ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4356/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4356/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de

față, constată:

Prin dispoziția nr. 1148 din 1 iunie

2005 primarul municipiului Focșani a restituit în natură petenților M.N. și

M.M. terenul în suprafață de 82,42 mp situat în municipiul Focșani, cu

vecinătățile arătate (art. 1), stipulând că această dispoziție urmează a intra

în vigoare în termen de 48 de ore de la data prezentării de către petenți a

dovezii de plată a sumei de 1.277.868 lei reprezentând contravaloarea

despăgubirii încasate la momentul exproprierii, actualizată conform legii.

Prin cererea formulată la 14 iulie 2005, astfel

cum a fost precizată, reclamanții M.N. și M.M. au cerut anularea dispoziției și

obligarea pârâtei Primăria municipiului Focșani să le acorde măsuri reparatorii

prin echivalent bănesc în sumă de 252.543,60 lei pentru suprafața de 785 mp

teren grădină, curte, în sumă de 20522 pentru casă și anexe, precum și la plata

sumei de 17.907 lei daune compensatorii cu dobândă legală.

În motivarea cererii reclamanții au

susținut că imobilul a fost expropriat de stat prin Decretul nr. 492/1983 și

că, fără a efectua în prealabile

măsurători pentru a se

stabili suprafața de teren liberă de construcții,

emitentul dispoziției îi restituie o suprafață de teren mult prea mică

pentru a o putea folosi, dar pentru care urmează să i se stabilească impozite.

Prin

sentința civilă nr. 143 din 9 martie 2006 Tribunalul Vrancea, secția

civilă, a admis cererea, a anulat

dispoziția și a constatat că reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent

în condițiile Legii nr. 10/2001

pentru imobilul compus din 785 mp, teren, curți și construcții și casă de

locuit

cu anexe, expropriat prin Decretul nr. 492/1983.

Prin aceiași sentință a fost respins ca

nefondat capătul de cerere

privind plata

unor daune compensatorii și a dobânzii legale formulată de

reclamanți precum și excepția lipsei calității

procesuale pasive invocată de

pârâta Primăria municipiului Focșani.

În motivarea sentinței instanța a reținut că

suprafața de teren

expropriată a fost

afectată de construcția Bulevardului Independenței, a unor

blocuri de locuințe, spații verzi și trotuare,

rămânând liberă de construcții

doar

o suprafață de 82,42 mp care, dată fiind configurația pe care o are, este

improprie pentru edificarea unei construcții

situație în care nu se justifică

restituirea în natură astfel cum afirmă

și reclamanții.

Așa fiind, cum în

prezent terenul expropriat nu mai poate fi restituit în natură reclamanților

prima instanță a constatat că aceștia sunt îndreptățiți să

primească măsuri reparatorii în

condițiile prevăzute de Legea nr. 10/2001

astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Totodată,

instanța a reținut că solicitarea reclamanților de a li se plăti

daune compensatorii constând în dobânda

legală nu poate fi primită întrucât pârâtul nu îi datorează vreo sumă de bani

în condițiile prevăzute de art. 1088

C. civ.

Prin

decizia civilă nr. 418/A din 21 noiembrie 2006 Curtea de Apel Galați a

admis apelul declarat de reclamanți și a

schimbat, în parte, sentința în sensul

că a constatat că aceștia au dreptul la despăgubiri în sumă de

2.530.625.132

lei vechi (253.065,2132 RON) reprezentând

echivalentul suprafeței de

774,29 mp teren

situat în municipiul Focșani,

menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

În motivarea deciziei instanța a reținut că, în

conformitate cu

dispozițiile art. 11

din Legea nr. 10/2001, reclamanții sunt îndreptățiți să

primească pentru terenul în litigiu despăgubiri

până la concurența sumei de

2.530.652.132

lei vechi, ca urmare a scăderii despăgubiri deja încasate cu

ocazia exproprierii, astfel cum s-a stabilit prin

expertiza efectuată în cauză.

Referitor la

cererea de plată a unor daune compensatorii și a dobânzii

legale instanța de apel a reținut că în raport de

faptul că expertul a stabilit valoarea de circulație a terenului la data de 20

decembrie 2005, nu poate fi

primită.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții invocând incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând

că din greșeală

instanța de apel nu Ie-a

acordat despăgubiri și pentru construcțiile demolate conform evaluate la

205.215.220 lei vechi, despăgubiri care le erau datorate

conform art. 26 și art. 24 alin. (2) din Legea

nr.10/2001, cu mențiunea că solicită

acordarea de despăgubiri bănești și

nu măsuri reparatorii prin echivalent

care

să le fie acordate de Comisia Centrală de Despăgubiri.

Totodată, recurenții susțin că în raport de

dispozițiile art. 41 din Legea

nr.

10/2001 pârâta le datora și daune compensatorii pentru acoperirea prejudiciului

suferit prin neplata unei despăgubiri corespunzătoare pentru

imobilul expropriat și lipsa de folosință a acestuia

precum și faptul că instanța

de apel a omis să le acorde cheltuielile de

judecată avansate pentru

efectuarea

expertizei, conform art. 274 C. proc. civ.

Analizând

criticile formulate de recurenți care se circumscriu motivului

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte

constată că este fondat pentru următoarele:

În drept, legea nouă se aplică imediat

situațiilor obiective (legale)

adică acelor

situații al căror conținut și efecte sunt imperativ stabilite de către

legiuitor.

Or, atâta

timp cât dreptul subiectiv pe care recurenții își întemeiază

cererea în despăgubire își are fundamentul direct și imediat în

preluarea abuzivă de către stat a imobilului în sensul art. 2 din Legea nr.

10/2001, adică într-un raport juridic trecut în legătură cu care însă

legiuitorul a înțeles reglementeze, prin derogare de la normele dreptului

comun, un

drept special de despăgubire,

efectele viitoare ale acestui raport sunt cele

imperativ stabilite de

către legiuitor prin dispozițiile Legii nr. 10/2001 și, respectiv, prin

dispozițiile Legii nr. 247/2005.

Ca atare, în măsura în care bunul nu

poate fi retrocedat în natură, reclamanții au a urma, în scopul obținerii

titlului de despăgubire și al plății efective a despăgubirii la care sunt

îndreptățiți procedura prevăzută prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu alte cuvinte, această nouă lege este

cea care determină imperativ regimul stabilirii și plății, în mod definitiv și

în mod efectiv, a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv de

stat în perioada de referință.

În acest context al analizei este de menționat

că referitor la felul măsurilor reparatorii care puteau fi acordate persoanelor

îndreptățite,

legiuitorul prin art. 24 din

lege, dispoziție invocată de recurenți, prevedea

posibilitatea acordării persoanelor îndreptățite de despăgubiri bănești

pentru

categoria imobilelor cu destinația de locuință.

Dispoziția legală menționată a fost însă

abrogată prin Legea

nr. 247/2005 (pct. 5)

legiuitorul înțelegând să renunțe la o asemenea formă de

despăgubire,

lege prin care a statuat în mod imperativ că titlul de

despăgubire se acordă persoanelor îndreptățite de Comisia Centrală

pentru

Stabilirea Despăgubirilor

aflată în subordinea Cancelariei Primului Ministru.

Așa fiind,

instanțele de fond au stabilit în mod corect, în conformitate

cu dispozițiile art. 11 alin. (4) din lege, dreptul reclamanților la

măsuri reparatorii prin echivalent și, pentru considerentele arătate, cererea

reclamanților de a obliga pe pârâta la plata unor

despăgubiri bănești în

favoarea lor nu poate fi primită.

Se observă însă că, deși prin dispoziția art.

11 alin. (4) din lege se

statuează că

reclamanții sunt îndreptățiți să primească măsuri reparatorii

pentru

întregul imobil, instanța de apel, fără vreo justificare legală, Ie-a

acordat despăgubiri doar pentru teren nu și

pentru construcțiile expropriate.

Ca atare,

Înalta Curte urmează a admite recursul reclamanților și a

modifica, în parte, decizia în sensul că va

constata dreptul reclamanților la

măsuri reparatorii în echivalent și pentru construcția demolată până la

concurența sumei de 20.522 lei.

Referitor la

critica reclamanților privind refuzul instanțelor de a-i acorda

daune interese pentru executarea cu

întârziere de către pârâtă a obligației

de a-i plăti sumele de bani datorate, Înalta Curte constată că nu poate

fi

primită.

Mai întâi, că

recurenții nu sunt creditorii unor sume de bani, astfel cum

greșit invocă, iar pârâta nu este

debitoarea reclamanților pentru astfel de

sume.

Apoi, legea

specială nu consacră un astfel de drept în favoarea persoanelor îndreptățite la

măsuri reparatorii prin echivalent iar dispoziția

art. 41 din lege potrivit căreia „încălcarea

dispozițiilor prezentei legi atrage,

după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau

penală" nu

poate

constitui temei juridic pentru o astfel de cerere întrucât nu este dat

conținutul acestor răspunderi, astfel cum

acestea sunt reglementate prin

dispozițiile art. 42 și

urm.

Totodată, cum

proba cu expertiză tehnică a fost administrată în cauză la solicitarea

reclamanților și în scopul cuantificării despăgubirii pe care sunt

îndreptățiți să o primească, fiind

absolut necesară în vederea evaluării prejudiciului suferit atâta timp cât

contestau că s-ar fi realizat o reparație a

acestuia la momentul exproprierii, reclamanții nu

pot invoca sub acest aspect

o

culpă procesuală pârâtei și incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.

pentru obținerea cheltuielilor legate de

administrarea acestei probe,

cheltuieli care rămân în

sarcina lor.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de reclamanții M.M. și M.N.

împotriva deciziei

civile nr. 418/A din 21 noiembrie 2006 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Modifică,

în parte, decizia atacată în sensul că se constată dreptul

reclamanților la măsuri reparatorii prin

echivalent până la concurența sumei

de 20522 lei pentru

construcția demolată.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei

atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 mai 2007.