ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 13 decembrie 2005, reclamantul P.Z. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună

anularea hotărârii nr. 11948 din 18 noiembrie 2005, prin care i s-a respins

cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, ignorând dovezile pe care le-a adus, în sensul că, datorită

persecuției etnice exercitate, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu

părinții, din localitatea de domiciliu.

Reclamantul și-a argumentat cererea,

susținând că părăsirea localității de domiciliu s-a datorat numeroaselor

manifestări de persecuție etnică la care a fost supusă familia sa, cum au fost

un examen la limba română pe care a fost obligat să-l susțină tatăl său,

lovirea pe stradă a fratelui reclamantului, pentru faptul că acesta vorbea

ungurește sau desfacerea contractului de muncă al tatălui său.

Prin sentința nr. 17/CA/2006 - PI

din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului P.Z.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că

părinții reclamantului au hotărât să părăsească orașul Brașov, iar susținerile,

privind desfacerea contractului de muncă al tatălui său, au fost infirmate de

înscrisurile aflate la dosar.

Instanța de fond a concluzionat că

nu s-a făcut dovada că reclamantul și familia acestuia ar fi fost persecutați

etnic, plecarea din localitatea de domiciliu fiind determinată de dorința de

stabilire în localitatea natală a tatălui reclamantului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, reclamantul P.Z.

Recurentul susține că instanța de

fond nu a analizat cu atenție materialul probator administrat, pronunțând o

soluție greșită, prin care s-a ignorat faptul că prin ștampila aplicată de

Chestura Poliției Brașov, pe cererea de părăsire a țării, i s-a creat regimul

unui cetățean străin. De asemenea, recurentul consideră că instanța de fond nu

a analizat cu atenție motivul potrivit căruia tatăl său nu a avut serviciu,

perioada în care nu a fost încadrat, fiind mai mare decât cea reținută, precum

și faptul că în mod greșit s-a reținut că părăsirea localității de domiciliu nu

a fost determinată de persecuția etnică.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor

instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege, fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost

strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a

fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice,

precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au

făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face

cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta

nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Analizând materialul probator aflat

la dosarul cauzei, rezultă unele contradicții pe care instanța de fond avea

datoria să le clarifice, în vederea eliminării oricărui dubiu cu privire la

acordarea drepturilor solicitate prin acțiune.

Astfel, în cererea adresată Casei

Județene de Pensii Oradea, reclamantul susține că a fost refugiat din orașul

Brașov, în orașul Oradea, începând cu data de 6 septembrie 1940, până la 23

noiembrie 1940, în timp ce din alte documente aflate la dosarul cauzei rezultă

că perioada de refugiu s-a întins până după 6 martie 1945.

Cum perioada de refugiu, cât și

motivele care au determinat acest refugiu, reprezintă elemente esențiale în

stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, instanța

de fond avea obligația să administreze și alte probe, pentru a-și putea forma o

convingere clară asupra temeiniciei cererii formulate.

Neprocedând în acest fel, instanța

de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, motiv pentru care recursul va fi

admis, se va proceda la casarea sentinței atacate, trimițându-se cauza, spre

soluționare, aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, se va

suplimenta materialul probator, în sensul clarificării aspectelor vizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de P.Z.

împotriva sentinței nr. 17/CA/2006 - PI din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 6 iunie 2006.