ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2166/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2166/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 497/ F din

15 noiembrie 2002, Tribunalul Galați, secția penală, a schimbat încadrarea

juridică a faptei din infracțiunea de complicitate la furt calificat, prevăzută

de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. ultim C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. (1) lit. a), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 13

C. pen., text de lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul S.F. la un an și

6 luni închisoare.

În baza art. 14 C. proc. pen., cu

referire la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul la plata sumei de

121.970.730 lei, cu titlu de despăgubiri civile în favoarea părții civile SC

I.S. SA.

S-a reținut că prin rechizitoriul

nr. 687/ P din 27 noiembrie 1997 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați,

inculpatul S.F. a fost trimis în judecată pentru complicitate la infracțiunea

de furt calificat prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art.

209 alin. ultim C. pen.

Din rechizitoriul menționat a

rezultat că, în perioada ianuarie 1996 – februarie 1997, numiții G.M., G.G.,

A.T., A.G., D.S., A.D. și V.F. au sustras metale neferoase de pe platforma S.

Galați, pe care le–au valorificat prin vânzare unor romi, banii rezultați fiind

împărțiți între aceștia.

Pe de altă parte, în perioada

ianuarie 1996 – februarie 1997, inculpații menționați au sustras de pe

platforma S. mari cantități de feroaliaje, pe care le-au predat inculpatului

S.F., prin intermediul martorului R.G.

Astfel, în noaptea de 7 februarie

1996, numiții D.S., A.T., A.D. și E.M., folosindu-se de un autocamion, au

sustras de pe platforma S. ferovanadiu, pe care l-au transportat în comuna

Frumușița, unde a fost preluat de inculpatul S.F.

Pentru acest transport, inculpatul

S.F. a plătit sus-numiților suma de 4.000.000 lei.

În noaptea de 16 februarie 1997,

numiții A.G., A.T., D.S. și E.M., au sustras cantitatea de 929 kg ferovanadiu,

pe care au transportat-o, cu ajutorul mașinii conduse de G.M., la domiciliul

menționat al inculpatului S.F., de la care au primit suma de 500.000 lei.

În noaptea de 17 martie 1996,

inculpații G.G., A.G. și A.T., au sustras de pe aceeași platformă, cantitatea

de 1750 kg feroaliaje, pe care au transportat-o cu mașina condusă de G.M.,

predând-o tot inculpatului S.F.

În fine, în noaptea de 11 mai 1996,

inculpații A.G., A.D. și V.F., cu ajutorul inculpatului G.M., au mai sustras de

pe platforma S. și au predat inculpatului S.F. cantitatea de 250 kg

feromolibden.

Prin sentința penală nr. 97 din 23

martie 1998, Tribunalul Galați a dispus restituirea cauzei la procuror,

reținând că materialul de urmărire penală nu a fost prezentat inculpatului S.F.

Curtea de Apel Galați, secția

penală, prin decizia penală nr. 829/ R din 25 septembrie 1998, a admis recursul

declarat împotriva hotărârii primei instanțe de Parchetul de pe lângă

Tribunalul Galați și a dispus trimiterea cauzei la aceeași instanță de fond în

vederea continuării judecății.

Pe baza probelor administrate,

Tribunalul Galați a stabilit vinovăția inculpatului S.F. pe care, prin sentința

penală nr. 144 din 29 mai 2000, l-a condamnat la 3 ani închisoare pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) –

art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

În latura civilă, instanța a admis

acțiunea civilă exercitată de SC S. SA Galați și a obligat inculpatul la plata

sumei de 121.970.730 lei despăgubiri civile.

Prin decizia penală nr. 486 din 19

octombrie 2000, Curtea de Apel Galați, secția penală, a admis apelul declarat

împotriva hotărârii instanței de fond de către inculpatul S.F. și a dispus

trimiterea cauzei spre rejudecare aceleași instanțe, reținând că hotărârea

atacată nu este motivată și că nu s-a stabilit în concret participația

inculpatului la comiterea actelor materiale de furt calificat.

Prin aceeași decizie, apelul declarat

de partea civilă a fost respins, ca nefondat.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

partea civilă SC S. SA Galați și inculpatul S.F. au declarat recurs.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 4602 din 30 octombrie 2001, a admis recursul declarat

de partea civilă, a casat hotărârile atacate și a dispus trimiterea cauzei la

prima instanță, pentru rejudecare, în aceste limite.

Prin aceeași decizie, recursul

declarat de inculpat a fost respins, ca inadmisibil.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați sub nr. R-187/ P din 14 ianuarie 2002.

În rejudecare, partea vătămată SC

I.S. SA s-a constituit parte civilă pentru suma de 806.669.960 lei.

Administrând probe și reexaminând

probele administrate în faza urmăririi penale, precum și cele administrate în

ciclurile procesuale menționate, instanța de fond, în rejudecare, a stabilit că

inculpatul S.F. a participat, în calitate de complice, la un număr de patru

acte materiale de furt calificat săvârșite de inculpații menționați, condamnați

în cauză prin sentința penală nr. 21 din 21 ianuarie 2000 a Tribunalului

Galați, secția penală.

Curtea de Apel

Galați, prin decizia penală nr. 390/ A din 30 iunie 2003, a admis apelurile

declarate de către inculpatul S.F. și partea civilă SC I.S. SA Galați împotriva

sentinței date în rejudecare, a desființat în parte hotărârea atacată, a

schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la

art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. ultim C. pen., în infracțiunea prevăzută de

art. 26, raportat la art. 208 alin. (1), cu aplicarea art. 13 C. pen., text de

lege în baza căruia a condamnat pe inculpatul menționat la pedeapsa de un an

închisoare, pe care a constat-o grațiată în întregime și condiționat în baza

art. 1 din Legea nr. 543/2002.

În latura civilă, a modificat

dispoziția privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile pe

care le-a majorat de la 121.970.730 lei la 690.363.070 lei.

Celelalte dispoziții ale sentinței

atacate au fost menținute.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

inculpatul S.F. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385

9

pct. 15 și

18 C. proc. pen.

S-a susținut, cu referire la primul

motiv de casare invocat, că în cauză a intervenit prescripția specială a

răspunderii penale.

Cu referire la cel de-al doilea

motiv de casare invocat, inculpatul a susținut că instanța a săvârșit o gravă

eroare de fapt. Astfel, instanța de apel a modificat cuantumul despăgubirilor,

deși acesta a intrat în puterea lucrului judecat.

În concluzie, inculpatul a solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și

- în latura penală să se dispună

încetarea procesului penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art.

10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., iar

- în latura civilă să fie menținută

hotărârea primei instanțe.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate se constată următoarele:

– art. 124 C. pen., raportat la art. 13 din același cod:

Inculpatul S.F. a fost trimis în

judecată pentru complicitate la infracțiunea de furt calificat, pentru fapte

comise în perioada ianuarie – mai 1996.

Prin decizia penală nr. 390/ A din

30 iunie 2003, Curtea de Apel Galați a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209

alin. ultim C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la art. 208

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., reținându-se săvârșirea

infracțiunii în modalitățile arătate prin rechizitoriu, astfel cum acestea au

fost stabilite de instanța de fond.

S-a mai reținut însă că, privitor la

soluționarea laturii penale, în rejudecare, instanța de fond s-a pronunțat cu

încălcarea dispozițiilor art. 372 C. proc. pen., reținând formele calificate

prevăzute de art. 209 alin. (1) lit. e) și g) C. pen. și săvârșirea

infracțiunii în formă continuată, care nu se regăsesc în încadrarea juridică

dată faptei în primă instanță, prin sentința atacată cu apel de inculpatul

menționat.

Pe de altă parte, inculpatul S.F. nu

a cunoscut împrejurarea că bunurile pe care le-a tăinuit au fost sustrase de

mai multe persoane, astfel că în mod greșit a fost reținută forma calificată a

furtului prevăzută de art. 209 alin. (1) lit. a) C. pen.

Totodată, cum cauza penală nu a fost

judecată definitiv, în mod corect s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor

art. 13 C. pen., conchizându-se că, în raport de criteriul pedepsei principale,

art. 208 nemodificat are caracter de lege penală mai favorabilă.

Inculpatul a susținut că în cauză a

intervenit prescripția specială a răspunderii penale.

Potrivit art. 121 C. pen.,

prescripția înlătură răspunderea penală.

În raport de legea penală mai

favorabilă, privind pedeapsa alternativă cu închisoare de la 3 luni la 2 ani

sau cu amendă, termenul de prescripție a răspunderii penale, conform art. 122 lit.

d), este de 5 ani.

Totodată, potrivit art. 124 din

același cod, prescripția înlătură răspunderea penală, oricâte întreruperi ar

interveni, dacă termenul prevăzut de art. 122 C. pen., este depășit cu încă

jumătate.

În cauză, ultimul act material

săvârșit de inculpatul S.F. a fost comis la 11 mai 1996.

În raport de această dată, termenul

de prescripție de 5 ani a fost depășit cu încă jumătate la data de 12 noiembrie

2003.

Ca atare, în cauză a intervenit

prescripția specială a angajării răspunderii penale, hotărârea atacată fiind

supusă cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 15 C. proc.

pen., așa încât se impune, sub aspectul acestei critici, admiterea recursului

declarat de inculpat.

a laturii civile.

Inculpatul a invocat greșita

soluționare a laturii civile, invocând încălcarea autorității de lucru judecat,

cu referire la stabilirea cuantumului despăgubirilor civile datorate, în raport

de soluționarea laturii civile, într-un dosar separat, prin sentința penală nr.

21/2002 a Tribunalului Galați.

Într-adevăr, autoritatea de lucru

judecat constituie un principiu care guvernează activitatea de înfăptuire a

justiției, în virtutea căruia un litigiu soluționat printr-o hotărâre

judecătorească nu mai poate forma obiectul unui nou proces având același

obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Cu alte cuvinte, acest principiu,

statuat prin art. 1201 C. civ., reglementat ca excepție de fond peremptorie și

absolută prin art. 166 C. proc. civ., și prevăzut drept caz în care punerea în

mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată prin art. 10 alin. (1)

lit. j) C. proc. pen., având ca temei prezumția că hotărârea irevocabilă

reflectă adevărul, impune ca o cerere să fie judecată irevocabil o singură dată

și împiedică judecarea din nou a unui proces terminat.

Este de reținut că autoritatea de

lucru judecat este tratată de Codul civil ca o prezumție legală irefragabilă,

împotriva căreia nu poate fi primită nici o dovadă contrară, iar legea

procesuală, prin dispozițiile menționate, a preluat-o ca atare.

Pentru a stabili în ce măsură există

autoritate de lucru judecat trebuie verificată tripla identitate impusă de art.

1201 C. civ., cu privire la părți, obiect și cauză.

Or, inculpatul nu a participat în

primul proces, în latura civilă, în calitate de codebitor solidar, nici

personal, nici prin reprezentare.

Pe de altă parte, nu există nici

identitate de obiect, ca noțiune cuprinzând atât pretenția concretă a părții

civile, cât și dreptul subiectiv care poartă asupra obiectului sub aspect

material, în primul proces acesta privind valoarea prejudiciului produs prin

săvârșirea infracțiunii de furt, iar în prezenta cauză acesta privind

actualizarea prejudiciului cu rata inflației, ca modalitate de localizare a

pagubei, generată de impactul procesului inflaționist în raport de care s-a

renunțat la principiul nominalismului reglementat de Codul civil, în

patrimoniul persoanei vinovate de producerea acestuia.

Ca atare, în lipsa triplei

identități reglementate de art. 102 C. civ., invocarea excepției puterii de

lucru judecat apare ca fiind neîntemeiată, recursul fiind nefondat sub aspectul

acestei din urmă critici.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Înalta

Curte va admite recursul declarat de inculpat, va casa hotărârile pronunțate în

cauză numai cu privire la modul de soluționare a laturii penale și va înceta

procesul penal față de inculpatul S.F., în baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 390/ A din 30 iunie 2003 a Curții

de Apel Galați.

Casează decizia penală atacată și

sentința penală nr. 497/ F din 15 noiembrie 2002 a Tribunalului Galați, numai

cu privire la modul de soluționare a laturii penale.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. g) C. proc. pen., încetează procesul penal

față de inculpatul S.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 26, raportat la

art. 208 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., constatând că în

cauză a intervenit prescripția.

Menține celelalte dispoziții ale

hotărârilor atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 aprilie 2004.