ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1282/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1282/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 133 din 11 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Galați, a fost condamnat inculpatul E.L., la o pedeapsă de 7 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de dispozițiile art. 215 alin. (1), (3), (4) și (5), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata executării pedepsei.
Conform art. 350 C. proc. pen., a menținut starea de arest a inculpatului, iar potrivit art. 88 C. pen., a dedus durata arestării preventive de la 21 februarie 2002, la zi. În temeiul dispozițiilor art. 24 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente SC M.C. SRL Galați la plata despăgubirilor civile, după cum urmează: suma de 201.209.782 lei către partea civilă SC K.I.H. SA Sîncrăieni, județul Harghita; suma de 254.475.312 lei către partea civilă SC H.R. București; suma de 4.989.431.000 lei, către partea civilă SC A.S. SRL București. A constatat că marfa vândută inculpatului de SC K.H. SA prin nota de constatare nr. 710 din 3 aprilie 2001 și procesul verbal din 4 aprilie 2001 al Gărzii Financiare Galați, s-a dispus a fi confiscată ca fiind fără documente de proveniență, a 1065 flacoane tip P. de 1,5 l, conținând apă minerală H. În baza dispozițiilor art. 191 alin. (1) și (3) C. proc.
pen., a obligat inculpatul în solidar cu aceeași parte responsabilă civilmente la plata sumei de 2.000.000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Suma de 300.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu în faza de urmărire penală, s-a dispus a fi avansată către Baroul Galați din fondul Ministerului Justiției. S-a dispus ca după rămânerea definitivă a acestei hotărâri, un exemplar al acesteia să fie înaintat la Oficiul Registrului Comerțului Galați, pentru luarea în evidență și urmărire. Pentru a se pronunța astfel s-a reținut în fapt că inculpatul în perioada martie-aprilie 2001 a indus în eroare părțile vătămate SC H.R. SRL București, SC K.I.H. SRL, SC A.S. SA, cu ocazia efectuării unor contracte de vânzare-cumpărare de mărfuri, prin emiterea unor file C.E.C.
fără acoperire, cunoscând că nu exista provizia necesară, cauzând astfel o pagubă totală de 5.445.106.094 lei. Cele patru acte materiale au fost comise la intervale scurte de timp, în baza aceleiași rezoluții infracționale. În toate cazurile inculpatul a procedat în același mod, în sensul că după valorificarea bunurilor achiziționate de la părțile vătămate nu se preocupa de achitarea sumelor datorate furnizorilor, folosind banii astfel obținuți în interes propriu și nu înregistra în contabilitate facturile fiscale de achiziționare. Împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Galați, în termen legal a declarat apel inculpatul, care a criticat-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului ridicat al pedepsei aplicate.
Curtea de Apel Galați a respins ca nefondat apelul reținând că pedeapsa a fost corect individualizată, cu respectarea prevederilor art. 72 C. pen., astfel că a menținut dispozițiile instanței de fond. Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat care a reiterat critica invocată și în apel și a solicitat o redozare a pedepsei, pe care o consideră prea severă față de situația sa și de circumstanțele personale și reale. Critica formulată de inculpat nu este fondată.
La aplicarea pedepsei, situate sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, instanțele au avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen., în care sens au ținut seama de pericolul social concret al faptelor, cuantumul important al prejudiciilor cauzate într-o perioadă scurtă de timp și neacoperite, dar și datele care caracterizează persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a avut o atitudine sinceră astfel că s-au reținut în favoarea acestuia circumstanțe atenuante, care au permis reducerea sub minimum special a pedepsei. Relevante au fost în cauză și situația deosebită a familiei inculpatului și starea de boală gravă a copilului său minor, element de care instanțele au ținut cont atunci când au aplicat pedeapsa, așa încât o reapreciere a acesteia nu se mai justifică.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat și îl va respinge ca atare, potrivit art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Se va deduce conform art. 88 C. pen., din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive, începând cu 21 februarie 2002. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul E.L., împotriva deciziei penale nr. 472 din 28 august 2003 a Curții de Apel Galați. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 21 februarie 2002, până la 4 martie 2004. Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 martie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.