ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5829/2009

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5829/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată

următoarele:

Prin sentința nr. 582 din 23 mai

2007, Tribunalul

Botoșani, secția civilă, a

admis în parte acțiunea formulată

de

reclamantul O.M.M. în contradictoriu cu

comuna Sulița, prin primar, județul Botoșani.

A anulat

dispoziția nr. 10 din 7 februarie 2006, emisă de

pârâta comuna Sulița și a obligat pârâta să restituie

în

proprietate reclamantului suprafața de

teren de 1.772 mp,

situată în Sulița, parcelele cadastrale nr. 551 și

553,

identificată în schița anexă a

raportului de expertiză prin

punctele 1, 2, 5, 4, 8, 7, 6.

A respins

cererea privind restituirea și a suprafeței de

275 mp teren, aflată în proprietatea numitului P.G.

și a obligat comuna Sulița, prin primar să emită

o

nouă dispoziție prin care să propună acordarea de despăgubiri prin echivalent

pentru suprafața de 275 mp

teren,

identificată în schița anexă prin punctele 2, 3, 4, 5, în

favoarea

reclamantului.

A respins

ca nefondată contestația împotriva dispoziției

nr. 28 din 21 martie 2006, emisă de pârâtă, prin care

a

solicitat măsuri compensatorii pentru

bunuri mobile.

Pentru a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, prin

notificarea

nr. 60/2001, înregistrată la Primăria Sulița,

reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate

pentru casa de locuit compusă din 4 camere, hol,

bucătărie

pe temelie de piatră, zid

de cărămidă, acoperită cu tablă, un

corp de clădire anexă din 3 camere,

magazie și grajd

acoperite cu tablă, cât și

suprafața aferentă de teren, de 2.100

mp.

Prin dispoziția nr. 28 din 21

martie 2006, comuna

Sulița, prin primar a

respins cererea de restituire în natură a

casei de locuit, anexei, magaziei și grajdului, deoarece acestea

au

fost demolate și s-a propus acordarea de despăgubiri pentru teren.

Comuna

Sulița, prin primar a mai emis dispoziția nr. 10

din 7 februarie 2006, cu privire la terenul din

aceeași

notificare, motivat de faptul că

acesta este ocupat de alte

construcții,

propunându-se acordarea de despăgubiri.

Tribunalul a mai reținut că

bunurile solicitate de reclamant au fost preluate de Statul Roman după ce

reclamantul și familia sa au fost evacuați forțat

din locuință

în iunie 1941 și mutați

la Botoșani, unde au avut domiciliul

obligatoriu până la 23 august 1944.

Din suprafața de teren ce a

aparținut tatălui

reclamantului, O.H.,

suprafața de 275 mp a fost

atribuită

numitului P.G., conform titlului de

proprietate

nr. 35214 din 22 mai 1994, iar pe restul terenului

există construcții ale pieții agro - alimentare.

Cum

suprafața de 1772 mp din fosta proprietate este

liberă de construcții, tribunalul a anulat dispoziția

nr. 10/2006 și a dispus restituirea în natură a acestui teren,

urmând ca pentru cei 275 mp teren ce nu se mai

află în detenția comunei să se emită dispoziție cu propunere de

acordare

de despăgubiri.

În ceea ce

privește bunurile mobile pentru care s-au

solicitat despăgubiri,

tribunalul a constatat că acestea nu fac

obiectul Legii nr. 10/2001, astfel încât

contestația împotriva

dispoziției

nr. 28/2006 a fost respinsă.

Prin

decizia nr. 303 din 2 noiembrie 2007, Curtea de

Apel Suceava, secția civilă,

respins apelul declarat de

reclamant

împotriva sentinței.

Instanța de apel a reținut că,

prin notificarea nr.

60/2001, reclamantul a

solicitat reconstituirea dreptului de

proprietate pentru un imobil, casă

de locuit și anexe, edificate pe terenul proprietatea familiei sale, iar prin

dispoziția nr. 28/2006, pârâta a procedat la respingerea cererii de restituire

în natură a construcțiilor, motivat de

faptul

că sunt demolate și a propus acordarea de despăgubiri

în condițiile

Legii nr. 247/2005.

Ulterior, prin notificarea nr.

17461 din 23 septembrie

2005,

reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului

de

proprietate pentru suprafața de

2.100 mp teren, situată în

intravilanul

comunei Sulița, aferentă unor imobile, iar pârâta,

prin dispoziția nr. 10/2006 a respins cererea de

restituire în

natură a terenului, cu motivarea că este ocupat de alte

construcții, propunând acordarea de despăgubiri

în condițiile

Legii nr. 247/2005.

In discuție, a constatat instanța

de apel, au rămas

măsurile compensatorii

pentru bunurile mobile preluate în

mod

abuziv, pentru care, în mod corect prima instanță a

constatat că nu sunt aplicabile dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii, în

termen legal, a declarat recurs reclamantul.

Invocând dispozițiile art. 304

pct. 8 C. proc. civ.

, recurentul a arătat

că în mod greșit i-a fost

respinsă

contestația împotriva dispoziției nr. 28 din 21 martie

2006,

emisă în baza notificării nr.

60/2001, prin care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru

casa

de locuit, anexe și toate

construcțiile ridicate pe teren.

Instanțele au interpretat greșit

actul juridic dedus

judecății, deoarece

notificarea nu viza restituirea bunurilor

mobile.

Deși,

aparent, dispoziția nr. 28/2006 îi este favorabilă,

în sensul că prevede acordarea de despăgubiri pentru

construcțiile demolate, ea se impune a fi anulată,

pentru că

este confuză și cuprinde mai multe inadvertențe, deoarece

respinge cererea de restituire în natura a

construcțiilor, deși

nu s-a cerut

restituirea lor în natură, reține că terenul este ocupat de construcții, deși

terenul făcea obiectul notificării

nr. 1746/2005 și propune acordarea de

despăgubiri pentru teren.

Criticile

formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ. și

sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Prin notificarea nr. 60/2001,

reclamantul O.M.M.

a solicitat

reconstituirea dreptului de

proprietate „pentru casa de locuit compusă

din 4

camere, hol, bucătărie, (...) un corp

de clădire anexă din

3 camere, magazie și grajd".

Notificarea

a fost soluționată prin dispoziția nr. 28 din

21 martie 2006, emisă de Primarul

comunei Sulița, în sensul

că s-a respins cererea de restituire a casei de locuit,

motivat

de faptul că

construcțiile sunt demolate, iar terenul este ocupat de alte construcții și s-a

propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005, „deoarece la

nivel de comună nu există teren disponibil de

restituit".

Prin

notificarea nr. 1746/2005, reclamantul a solicitat

restituirea în natură a

proprietății din intravilanul comunei

Sulița, compusă din 2.100 mp teren și

construcțiile aferente.

Această

notificare a fost soluționată prin dispoziția nr.

10 din 7 februarie 2006, emisă

de primarul comunei Sulița, în

sensul

că s-a respins cererea de restituire în natură a suprafeței de 2.100 mp teren

intravilan aferent construcțiilor și se propune acordarea de despăgubiri în

condițiile Legii nr. 247/2005, deoarece la nivel de comună nu există teren

disponibil de restituit.

Prin cererea de chemare în

judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 31 mai 2006,

reclamantul a contestat dispoziția nr. 28/2006,

solicitând restituirea în natură a terenului în suprafață de 2.100 mp și

măsuri compensatorii nu doar pentru construcții

ci și pentru

bunurile mobile ce au

aparținut familiei sale.

La 3 octombrie 2006, reclamantul

a formulat

contestație și împotriva

dispoziției nr. 10/2006, solicitând

restituirea

în natură a terenului în suprafață de 2.100 mp.

Prima instanță a respins ca

nefondată contestația

împotriva dispoziției

nr. 28/2006, cu motivarea că bunurile

mobile

nu fac obiectul Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel

a menținut soluția și motivarea primei instanțe.

Se constată,

așadar, că prin sentința primei instanțe,

păstrată prin decizia atacată, s-a reținut în mod

greșit că cererea prin care a fost contestată dispoziția nr. 28/2006

privea doar acordarea de măsuri reparatorii

pentru bunuri

mobile, deși, așa cum s-a arătat, reclamantul solicitase

restituirea în natură a terenului și „măsuri

compensatorii nu doar pentru construcții, ci și pentru bunurile mobile care au

aparținut

familiei sale.

De aceea, în privința dispoziției

nr. 28/2006, greșit a

fost cercetată

contestația numai pentru bunurile mobile.

Aceasta cu

atât mai mult, cu cât nici din dispoziția nr.

10/2006 și nici din cea cu nr. 28/2006 nu rezultă cu

exactitate dacă s-au acordat măsuri reparatorii

și pentru

construcții, conținutul

ambelor dispoziții referindu-se în

termeni expliciți doar la teren.

Or, și în materia Legii nr.

10/2001, contestația împotriva deciziei sau dispoziției trebuie soluționată sub

toate aspectele invocate prin cererea de

chemare în judecată.

Menținând

soluția primei instanțe, care nu a cercetat în

fond contestația formulată

împotriva dispoziției nr. 28/2006

sub aspectul cererilor privind acordarea de măsuri

reparatorii

pentru

bunurile imobile, instanța de apel a încălcat formele de procedură prevăzute

sub sancțiunea nulității de art. 105

alin. (2) C. proc. civ. și a pronunțat o hotărâre susceptibilă de

casare.

Față de

cele arătate, se va admite recursul declarat de

reclamant împotriva deciziei, ce

va fi casată. Se va admite

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

Tribunalului

Botoșani, care va fi

desființată în parte, iar, față de

împrejurarea

că nici tribunalul, nici curtea de apel nu au soluționat fondul cauzei cu

privire la cererea prin care a fost contestată dispoziția nr. 28/2006, cauza va

fi trimisă primei

instanțe pentru

rejudecarea plângerii împotriva dispoziției nr.

28/2006.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul O.M.M. împotriva deciziei nr. 303 din 2 noiembrie 2007 a Curții de

Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează.

Admite

apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

nr. 582 din 23 mai 2007 a Tribunalului Botoșani,

secția civilă, pe care o desființează în parte.

Trimite cauza la prima instanță

pentru rejudecarea

plângerii formulată de

reclamant împotriva dispoziției nr. 28 din 21 martie 2006 emisă de Primarul comunei

Sulița.

Păstrează restul dispozițiilor

sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 21 mai 2009.