ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2181/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 29 octombrie 1996, B.I. a chemat în

judecată M.A.N., solicitând anularea Ordinului nr. M.P. 737 din 27 august 1996,

prin care a fost trecut în rezervă și repunerea sa în drepturi, cu acoperirea

prejudiciului cauzat prin neplata drepturilor salariale în sumă de 75.000.000

lei.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a respins acțiunea ca tardiv introdusă.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Instanța a reținut că deși i-a fost comunicat actul administrativ la

data de 1 septembrie 1992, reclamantul a introdus acțiunea în anulare abia la

29 octombrie 1996, după expirarea termenului prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990,

atunci în vigoare.

Împotriva sentinței a declarat

recurs reclamantul B.I.

Recurentul a cerut

respingerea sa în termenul de recurs, arătând că hotărârea atacată nu i-a fost

comunicată.

A precizat totodată, că

soluția de respingere a acțiunii sale ca tardiv introdusă este nelegală,

deoarece nici Ordinul M.P. 737 din 27 august 1992, emis de pârât nu i-a fost

comunicat până în prezent și oricum, erau aplicabile în cauză prevederile art. 19

din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora, Instanța judecătorească sau organul

arbitral poate, în cazul în care constată ca fiind temeinic justificate cauzele

pentru care termenul a fost depășit, să dispună chiar din oficiu judecarea.

Cât privește cererea

recurentului de repunere în termenul de declarare a recursului, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că este întemeiată, deoarece în adevăr, din

examinarea dosarului de fond nu rezultă că sentința civilă nr. 1262 din 10

decembrie 1997, pronunțată de Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, a fost comunicată acestuia.

Dovada anexată la fila nr. 10 a acelui dosar, a fost restituită de agentul procedural cu mențiunea, „adresă incompletă. Imobil

demolat” – confirmând așadar justețea afirmației recurentului.

Ținând seama de această

împrejurare și de prevederile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se

admite cererea recurentului pentru repunerea în termenul de exercitare a căii

de atac a recursului.

Critica formulată de B.I. în

legătură cu rezolvarea dată acțiunii sale prin sentință este neîntemeiată.

Deși nu există în dosar un

înscris doveditor al comunicării ordinului de trecere în rezervă emis la data

de 27 august 1992, existența și conținutul actului administrativ individual i-a

fost cunoscută recurentului - reclamant, care s-a adresat cu memorii generalului

de armată I.V., Ministrul Apărării Naționale, solicitând reexaminarea cazului

său și reintegrarea în armată, cu gradul avut de locotenent – colonel.

Că este așa, rezultă fără

echivoc atât din copia memoriului din 1 noiembrie 1995, cât și din copia memoriului

adresat consilierului prezidențial pentru apărare și siguranță națională din 6

mai 1996.

În plus, intimatul - pârât a

învederat faptul că ordinul de trecere în rezervă i-a fost adus recurentului - reclamant

la cunoștință încă de la data emiterii lui, cu respectarea procedurii

aplicabile la data respectivă și s-a consemnat în Ordinul de zi pe unitate nr. 207

din 1 septembrie 1992.

În aceste condiții, existau

temeiuri suficiente pentru a se concluziona că acțiunea înregistrată inițial la Judecătoria sectorului 5 București, la data de 29 octombrie 1996, este, în raport de

prevederile art. 5 alin. ultim al Legii nr. 29/1990, tardiv introdusă.

Termenul de 1 an stabilit

prin dispozițiile legii organice mai sus menționate, avea natura unui termen de

decădere, care face imposibilă întreruperea sau suspendarea cursului său.

Prin urmare, Curtea de Apel

nu a greșit atunci când a apreciat că dreptul material la acțiune nu a fost

exercitat de către B.I. în termenul legal și prin sentință a respins acțiunea

pe baza unei excepții de procedură irevocabilă de partea adversă.

Având în vedere aceste

considerente și inexistența în cauză a unor motive de casare de ordine publică

care, potrivit art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu,

urmează a se respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 1262 din 10 decembrie 1997 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 aprilie 2007.