ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2088/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 13 decembrie 2005, reclamantul P.Z. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, să se dispună anularea hotărârii nr. 11948 din 18 noiembrie 2005, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că pârâta a refuzat să-i recunoască drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, ignorând dovezile pe care le-a adus, în sensul că, datorită persecuției etnice exercitate, a fost nevoit să se refugieze, împreună cu părinții, din localitatea de domiciliu.

Reclamantul și-a argumentat cererea, susținând că părăsirea localității de domiciliu s-a datorat numeroaselor manifestări de persecuție etnică la care a fost supusă familia sa, cum au fost un examen la limba română pe care a fost obligat să-l susțină tatăl său, lovirea pe stradă a fratelui reclamantului, pentru faptul că acesta vorbea ungurește sau desfacerea contractului de muncă al tatălui său. Prin sentința nr. 17/CA/2006 - PI din 30 ianuarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantului P.Z. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că părinții reclamantului au hotărât să părăsească orașul Brașov, iar susținerile, privind desfacerea contractului de muncă al tatălui său, au fost infirmate de înscrisurile aflate la dosar.

Instanța de fond a concluzionat că nu s-a făcut dovada că reclamantul și familia acestuia ar fi fost persecutați etnic, plecarea din localitatea de domiciliu fiind determinată de dorința de stabilire în localitatea natală a tatălui reclamantului. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamantul P.Z. Recurentul susține că instanța de fond nu a analizat cu atenție materialul probator administrat, pronunțând o soluție greșită, prin care s-a ignorat faptul că prin ștampila aplicată de Chestura Poliției Brașov, pe cererea de părăsire a țării, i s-a creat regimul unui cetățean străin. De asemenea, recurentul consideră că instanța de fond nu a analizat cu atenție motivul potrivit căruia tatăl său nu a avut serviciu, perioada în care nu a fost încadrat, fiind mai mare decât cea reținută, precum și faptul că în mod greșit s-a reținut că părăsirea localității de domiciliu nu a fost determinată de persecuția etnică.

Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare. Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege, fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a O.G.

nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral. Totodată, prin art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei, rezultă unele contradicții pe care instanța de fond avea datoria să le clarifice, în vederea eliminării oricărui dubiu cu privire la acordarea drepturilor solicitate prin acțiune. Astfel, în cererea adresată Casei Județene de Pensii Oradea, reclamantul susține că a fost refugiat din orașul Brașov, în orașul Oradea, începând cu data de 6 septembrie 1940, până la 23 noiembrie 1940, în timp ce din alte documente aflate la dosarul cauzei rezultă că perioada de refugiu s-a întins până după 6 martie 1945. Cum perioada de refugiu, cât și motivele care au determinat acest refugiu, reprezintă elemente esențiale în stabilirea și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, instanța de fond avea obligația să administreze și alte probe, pentru a-și putea forma o convingere clară asupra temeiniciei cererii formulate.

Neprocedând în acest fel, instanța de fond a pronunțat o hotărâre netemeinică, motiv pentru care recursul va fi admis, se va proceda la casarea sentinței atacate, trimițându-se cauza, spre soluționare, aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării cauzei, se va suplimenta materialul probator, în sensul clarificării aspectelor vizate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.Z. împotriva sentinței nr. 17/CA/2006 - PI din 30 ianuarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iunie 2006.