ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4230/2008

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 675 din 3 august 2005 Primarul orașului Darabani a acordat petentei J.M. suprafața de 860 mp teren, ce se identifică cu parcela LF 849 (lotul 20 din lotizarea întocmită de Biroul de Proiectare Botoșani) în schimbul suprafeței de 161 mp preluată de stat în baza Decretului din 21 august 1989, imposibil de restituit în natură. Dispoziția menționată a fost comunicată la data de 4 august 2005 (f. 27), fiind predată sub semnătură petentei. Prin dispoziția nr. 1175 din 29 decembrie 2005, Primarul orașului Darabani a propus acordarea de despăgubiri petentei J.M., în condițiile Legii nr. 247/2005 Titlul VII cap. III, pentru imobilul, casă, din localitate, imobil demolat.

Dispoziția menționată a fost comunicată petentei sub semnătură la data de 30 decembrie 2005 (f. 31). Prin cererea înregistrată la 23 ianuarie 2005, reclamanta a solicitat acordarea unui alt teren în compensare sau a unui loc de casă în suprafață mai mare, în intravilanul localității. La data de 15 februarie 2006 (f. 47), reclamanta J.M. și-a precizat cererea în sensul că solicită anularea dispozițiilor mai sus arătate emise de Primarul orașului Darabani și obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice să îi acorde despăgubiri bănești pentru imobilele expropriate, anume casă, grajd, bucătărie de vară și coteț și suprafața de 161 mp, imobile pe care se evaluează la suma de 700 milioane lei, invocând incidența dispozițiilor art. 11, art. 24 și art. 36 din Legea nr. 10/2001.

în motivarea cererii (f. 39 și f. 58), reclamanta susține că terenul propus a-i fi acordat în compensare este de calitate inferioară celui expropriat întrucât este situat în extravilanul localității și că, în mod eronat, în cea de-a doua dispoziție se face trimitere doar la casa de locuit nu și la anexele gospodărești și împrejurimile gospodăriei care au fost, de asemenea, expropriate. Prin sentința civilă nr. 879 din 13 iunie 2006, Tribunalul Botoșani a respins, ca tardivă, plângerea formulată de reclamantă împotriva dispoziției nr. 675 din 3 august 2005 a Primarului orașului Darabani și, ca nefondată, plângerea formulată împotriva dispoziției nr. 1175 din 29 decembrie 2005 emisă de același primar.

Prin aceeași sentință, tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Județului Botoșani, sens în care a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată în contradictoriu cu aceasta. în motivarea sentinței instanța a reținut că plângerea împotriva dispoziției nr. 675/2005 a fost formulată cu depășirea termenului de 30 de zile, prevăzut de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 10/2001, care curge de la comunicare, 4 august 2005, sub acest aspect fiind irelevante motivele de nulitate invocate de persoana îndreptățită. Instanța a apreciat că atâta timp cât reclamanta nu a înțeles să conteste oferta făcută de primar în sensul acordării suprafața de 860 mp, se prezumă că a acceptat-o tacit, cu mențiunea că dispoziția contestată are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu executoriu.

Referitor la dispoziția nr. 1175/2005, instanța a constatat că în mod corect primarul a propus acordarea de despăgubiri în condițiile Legii nr. 247/2005 pentru imobilele expropriate, evaluarea acestor despăgubiri urmând a se realiza de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților printr-o comisie de evaluatori. Prin decizia civilă nr. 277 din 16 noiembrie 2006, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamantă, a schimbat în parte, sentința și a modificat, în parte, dispoziția nr. 1175/2005 în sensul că a constatat că propunerea de acordare a despăgubirilor vizează pe lângă imobilul casă demolat și anexele acestuia, anume două șoproane și 30 ml. gard. În motivarea deciziei instanța a constatat, pentru aceleași considerente reținute și de prima instanță, că plângerea reclamantei îndreptată împotriva dispoziției nr. 675/2005, a fost tardiv formulată.

Instanța de apel a reținut și că restituirea terenului expropriat pe vechiul amplasament nu mai este posibilă întrucât este situat în imediata vecinătate a unor lucrări de investiții, că acordarea unui alt teren în compensare este o măsură reparatorie prevăzută de Legea nr. 10/2001, precum și faptul că prin dispoziția contestată nu se revocă hotărârea nr. 36 din 30 septembrie 2004 a Consiliului Local Darabani, modificată prin hotărârea nr. 44 din 30 iunie 2005, astfel cum greșit invocă reclamanta, hotărâri care au valoare juridică distinctă de cele emise în procedura Legii nr. 10/2001. Referitor la dispoziția nr. 1175 din 29 decembrie 2005, instanța de apel a constatat că, pe lângă despăgubirile acordate reclamantei pentru casa de locuit, se impunea acordarea de despăgubiri și pentru anexele acesteia, astfel cum acestea au fost identificate prin fișa imobilului întocmită la nivelul anului 1988, sens în care se impune modificarea dispoziției.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta prezintă succint actele de procedură întocmite în cauză și susține că atâta timp cât a invocat motive de nulitate absolută, în mod greșit, instanțele de fond au primit excepția tardivității plângerii pe care a formulat-o împotriva dispoziției nr. 675/2005 emisă de Primarul orașului Darabani. În argumentarea criticii, reclamanta susține și că atâta timp cât nu și-a dat acordul la oferta de compensare făcută de Primarul orașului Darabani, nu se poate prezuma că a acceptat-o, dimpotrivă, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, lipsa răspunsului echivalând cu neacceptarea ofertei.

Reclamanta arată că instanța de apel nu și-a argumentat juridic constatarea pe baza căreia retrocedarea terenului expropriat pe vechiul amplasament nu ar mai fi posibilă și afirmă că procesul verbal de licitație datat 2 iunie 2004 și hotărârea Consiliului Local Darabani nr. 27/2007, au caracterul unor acte de înstrăinare lovite de nulitate absolută în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Analizând criticile formulate de reclamant care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și care se fundamentează pe conținutul hotărârii recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi primite pentru următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură a imobilelor care cad în sfera de aplicare a acestui act normativ nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent pot consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită potrivit legii cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite sau în despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Constatarea imposibilității restituirii în natură a imobilului preluat de stat și acordarea de măsuri reparatorii se stabilesc, în condițiile legii, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție emisă de unitatea deținătoare în termenul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 republicate. Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, aceste decizii sau, după caz, dispoziții pot fi atacate în justiție de persoana care se pretinde îndreptățită în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pe calea contestației prevăzută de dispoziția legală mai sus arătată persoana îndreptățită are a arăta considerentele pentru care apreciază că soluția adoptată de entitatea deținătoare este nelegală, sau, după caz, pe cele pentru care apreciază că este posibilă restituirea în natură a imobilului preluat de stat, sau pentru care apreciază că măsurile reparatorii prin echivalent acordate nu au fost propuse în concordanță cu dispozițiile acestei legi de reparație, inclusiv, lipsa acordului său cu privire la oferta pe care i-a fost făcută de către entitatea deținătoare și opțiunea a cu privire la tipul de măsuri reparatorii.

În speță, ca urmare a imposibilității restituirii în natură a unor imobile expropriate, prin hotărârea nr. 36 din 30 septembrie 2004 a Consiliului Local al orașului Darabani, astfel cum a fost modificată prin hotărârea nr. 44 din 30 iunie 2005, au fost disponibilizate mai multe terenuri din cele aflate în proprietatea privată în scopul acordării în compensare unor persoane îndreptățite, în procedura Legii nr. 10/2001, printre care și reclamanta. Prin dispoziția nr. 675 din 3 august 2005 reclamantei i-a fost acordată suprafață de 860 mp teren în compensare pentru suprafața de 161 mp teren expropriată de stat, imposibil de restituit în natură. Dispoziția menționată nu a fost contestată în termenul prevăzut de dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, anume în termen de 30 de zile de la data de 4 august 2005, când i-a fost comunicată.

Situația de fapt menționată nu este contestată de reclamantă care însă, apreciază, în mod eronat, că în cazul în care invocă anumite aspecte care, în opinia sa, ar fi de natură să atragă nulitatea absolută a dispoziției și cât timp nu a acceptat expres oferta entității deținătoare, poate formula oricând contestație împotriva dispoziției, adică și în afara termenului mai sus arătat. Or, referitor la dispozițiile sau, după caz, deciziile emise în procedura Legii nr. 10/2001, acte care intră în circuitul civil, de regulă, ca titluri de proprietate, indiferent de motivele invocate, legiuitorul a înțeles să instituie în favoarea beneficiarilor acestor acte doar un termen de 30 de zile în care le pot contesta, caz în care, critica reclamantei nu poate fi primită.

Ca atare, în mod legal instanțele de fond au constatat că solicitarea de anulare a dispoziției nr. 675 din 3 august 2005, a fost tardiv formulată de reclamantă. În acest context al analizei este de menționat că reclamanta, nici prin cererea de chemare în judecată formulată 23 ianuarie 2005 și nici prin cea prin care și-a modificat pretențiile formulată la data de 15 februarie 2006, nu a solicitat retrocedarea în natură a terenului expropriat pe vechiul amplasament, caz în care, critica neargumentată formulată prin recurs la adresa considerentelor deciziei dată în apel, referitoare la această constatare, se dovedește a fi una formală.

Dimpotrivă, prin cererile deduse judecății, într-o manieră confuză, reclamanta a optat, mai întâi, pentru schimbarea terenului oferit în compensare și, apoi, pentru acordarea de despăgubiri bănești, invocând incidența art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, abrogat prin art. 1 pct. 57 al Legii nr. 247 din 22 iulie 2005 și pe cele ale art. 36, abrogate prin dispozițiile art. 33 din aceiași lege.

Instanța de recurs constată că nu poate primi nici critica prin care reclamanta invocă neaplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, dispoziții abrogate, de asemenea, prin art. 1 pct. 57 al Legii nr. 247 din 22 iulie 2005. Totodată, cât timp nu a dedus judecății în fața instanțelor de fond, o acțiune în anularea unor acte juridice de înstrăinare, în temeiul art. 45 din Legea nr. 10/2001, trimiterea din declarația de recurs la aceste dispoziții legale nu se poate constitui într-o critică de nelegalitate și nu poate face obiectul analizei acestei instanțe care are a exercita controlul judecătoresc doar asupra chestiunilor care au făcut obiectul judecății instanțelor de fond.

Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că recursul dedus judecății se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta J.M. împotriva deciziei nr. 277 din 16 noiembrie 2006 a Curții de Apel Suceava secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 iunie 2008.