ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2181/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 29 octombrie 1996, B.I. a chemat în judecată M.A.N., solicitând anularea Ordinului nr. M.P. 737 din 27 august 1996, prin care a fost trecut în rezervă și repunerea sa în drepturi, cu acoperirea prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale în sumă de 75.000.000 lei. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a respins acțiunea ca tardiv introdusă. Pentru a pronunța această hotărâre, Instanța a reținut că deși i-a fost comunicat actul administrativ la data de 1 septembrie 1992, reclamantul a introdus acțiunea în anulare abia la 29 octombrie 1996, după expirarea termenului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare.

Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul B.I. Recurentul a cerut respingerea sa în termenul de recurs, arătând că hotărârea atacată nu i-a fost comunicată. A precizat totodată, că soluția de respingere a acțiunii sale ca tardiv introdusă este nelegală, deoarece nici Ordinul M.P. 737 din 27 august 1992, emis de pârât nu i-a fost comunicat până în prezent și oricum, erau aplicabile în cauză prevederile art. 19 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, Instanța judecătorească sau organul arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele pentru care termenul a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea.

Cât privește cererea recurentului de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este întemeiată, deoarece în adevăr, din examinarea dosarului de fond nu rezultă că sentința civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a fost comunicată acestuia. Dovada anexată la fila nr. 10 a acelui dosar, a fost restituită de agentul procedural cu mențiunea, „adresă incompletă. Imobil demolat” – confirmând așadar justețea afirmației recurentului. Ținând seama de această împrejurare și de prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se admite cererea recurentului pentru repunerea în termenul de exercitare a căii de atac a recursului.

Critica formulată de B.I. în legătură cu rezolvarea dată acțiunii sale prin sentință este neîntemeiată. Deși nu există în dosar un înscris doveditor al comunicării ordinului de trecere în rezervă emis la data de 27 august 1992, existența și conținutul actului administrativ individual i-a fost cunoscută recurentului - reclamant, care s-a adresat cu memorii generalului de armată I.V., Ministrul Apărării Naționale, solicitând reexaminarea cazului său și reintegrarea în armată, cu gradul avut de locotenent – colonel.

Că este așa, rezultă fără echivoc atât din copia memoriului din 1 noiembrie 1995, cât și din copia memoriului adresat consilierului prezidențial pentru apărare și siguranță națională din 6 mai 1996. În plus, intimatul - pârât a învederat faptul că ordinul de trecere în rezervă i-a fost adus recurentului - reclamant la cunoștință încă de la data emiterii lui, cu respectarea procedurii aplicabile la data respectivă și s-a consemnat în Ordinul de zi pe unitate nr. 207 din 1 septembrie 1992. În aceste condiții, existau temeiuri suficiente pentru a se concluziona că acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 5 București, la data de 29 octombrie 1996, este, în raport de prevederile art. 5 alin. ultim al Legii nr. 29/1990, tardiv introdusă.

Termenul de 1 an stabilit prin dispozițiile legii organice mai sus menționate, avea natura unui termen de decădere, care face imposibilă întreruperea sau suspendarea cursului său. Prin urmare, Curtea de Apel nu a greșit atunci când a apreciat că dreptul material la acțiune nu a fost exercitat de către B.I. în termenul legal și prin sentință a respins acțiunea pe baza unei excepții de procedură irevocabilă de partea adversă. Având în vedere aceste considerente și inexistența în cauză a unor motive de casare de ordine publică care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2007.