ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4230/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4230/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin dispoziția nr. 675 din 3 august

2005 Primarul orașului Darabani

a acordat petentei J.M.

suprafața de 860 mp teren, ce se identifică cu parcela LF 849 (lotul 20 din

lotizarea întocmită de Biroul de Proiectare Botoșani) în schimbul suprafeței de

161 mp preluată de stat în baza Decretului din 21 august 1989, imposibil de

restituit în natură.

Dispoziția menționată a fost comunicată la data

de 4 august 2005 (f. 27), fiind predată sub semnătură petentei.

Prin dispoziția nr. 1175 din 29 decembrie 2005,

Primarul orașului Darabani

a propus acordarea de

despăgubiri petentei J.M., în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII cap.

III, pentru imobilul, casă, din localitate, imobil demolat.

Dispoziția menționată a fost comunicată

petentei sub semnătură la data de 30 decembrie 2005 (f. 31).

Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie 2005,

reclamanta a solicitat acordarea unui alt teren în compensare sau a

unui loc de casă în suprafață mai mare, în intravilanul localității.

La data de 15 februarie 2006 (f. 47),

reclamanta J.M. și-a precizat cererea

în sensul că

solicită anularea dispozițiilor mai sus arătate emise de Primarul orașului

Darabani și obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice să îi acorde despăgubiri bănești pentru imobilele expropriate, anume

casă, grajd, bucătărie de vară și coteț și suprafața de 161 mp, imobile pe care

se evaluează la suma de 700 milioane lei, invocând incidența dispozițiilor art.

11, art. 24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

în motivarea cererii (f. 39 și f. 58),

reclamanta susține că terenul propus a-i fi acordat în compensare este de

calitate inferioară celui expropriat întrucât este situat în extravilanul

localității și că, în mod eronat, în cea de-a doua dispoziție se face trimitere

doar la casa de locuit nu și la anexele gospodărești și împrejurimile

gospodăriei care au fost, de asemenea, expropriate.

Prin sentința civilă nr. 879 din 13 iunie 2006,

Tribunalul Botoșani

a respins, ca tardivă, plângerea

formulată de reclamantă împotriva dispoziției nr. 675 din 3 august 2005 a

Primarului orașului Darabani și, ca nefondată, plângerea formulată împotriva

dispoziției nr. 1175 din 29 decembrie 2005 emisă de același primar.

Prin aceeași sentință, tribunalul a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Județului Botoșani,

sens în care a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată în contradictoriu

cu aceasta.

în motivarea sentinței instanța a reținut că

plângerea împotriva dispoziției nr. 675/2005 a fost formulată cu depășirea

termenului de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 26 din Legea nr.

10/2001, care curge de la comunicare, 4 august 2005, sub acest aspect fiind

irelevante motivele de nulitate invocate de persoana îndreptățită.

Instanța a apreciat că atâta timp cât

reclamanta nu a înțeles să conteste oferta făcută de primar în sensul acordării

suprafața de 860 mp, se prezumă că a acceptat-o tacit, cu mențiunea că

dispoziția contestată are forța probantă a unui înscris autentic și constituie

titlu executoriu.

Referitor la dispoziția nr. 1175/2005, instanța

a constatat că în mod corect primarul a propus acordarea de despăgubiri în

condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilele expropriate, evaluarea acestor

despăgubiri urmând a se realiza de Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților printr-o comisie de evaluatori.

Prin decizia civilă nr. 277 din 16 noiembrie

2006, Curtea de Apel Suceava

a admis apelul declarat de

reclamantă, a schimbat în parte, sentința și a modificat, în parte, dispoziția

nr. 1175/2005 în sensul că a constatat că propunerea de acordare a despăgubirilor

vizează pe lângă imobilul casă demolat și anexele acestuia, anume două șoproane

și 30 ml. gard.

În motivarea deciziei instanța a constatat,

pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță, că plângerea

reclamantei îndreptată împotriva dispoziției nr. 675/2005, a fost tardiv

formulată.

Instanța de apel a reținut și că restituirea

terenului expropriat pe vechiul amplasament nu mai este posibilă întrucât este

situat în imediata vecinătate a unor lucrări de investiții, că acordarea unui

alt teren în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de Legea nr.

10/2001, precum și faptul că prin dispoziția contestată nu se revocă hotărârea

nr. 36 din 30 septembrie 2004 a Consiliului Local Darabani, modificată prin

hotărârea nr. 44 din 30 iunie 2005, astfel cum greșit invocă reclamanta,

hotărâri care au valoare juridică distinctă de cele emise în procedura Legii

nr. 10/2001.

Referitor la dispoziția nr. 1175 din 29

decembrie 2005, instanța de apel a constatat că, pe lângă despăgubirile

acordate reclamantei pentru casa de locuit, se impunea acordarea de despăgubiri

și pentru anexele acesteia, astfel cum acestea au fost identificate prin fișa

imobilului întocmită la nivelul anului 1988, sens în care se impune modificarea

dispoziției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta

invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului, reclamanta prezintă

succint actele de procedură întocmite în cauză și susține că atâta timp cât a

invocat motive de nulitate absolută, în mod greșit, instanțele de fond au

primit excepția tardivității plângerii pe care a formulat-o împotriva

dispoziției nr. 675/2005 emisă de Primarul orașului Darabani.

În argumentarea criticii, reclamanta susține și

că atâta timp cât nu și-a dat acordul la oferta de compensare făcută de

Primarul orașului Darabani, nu se poate prezuma că a acceptat-o, dimpotrivă,

potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, lipsa

răspunsului echivalând cu neacceptarea ofertei.

Reclamanta arată că instanța de apel nu și-a

argumentat juridic constatarea pe baza căreia retrocedarea terenului expropriat

pe vechiul amplasament nu ar mai fi posibilă și afirmă că procesul verbal de

licitație datat 2 iunie 2004 și hotărârea Consiliului Local Darabani nr.

27/2007, au caracterul unor acte de înstrăinare lovite de nulitate absolută în

condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Analizând criticile formulate de reclamant care

se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și

care se fundamentează pe conținutul hotărârii recurate, Înalta Curte constată

că nu pot fi primite pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr.

10/2001, în cazurile în care restituirea în natură a imobilelor care cad în

sfera de aplicare a acestui act normativ nu este posibilă se vor stabili măsuri

reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent pot consta

în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite sau în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor

speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.

Constatarea

imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat

de stat și acordarea de măsuri reparatorii

se stabilesc, în condițiile legii, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție

emisă de unitatea deținătoare

în

termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicate.

Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, republicată, aceste

decizii sau,

după caz, dispoziții pot fi atacate în justiție de persoana care se pretinde

îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pe calea contestației prevăzută de dispoziția

legală mai sus

arătată persoana îndreptățită

are a arăta considerentele pentru care

apreciază

că soluția adoptată de entitatea deținătoare este nelegală,

sau, după caz, pe cele pentru care apreciază că

este posibilă restituirea

în natură a imobilului preluat de stat, sau

pentru care apreciază că

măsurile

reparatorii prin echivalent acordate nu au fost propuse în

concordanță

cu dispozițiile acestei legi de reparație, inclusiv, lipsa

acordului său cu privire la oferta pe care i-a

fost făcută de către entitatea

deținătoare

și opțiunea a cu privire la tipul de măsuri reparatorii.

În speță, ca urmare a imposibilității

restituirii în natură a unor

imobile

expropriate, prin hotărârea nr. 36 din 30 septembrie 2004 a

Consiliului Local al orașului Darabani, astfel

cum a fost modificată prin

hotărârea

nr. 44 din 30 iunie 2005, au fost disponibilizate mai multe

terenuri din cele aflate în proprietatea privată

în scopul acordării în

compensare

unor persoane îndreptățite, în procedura Legii nr. 10/2001,

printre care

și reclamanta.

Prin dispoziția

nr. 675 din 3 august 2005 reclamantei i-a fost acordată suprafață de 860 mp

teren în compensare pentru suprafața

de 161 mp teren expropriată de stat, imposibil de restituit în natură.

Dispoziția

menționată nu a fost contestată în termenul prevăzut de

dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr.

10/2001, anume în termen de 30 de zile de la data de 4 august 2005, când i-a

fost comunicată.

Situația de fapt

menționată nu este contestată de reclamantă care

însă,

apreciază, în mod eronat, că în cazul în care invocă anumite

aspecte care, în opinia sa, ar fi de natură să

atragă nulitatea absolută a

dispoziției

și cât timp nu a acceptat expres oferta entității deținătoare,

poate formula oricând contestație împotriva

dispoziției, adică și în afara

termenului mai sus arătat.

Or, referitor la dispozițiile sau, după caz,

deciziile emise în

procedura Legii nr.

10/2001, acte care intră în circuitul civil, de regulă,

ca titluri de

proprietate, indiferent de motivele invocate, legiuitorul a

înțeles să instituie în favoarea beneficiarilor

acestor acte doar un termen

de 30 de

zile în care le pot contesta, caz în care, critica reclamantei nu

poate

fi primită.

Ca atare, în mod legal instanțele de fond au

constatat că solicitarea de anulare a dispoziției nr. 675 din 3 august 2005, a

fost tardiv formulată de reclamantă.

În acest context

al analizei este de menționat că reclamanta, nici

prin cererea de chemare în judecată formulată 23

ianuarie 2005 și nici

prin cea prin care și-a modificat

pretențiile formulată la data de 15 februarie 2006, nu a solicitat retrocedarea

în natură a terenului expropriat pe vechiul amplasament, caz în care, critica

neargumentată formulată prin recurs la adresa considerentelor deciziei dată în

apel, referitoare la această constatare, se dovedește a fi una formală.

Dimpotrivă, prin cererile deduse judecății,

într-o manieră confuză, reclamanta a optat, mai întâi, pentru schimbarea

terenului oferit în compensare și, apoi, pentru acordarea de despăgubiri

bănești, invocând incidența art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, abrogat

prin art. 1 pct. 57 al Legii nr. 247 din 22 iulie 2005 și pe cele ale art. 36,

abrogate prin dispozițiile art. 33 din aceiași lege.

Instanța de recurs constată că nu poate primi

nici critica prin care reclamanta invocă neaplicarea dispozițiilor art. 24

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziții abrogate, de asemenea, prin art. 1

pct. 57 al Legii nr. 247 din 22 iulie 2005.

Totodată, cât timp nu a dedus judecății în fața

instanțelor de fond, o acțiune în anularea unor acte juridice de înstrăinare,

în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, trimiterea din declarația de recurs

la aceste dispoziții legale nu se poate constitui într-o critică de

nelegalitate și nu poate face obiectul analizei acestei instanțe care are a

exercita controlul judecătoresc doar asupra chestiunilor care au făcut obiectul

judecății instanțelor de fond.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta

Curte constată că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

reclamanta J.M. împotriva deciziei nr. 277 din 16 noiembrie 2006 a Curții de

Apel Suceava secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.