ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 601/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea formulată la data de 7
iulie 2003, reclamantul N.V. a chemat în judecată Inspectoratul General al
Poliției Române și Direcția Generală de Poliție a municipiului București,
solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună asupra
drepturilor ce i-au fost încălcate și restabilirii situației anterioare.
În motivarea cererii, reclamantul a
arătat că ordinul prin care a fost trecut în rezervă, a fost emis fără a se
face cercetarea prealabilă a faptei ce constituie abatere disciplinară și cu
depășirea termenului legal.
Reclamantul a mai invocat încălcarea
competenței materiale a corpului de control al pârâtei, nemotivarea ordinului
și necomunicarea în scris a actului administrativ.
Prin sentința civilă nr. 142 din 24
ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și
fiscal, a admis excepția puterii lucrului judecat, invocată de pârâta Direcția
Generală de Poliție a municipiului București și a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre,
instanța a reținut că, în raport cu sentința civilă nr. 1681 din 5 decembrie
2000, a Curții de Apel București, sunt îndeplinite condițiile art. 1201 C.
civ., privind identitatea de obiect, părți și cauză, asupra legalității actului
administrativ contestat, pronunțându-se o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Împotriva sentinței a declarat
recurs, reclamantul N.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, reclamantul a arătat că în
mod greșit s-a reținut autoritate de lucru judecat, întrucât prin sentința
civilă nr. 1681/2000, instanța nu s-a pronunțat asupra capătului de cerere
privind anularea ordinului de trecere în rezervă, ci doar asupra anulării
hotărârii consiliului de judecată constituit la nivelul Direcției Generale de
Poliție a municipiului București.
De asemenea, reclamantul a invocat
faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra temeiurilor de fapt și de
drept din acțiune, cu privire la viciile actului administrativ atacat, copia
aflată la dosarul cauzei neconținând toate mențiunile cuprinse în originalul
înscrisului.
Referitor la împrejurarea că
instanța de fond nu a solicitat prezentarea originalului ordinului de trecere
în rezervă, reclamantul a invocat nulitatea absolută a sentinței.
Analizând actele și lucrările
dosarului, în raport cu motivele invocate și cu prevederile art. 304 și 304
1
C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi
respins ca atare.
Astfel, Curtea reține că prin
sentința civilă nr. 1681/2000, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului,
a fost respinsă acțiunea prin care reclamantul solicita atât anularea hotărârii
Consiliului de judecată constituit la nivelul Direcției Generale de Poliție a
municipiului București din 4 mai 1998, cât și anularea ordinului de trecere în
rezervă nr. 01107/1998, emis de Inspectoratul General al Poliției Române.
Prin cele două hotărâri menționate a
fost examinată atât legalitatea ordinului, cât și a hotărârii consiliului de
judecată, instanțele pronunțându-se și asupra legalității actelor și
operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actelor supuse
judecății.
În aceste împrejurări, Curtea
constată că instanța de fond a admis în mod corect excepția autorității de
lucru judecat, pronunțându-se deja o hotărâre irevocabilă asupra legalității
ordinului de trecere în rezervă
Apare ca neîntemeiată și critica
privind nepronunțarea instanței asupra viciilor actului administrativ atacat,
precum și neprezentarea originalului ordinului de trecere în rezervă. În
condițiile în care s-a pronunțat exclusiv asupra excepției puterii lucrului
judecat, pe care a admis-o, instanța de fond nu avea obligația de a examina
susținerile reclamantului privind nelegalitatea ordinului și nici de a solicita
originalul actului contestat.
Față de cele expuse mai sus, Curtea
va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de N.V. împotriva
sentinței civile nr. 142 din 24 ianuarie 2005, a Curții de Apel București,
secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 22 februarie 2006.