ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4680/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 608 din 23

mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 7672/3/2006, Tribunalul București, secția a

II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.I.C., la 4 ani închisoare, pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit.

c) C. pen. și, la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin.

(1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să

execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 și  64 lit.

a) și b) C. pen.

A dedus reținerea și arestarea

preventivă de la 7 februarie 2006 la zi.

A menținut starea de arest a

inculpatului.

Pe latură civilă, a luat act că

partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

Pentru a pronunța această soluție,

prima instanță a reținut că, la data de 7 februarie 2006, în timp ce partea

vătămată R.M.V. și prietenul acestuia A.I., se deplasau pe strada Avrig au fost

opriți de inculpat care se afla împreună cu A.G.A. Inculpatul a cerut părții

vătămate R.M.V. o țigară după care s-a dus la partea vătămată A.I. și l-a

întrebat dacă are un telefon mobil asupra sa, iar la răspunsul negativ al

acestuia, a încercat să-l controleze însă partea vătămată s-a opus.

În continuare, inculpatul a adresat

amenințări părții vătămate R.M.V. și i-a cerut să-i arate telefonul mobil. De

teamă, partea vătămată a scos telefonul din buzunar, iar inculpatul i l-a

smuls, după care i-a băgat mâna în buzunarul interior al gecii de unde i-a luat

suma de 240.000 ROL. După comiterea faptei, inculpatul i-a amenințat pe cei doi

că îi taie și îi omoară, cerându-le să plece ca și cum nu s-ar fi întâmplat

nimic.

Imediat după săvârșirea faptei,

părțile vătămate au sesizat un echipaj de poliție din zonă care a pornit în

căutarea autorului.

Împotriva sentinței a declarat apel

inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond,

prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Instanța de apel a respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că instanța de fond a stabilit

corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, reținând în sarcina sa

comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, una în forma tentativei și cealaltă

în formă consumată, iar cu privire la pedeapsa aplicată s-a procedat la o justă

individualizare raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.,

astfel că nu se justifică reducerea cuantumului acesteia.

Inculpatul a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel, criticând hotărârile pronunțate pentru

netemeinicie sub raportul pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră

față de circumstanțele sale personale și a solicitat reducerea pedepsei, prin

recunoașterea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C.

pen.

Recursul este nefondat.

Examinând hotărârile atacate,

respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât

și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., Înalta Curte constată, că la individualizarea pedepsei aplicate

inculpatului instanța a acordat semnificația cuvenită tuturor criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradului de pericol social concret al faptelor

comise de inculpat, împrejurărilor în care s-au consumat infracțiunile, dar și

datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care deși nu este recidivist a

mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt

calificat, relevant fiind și faptul că în cauza dedusă judecății s-a reținut că

inculpatul a premeditat comiterea tâlhăriilor.

De altfel, este de observat că

instanțele au dat dovadă de clemență atunci când au aplicat și respectiv

menținut pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, astfel că

având în vedere și considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se

justifică redozarea acestora în sensul reducerii lor, cu atât mai mult cu cât

nu sunt temeiuri pentru a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe

atenuante.

Așa fiind, constatând că pedeapsa

aplicată inculpatului este în măsură să satisfacă că scopul sancțiunii penale

prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel încât recursul declarat de

inculpat apare ca nefondat, Înalta Curte urmează să-l respingă ca atare, în

temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce din pedeapsa rezultantă timpul arestării preventive la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.I.C. împotriva deciziei penale nr. 472/ A din 12 iunie

2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori

și de familie.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2006 la 2 august

2006.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2 august 2006.