ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2328/2007

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 368 din 27

decembrie 2002 pe rolul Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ și fiscal, reclamanta CN C.F.R. SA București a solicitat în

contradictoriu cu pârâții M.L.P.T.L., SC C.C. SA, P.M.B., O.C.O.T.B.,

constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor eliberat de M.L.P.T.L. pârâtei SC C.C. SA pentru

terenul în suprafață de 26.211 mp situat în București.

În motivarea cererii

reclamanta a arătat că certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor eliberat în baza HG nr. 834/1991 este nelegal deoarece a

fost emis pentru o suprafață mai mare de teren decât cea atribuită în perioada

1960 - 1989, nu a avut la bază procese verbale de vecinătate și încalcă dreptul

de proprietate.

În ședința publică din 04

aprilie 2002, Curtea a invocat din oficiu lipsa calității procesuale pasive a

pârâtelor P.M.B. prin Primarul general și O.C.O.T. pusă în discuția părților și

admisă la același termen de judecată.

Pârâtul M.L.P.T.L. a

formulat întâmpinare prin care a invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii

pentru lipsa procedurii administrative prealabile și excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei.

În ședința publică din 11

aprilie 2002, Instanța în baza art. 137 C. proc. civ. a pus în discuția părților excepțiile invocate de pârâtul M.L.P.T.L. precum și excepția tardivității

formulării acțiunii care au fost respinse ca neîntemeiate.

La data de 20 iunie 2002, SC

N.E.F.S. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu, motivat de

faptul că este proprietara terenului asupra căruia reclamanta pretinde că are

un drept de proprietate, iar Instanța a admis în principiu cererea la data de

20 iunie 2002.

În cauză a mai formulat

cerere de intervenție în interesul reclamantei și SC G. SA motivat de faptul că

este proprietara depozitului și a liniei de cale ferată industrială amplasată

pe terenul închiriat de la CN C.F.R. SA București și care face obiectul actului

administrativ atacat.

Instanța a admis în

principiu cererea de intervenție în ședința de judecată din 05 septembrie 2002.

Prin sentința civilă nr. 185

din 13 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția contencios

administrativ, a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de

SC N.E.F.S. SRL, a respins acțiunea reclamantei astfel cum a fost precizată

precum și cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei astfel cum

a fost precizată precum și cererea de intervenție formulată în interesul

reclamantei de către intervenienta SC G. SA.

Prin Decizia nr. 2223 din 01

iunie 2004 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis recursurile declarate de SC G. SA București și

CN C.F.R. SA București împotriva sentinței civile nr. 185/2003 a Curții de Apel

București a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași Instanțe.

În baza art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal,

a dispus completarea materialului probator privind legalitatea actului

contestat și punerea în discuția părților a excepțiilor invocate în recurs a

inadmisibilității acțiunii și tardivității cererii de chemare în judecată, conform

art. 5 din Legea nr. 29/1990.

În fond după casare, cauza a

fost înregistrată sub nr. 3802/2004.

Prin sentința civilă nr. 1072

din 17 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția inadmisibilității acțiunii

formulată de reclamanta SN C.F.R. SA București, în contradictoriu cu pârâții SC

C.C. SA prin administrator SC C. SRL, M.L.P.T.L. P.M.B., O.C.O.T.B. și intervenientele

SC N.E.F.S. SRL și SC G. SA.

A admis excepția

tardivității cererii de chemare în judecată și în consecință a respins cererea

de chemare în judecată, cererea de intervenție în interes propriu și cererea de

intervenție în interesul reclamantei ca tardiv formulate.

Pentru a hotărî astfel a

reținut că excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii administrative

prealabile este neîntemeiată, reclamanta formulând reclamație administrativă

prealabilă conform prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990 la data

de 14 noiembrie 2001, fiind înregistrată la M.L.P.T.L. în Dosarul nr. 368/2002.

Asupra excepției

tardivității introducerii acțiunii invocată de intervenientă în interes propriu

SC N.E.F.S. SRL, Curtea de Apel a apreciat că este întemeiată având în vedere

că reclamanta SN C.F.R. SA București a luat la cunoștință de existența

certificatului de atestare a dreptului de proprietate la data de 22 octombrie 2001.

Reclamanta a primit răspuns

negativ la reclamația administrativă înregistrată la data de 10 decembrie 2001,

astfel cum rezultă din precizările depuse în Dosarul nr. 368/2002 al Curții de

Apel București, secția de contencios administrativ, iar potrivit art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 29/1990, aplicabil în cauză conform normei tranzitorii

cuprinse în art. 27 din noua lege a contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004,

acțiunea în justiție trebuia formulată în termen de 30 de zile de la

comunicarea soluției dată reclamației administrative.

În raport de dezvoltarea

dată excepției de tardivitate a introducerii acțiunii, prima Instanță a

considerat, potrivit prevederilor art. 137 C. proc. civ., că analizarea celorlalte excepții este de prisos.

Împotriva hotărârii

pronunțate de Instanța de Fond a declarat recurs în termenul legal reclamanta CN

C.F.R. SA București și intervenienta SC N.E.F.S. SRL prin care s-a solicitat,

de către prima recurentă, admiterea acestei căi de atac, casarea sentinței

atacate, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a excepției tardivității

introducerii acțiunii și a trimiterii cauzei la aceeași Instanță în vederea

judecării fondului acțiunii reclamantei și de către recurenta - intervenientă,

admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, cu consecința

admiterii cererii de intervenție în interes propriu și a menținerii celorlalte

dispoziții din hotărârea atacată.

A învederat recurenta SN C.F.R.

SA București, prin motivele de recurs, că în mod greșit prima Instanță, cu

prilejul rejudecării după casare cu trimitere, a admis excepția tardivității

introducerii acțiunii, în contencios administrativ, în condițiile în care

termenul de 30 de zile, prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, nu

este unul imperativ, acțiunea în contencios administrativ putând fi formulată

în termenul de un an de la comunicarea actului administrativ a cărui anulare se

cere.

Cât privește recurenta SC N.E.F.S.

SRL, aceasta a arătat că, cu toate că Instanța de Fond a admis, în mod corect,

excepția tardivității acțiunii reclamantei, în mod nejustificat aceasta a

respins cererea de intervenție în interes propriu, pe motivul că aceasta ar fi fost

tardiv formulată. Procedând astfel, s-a precizat că, prima Instanță a aplicat

greșit dispozițiile art. 50 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora cererea de

intervenție în interes propriu se poate face numai în fața primei Instanței și

înainte de încheierea dezbaterilor, și a pronunțat o hotărâre nemotivată,

întrucât nu a arătat în ce a constat tardivitatea cererii, în raport de

dispozițiile legale.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit prevederilor art. 5

alin. (2) – (5) din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ,

aplicabilă litigiului, în cazul în care cel care se consideră vătămat în

drepturile sale recunoscute de lege printr-un act administrativ nu este

mulțumit de soluția dată reclamației sale în cadrul procedurii prealabile sau

dacă autoritatea administrativă emitentă sau autoritatea ierarhic superioară nu

rezolvă reclamația în termenul legal de 30 de zile de la primirea acesteia,

poate sesiza tribunalul în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției. În

toate cazurile, introducerea cererii nu se va putea face mai târziu de un an de

la data comunicării actului administrativ a cărui anulare se cere.

Termenul de sesizare a Instanței

cu acțiune în contencios administrativ este, în mod indiscutabil, cel de 30 de

zile care curge de la momentele sus arătate, astfel că în mod corect Instanța

de Fond a admis excepția de tardivitate a acțiunii reclamantei, în condițiile

în care s-a dovedit în cauză că reclamanta a primit răspunsul negativ la

reclamația administrativă la 10 decembrie 2001 și a formulat acțiunea în

contencios administrativ la 27 februarie 2002.

Împrejurarea că Instanța a

fost totuși sesizată în termenul de un an de la comunicarea actului

administrativ, prevăzut de art. 5 alin. (5) din Legea nr. 29/1990 este lipsită

de relevanță, întrucât reclamantul nu a invocat și nu a dovedit depășirea

termenului de 30 de zile din cauza unor împrejurări mai presus de voința sa.

Prima Instanță a respins în

mod just, pe fond, cererea de intervenție în interes propriu formulată de SC N.E.F.S.

SRL, dar această soluție se justifică nu pe temeiul tardivității, cum s-a

dispus prin dispozitivul sentinței atacate, ci datorită împrejurării că prin

această cerere s-a afirmat doar existența unui drept al intervenientei asupra

imobilului ce a făcut obiectul actului administrativ contestat și nu s-a

solicitat, așa cum impune art. 49 alin. (2) C. proc. civ., obținerea unei

hotărâri judecătorești favorabile, care să statueze, în mod direct, cu caracter

declarativ, asupra fondului dreptului afirmat de intervenientă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de CN C.F.R. SA București și

de SC N.E.F.S. SRL, împotriva sentinței nr. 1072 din data de 17 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 3 mai 2007.