ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 626/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București a fost sesizată inițial cu cererea formulată de reclamantul N.V. și soția acestuia N.M. prin care au chemat în judecată și personal la interogatoriu pârâtul I.G.P. din București, solicitând: - anularea Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998; - comunicarea motivării în fapt a Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998; - repunerea numitului N.V. în postul deținut anterior emiterii Ordinului I.G.P.

nr. 1107 din 25 iunie 1998, în sensul reintegrării în postul deținut și repunerea în drepturile legale, respectiv plata salariilor indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data trecerii în rezervă până la data reintegrării efective; - plata unor despăgubiri, în valoare de 500 lei, pe zi întârziere, pentru refuzul de a soluționa cererile, începând cu data de 14 februarie 2007 când au fost date răspunsurile negative și până la soluționarea cererii și î n baza prevederilor art. 16, din Legea nr. 554/2004, introducerea în cauză, a funcționarilor care au refuzat de a soluționa cererea. Pe parcursul procesului, reclamantul N.V. în calitate de titular al dreptului subiectiv de a solicita anularea Ordinului I.G.P.R.

nr. 1107 din 25 iunie 1998 prin care a fost trecut în rezervă a depus cerere de precizare a acțiunii prin care stabilind cadrul procesual, a solicitat să se constate inexistența dreptului pârâtului de a emite și aplica Ordinul I.G.P. 1107 din 25 iunie 1998, constatarea nulității absolute a acestui ordin întrucât a fost motivat eronat pe fapte inexistente și constatarea nulității absolute a aceluiași ordin datorită îngrădirii dreptului la apărare, a accesului la informație și a accesului liber la justiție ca urmare a clasificării actului. Prin cererea precizatoare reclamantul arată că ordinul a fost emis tardiv în raport cu regulamentul disciplinei militare, nu i-a fost comunicat în scris și nu cuprinde motivarea măsurilor dispuse.

În raport cu prevederile art. 246 C. proc. civ., reclamantul a arătat că înțelege să renunțe la capetele 3, 4 și 5 din acțiune, respectiv cele referitoare la reintegrarea, plata drepturilor salariale restante și plata de despăgubiri menținându-și doar capetele de cerere referitoare la anularea actului și comunicarea motivării lui precum și solicitările din cererea precizatoare. Prin întâmpinare, I.G.P.R. a invocat excepția autorității de lucru judecat cu motivarea că legalitatea și temeinicia actului administrativ atacat a fost analizată prin sentința civilă nr. 1681/2000 pronunțată de Curtea de Apel București rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 4143/2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 694/2001.

Pârâtul a invocat și excepția tardivității acțiunii, arătând că Ordinul I.G.P. nr. 1107/1998 a fost adus la cunoștința reclamantului în cadrul Dosarului nr. 570/2000 și în raport de prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 acțiunea formulată în anul 2007 este tardiv introdusă. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 704 pronunțată la 4 martie 2008 a luat act de renunțarea la judecarea capetelor de cerere 3, 4 și 5 și ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat a respins acțiunea. În acest sens prima instanță a reținut că între-prezenta acțiune și cea soluționată prin sentința civilă nr. 1681 din 05 decembrie 2000 există identitate de obiect, părți și cauză, astfel încât, față de dispozițiile art. 1201 C. civ., se impune respingerea acțiunii ca urmare a existenței autorității de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe în termen legal a declarat recurs reclamantul N.V., invocând generic prevederile art. 304 C. proc. civ. Recurentul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând, în esență, că nu este autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1681/2000, deoarece instanța de judecată în Dosarul nr. 570/2000 nu s-a pronunțat asupra legalității actului administrativ, respectiv a Ordinului I.G.P. nr. 1107 din 25 iunie 1998. Apreciază recurentul că nu există autoritate de lucru judecat în cazul în care prima hotărâre a soluționat același litigiu însă pe alt temei în condițiile în care instanța prin sentința civilă nr. 1681/2000 nu s-a pronunțat asupra temeiurilor de fapt și de drept invocate prin acțiunea ce a format obiectul Dosarului nr. 8149/2007.

Se arată că nu există autoritate de lucru judecat față de sentința civilă nr. 1681/2000 deoarece judecătorul care a pronunțat această hotărâre în Dosarul nr. 570/2000 și judecătorii ce au pronunțat sentința recurată au refuzat aplicarea art. 18 pct. 2 din Legea nr. 554/2004. Un alt motiv de recurs invocat de reclamant vizează nelegalitatea hotărârii care a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004 cu privire la participarea procurorului și a art. 16 din lege privind citarea funcționarului care a refuzat soluționarea cererii. Analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate precum și sub toate aspectele conform art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Critica vizând nulitatea hotărârii recurate care a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 1 pct. 9 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu privire la participarea procurorului, nu poate fi reținută având în vedere că potrivit acestor prevederi legale astfel cum au fost modificate prin art. 1 pct. 3 din Legea nr. 262/2007, la soluționarea cererilor în contencios administrativ, reprezentantul Ministerului Public poate participa „în orice fază a procesului ori de câte ori apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor și libertăților cetățenilor”. Este adevărat că în forma nemodificată art. 1 alin. (9) a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 65 din 25 ianuarie 2007 reținându-se că prin O.U.G.

nr. 190/2005 privind realizarea unor măsuri necesare în procesul de reintegrare europeană care a modificat textul alin. (9) al art. (1) din legea contenciosului administrativ s-a urmărit restrângerea participării procurorului numai în litigiile civile, iar nu și în cele care fac obiectul reglementării speciale a contenciosului administrativ, însă așa cum s-a arătat la data soluționării cauzei textul legal avea conținutul sus-menționat, iar participarea procurorului nu era reglementată imperativ prin lege ca fiind obligatorie în litigiile de contencios administrativ. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat analizată de prima instanță cu prioritate conform art. 137 C. proc. civ., criticile sunt nefondate.

Potrivit art. 1201 C. civ., este autoritate de lucru judecat când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, respectiv există tripla identitate de părți, obiect și de cauză. Condiția identității de părți nu este contestată și este îndeplinită în cauză, având în vedere că sentința civilă nr. 1681 din 5 decembrie 2008, Curtea de Apel București s-a pronunțat în contradictoriu cu pârâții I.G.P.R. și D.G.P. a Municipiului București. În privința obiectului acțiunii reclamantul - recurent susține neîntemeiat că prin sentința civilă nr. 1681/2000 instanța de judecată în Dosarul nr. 570/2000 nu s-a pronunțat asupra legalității Ordinului I.G.P.

nr. 1107 din 25 iunie 1998. Astfel cum rezultă din cuprinsul acestei hotărâri ca de altfel și din sentința civilă nr. 142 din 24 ianuarie 2005 a Curții de Apel București respinsă tot pentru autoritate de lucru judecat obiectul primului Dosar nr. 570/2000 în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1681/2000 l-a reprezentat, conform precizării la acțiune formulată la 15 iunie 2000 și cererea de anulare a Ordinului de trecere în rezervă nr. 1107 din 25 iunie 1998. În mod corect prima instanță a reținut că obiectul acțiunii soluționate prin hotărârea menționată se referea și la comunicarea ordinului de trecere în rezervă, ce implica și comunicarea motivării acestui act administrativ. Instanța de contencios administrativ a fost sesizată cu o acțiune în anularea unui act administrativ, ocazie cu care a efectuat un control de legalitate al actului atacat, care trebuie să fie conform cu scopul și cu conținutul legii, deci cu ipoteza, dispoziția și sancțiunea normei juridice.

Chiar dacă în cererea de precizare a acțiunii reclamantul – recurent a invocat nulitatea actului administrativ atacat, așa cum a reținut și judecătorul primei instanțe, în materia contenciosului administrativ nu operează distincția între nulitatea absolută și nulitatea relativă, motivele pentru care pot fi atacate actele administrative sunt cele de nelegalitate sau emiterea abuzivă, cu exces de putere. Dispozițiile legii civile referitoare la nulitatea convențiilor nu sunt aplicabile actelor administrative pentru a se aplica regimul distinct al efectelor nulității, iar în soluționarea acțiunilor privind anularea actelor administrative se cercetează îndeplinirea condițiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, persoana care se consideră vătămată prin emiterea actului administrativ având la dispoziție o singură acțiune de anulare indiferent de motivele de nelegalitate pe care le invocă.

Astfel, întrucât în dreptul administrativ nu se face distincție între nulitatea absolută și nulitatea relativă a actului, nu poate fi acceptată teza posibilității de introducere oricând a acțiunii, invocând lipsa identității de cauză, fiind încălcată prin această modalitate de exercitare a drepturilor subiective autoritatea de lucru judecat. Cu privire la cererea din petitul acțiunii, conform art. 16 din legea contenciosului administrativ se constată că nu a fost formulată în contradictoriu cu o persoană fizică identificată în sensul art. 112 C. proc. civ. pentru a fi parte în proces ca fiind „vinovată de refuzul de a rezolva cererea referitoare la un drept subiectiv sau la un interes legitim”.

Textul legal vorbește de persoana acționată în justiție, care nu a fost nominalizată de reclamantul-recurent la fondul cauzei, iar precizarea făcută direct în recurs a funcționarului care a primit spre soluționare cererea prin care a fost efectuată procedura prealabilă apare dacă nu tardivă cel puțin ca o cerere nouă în recurs, neputându-se dispune introducerea direct în recurs a funcționarului care nu a fost parte la prima instanță. Pentru toate aceste considerente, conform prevederilor art. 1201 C. civ., art. 166 C. proc. civ., și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat de recurentul-reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul N.V. împotriva sentinței civile nr. 704 din 4 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 6 februarie 2009.