ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4680/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 608 din 23 mai 2006, pronunțată în dosarul nr. 7672/3/2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat pe inculpatul B.I.C., la 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. și, la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 alin. (1) lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. A dedus reținerea și arestarea preventivă de la 7 februarie 2006 la zi.

A menținut starea de arest a inculpatului. Pe latură civilă, a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind recuperat. Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, la data de 7 februarie 2006, în timp ce partea vătămată R.M.V. și prietenul acestuia A.I., se deplasau pe strada Avrig au fost opriți de inculpat care se afla împreună cu A.G.A. Inculpatul a cerut părții vătămate R.M.V. o țigară după care s-a dus la partea vătămată A.I. și l-a întrebat dacă are un telefon mobil asupra sa, iar la răspunsul negativ al acestuia, a încercat să-l controleze însă partea vătămată s-a opus. În continuare, inculpatul a adresat amenințări părții vătămate R.M.V.

și i-a cerut să-i arate telefonul mobil. De teamă, partea vătămată a scos telefonul din buzunar, iar inculpatul i l-a smuls, după care i-a băgat mâna în buzunarul interior al gecii de unde i-a luat suma de 240.000 ROL. După comiterea faptei, inculpatul i-a amenințat pe cei doi că îi taie și îi omoară, cerându-le să plece ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Imediat după săvârșirea faptei, părțile vătămate au sesizat un echipaj de poliție din zonă care a pornit în căutarea autorului. Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, care a solicitat reducerea pedepsei aplicate de instanța de fond, prin reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen.

Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, apreciind că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, reținând în sarcina sa comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, una în forma tentativei și cealaltă în formă consumată, iar cu privire la pedeapsa aplicată s-a procedat la o justă individualizare raportat la criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., astfel că nu se justifică reducerea cuantumului acesteia. Inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticând hotărârile pronunțate pentru netemeinicie sub raportul pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră față de circumstanțele sale personale și a solicitat reducerea pedepsei, prin recunoașterea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen.

Recursul este nefondat. Examinând hotărârile atacate, respectiv actele și lucrările de la dosar în raport de criticile invocate cât și din oficiu în limitele prevăzute de art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată, că la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului instanța a acordat semnificația cuvenită tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradului de pericol social concret al faptelor comise de inculpat, împrejurărilor în care s-au consumat infracțiunile, dar și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, care deși nu este recidivist a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, relevant fiind și faptul că în cauza dedusă judecății s-a reținut că inculpatul a premeditat comiterea tâlhăriilor.

De altfel, este de observat că instanțele au dat dovadă de clemență atunci când au aplicat și respectiv menținut pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, astfel că având în vedere și considerentele arătate, Înalta Curte apreciază că nu se justifică redozarea acestora în sensul reducerii lor, cu atât mai mult cu cât nu sunt temeiuri pentru a se reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante. Așa fiind, constatând că pedeapsa aplicată inculpatului este în măsură să satisfacă că scopul sancțiunii penale prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen., astfel încât recursul declarat de inculpat apare ca nefondat, Înalta Curte urmează să-l respingă ca atare, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Conform art. 88 C. pen., se va deduce din pedeapsa rezultantă timpul arestării preventive la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.I.C. împotriva deciziei penale nr. 472/ A din 12 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2006 la 2 august 2006. Obligă pe recurentul inculpat să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 august 2006.