ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3040/2006

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 9 iulie 2004, reclamantul R.C. a chemat în judecată S.R.I., Ministerul Apărării Naționale și C.N.S.A.S., solicitând, pe calea contenciosului administrativ, obligarea pârâtului S.R.I. să pună la dispoziția C.N.S.A.S. în original toate documentele și înscrisurile ce vizează viața sa privată, familia și persoana sa, întocmite până la data de 22 decembrie 1989, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere; obligarea pârâtului Ministerul Apărării Naționale (pentru Direcția Generală de Informații a Apărării) să pună la dispoziția intimatei C.N.S.A.S.

în original, toate documentele și înscrisurile ce vizează viața sa privată, familia și persoana sa, întocmite până la 22 decembrie 1989, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere; obligarea pârâtei C.N.S.A.S. să-i elibereze, în original, toate documentele și înscrisurile ce vizează viața sa privată, familia și persoana sa întocmite până la 22 decembrie 1989 (inclusiv cele foto, audio și video), precum și orice alte documente informative preluate de la S.R.I. și Ministerul Apărării Naționale. În motivarea acțiunii sale, reclamantul a arătat că a activat în rândul cadrelor active ale Ministerului Apărării Naționale, arma artilerie, la U.M.

nr. 01354 Baia Mare, în perioada 1968 - 1984, ultima funcție deținută fiind de locțiitor comandant de divizion în gradul de căpitan și că, datorită trecutului familiei sale și a atitudinii sale critice la adresa unor hotărâri de partid și de stat, i s-au deschis dosare de supraveghere și de urmărire informativă, fiind monitorizat în permanență. Reclamantul a mai arătat că, deși, în baza dispozițiilor Legii nr. 187/1999, a solicitat ca C.N.S.A.S. să se adreseze celorlalte autorități pârâte și să primească în gestiune, în original, toate documentele privitoare la exercitarea drepturilor sale potrivit acestei legi, totuși, C.N.S.A.S., prin adresa nr. 1125/02 din 2 iunie 2004 i-a comunicat că are dreptul să-și studieze nemijlocit dosarul și să obțină doar copii ale actelor dosarului și înscrisurilor doveditoare, refuzând punerea la dispoziția sa a documentației complete în original.

În opinia reclamantului, prin adresa nr. 1125/02 din 2 iunie 2004, i-a fost vătămat interesul legitim, în sensul dispozițiilor constituționale, chiar în condițiile în care și-a studiat dosarul la C.N.S.A.S. (ocazie cu care a constatat că nu este complet). Aceasta, în considerarea dispozițiilor lacunare ale Legii nr. 187/1999, precum și în lipsa prevederii în legislația română a unei proceduri legale de atacare a hotărârilor C.N.S.A.S., fiind privat de o cale efectivă de atac (încălcându-se dispozițiile art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), este obstaculat în accesul la toate documentele originale ale propriului dosar și, implicit, la posibilitatea intrării în posesia tuturor informațiilor strânse, stocate, arhivate și deținute de autorități.

În drept, reclamantul a invocat dispozițiile art. 20, 21 și 48 din Constituția României (astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 375/2003), ale Legii nr. 29/1990 și cele ale art. 13 din Convenție. Pârâții Ministerul Apărării Naționale, S.R.I. și C.N.S.A.S. au formulat întâmpinări, pârâtul S.R.I. invocând și excepțiile lipsei calității sale procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii, atât în baza dispozițiilor Legii nr. 187/1999, cât și a celor ale Legii nr. 29/1990.

La data de 15 septembrie 2004, reclamantul a depus o precizare de acțiune prin care a arătat că înțelege să se judece în contradictoriu și cu Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public și Arhivele Naționale, pentru ca și aceste autorități să fie obligate să pună de îndată la dispoziția pârâtului C.N.S.A.S., atât originalele, cât și copiile dosarului (dosarelor) și a oricăror alte materiale deținute (rapoarte, informări, note informative, analize, sinteze, planuri combinative, planuri de măsuri, înregistrări audio și video, dischete, fotografii, filme și microfilme, etc.) întocmite până la data de 22 decembrie 1989, ce vizează viața sa privată, familia și persoana sa, sub sancțiunea daunelor cominatorii de 100.000.000 lei/zi întârziere, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Au formulat întâmpinări Arhivele Naționale (invocând și excepția lipsei calității sale procesuale pasive), Ministerul Justiției (invocând și excepția necompetenței teritoriale, cea a lipsei calității sale procesuale pasive, precum și excepția inadmisibilității acțiunii în raport cu dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990), Ministerul Administrației și Internelor (invocând și excepțiile necompetenței teritoriale și a lipsei calității sale procesuale pasive) și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (invocând și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, precum și excepția lipsei calității sale procesuale pasive). Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 2243 din 20 octombrie 2004, a admis excepția necompetenței sale materiale și teritoriale și, în baza art. 158 și 159 C. proc.

civ., coroborat cu art. 3 pct. 3 din același cod, precum și a dispozițiilor Legii nr. 187/1999, a trimis cauza, spre competentă soluționare, Curții de Apel Cluj, secția civilă. Prin încheierea din 17 martie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a dispus scoaterea de pe rolul secției civile a cauzei și transpunerea lui la secția comercială și de contencios administrativ, reținând, în esență, că cererea reclamantului se circumscrie dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 187/1999, iar nu art. 15 și 16 din lege.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea din 25 aprilie 2005, văzând excepția de neconstituționalitate invocată de reclamant, a sesizat Curtea Constituțională, pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 1 alin. (1) fraza a II-a, art. 13 alin. (1) lit. b) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea securității ca poliție politică și, în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, a dispus suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea excepției. Prin Decizia nr. 465 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) fraza a II-a, art. 13 alin. (1) lit. b) și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, invocată de R.C.

La data de 31 octombrie 2005, reclamantul și-a completat din nou acțiunea, în sensul că solicită judecătorului național, „să aplice norma comunitară, eliminând-o pe ceea internă, incompatibilă, nefiind legat, astfel cum s-a statuat, de eliminarea ei prealabilă pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”. Reclamantul a arătat că, întrucât România a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului și protocoalele adiționale, judecătorul național este obligat să aplice dispozițiile art. 52 alin. (1) și (2), art. 126 alin. (6), art. 11 alin. (1) și (2), art. 20 și art. 21 alin. (1), (2) și (3) din Constituția României, precum și cele ale art. 6, 8, 13 și 14 din Convenție.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 761 din 21 noiembrie 2005, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive formulate de pârâții S.R.I., Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor, a admis excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, pentru Arhivele Statului și Ministerul Public, a admis excepția lipsei procedurii prealabile cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public și Arhivele Naționale. Totodată, instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii pe calea contenciosului administrativ.

Pe fond, acțiunea reclamantului față de pârâtul C.N.S.A.S. a fost respinsă ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța în sensul arătat, s-a reținut, în esență, pe de o parte, că în măsura în care unii dintre pârâți au obligația de a pune la dispoziția C.N.S.A.S., documente referitoare la urmărirea și supravegherea reclamantului, nu se poate considera că aceștia nu ar avea calitate procesuală pasivă (S.R.I., Ministerul Apărării Naționale și Ministerul Administrației și Internelor) spre deosebire de celelalte autorități care nu dețin astfel de documente (Ministerul Administrației și Internelor, pentru Arhivele Naționale și Ministerul Public). De asemenea, s-a reținut că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, cu pârâții Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Public și Arhivele Naționale.

Pe de altă parte, reținând că în raport cu obiectul cauzei, dreptul pretins încălcat și persoana pârâtului, cererea are caracterul unei acțiuni în contencios administrativ, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, constatând că Legea nr. 187/1999 nu prevede obligativitatea comunicării efective a originalelor actelor și că o astfel de solicitare nesocotește interesele generale ale societății de conservare și studiere a acestui fond arhivistic, în același sens fiind și considerentele deciziei Curții Constituționale. Instanța de fond a mai reținut că „dispozițiile dreptului comunitare nu pot fi aplicabile în prezenta cauză”, întrucât nu se poate aprecia că legea internă nu conferă reclamantului suficiente garanții procesuale și constituționale pentru soluționarea litigiului său.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.C. și pârâtul S.R.I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, R.C. susține, pe de o parte, că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Administrației și Internelor, pentru Arhivele Naționale, fără a avea în vedere dispozițiile art. 20 alin. (3) și cele ale art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999. De asemenea, recurentul susține că instanța de fond a dat o soluție greșită și cu privire la excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile vizând pârâții Ministerul Administrației și Internelor (pentru Arhivele Naționale), Ministerul Justiției și Ministerul Public, întrucât Legea nr. 187/1999 nu prevede o astfel de procedură obligatorie.

Pe de altă parte, recurentul-reclamant susține că în baza art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond, dacă a ajuns la concluzia că la momentul pronunțării sentinței erau aplicabile aceste dispoziții, trebuia să respingă acțiunea, ca inadmisibilă, iar nu ca neîntemeiată. În ceea ce privește fondul cauzei, recurentul-reclamant susține că în mod greșit i s-a respins cererea, deși C.N.S.A.S. nu a preluat integral arhiva fostei securități, nu a făcut dovada că a acționat conform art. 29 alin. (3) din lege, în vederea asigurării condițiilor de realizare a dreptului său și nu și-a îndeplinit obligațiile legale, din moment ce înregistrările audio/video numerotate sub indicativul „C” nu au fost puse niciodată la dispoziția sa, iar în legătură cu alte cereri formulate, aceeași instituție i-a comunicat în scris refuzul.

Totodată, arată recurentul-reclamant, conform art. 20 din Constituția României, instanța de fond trebuia să aplice direct dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentate, acestea făcând parte din dreptul intern. La rândul său, S.R.I. critică sentința atacată, atât cu privire la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive invocată, cât și cu privire la soluția pe fond. Astfel, recurentul-pârât susține, pe de o parte, că instanța nu a observat că la data de 20 mai 2002, conform procesului-verbal de predare-primire nr. S 50650, deci anterior introducerii cererii de chemare în judecată, și-a îndeplinit obligația legală reținută de instanța de fond.

Pe de altă parte, recurentul-pârât susține că în mod greșit instanța de fond nu a admis excepția lipsei procedurii prealabile și față de S.R.I. Cu privire la fondul cauzei, S.R.I. arată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea doar față de C.N.S.A.S., iar nu și față de S.R.I. În plus, arată recurentul-pârât, instanța de fond a impus în mod greșit data de la care curge termenul de recurs („de la pronunțare”, în loc de „de la comunicarea hotărârii atacate”). În cauză, au formulat întâmpinări Ministerul Administrației și Internelor, Arhivele Naționale, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției și C.N.S.A.S., solicitând respingerea recursurilor.

Examinând cauza, în raport cu toate criticile formulate soluției instanței de fond, cu probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Astfel, conform dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 187/1999 (în forma în vigoare aplicabilă în cauză): „Orice cetățean român sau cetățean străin care după 1945 a avut cetățenie română, are dreptul de acces la propriul dosar întocmit de organele securității, ca poliție politică. Acest drept se exercită la cerere și constă în studierea nemijlocită a dosarului, eliberarea de copii de pe actele dosarului și de pe înscrisurile doveditoare despre cuprinsul dosarului.

Totodată, persoana, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de organele securității statului, are dreptul, la cerere, să afle identitatea agenților de securitate și a colaboratorilor, care au contribuit cu informații la completarea acestui dosar” . De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 12: „pentru realizarea dreptului de acces la propriul dosar, persoana îndreptățită conform art. 1 se adresează Consiliului printr-o cerere scrisă.

Consiliul va răspunde solicitării în termen de 30 de zile”, iar conform dispozițiilor art. 13: „persoanele îndreptățite pot solicita Consiliului, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), în condițiile prezentei legi, următoarele: a) consultarea dosarelor sau a oricăror materiale întocmite până la data de 22 decembrie 1989, de organele de securitate; b) eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale; c) eliberarea unor adeverințe privind apartenența sau neapartenența, colaborarea ori necolaborarea cu organele de securitate”, cu excepțiile prevederilor art. 13 alin. (2) din lege. Cu privire la recursul declarat de R.C., Înalta Curte constată, în primul rând, că recurentul-reclamant este în eroare cu privire la conținutul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, textul fiind rectificat, astfel cum rezultă din rectificarea publicată în M. Of.

nr. 619/17.12.1999. În al doilea rând, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 187/1999, într-adevăr, fondul arhivistic și documentar constituit în baza prezentei legi se predă, spre conservare, Arhivelor Naționale, „la încetarea activității” C.N.S.A.S. Prin urmare, cum C.N.S.A.S. nu și-a încetat activitatea, în mod corect instanța de fond a reținut că Arhivele Naționale, prin Ministerul Administrației și Internelor, nu au calitate procesuală pasivă în cauză. Referitor la motivul de recurs privind excepția lipsei îndeplinirii procedurii prealabile, se constată că nici acesta nu poate fi primit. Aceasta, întrucât recurentul-reclamant a chemat în judecată mai multe autorități în calitate de pârâte, pe calea contenciosului administrativ, fără a parcurge în prealabil procedura prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, procedură preluată și de Legea nr. 554/2004.

Cu privire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant se află într-o totală confuzie între „acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, reglementată de acest text și „excepția de neconstituționalitate”, reglementată de art. 146 lit. d) din Constituția României, precum și de art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată. Prin urmare, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond nu a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 9 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Referitor la criticile ce vizează fondul cauzei, se constată, pe de o parte, că, astfel cum corect a reținut instanța de fond, recurentul-reclamant, a avut acces la propriul dosar aflat la C.N.S.A.S.

și i s-au eliberat și copii ale înscrisurilor aflate la dosar, C.N.S.A.S. neavând obligația de a elibera documente în original, fiind aplicabile dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 187/1994, coroborat cu art. 28 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a instituției. Mai mult, din bogatul material probator administrat rezultă nu numai că C.N.S.A.S. a comunicat succesiv recurentului-reclamant, toate demersurile realizate pentru garantarea drepturilor acestuia prevăzute de Legea nr. 187/1999, precum și modul de soluționare a acestora, neputându-se reține vreun refuz nejustificat de natură a-i vătăma vreun drept sau interesul legitim. De altfel, recurentul-reclamant, chiar prin faptul că a chemat în judecată și alte autorități, recunoaște implicit că C.N.S.A.S.

i-a prezentat documentele ce au fost identificate. Mai mult, recurentul-reclamant nu a contestat nici susținerea C.N.S.A.S., potrivit căreia a fost programat să vizioneze microfilmul predat prin procesul-verbal nr. 81063 din 16 martie 2004. Referitor la motivul de recurs potrivit căruia instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 187/1999, Înalta Curte constată că motivul invocat nu există în legea respectivă, iar dacă acesta a fost invocat din eroare, în loc de art. 20 alin. (3), în această din urmă ipoteză s-au arătat în cele ce preced considerentele referitoare la obligațiile C.N.S.A.S. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că sentința atacată nu a fost pronunțată cu ignorarea dispozițiilor art. 20 din Constituția României, cum pretinde recurentul-reclamant.

Astfel, este cunoscut că potrivit acestui text, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În cauză, astfel cum corect a reținut instanța de fond, Curtea Constituțională (prin Decizia nr. 465 din 20 septembrie 2005) a precizat că textele apreciate de recurentul-reclamant ca neconstituționale corespund exigențelor impuse atât de documentele internaționale invocate, referitoare la drepturile fundamentale ale omului, cât și jurisprudenței în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, prevederile Legii nr. 187/1999 în ansamblul lor conținând suficiente elemente de natură a preciza clar persoanele cărora le sunt adresate, precum și condițiile legale de exercitare a drepturilor prevăzute de acestea. De altfel, în cauză, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nici nu a prezentat dovezi de încălcare a dispozițiilor art. 6, 8, 13 și 14 ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Cu privire la recursul formulat de S.R.I., se reține, pe de o parte, că instanța de fond a avut în vedere calitatea acestuia conferită de Legea nr. 14/1992, precum și de dispozițiile art. 20 alin. (6) din Legea nr. 187/1999. Referitor la pretinsa nepronunțare cu privire la excepția lipsei procedurii prealabile se constată, pe de o parte, că instanța de fond a reținut că reclamantul nu a cerut ca pârâtul să realizeze un fapt în raport direct cu acesta, ci să-și îndeplinească o obligație reală, iar, pe de altă parte, că eventuala precaritate a redactării considerentului nu este de natură a schimba prin ea însăși soluția criticată.

Rațiunea pentru care instanța de fond a analizat și respins acțiunea ca neîntemeiată doar față de C.N.S.A.S., este, de asemenea, arătată în considerentele sentinței atacate, considerente care, chiar dacă sunt din această perspectivă în parte contradictorii în sensul arătat de recurentul-pârât S.R.I., nu pot fi apreciate totuși a se încadra în dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., nefăcând o astfel de încadrare nici chiar recurentul-pârât. Cu privire la motivul de recurs referitor la termenul de recurs, Înalta Curte reține că nici acesta nu poate fi primit în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aplicabile la data pronunțării sentinței atacate. Ulterior, prin Decizia nr. 189/2006 a Curții Constituționale (M. Of.

nr. 307/5.04.2006), dispozițiile art. 20 alin. (1) au fost declarate neconstituționale, decizia fiind obligatorie pentru toate instanțele, inclusiv pentru Înalta Curte. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, iar criticile aduse acesteia nefondate, se vor respinge recursurile declarate în cauză, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a, coroborate cu cele ale Legii contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamantul R.C. și de pârâtul S.R.I. împotriva sentinței civile nr. 761 din 21 noiembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.