ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 916/2005, Curtea de Apel București a admis excepția neîndeplinirii procedurii administrative prealabile invocată de pârâta C.N.V.M. și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta C.N.V.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, accesul la justiție fiind condiționat de această dispoziție legală. Împotriva acestei hotărâri judecătorești a formulat recurs, SC C. SA București, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât în speță nu trebuia îndeplinită procedura prealabilă, instanța de fond apreciind greșit faptul că actul a cărui anulare se solicită, se încadrează în dispozițiile art. 9 din O.U.G.

nr. 25/2005. La termenul din 9 februarie 2006, intimata a invocat excepția privind lipsa calității de reprezentant a recurentului, cât și pe aceea privind nulitatea recursului de față. Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând cele două excepții, apreciază că nu sunt fondate, recurentul îndeplinind dispozițiile prevăzute de art. 67 și urm. C. proc. civ., în ceea ce privește cererea de recurs, ca și pe aceea de chemare în judecată. Referitor la excepția privind nulitatea recursului, și aceasta se va respinge, reținându-se că recursul a fost motivat conform art. 301 1 C. proc. civ., cuprinzând toate cerințele acestui text de lege. Pe fond însă, recursul este neîntemeiat și va fi respins pentru următoarele considerente: Ordonanța C.N.V.M.

este fără posibilitate de tăgadă, un act administrativ individual și definit de art. 9 din O.U.G. nr. 25/2002. Astfel, conform atribuțiilor pe care legal le are intimata-pârâtă, a sancționat contravențional pe recurentă, pentru nerespectarea unor obligații ce decurg din dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 525/2002. Dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, pe care se fondează cererea de față, sunt imperative și prevăd obligativitatea persoanei fizice ori juridice care se consideră vătămată într-un drept al său prevăzut de lege, să îndeplinească procedura administrativă prealabilă, în termenul prevăzut de același text de lege. Prin urmare, parcurgerea acestei proceduri este obligatorie, înainte ca persoana să se adreseze instanței de contencios administrativ, neîndeplinirea ei conducând la respingerea plângerii de către instanța de judecată, ca inadmisibilă.

Față de aceste considerente, de faptul că din actele dosarului nu rezultă că recurenta a îndeplinit cerința imperativă a Legii nr. 29/1990, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că în mod corect instanța curții de apel a respins acțiunea, ca fiind inadmisibilă. Așadar, sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care, conform art. 312 C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de SC C. SA București, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC C. SA București împotriva sentinței civile nr. 916 din 17 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Respinge, ca neîntemeiate, excepțiile invocate de intimata-pârâtă C.N.V.M., privind lipsa calității de reprezentant a persoanei, care a semnat recursul și cea a nulității cererii de recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 martie 2006.