ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2523/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 13

aprilie 2005, reclamanta SC G.H. BV a solicitat să se constate nulitatea

absolută a deciziei nr. 418 din 16 februarie 2005, emisă de C.N.V.M. și să fie

obligată C.N.V.M., să trimită plângerea pe care a formulat-o împotriva Ordonanței

nr. 645 din 17 noiembrie 2004, la instanța competentă.

În motivarea acțiunii arată că prin Ordonanța

nr. 645/2004, a C.N.V.M., a fost sancționată contravențional, cu avertisment,

împotriva căreia a formulat contestație și că, spre surprinderea reclamantei,

care se aștepta ca aceasta să fie trimisă instanței competente, potrivit art. 32

alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, pârâta a soluționat contestația, respingându-o.

Susține că soluționarea contestației

de către C.N.V.M., reprezintă un exces de putere, pentru că numai instanța

judecătorească prevăzută de art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, era

competentă să soluționeze contestația, respectiv Judecătoria Cluj Napoca.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1692 din

18 octombrie 2005, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Instanța reține, în motivarea

sentinței, că Ordonanța nr. 645/2004 este un act administrativ de autoritate,

emis de pârâtă în conformitate cu dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 25/2002,

aprobată cu modificări prin Legea nr. 297/2004, care instituie o procedură

derogatorie de la dreptul comun în materia contravențiilor.

Ca atare, reține instanța, Curtea de

Apel București, ca instanță de contencios administrativ, este competentă să se

pronunțe asupra legalității sancțiunilor contravenționale aplicate de C.N.V.M.,

prin Ordonanța nr. 645/2004, conform dispozițiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr.

297/2004 și că din analiza materialului probator administrat se constată că

acțiunea este neîntemeiată.

Reclamanta a declarat recurs

împotriva sentinței, în temeiul art. 304 pct. 7 și art. 304

1

C. proc. civ.

Consideră că instanța nu a reținut

faptul că decizia contestată s-a emis de către C.N.V.M., prin exces de putere,

pentru că aceasta nu era competentă să soluționeze contestația pe care a

formulat-o în cadrul procedurii prealabile unei acțiuni în contencios

administrativ, ci competența revenea instanței de judecată, care are competența

în materie contravențională.

Mai consideră că instanța de

contencios administrativ, dacă aprecia că este competentă să judece litigiul,

trebuia să considere contestația sa, ca o procedură prealabilă.

Dar consideră că instanța a făcut o

greșită aplicare a legii în ce privește competența materială, neținând cont că

ne aflăm în domeniul contravențiilor, pentru care sunt aplicabile dispozițiile

O.G. nr. 2/2001, în ce privește căile de atac împotriva actelor prin care se

constată contravenții și se aplică sancțiuni.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond a reținut corect că

acțiunea de față este de competența Curții de Apel București, ca instanță de

contencios administrativ, conform prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 297/2004.

Textul respectiv stabilește că

„Orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile

sale recunoscute de lege printr-un act administrativ sau prin refuzul

nejustificat al C.N.V.M. de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut

de lege, se poate adresa în contencios administrativ, la Curtea de Apel București”.

Și art. 280 din Legea nr. 297/2004

(prin care a fost modificată și completată O.U.G. nr. 25/2002) prevede că: „În

ceea ce privește procedura de stabilire și constatare a contravențiilor, precum

și de aplicare a sancțiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la

dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările

și completările ulterioare”.

Recurenta-reclamantă a contestat

decizia nr. 418/2005 a C.N.V.M., care este indiscutabil un act administrativ,

în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, deoarece este emisă de o autoritate publică, în

vederea executării legii.

Fiind un act administrativ de

autoritate, deciziei i se aplică dispozițiile legii contenciosului

administrativ, chiar dacă prin aceasta s-a menținut sancțiunea avertisment

aplicată recurentei anterior.

De aceea, în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001, ci prevederile speciale ale Legii nr. 297/2004.

Mai trebuie reținut că prin decizia nr.

418/2005 s-a menținut măsura sancțiunii avertisment, aplicată prin Ordonanța nr.

647/2004, iar competența de a verifica legalitatea și temeinicia sancțiunii, îi

revine instanței de contencios administrativ.

În ce privește fondul cauzei, chiar

dacă în această privință, motivarea instanței de fond este sumară, rezultă

totuși că acțiunea se respinge ca nefondată.

Într-adevăr, din materialul probator

aflat la dosar, rezultă că sancțiunea avertisment s-a aplicat corect

recurentei, deoarece s-a constatat că în Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor

SC S. SA, de la data de 4 iunie 2004, au fost aleși numai doi membri prin

metoda votului cumulativ din cei cinci membrii ai Consiliului de administrație,

contrar prevederilor art. 3 alin. (3) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 3/2004,

faptă ce constituie contravenție conform art. 172 lit. d) din O.U.G. nr. 28/2002.

Mai rezultă că recurenta a condus,

în fapt, Consiliul de administrație al SC S. SA, prin mandatarul său C.H., în

perioada 24 februarie 2004 - 25 iunie 2004.

Pentru considerentele arătate mai

sus, în temeiul art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și art. 299 și 312 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC G.H.

BV împotriva sentinței civile nr. 1692 din 18 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 29 iunie 2006.