de putere.

Or, despre caracter abuziv

și exces de putere nu poate fi vorba, deoarece măsura a fost luată cu

respectarea întocmai a dispozițiilor legale incidente în cauză, prin actul atacat

dispunându-se de fapt modificarea raporturilor de serviciu ale

recurentului-reclamant, în sensul mutării acestuia într-o altă unitate, el

beneficiind în continuare de aceleași drepturi salariale, mai puțin

indemnizația pentru funcția de comandă deținută.

Cum textele de lege

aplicabile în cauză, au fost respectate întocmai, acestea permițând luarea

acestor măsuri în urma constatării unor carențe în desfășurarea managementului,

carențe care au subzistat, chiar dacă cercetarea penală s-a finalizat în ce-l

privește, cu scoaterea de sub urmărire penală sub aspectul săvârșirii

infracțiunii prevăzute de art. 254 C. pen., criticile formulate de recurent

împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond sunt neîntemeiate.

Actul administrativ atacat

fiind, deci, emis în condițiile legii, așa cum, de altfel, corect a stabilit și

instanța de fond, sentința pronunțată fiind legală și temeinică, recursul

formulat urmează a fi respins ca nefondat, cu aplicarea și a art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de B.V. împotriva sentinței civile nr. 115 din 18 ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 noiembrie 2006.