ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la data de 9 iulie 2004, reclamantul R.C. a chemat în judecată S.R.I.,

Ministerul Apărării Naționale și C.N.S.A.S., solicitând, pe calea

contenciosului administrativ, obligarea pârâtului S.R.I. să pună la dispoziția

C.N.S.A.S. în original toate documentele și înscrisurile ce vizează viața sa

privată, familia și persoana sa, întocmite până la data de 22 decembrie 1989,

sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere; obligarea

pârâtului Ministerul Apărării Naționale (pentru Direcția Generală de Informații

a Apărării) să pună la dispoziția intimatei C.N.S.A.S. în original, toate

documentele și înscrisurile ce vizează viața sa privată, familia și persoana

sa, întocmite până la 22 decembrie 1989, sub sancțiunea daunelor cominatorii de

100.000.000 lei/zi întârziere; obligarea pârâtei C.N.S.A.S. să-i elibereze, în

original, toate documentele și înscrisurile ce vizează viața sa privată,

familia și persoana sa întocmite până la 22 decembrie 1989 (inclusiv cele foto,

audio și video), precum și orice alte documente informative preluate de la

S.R.I. și Ministerul Apărării Naționale.

În motivarea acțiunii sale,

reclamantul a arătat că a activat în rândul cadrelor active ale Ministerului

Apărării Naționale, arma artilerie, la U.M. nr. 01354 Baia Mare, în perioada

1968 - 1984, ultima funcție deținută fiind de locțiitor comandant de divizion

în gradul de căpitan și că, datorită trecutului familiei sale și a atitudinii

sale critice la adresa unor hotărâri de partid și de stat, i s-au deschis

dosare de supraveghere și de urmărire informativă, fiind monitorizat în

permanență.

Reclamantul a mai arătat că,

deși, în baza dispozițiilor Legii nr. 187/1999, a solicitat ca C.N.S.A.S. să se

adreseze celorlalte autorități pârâte și să primească în gestiune, în original,

toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor sale potrivit acestei

legi, totuși, C.N.S.A.S., prin adresa nr. 1125/02 din 2 iunie 2004 i-a

comunicat că are dreptul să-și studieze nemijlocit dosarul și să obțină doar

copii ale actelor dosarului și înscrisurilor doveditoare, refuzând punerea la

dispoziția sa a documentației complete în original.

În opinia reclamantului,

prin adresa nr. 1125/02 din 2 iunie 2004, i-a fost vătămat interesul legitim,

în sensul dispozițiilor constituționale, chiar în condițiile în care și-a

studiat dosarul la C.N.S.A.S. (ocazie cu care a constatat că nu este complet).

Aceasta, în considerarea

dispozițiilor lacunare ale Legii nr. 187/1999, precum și în lipsa prevederii în

legislația română a unei proceduri legale de atacare a hotărârilor C.N.S.A.S.,

fiind privat de o cale efectivă de atac (încălcându-se dispozițiile art. 13 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului), este obstaculat în accesul la toate

documentele originale ale propriului dosar și, implicit, la posibilitatea

intrării în posesia tuturor informațiilor strânse, stocate, arhivate și

deținute de autorități.

În drept, reclamantul a

invocat dispozițiile art. 20, 21 și 48 din Constituția României (astfel cum au

fost modificate prin Legea nr. 375/2003), ale Legii nr. 29/1990 și cele ale

art. 13 din Convenție.

Pârâții Ministerul Apărării

Naționale, S.R.I. și C.N.S.A.S. au formulat întâmpinări, pârâtul S.R.I.

invocând și excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a

inadmisibilității acțiunii, atât în baza dispozițiilor Legii nr. 187/1999, cât

și a celor ale Legii nr. 29/1990.

La data de 15 septembrie

2004, reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege

să se judece în contradictoriu și cu Ministerul Administrației și Internelor,

Ministerul Justiției, Ministerul Public și Arhivele Naționale, pentru ca și

aceste autorități să fie obligate să pună de îndată la dispoziția pârâtului

C.N.S.A.S., atât originalele, cât și copiile dosarului (dosarelor) și a

oricăror alte materiale deținute (rapoarte, informări, note informative,

analize, sinteze, planuri combinative, planuri de măsuri, înregistrări audio și

video, dischete, fotografii, filme și microfilme, etc.) întocmite până la data

de 22 decembrie 1989, ce vizează viața sa privată, familia și persoana sa, sub

sancțiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere, calculate de

la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au formulat întâmpinări

Arhivele Naționale (invocând și excepția lipsei calității sale procesuale

pasive), Ministerul Justiției (invocând și excepția necompetenței teritoriale,

cea a lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția

inadmisibilității acțiunii în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990),

Ministerul Administrației și Internelor (invocând și excepțiile necompetenței

teritoriale și a lipsei calității sale procesuale pasive) și Ministerul Public

- Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (invocând și

excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, precum și excepția lipsei

calității sale procesuale pasive).

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2243

din 20 octombrie 2004, a admis excepția necompetenței sale materiale și

teritoriale și, în baza art. 158 și 159 C. proc. civ., coroborat cu art. 3 pct.

3 din același cod, precum și a dispozițiilor Legii nr. 187/1999, a trimis

cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Prin încheierea din 17

martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie, a dispus scoaterea de pe rolul secției civile a

cauzei și transpunerea lui la secția comercială și de contencios administrativ,

reținând, în esență, că cererea reclamantului se circumscrie dispozițiilor art.

1 din Legea nr. 187/1999, iar nu art. 15 și 16 din lege.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 25

aprilie 2005, văzând excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, a

sesizat Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției de

neconstituționalitate a art. 1 alin. (1) fraza a II-a, art. 13 alin. (1) lit.

b) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea securității ca poliție politică și, în temeiul art. 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus suspendarea judecării cauzei, până la

soluționarea excepției.

Prin Decizia nr. 465 din 20

septembrie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) fraza a II-a, art. 13

alin. (1) lit. b) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, invocată de R.C.

La data de 31 octombrie

2005, reclamantul și-a completat din nou acțiunea, în sensul că solicită

judecătorului național, „să aplice norma comunitară, eliminând-o pe ceea

internă, incompatibilă, nefiind legat, astfel cum s-a statuat, de eliminarea ei

prealabilă pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.

Reclamantul a arătat că, întrucât România a ratificat Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și protocoalele adiționale, judecătorul național este

obligat să aplice dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2), art. 126 alin. (6),

art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din

Constituția României, precum și cele ale art. 6, 8, 13 și 14 din Convenție.

Curtea de Apel Cluj, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 761

din 21 noiembrie 2005, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive

formulate de pârâții S.R.I., Ministerul Apărării Naționale și Ministerul

Administrației și Internelor, a admis excepțiile lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Administrației și Internelor, pentru Arhivele Statului și

Ministerul Public, a admis excepția lipsei procedurii prealabile cu pârâții

Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul

Public și Arhivele Naționale. Totodată, instanța de fond a respins excepția

inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ.

Pe fond, acțiunea

reclamantului față de pârâtul C.N.S.A.S. a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța în

sensul arătat, s-a reținut, în esență, pe de o parte, că în măsura în care unii

dintre pârâți au obligația de a pune la dispoziția C.N.S.A.S., documente

referitoare la urmărirea și supravegherea reclamantului, nu se poate considera

că aceștia nu ar avea calitate procesuală pasivă (S.R.I., Ministerul Apărării

Naționale și Ministerul Administrației și Internelor) spre deosebire de

celelalte autorități care nu dețin astfel de documente (Ministerul

Administrației și Internelor, pentru Arhivele Naționale și Ministerul Public).

De asemenea, s-a reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă

prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu pârâții Ministerul Administrației

și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public și Arhivele Naționale.

Pe de altă parte, reținând

că în raport cu obiectul cauzei, dreptul pretins încălcat și persoana

pârâtului, cererea are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ,

instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, constatând că Legea nr. 187/1999

nu prevede obligativitatea comunicării efective a originalelor actelor și că o

astfel de solicitare nesocotește interesele generale ale societății de

conservare și studiere a acestui fond arhivistic, în același sens fiind și

considerentele deciziei Curții Constituționale. Instanța de fond a mai reținut

că „dispozițiile dreptului comunitare nu pot fi aplicabile în prezenta cauză”,

întrucât nu se poate aprecia că legea internă nu conferă reclamantului

suficiente garanții procesuale și constituționale pentru soluționarea

litigiului său.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.C. și pârâtul S.R.I.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

sale de recurs, R.C. susține, pe de o parte, că instanța de fond în mod greșit

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Administrației și Internelor, pentru Arhivele Naționale, fără a avea în vedere

dispozițiile art. 20 alin. (3) și cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr.

187/1999.

De asemenea, recurentul

susține că instanța de fond a dat o soluție greșită și cu privire la excepția

lipsei îndeplinirii procedurii prealabile vizând pârâții Ministerul

Administrației și Internelor (pentru Arhivele Naționale), Ministerul Justiției

și Ministerul Public, întrucât Legea nr. 187/1999 nu prevede o astfel de

procedură obligatorie.

Pe de altă parte,

recurentul-reclamant susține că în baza art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr.

554/2004, instanța de fond, dacă a ajuns la concluzia că la momentul

pronunțării sentinței erau aplicabile aceste dispoziții, trebuia să respingă

acțiunea, ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată.

În ceea ce privește fondul

cauzei, recurentul-reclamant susține că în mod greșit i s-a respins cererea,

deși C.N.S.A.S. nu a preluat integral arhiva fostei securități, nu a făcut

dovada că a acționat conform art. 29 alin. (3) din lege, în vederea asigurării

condițiilor de realizare a dreptului său și nu și-a îndeplinit obligațiile

legale, din moment ce înregistrările audio/video numerotate sub indicativul „C”

nu au fost puse niciodată la dispoziția sa, iar în legătură cu alte cereri

formulate, aceeași instituție i-a comunicat în scris refuzul.

Totodată, arată

recurentul-reclamant, conform art. 20 din Constituția României, instanța de

fond trebuia să aplice direct dispozițiile Convenției pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentate, acestea făcând parte din

dreptul intern.

La rândul său, S.R.I.

critică sentința atacată, atât cu privire la soluționarea excepției lipsei

calității procesuale pasive invocată, cât și cu privire la soluția pe fond.

Astfel, recurentul-pârât

susține, pe de o parte, că instanța nu a observat că la data de 20 mai 2002,

conform procesului-verbal de predare-primire nr. S 50650, deci anterior

introducerii cererii de chemare în judecată, și-a îndeplinit obligația legală

reținută de instanța de fond.

Pe de altă parte,

recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond nu a admis excepția

lipsei procedurii prealabile și față de S.R.I.

Cu privire la fondul cauzei,

S.R.I. arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea doar față de

C.N.S.A.S., iar nu și față de S.R.I.

În plus, arată

recurentul-pârât, instanța de fond a impus în mod greșit data de la care curge

termenul de recurs („de la pronunțare”, în loc de „de la comunicarea hotărârii

atacate”).

În cauză, au formulat

întâmpinări Ministerul Administrației și Internelor, Arhivele Naționale,

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și C.N.S.A.S.,

solicitând respingerea recursurilor.

Examinând cauza, în raport

cu toate criticile formulate soluției instanței de fond, cu probele

administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv

cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în

continuare.

Astfel, conform

dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 187/1999 (în forma în vigoare aplicabilă în

cauză): „Orice cetățean român sau cetățean străin care după

1945 a avut cetățenie română, are dreptul de acces la propriul dosar întocmit

de organele securității, ca poliție politică. Acest drept se exercită la cerere

și constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele

dosarului și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului. Totodată, persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a

fost urmărită de organele securității statului, are dreptul, la cerere, să afle

identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor, care au contribuit cu

informații la completarea acestui dosar” .

De asemenea, potrivit

dispozițiilor art. 12: „pentru realizarea dreptului de acces la propriul dosar,

persoana îndreptățită conform art. 1 se adresează Consiliului printr-o cerere

scrisă. Consiliul va răspunde solicitării în termen de 30 de zile”, iar conform

dispozițiilor art. 13: „persoanele

îndreptățite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1

alin. (1), în condițiile prezentei legi, următoarele:

a)

consultarea dosarelor sau a oricăror materiale întocmite

până la data de 22 decembrie 1989, de organele de securitate;

b)

eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste

dosare ori alte materiale;

c)

eliberarea unor adeverințe privind apartenența sau

neapartenența, colaborarea ori necolaborarea cu organele de securitate”, cu

excepțiile prevederilor art. 13 alin. (2) din lege.

Cu privire la recursul

declarat de R.C., Înalta Curte constată, în primul rând, că

recurentul-reclamant este în eroare cu privire la conținutul art. 20 alin. (3)

din Legea nr. 187/1999, textul fiind rectificat, astfel cum rezultă din

rectificarea publicată în M. Of. nr. 619/17.12.1999.

În al doilea rând, Înalta

Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr.

187/1999, într-adevăr, fondul arhivistic și documentar constituit în baza

prezentei legi se predă, spre conservare, Arhivelor Naționale, „la încetarea

activității” C.N.S.A.S.

Prin urmare, cum C.N.S.A.S.

nu și-a încetat activitatea, în mod corect instanța de fond a reținut că

Arhivele Naționale, prin Ministerul Administrației și Internelor, nu au

calitate procesuală pasivă în cauză.

Referitor la motivul de

recurs privind excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, se constată

că nici acesta nu poate fi primit.

Aceasta, întrucât

recurentul-reclamant a chemat în judecată mai multe autorități în calitate de

pârâte, pe calea contenciosului administrativ, fără a parcurge în prealabil

procedura prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedură preluată și de

Legea nr. 554/2004.

Cu privire la pretinsa

încălcare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată

că recurentul-reclamant se află într-o totală confuzie între „acțiunile

împotriva ordonanțelor Guvernului”, reglementată de acest text și „excepția de

neconstituționalitate”, reglementată de art. 146 lit. d) din Constituția

României, precum și de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată.

Prin urmare, Înalta Curte

constată că în mod corect instanța de fond nu a făcut în cauză aplicarea

dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la criticile ce

vizează fondul cauzei, se constată, pe de o parte, că, astfel cum corect a

reținut instanța de fond, recurentul-reclamant, a avut acces la propriul dosar

aflat la C.N.S.A.S. și i s-au eliberat și copii ale înscrisurilor aflate la

dosar, C.N.S.A.S. neavând obligația de a elibera documente în original, fiind

aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/1994,

coroborat cu art. 28 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a

instituției.

Mai mult, din bogatul

material probator administrat rezultă nu numai că C.N.S.A.S. a comunicat

succesiv recurentului-reclamant, toate demersurile realizate pentru garantarea

drepturilor acestuia prevăzute de Legea nr. 187/1999, precum și modul de

soluționare a acestora, neputându-se reține vreun refuz nejustificat de natură

a-i vătăma vreun drept sau interesul legitim.

De altfel,

recurentul-reclamant, chiar prin faptul că a chemat în judecată și alte

autorități, recunoaște implicit că C.N.S.A.S. i-a prezentat documentele ce au

fost identificate.

Mai mult,

recurentul-reclamant nu a contestat nici susținerea C.N.S.A.S., potrivit căreia

a fost programat să vizioneze microfilmul predat prin procesul-verbal nr. 81063

din 16 martie 2004.

Referitor la motivul de

recurs potrivit căruia instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art.

29 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, Înalta Curte constată că motivul invocat

nu există în legea respectivă, iar dacă acesta a fost invocat din eroare, în

loc de art. 20 alin. (3), în această din urmă ipoteză s-au arătat în cele ce

preced considerentele referitoare la obligațiile C.N.S.A.S.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată că sentința atacată nu a fost pronunțată cu ignorarea

dispozițiilor art. 20 din Constituția României, cum pretinde

recurentul-reclamant.

Astfel, este cunoscut că

potrivit acestui text, dispozițiile constituționale privind drepturile și

libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu

Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate

la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și

tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România

este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu

excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai

favorabile.

În cauză, astfel cum corect

a reținut instanța de fond, Curtea Constituțională (prin Decizia nr. 465 din 20

septembrie 2005) a precizat că textele apreciate de recurentul-reclamant ca

neconstituționale corespund exigențelor impuse atât de documentele

internaționale invocate, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, cât

și jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului,

prevederile Legii nr. 187/1999 în ansamblul lor conținând suficiente elemente

de natură a preciza clar persoanele cărora le sunt adresate, precum și

condițiile legale de exercitare a drepturilor prevăzute de acestea.

De altfel, în cauză, Înalta

Curte constată că recurentul-reclamant nici nu a prezentat dovezi de încălcare

a dispozițiilor art. 6, 8, 13 și 14 ale Convenției pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale.

Cu privire la recursul

formulat de S.R.I., se reține, pe de o parte, că instanța de fond a avut în

vedere calitatea acestuia conferită de Legea nr. 14/1992, precum și de

dispozițiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 187/1999.

Referitor la pretinsa

nepronunțare cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile se constată,

pe de o parte, că instanța de fond a reținut că reclamantul nu a cerut ca

pârâtul să realizeze un fapt în raport direct cu acesta, ci să-și îndeplinească

o obligație reală, iar, pe de altă parte, că eventuala precaritate a redactării

considerentului nu este de natură a schimba prin ea însăși soluția criticată.

Rațiunea pentru care

instanța de fond a analizat și respins acțiunea ca neîntemeiată doar față de

C.N.S.A.S., este, de asemenea, arătată în considerentele sentinței atacate,

considerente care, chiar dacă sunt din această perspectivă în parte

contradictorii în sensul arătat de recurentul-pârât S.R.I., nu pot fi apreciate

totuși a se încadra în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefăcând o

astfel de încadrare nici chiar recurentul-pârât.

Cu privire la motivul de

recurs referitor la termenul de recurs, Înalta Curte reține că nici acesta nu

poate fi primit în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, aplicabile la data pronunțării sentinței atacate. Ulterior, prin

Decizia nr. 189/2006 a Curții Constituționale (M. Of. nr. 307/5.04.2006),

dispozițiile art. 20 alin. (1) au fost declarate neconstituționale, decizia

fiind obligatorie pentru toate instanțele, inclusiv pentru Înalta Curte.

Prin urmare, constatându-se

că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia

nefondate, se vor respinge recursurile declarate în cauză, potrivit

dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu cele ale Legii

contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamantul R.C. și de pârâtul S.R.I. împotriva sentinței civile

nr. 761 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.