ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3342/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3342/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, reclamantul P.C. a solicitat anularea hotărârii nr. 11947 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și recunoașterea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, cu motivarea că a fost nevoit să părăsească localitatea Brașov, împreună cu familia sa, datorită persecuțiilor etnice exercitate asupra lor. Prin sentința nr. 32/A-PI din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea formulată de reclamantul P.C., cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada că datorită persecuțiilor etnice ar fi fost obligat, împreună cu familia sa, să părăsească domiciliul din Brașov.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, P.C., care a motivat că persecuția etnică a fost cea care a determinat părăsirea domiciliului din Brașov, ca urmare a instaurării regimului militaro - fascist al lui I.A. Recursul este întemeiat. Din probele administrate în cauză se reține că reclamantul, împreună cu familia sa, a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu Brașov, ca urmare a persecuțiilor etnice, urmare a instaurării regimului militaro - fascist al lui I.A. La 5 septembrie 1940 a încetat calitatea de angajat a tatălui reclamantului la depoul de locomotive C.F.R. Brașov și au început persecuțiile de tot felul, directe, și anume, din cauza etniei maghiare. În consecință, reclamantul a făcut dovada persecuției etnice care îl îndreptățește la acordarea drepturilor prevăzute de legea nr. 189/2000.
Pentru aceste motive, recursul declarat în cauză urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate, în sensul admiterii acțiunii formulate de P.C. Va fi anulată hotărârea nr. 11947 din 18 noiembrie 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și obligată pârâta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 23 noiembrie 1940, începând cu data de 1 iunie 2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de P.C. împotriva sentinței civile nr. 32/CA-PI din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite acțiunea formulată de P.C. Anulează hotărârea nr. 11947 din 18 noiembrie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor și obligă pârâta, să emită o nouă hotărâre care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 23 noiembrie 1940, începând cu data de 1 iunie 2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 octombrie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.