ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5142/2006

Asupra cauzei de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

3 martie 2003 reclamanta M.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcția

Silvică Suceava anularea dispoziției nr. 977 din 23 octombrie 2003 emisă de

pârâtă, restituirea în natură a terenului aferent construcțiilor de 50 de ari,

precum și a suprafeței de aproximativ 2 ha teren fânaț situat la locul numit

„Hrobi” de pe teritoriul comunei Moldova Sulița și obligarea pârâtei la plata

sumei de 200 milioane lei pentru imobilele casă și grajd ce i-au fost demolate

abuziv de H.L.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că tatăl său, M.A., a dobândit prin actul de veșnică vânzare încheiat la

data de 8 iunie 1940 cu numita I.A., suprafața de 8 fălci de teren în cătunul

Hrobi pe care a construit o casă și anexe gospodărești. După apariția

Decretului nr. 115/1959 terenul și construcțiile amplasate pe acesta au intrat

în perimetrul fostei CAS Lucina care le-a demolat, în schimbul acestora primind

o casă și suprafața de 1,43 ha teren pe care le-a folosit până după apariția

Legii nr. 18/1991 când au fost revendicate și redobândite de foștii

proprietari.

Prin urmare, față de împrejurarea

invocată, este îndreptățită să i se restituie diferența de teren pe care a fost

nevoită să o predea statului în temeiul Decretului nr. 115/1959.

Prin sentința nr. 190 din 12 martie

2004 pronunțată de Tribunalul Suceava a fost respinsă cererea reclamantei ca

neîntemeiată, sens în care s-a reținut că, în ceea ce privește terenurile în

litigiu sunt incidente prevederile art. 8 din Legea nr. 10/2001, astfel încât,

cu referire la aceste terenuri nu sunt aplicabile dispozițiile actului normativ

indicat ca temei al cererii.

În ceea ce privește construcțiile

s-a constatat, față de înscrisurile depuse în probațiune că pretențiile reclamantei

sunt nejustificate, întrucât nu s-a dovedit edificarea acestora de către

autorul reclamantei, preluarea lor abuzivă și, ulterior, de valoarea acestora.

Dimpotrivă, din declarația

reclamantei luată de instanță a rezultat că pentru locuința proprietatea

tatălui său, aceasta a primit în anul 1960, în schimb, o altă gospodărie în

vatra satului Benia pe care a folosit-o până în anii 1990.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva acestei hotărâri, a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr.

2166 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava, instanța care a reținut că

bunurile indicate ca fiind preluate în temeiul Decretului nr. 115/1959, nu au

făcut obiectul actului normativ de reparațiune. Pentru recuperarea

proprietăților preluate de stat, constând în terenuri, reclamanta se putea

adresa cu cerere, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 18/1991 a fondului

funciar, modificată și republicată. Comasarea invocată de reclamantă se referă

la dispozițiile art. 6/1 din Legea nr. 1/2000 pentru nerestituirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere.

Ori, prin sentința civilă nr.

129/1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, reclamantei i s-a recunoscut

dreptul de proprietate pentru suprafața de teren primită în compensare pentru

suprafața de teren comasată pentru H.L.

În ceea ce privește construcțiile,

din înscrisurile dosarului, rezultă că reclamantei i s-a dat în schimb o altă

locuință în comuna Moldova Sulița, sat Benia, de care nu rezultă că ar fi fost

deposedată, astfel încât reclamanta nu este îndreptățită să primească măsurile

reparatorii solicitate în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, sens în care a

susținut că instanțele nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale

cauzei, făcând astfel o greșită aplicare a legii.

A arătat că bunurile proprietatea

antecesorului său, M.A., teren și construcții, au fost preluate de stat în baza

Decretului nr. 115/1959, intrând în perimetrul fostei Gospodăriei Agricole de

Stat Lucina. Casa și anexele gospodărești au fost demolate abuziv de cei care

au preluat bunurile proprietate sa, terenuri evaluate la suma de 200.000.000

lei.

În schimbul acestor terenuri a

primit o altă casă și suprafața de 1,43 ha pe care le-a folosit până după

apariția Legii nr. 18/1991, când au fost revendicate și redobândite de foștii

proprietari.

A invocat astfel dispozițiile

deciziei civile nr. 466 din 10 martie 1994 a Tribunalului Suceava prin care a

fost admis apelul proprietarilor și modificată sentința civilă menționată în

considerentele deciziei atacate, în sensul respingerii capătului cererii sale

privind restituirea terenului și construcției aflate pe acesta, bunuri primite

în schimb.

Prin evacuare nu a primit o justă și

echitabilă despăgubire pentru bunurile preluate de stat, astfel cum greșit s-a

reținut în considerentele hotărârilor atacate, motiv pentru care a solicitat

admiterea recursului.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce succed:

Prin notificarea înregistrată sub

nr. 25/2002/M din 4 februarie 2002 la Biroul Executorului Judecătoresc I.S.,

reclamanta M.R. a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea

nr. 10/2001 pentru construcțiile, casă și grajd, ca și suprafețele de 0,50 ha

teren aferent acestei construcții și 1,70 ha teren fânaț, bunuri situate în

comuna Moldova Sulița și preluate de stat în baza Decretului nr. 115/1959.

Cu adresa nr. 977 din 27 ianuarie

2003 pârâta Direcția Națională a Pădurilor a comunicat reclamantei că

pretențiile sale nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât construcțiile

pentru care s-au solicitat despăgubiri au fost demolate de persoane fizice, iar

pentru suprafețele de teren menționate în notificare i-a fost consfințit

dreptul de proprietate prin sentința civilă nr. 129/1993 a Judecătoriei

Câmpulung Moldovenesc, astfel încât nu poate beneficia de o dublă reparațiune

pentru bunurile ce au făcut obiectul actului de preluare.

Însușindu-și argumentele sus

reținute de persoana juridică notificată, instanțele judecătorești s-au rezumat

să constate că pretențiile reclamantei nu fac obiectul actului de reparațiune

invocat ca temei al acestora, fără ca, în acord cu prevederile art. 129 C.

proc. civ., să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice

greșeală în aflarea adevărului în cauză, în scopul pronunțării unei hotărâri

temeinice și legale.

În acest sens, se reține, din

ansamblul materialului probatoriu administrat până la prezenta judecată în

recurs că este dovedită împrejurarea că antecesorul reclamantei, M.A. a fost

proprietarul unei suprafețe de 8 fălci teren = 11,456 ha teren situat în

cătunul Hrobi, dobândit prin actul de veșnică vânzare încheiat la data de 8

iunie 1940,. Din această bucată de teren, suprafața de 2,87 ha situat în

punctul numit Hrobi a fost restituită reclamantei, astfel cum rezultă din

adeverința nr. 357 din 23 februarie 2001 a Primăriei comunei Moldova Sulița.

Restul suprafețelor de teren

proprietatea antecesorului său, mai puțin suprafața de 14.283 mp situat în

același punct, au fost redobândite de reclamantă prin demersurile anterioare,

formulate în baza Legii nr. 18/1991, aspect necontestat de aceasta.

Cât privește terenul menționat și care,

prin comasare a fost preluat de Gospodăria Agricolă de Stat Lucina (Ferma

Lucina) preluat în baza Decretului nr. 115/1959 dovedit că reclamantei i s-a

dat în schimb un teren echivalent situat în punctul „Cocoșel”, teren care însă

a fost revendicat și redobândit de moștenitorii proprietarului imobilului, P.D.

Cu referire la acest aspect se

constată că ambele instanțe, în considerentele hotărârilor pronunțate au

invocat și reținut o greșită situație de fapt, întrucât dispozițiile sentinței

civile nr. 129 din 15 ianuarie 1993 a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc,

privind terenul menționat și în legătură cu care s-a susținut că pretențiile

reclamantei au fost satisfăcute în temeiul Legii nr. 18/1991, au fost

desființate prin decizia nr. 466 din 10 martie 1994 a Tribunalului Suceava,

hotărâre definitivă și irevocabilă.

De asemenea, din aceleași probe administrate

la judecata în primă instanță (f. 6 adeverința nr. 240/R din 5 ianuarie 1961

eliberat de Sfatul Popular al Raionului Câmpulung) rezultă că obiectul

comasării l-a constituit și casa aflată pe terenul reclamantei și cu privire la

care s-a arătat că i s-a dat în schimb o locuință în comuna Moldova Sulița,

satul Benia.

Cercetarea judecătorească efectuată

în cauză s-a limitat la a verifica susținerile reclamantei privind situația

bunului până în anul 1991, dată până la care, într-adevăr reclamanta a ocupat

imobilul dat în schimb. Însă probele administrate în cauză relevă că, după

perioada menționată (raport de expertiză tehnică, declarația reclamantei) imobilul

menționat a fost, de asemenea, revendicat și redobândit de moștenitorii

proprietarului bunului.

Se mai reține că bunurile

(construcții) preluate în temeiul actului normativ menționat, au fost demolate,

astfel cum rezultă din datele cauzei și că pe teren s-a identificat temelia

fostei gospodării, fără însă a exista elemente și a se stabili astfel cu

certitudine dacă bunul a fost demolat de beneficiarul actului de preluare sau

de persoane fizice, cum se susține în răspunsul la notificare.

În atare situație, considerentele

instanțelor privind incidența prevederilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 și,

respectiv, acordarea unei satisfacții echitabile reclamantei prin schimbul

efectuat în anii 1959-1960 nu au corespondent în materialul probatoriu

administrat în cauză, elementele de fapt ale speței nefiind pe deplin stabilite

pentru ca instanța de recurs să facă aplicarea corectă a legii incidentă

pricinii.

În atare situație, pentru

administrarea tuturor probelor necesare în scopul lămuririi pe deplin a

elementelor de fapt ale cauzei cu consecințe directe asupra dispozițiilor

legale aplicabile raportului juridic litigios, în temeiul art. 313 C. proc.

civ., recursul va fi admis iar hotărârile casate și cauza trimisă spre

rejudecare la tribunal.

Cu prilejul rejudecării pricinii se

vor administra probe pentru a se stabili dacă imobilul teren se încadrează în

vreuna dintre ipotezele art. 8 din Legea nr. 10/2001 de exceptare a bunului de

la dispozițiile acestui act normativ precum și dacă construcțiile au fost

desființate de persoane fizice, caz în care răspunderea se plasează pe tărâmul

dreptului comun sau bunurile solicitate se încadrează în prevederile art. 2 din

Legea nr. 10/2001, situație în care sunt incidente măsurile reparatorii

prevăzute de acest act normativ iar cererea reclamantei urmează să fie

soluționată potrivit acestor dispoziții legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta M.R.A. împotriva deciziei nr. 2166 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel

Suceava.

Casează decizia nr. 2166 din 8 iulie

2004 a Curții de Apel Suceava precum și sentința nr. 190 din 12 martie 2004 a

Tribunalului Suceava și trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 mai 2006

.