ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2523/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 13 aprilie 2005, reclamanta SC G.H. BV a solicitat să se constate nulitatea absolută a deciziei nr. 418 din 16 februarie 2005, emisă de C.N.V.M. și să fie obligată C.N.V.M., să trimită plângerea pe care a formulat-o împotriva Ordonanței nr. 645 din 17 noiembrie 2004, la instanța competentă. În motivarea acțiunii arată că prin Ordonanța nr. 645/2004, a C.N.V.M., a fost sancționată contravențional, cu avertisment, împotriva căreia a formulat contestație și că, spre surprinderea reclamantei, care se aștepta ca aceasta să fie trimisă instanței competente, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, pârâta a soluționat contestația, respingându-o. Susține că soluționarea contestației de către C.N.V.M., reprezintă un exces de putere, pentru că numai instanța judecătorească prevăzută de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, era competentă să soluționeze contestația, respectiv Judecătoria Cluj Napoca. Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1692 din 18 octombrie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată. Instanța reține, în motivarea sentinței, că Ordonanța nr. 645/2004 este un act administrativ de autoritate, emis de pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 297/2004, care instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun în materia contravențiilor.

Ca atare, reține instanța, Curtea de Apel București, ca instanță de contencios administrativ, este competentă să se pronunțe asupra legalității sancțiunilor contravenționale aplicate de C.N.V.M., prin Ordonanța nr. 645/2004, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 și că din analiza materialului probator administrat se constată că acțiunea este neîntemeiată. Reclamanta a declarat recurs împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 304 1 C. proc. civ. Consideră că instanța nu a reținut faptul că decizia contestată s-a emis de către C.N.V.M., prin exces de putere, pentru că aceasta nu era competentă să soluționeze contestația pe care a formulat-o în cadrul procedurii prealabile unei acțiuni în contencios administrativ, ci competența revenea instanței de judecată, care are competența în materie contravențională.

Mai consideră că instanța de contencios administrativ, dacă aprecia că este competentă să judece litigiul, trebuia să considere contestația sa, ca o procedură prealabilă. Dar consideră că instanța a făcut o greșită aplicare a legii în ce privește competența materială, neținând cont că ne aflăm în domeniul contravențiilor, pentru care sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, în ce privește căile de atac împotriva actelor prin care se constată contravenții și se aplică sancțiuni. Recursul este nefondat. Instanța de fond a reținut corect că acțiunea de față este de competența Curții de Apel București, ca instanță de contencios administrativ, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

Textul respectiv stabilește că „Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa în contencios administrativ, la Curtea de Apel București”. Și art. 280 din Legea nr. 297/2004 (prin care a fost modificată și completată O.U.G. nr. 25/2002) prevede că: „În ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, precum și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare”.

Recurenta-reclamantă a contestat decizia nr. 418/2005 a C.N.V.M., care este indiscutabil un act administrativ, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, deoarece este emisă de o autoritate publică, în vederea executării legii. Fiind un act administrativ de autoritate, deciziei i se aplică dispozițiile legii contenciosului administrativ, chiar dacă prin aceasta s-a menținut sancțiunea avertisment aplicată recurentei anterior. De aceea, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ci prevederile speciale ale Legii nr. 297/2004. Mai trebuie reținut că prin decizia nr. 418/2005 s-a menținut măsura sancțiunii avertisment, aplicată prin Ordonanța nr. 647/2004, iar competența de a verifica legalitatea și temeinicia sancțiunii, îi revine instanței de contencios administrativ.

În ce privește fondul cauzei, chiar dacă în această privință, motivarea instanței de fond este sumară, rezultă totuși că acțiunea se respinge ca nefondată. Într-adevăr, din materialul probator aflat la dosar, rezultă că sancțiunea avertisment s-a aplicat corect recurentei, deoarece s-a constatat că în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC S. SA, de la data de 4 iunie 2004, au fost aleși numai doi membri prin metoda votului cumulativ din cei cinci membrii ai Consiliului de administrație, contrar prevederilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2004, faptă ce constituie contravenție conform art. 172 lit. d) din O.U.G. nr. 28/2002. Mai rezultă că recurenta a condus, în fapt, Consiliul de administrație al SC S. SA, prin mandatarul său C.H., în perioada 24 februarie 2004 - 25 iunie 2004. Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 299 și 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC G.H. BV împotriva sentinței civile nr. 1692 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2006.