ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 916/2005,

Curtea de Apel București a admis excepția neîndeplinirii procedurii

administrative prealabile invocată de pârâta C.N.V.M. și a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu

pârâta C.N.V.M.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă

prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, accesul la justiție fiind

condiționat de această dispoziție legală.

Împotriva acestei hotărâri

judecătorești a formulat recurs, SC C. SA București, criticând-o ca nelegală și

netemeinică, întrucât în speță nu trebuia îndeplinită procedura prealabilă,

instanța de fond apreciind greșit faptul că actul a cărui anulare se solicită,

se încadrează în dispozițiile art. 9 din O.U.G. nr. 25/2005.

La termenul din 9 februarie 2006,

intimata a invocat excepția privind lipsa calității de reprezentant a

recurentului, cât și pe aceea privind nulitatea recursului de față.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

examinând cele două excepții, apreciază că nu sunt fondate, recurentul

îndeplinind dispozițiile prevăzute de art. 67 și urm. C. proc. civ., în ceea ce

privește cererea de recurs, ca și pe aceea de chemare în judecată.

Referitor la excepția privind

nulitatea recursului, și aceasta se va respinge, reținându-se că recursul a

fost motivat conform art. 301

1

C. proc. civ., cuprinzând toate

cerințele acestui text de lege.

Pe fond însă, recursul este

neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Ordonanța C.N.V.M. este fără

posibilitate de tăgadă, un act administrativ individual și definit de art. 9

din O.U.G. nr. 25/2002. Astfel, conform atribuțiilor pe care legal le are

intimata-pârâtă, a sancționat contravențional pe recurentă, pentru

nerespectarea unor obligații ce decurg din dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002,

modificată și aprobată prin Legea nr. 525/2002.

Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990,

pe care se fondează cererea de față, sunt imperative și prevăd obligativitatea

persoanei fizice ori juridice care se consideră vătămată într-un drept al său

prevăzut de lege, să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, în

termenul prevăzut de același text de lege.

Prin urmare, parcurgerea acestei

proceduri este obligatorie, înainte ca persoana să se adreseze instanței de

contencios administrativ, neîndeplinirea ei conducând la respingerea plângerii

de către instanța de judecată, ca inadmisibilă.

Față de aceste considerente, de

faptul că din actele dosarului nu rezultă că recurenta a îndeplinit cerința

imperativă a Legii nr. 29/1990, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază

că în mod corect instanța curții de apel a respins acțiunea, ca fiind

inadmisibilă.

Așadar, sentința atacată este legală

și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de SC C. SA București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC C.

SA București împotriva sentinței civile nr. 916 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge, ca neîntemeiate,

excepțiile invocate de intimata-pârâtă C.N.V.M., privind lipsa calității de

reprezentant a persoanei, care a semnat recursul și cea a nulității cererii de

recurs.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2006.