ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9671/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9671/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

data de 13 august 2002, reclamanta C.A.R. a chemat în judecată pe

pârâtele: D.M., B.S., O.R. și N.L. solicitând ca prin hotărârea ce se

va pronunța să se constate nulitatea absolută a actului de

donație-partaj autentificat sub nr. 14081 din 16 martie 1945 la fostul

Tribunal Ilfov, Secția Notariat.

În motivarea acțiunii,

întemeiată în drept pe disp. art. 948 pct. 4 și art. 968 C. civ.,

reclamanta a arătat că prin actul de donație, partaj

menționat, numiții N.O. și M.O. au donat fiicelor lor, respectiv

pârâtelor, imobilul situat în București, după cum urmează:

pârâtei D.M. apartamentul de la parter din casa B; pârâtei B.S. apartamentul de

la etaj din casa B; pârâtei O.R. apartamentul de la parter din casa C, iar

pârâtei N.L. apartamentul de la etaj din casa C, împreună cu câte 200 mp

teren, ambele corpuri de clădire fiind compuse din parter, etaj și

mansardă.

S-a învederat că prin actul de

donație-partaj, donatorul N.O. a precizat că stăpânește

imobilul în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

14967/1923 și transcris sub nr. 8483/1923 la Tribunalul Ilfov, secția

Notariat, însă, în baza acestui contract, N.O. a cumpărat de la R.D.

numai imobilul situat în Calea D., nr. 47, fost număr 55, constând într-o

clădire veche și ruinată, pe care ulterior a înstrăinat-o

lui Ș.N. prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

23098 din 21 iulie 1927.

S-a arătat că, cu

contractul de vânzare-cumpărare nr. 331 din 8 ianuarie 1926, N.O. a

cumpărat de la D.D. imobilul din Calea D. nr. 45 compus din teren și

două corpuri de casă vechi (cele existente în anul 1923, astfel cum

rezultă din planurile anexe).

S-a susținut că

proprietatea lui N.O. din Calea D., nr. 47, fost număr 55, era numai cea

care a fost vândută, conform vecinătăților din actul de

vânzare-cumpărare, astfel încât, O.N. nu a rămas decât proprietarul

imobilului din Calea D. nr. 45 (fost 45) care a fost naționalizat și

apoi revendicat.

În concluzie, reclamanta a

susținut că donatorul nu avea calitatea de proprietar asupra bunului

donat, așa încât donația este lovită de nulitate absolută.

Fiind astfel investit, Tribunalul

București, secția a III a civilă, prin sentința nr. 183 din

6 martie 2003 a admis cererea formulată de reclamanta C.A.R. și a

constatat nulitatea absolută a contractului de donație-partaj

autentificat sub nr. 14081 din 16 martie 1945.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că, deși în cuprinsul actului

de donație-partaj s-a menționat că donatorii N.O. și M.O.

au dobândit bunurile donate prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 14967/1923, potrivit acestui contract N.O. a cumpărat

de la R.B. numai imobilul situat în str. D. nr. 47 (fost 55), înstrăinat

ulterior către Ș.N. prin contractul de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 23098 din 21 iulie 1927.

Prin considerentele sentinței

s-a arătat că, din adresa nr. 24443/1558 din 12 iunie 2002

Primăria Municipiului București, Direcția Administrație

Publică, a comunicat că nu s-a emis nici o autorizație de

construcție pe numele lui N.O. cu privire la imobilele din Calea D. nr. 45

sau 47.

S-a reținut că, pe de

altă parte, conform adresei nr. 2108/1966 a SC H.N. SA, imobilele din

Calea D. nr. 47 A și 47 B au fost proprietatea soților C., dovada

fiind trecerea lor în proprietatea statului prin decizia nr. 421/1961 la

poziția 107.

Totodată prima

instanță a reținut că cererea de restituire în natură

a imobilului din Calea D. nr. 47 A, sector 1, formulată în temeiul Legii

nr. 10/2001 a fost respinsă cu motivarea că nu s-a făcut dovada

că D.M. și B.S. au calitatea de proprietari asupra imobilului.

La pronunțarea hotărârii,

prima instanță a avut în vedere concluziile raportului de

expertiză efectuat în cauză din care a rezultat că din anul 1923

pe terenul în litigiu nu s-a mai construit nimic.

Soluția instanței de fond

a fost confirmată de Curtea de Apel București, secția a IV-a

civilă, care, prin decizia nr. 336 din 3 iulie 2003 a respins ca nefondat

apelul formulat de pârâte.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri, au declarat recurs pârâtele: D.M., B.S., O.R. și N.L.,

invocându-se prevederile art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.

Întrucât recurenta-pârâtă D.M.

a decedat la data de 20 ianuarie 2005, au fost introduși în cauză

moștenitorii acesteia: D.D.A.B. și D.D.I.M.

Se susține, în

esență, că hotărârea instanței de apel cuprinde motive

contradictorii, atât cu privire la situația de fapt cât și cu privire

la logica interpretării actelor din dosar.

Pârâtele mai susțin că

deși s-a cerut constatarea nulității donației pentru lipsa

calității de proprietar dedusă din interpretarea contractului

nr. 14967/1923 încheiat între M.O. și R.B., ambele instanțe au

ignorat prevederile art. 977-985 C. civ. referitoare la interpretare

contractelor, și că, o interpretare corectă a dispozițiilor

legale menționate ar fi condus instanțele la concluzia că

voința celor două părți contractante a fost să

vândă și respectiv să cumpere nu numai casa ruinată, ci

întreg terenul pe care se situa această casă, cu tot cu casă.

Stabilind astfel o situație de

fapt greșită, atât instanța de fond cât și instanța de

apel au aplicat greșit dispozițiile art. 948 pct. 4 și 968 C.

civ.

Mai susțin că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor

administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv

asupra adresei nr. 13.098 din 30 ianuarie 2002 a Direcției de Impozite

și Taxe Locale a sectorului 1 (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).

Deși pct. 10 al art. 304 C.

proc. civ. a fost abrogat prin Legea nr. 219/2005, el va fi analizat întrucât

la data declarării prezentului recurs, 11 iulie 2003, acesta era în

vigoare.

Recursul este fondat numai pentru

considerentele ce succed:

Referitor la prima critică

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nu poate fi

primită, în condițiile în care instanța a respectat prevederile

art. 261 pct. 5 C. proc. civ., hotărârea atacată cuprinzând motivele

de fapt și de drept care au format convingerea instanței cu privire

la soluția dată.

În ceea ce privește însă

criticile întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc.

civ., acestea sunt fondate.

Conform actului de

donație-partaj autentificat sub nr. 14081 din 16 martie 1945 N.O. și

soția acestuia M.O. au donat fiicelor lor, respectiv pârâtelor, imobilul

situat în București, Calea D. nr. 47, casa B pârâtelor D.M. (apartamentul

de la parter) și B.S. (apartamentul de la etaj), iar casa C pârâtelor O.R.

(apartamentul de parter) și N.L. (apartamentul de la etaj), împreună

cu câte 200 mp teren, ambele corpuri de clădire fiind compuse din parter,

etaj și mansardă.

Din acest act de donație-partaj

este menționat că donatorul N.O. stăpânește acest imobil

donat fiicelor sale în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 14967 din 22 iunie 1923 la fostul Tribunal Ilfov, secția Notariat.

Verificând actul de

vânzare-cumpărare menționat, respectiv nr. 14967 din 22 iunie 1923,

rezultă că N.O. (autorul pârâtelor) a cumpărat de la R.B.

„imobilul situat în București, Calea D. nr. 47, fost nr. 55, clădire

veche și ruinată, având ca vecinătăți: la

răsărit – strada; la apus și miază-zi proprietatea Dr. D.

și miază-noapte proprietatea S.”.

R.B. a fost proprietarul imobilului

(„aproximativ 785 mp împreună cu ce se află pe el”) în baza

contractului de vânzare-cumpărare nr. 27161 din 12 decembrie 1921 (fila 18

dosar apel) imobil învecinat la răsărit-strada; la apus și

miază-zi proprietatea Dr. D. și miază-noapte - proprietatea S.

Ulterior, conform contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 331 din 8 ianuarie 1926 la

Tribunalul Ilfov (filele 25-28 dosar apel) N.O. a cumpărat de la D.D.

imobilul situat în București, Calea D. nr. 45 „constând dintr-un teren

având pe el două corpuri de case vechi”, imobil învecinat la est cu primul

imobil cumpărat de N.O. de la R.B. în anul 1923, cele două corpuri de

casă constituind, conform actelor de la dosar, corpul B, în prezent 47 A

și corpul C, în prezent 47 B.

Din schița cadastrală

aflată la dosar, coroborată cu celelalte acte, precum și adresa

nr. 11861 din 29 ianuarie 2001 emisă de Primăria Municipiului

București, Serviciul Nomenclatură Urbană, rezultă că

N.O. a mai construit alte două clădiri numerotate cu 45 E, în prezent

45 A, casa din spatele curții și cu 45 D casa situată pe partea

stângă, vis-a-vis de casa B, azi 47 A și casa C, azi 47 B.

Din anul 1940 s-a înființat

cartea funciară și cele patru corpuri de clădire și terenul

lui N.O. au fost întabulate deschizându-se următoarele cărți

funciare (filele 64-75 dosar fond): C.F. 1760/1940 pentru casa 45 E, actual 45

A; C.F. 1761/1940 pentru casa 47 C, actual 47 B; C.F. 1762/1940 pentru casa B,

actual 47 A și C.F. 1763/1940 pentru casa 45 D, actual 45.

Prin procesul verbal din 29

februarie 1940 (fila 59 dosar fond) al Comisie pentru înființarea

cărților funciare aflate în dosarul nr. 1760/1940 privitor la

imobilul din Calea D. nr. 45 ; 45 D; 45 E; 47 B și 47 C fost 47, fost 55

se unifică cărțile funciare din dosarul nr. 1762/1940 pentru

Calea D. nr. 47 și dosarul nr. 1761/1940 pentru Calea D. nr. 47 C și

dosarul nr. 1763.

Din înscrisurile menționate

rezultă clar existența celor patru corpuri de clădire edificate

conform schiței cadastrale în anii 1922, 1923 și 1928 (ultimele

două corpuri) așa încât existența cărții funciare unice

pentru toate cele patru corpuri de clădire și terenul aferent sub

nr.1760/1940 fac pe deplin dovada proprietății N.O., autorul

pârâtelor.

Împrejurarea că nu s-a depus de

către pârâte autorizația de construcție pentru toate corpurile

de clădire este nerelevantă, în condițiile în care faptul

existenței construcțiilor menționate pe terenul proprietatea lui

N.O. dovedește că au fost stăpânite de acesta sub nume de

proprietar, plătind pentru ele impozite, conform înscrisurilor aflate la

dosar.

La data de 21 iulie 1927 conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.23098 la Tribunalul

Ilfov, Secția Notariat (fila 11 dosar fond), N.O. vinde lui Ș.N.

imobilul proprietatea sa situat în București Calea D. nr. 47, fost 55,

corpul A, de la stradă, compus din: pivniță, parter, trei etaje

și mansardă, împreună cu o porțiune din terenul „ce-l

stăpânesc” în baza contractelor de vânzare-cumpărare nr. 27.061/1921

și nr. 15167/1921.

N.O. vinde așadar lui Ș.N.

imobilul din Calea D. nr. 47, fost 55, (pe care între timp edificase

construcția-corp A) cumpărat de la R.B.

Așa se explică faptul

că anul 1940 când s-a înființat cartea funciară N.O. era

proprietarul numai al celor 4 corpuri de clădire ( ce au format obiectul

întabulării cadastrale) cu terenul aferent (cumpărat de la R.B.

și D.D., din care a vândut lui Ș.N. o porțiune).

Din contractul de

vânzare-cumpărare încheiat între N.O. și R.B. (nr. 14.967/1923)

coroborat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 27.161 din 12 decembrie

1921 (fila 18 dosar apel) ce identifică imobilul cumpărat de R.B. de

la Administrația Casei Școlare, rezultă fără

putință de tăgadă că întreaga suprafață de

teren și cu construcțiile aflate pe acesta în Calea D., nr. 47 (fost

55) au devenit proprietatea lui N.O., căci, în spiritul dispozițiilor

art. 977-985 C. civ., ignorate de instanța de apel, rezultă clar

și neechivoc faptul că voința lui R.B. și a lui N.O. a fost

să vândă, respectiv să cumpere, nu numai casa veche

ruinată, ci întreg terenul pe care se situa această casă. Numai

așa se explică identitatea de vecinătăți rezultând din

cele două contracte.

În contractul de

vânzare-cumpărare nr. 27.161 din 12 decembrie 1921

vecinătățile imobilului din Calea D., nr. 47, fost 55

cumpărat de R.B. sunt: la răsărit – strada; la apus și

miază-zi proprietatea D. D. și la miază-noapte – proprietatea

S., iar în contractul de vânzare-cumpărare nr. 14.967/1923 prin care R.B.

vinde lui N.O. același imobil, vecinătățile sunt: la

răsărit: strada; la apus și miază-zi – proprietatea D.D.

și la miază-noapte – proprietatea S.

Aceleași

vecinătăți se regăsesc și în contractul de

vânzare-cumpărare nr. 23.098 din 21 iulie 1927 prin care N.O. vinde

imobilul lui Ș.N., cu excepția laturii de Vest ce aparținea lui

N.O.

Rezultă, așadar,

fără putință de tăgadă, calitatea lui N.O.

(autorul pârâtelor) de proprietar asupra terenului rămas (circa 400 mp)

din terenul cumpărat de la R.B. în momentul când i-a vândut imobilul lui

Ș.N., în anul 1927, iar contractul de vânzare-cumpărare nr. 331 din 8

ianuarie 1926, face dovada calității de proprietar a lui N.O. asupra

întregului lor de teren din Calea D. nr. 45, teren care, adăugat la partea

de aproximativ 400 mp de la R.B., se constituie în întregul lot proprietatea

N.O., încă din anul 1927.

Din adresa nr. 13.098 din 30

ianuarie 2002 eliberată de Direcția Impozite și Taxe Locale

sector 1 București (fila 82 dosar fond) rezultă că în perioada

1942-1945 a figurat cu rol fiscal N.O. pentru imobilul din Calea D. nr. 45-47

compus din 4 corpuri de clădire (corp I B; corp II C; corp III D și

corp IV E) înscris la matricola 44, poziția 60, iar în perioada 1945-1948

rămâne ca proprietar pentru corp IV E din același imobil, iar în anul

1948 figurează înscris la matricola 45, poziția 1156, pentru imobilul

din Calea D. nr. 45 A.

Rezultă, așadar, că

N.O. și M.O., autorii pârâtelor, erau adevărații proprietari ai

imobilelor locuințe pe care le-au donat la 16 martie 1945 prin contractul

de donație-partaj autentificat sub nr. 14081 la Tribunalul Ilfov,

Secția Notariat, celor patru fiice ale lor.

În acest context, expertiza

efectuată în cauză avută în vedere și de către

instanța de apel, este nerelevantă în condițiile în care

concluziile expertului sunt în vădită contradicție cu actele

autentice deja menționate și analizate care dovedesc calitatea de

proprietari a autorilor pârâtelor la data când le-au donat apartamentele din

corpurile B și C din Calea D., nr. 47, București. Dacă s-ar

însuși concluzia expertului în sensul că din anul 1923 nu s-a mai

construit nimic pe terenul din Calea D. nr. 45-47, preluată necritic de

către instanțe, ar însemna că și clădirea

edificată de soții O. pe terenul cumpărat de la D.D. nu ar

exista.

Indiferent de adresele cadastrale

primite de-a lungul timpului pentru imobilul din Calea D. nr. 45-47, ceea ce

interesează în speță este dacă la data de 16 martie 1945

autorii pârâtelor erau proprietari și asupra corpurilor B și C, iar

răspunsul nu poate fi decât afirmativ „așa cum s-a arătat

anterior”.

Ca argument în plus în sensul

că soții N. și M.O. nu ar fi fost proprietarii imobilului din

Calea D. nr. 47, instanța de fond, cât și instanța de apel au

reținut că imobilul din Calea D. nr. 47 A și 47 B era

proprietatea lui M. și M.C. preluat în proprietatea statului prin Decretul

nr. 218/1960, concluzie la care instanțele au ajuns în baza

adeverinței nr. 2108/1996 eliberată de SC H.N. SA.

Concluzia instanțelor este

greșită, în condițiile în care din contractul de

vânzare-cumpărare nr. 24888 din 25 septembrie 1945 (fila 76 dosar fond),

coroborat cu contractul de vânzare-cumpărare nr. 62.103 din 19 decembrie

1945 (fila 78 dosar fond), rezultă că N.O. a vândut soților M.

și E.H.C. apartamentul de la parter din Calea D. nr. 45 D și 108 mp

curte, pe strada aleii cu intrare prin Calea D. nr. 45-47.

Deci, N.O. vinde soților C. un

apartament situat în corpul D, în configurația existentă în 1945, după

unificarea cărților funciare în 1940.

De asemenea, prin actul de

vânzare-cumpărare nr. 62103 din 19 decembrie 1945 (fila 78 dosar fond),

N.O. vinde soților E. și N.T.D. un alt apartament de la etajul 1 al

imobilului din Calea D. nr. 45 D, plus 232 mp curte.

Faptul că corpurile de

clădire B și C (din care s-au donat pârâtelor câte un apartament) au

primit ulterior numerele 47 A și 47 B, este nerelevant, în condițiile

în care, în anul 1945 ele erau identificate ca fiind corpurile B și C iar

proprietari erau N. și M.O.

În concluzie, N.O. fiind

proprietarul și al celor două corpuri de clădire B și C în

baza contractelor de vânzare-cumpărare menționare, în mod greșit

instanța de apel ca și instanța de fond au reținut că

acesta nu mai era proprietarul imobilului donat la data încheierii actului de

donație-partaj în litigiu și a admis acțiunea formulată de

reclamantă.

Drept urmare, constatând că

instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor

administrate, ceea ce a determinat aplicarea greșită a dispozițiilor

art. 948 pct. 4 și 968 C. civ., dar și a art. 977 C. civ., recursul

declarat în cauză se privește ca fondat și urmează a fi

admis conform art. 314 C. proc. civ. raportat la art. 312 din același cod,

cu consecința modificării deciziei atacate în sensul admiterii

apelului formulat de pârâte împotriva sentinței primei instanțe, ce

va fi schimbată în tot în sensul că se va respinge ca nefondată

acțiunea formulată de reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

pârâtele: B.S., O.R., N.L., D.D.A.B. și D.D.I.M. împotriva deciziei nr.

336 din 3 iulie 2003 a Curții de apel București, secția a IV-a

civilă.

Modifică decizia atacată

în sensul că admite apelul declarat de pârâte împotriva sentinței nr.

183 din 6 martie 2003 a Tribunalului București, secția a IV-a

civilă, pe care o schimbă în tot în sensul că respinge ca

nefondată acțiunea formulată de reclamanta C.A.R.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 24 noiembrie 2006.