ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4983/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49

din 8 februarie 2006 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția penală, în

dosarul nr. 2075/P/2005, a fost condamnat inculpatul R.G., la pedeapsa de 8

luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1)

și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art.

99 alin. (3), art. 74, 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 83 C. pen., a

revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare la

care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 430 din 12 aprilie 2005

a Judecătoriei Suceava (definitivă prin neapelare la 3 mai 2005), urmând ca

inculpatul să execute pe lângă pedeapsa aplicată în cauză și pedeapsa revocată,

în total 11 luni închisoare.

A făcut aplicarea art. 71 C.

pen.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:

La data de 24 iunie 2005, în

jurul orelor 21,00, inculpatul se deplasa pe str. Mircea Damaschin din municipiul

Suceava împreună cu numitul B.A.I.

La un moment dat, inculpatul

s-a întâlnit cu partea vătămată T.A. care era împreună cu B.A. Fără nici un

motiv inculpatul a acostat-o pe partea vătămată și i-a cerut o sumă de bani.

Fiindu-i teamă de inculpat, care se afla sub influența băuturilor alcoolice,

partea vătămată i-a dat acestuia suma de 10.000 lei ROL. Inculpatul, sub

amenințarea unui cuter, i-a luat părții vătămate telefonul mobil marca Nokia

3410.

După acest incident,

inculpatul s-a deplasat la locuința numitului I.C. unde s-a întâlnit cu C.M.,

care aflând de cele întâmplate și cunoscând-o pe partea vătămată, a luat

telefonul mobil al părții vătămate de la inculpat și l-a predat organelor de

poliție.

Din verificările efectuate

în cauză s-a stabilit că numitul B.A.I. nu a avut nici un fel de contribuție la

comiterea faptei, în momentul incidentului acesta aflându-se la un magazin din

apropiere.

Pe parcursul cercetării

penale și judecătorești inculpatul a avut o atitudine sinceră de recunoaștere a

infracțiunilor săvârșite.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel, în termen legal, inculpatul R.G., criticând hotărârea pentru

netemeinicie și nelegalitate sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate

acestuia.

Curtea de Apel Suceava, secția

minori și familie, examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate

a constatat apelul ca fiind fondat.

Astfel, a apreciat instanța

de apel că în împrejurările de față aplicarea unei pedepse în regim de

penitenciar poate conduce la accentuarea carențelor de educație pe care acesta

le are.

Prin urmare, Curtea a

apreciat că pentru îndreptarea inculpatului este suficientă aplicarea unei

măsuri educative, respectiv cea prevăzută de art. 101 lit. c) C. pen., și a

admis apelul formulat de inculpatul R.G., dispunând totodată, aplicarea măsurii

educative a internării într-un centru de reeducare.

Împotriva deciziei penale

pronunțate de instanța de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea

de Apel Suceava, criticând hotărârea penală pentru netemeinicie. Astfel, apelul

Parchetului a vizat greșita obligare a inculpatului R.G. în solidar cu părțile

responsabile civilmente la plata către stat a cheltuielilor judiciare în

condițiile în care instanța investită cu judecarea apelului a fost admis apelul

inculpatului.

De asemenea, parchetul a

criticat hotărârea și pentru greșita aplicare a măsurii internării într-un centru

de reeducare.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, examinând hotărârea atacată sub aspectul motivelor invocate cât și

din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Astfel, conform

dispozițiilor art. 192 pct. 3 alin. (3) C. proc. pen., în condițiile admiterii

apelului declarat de inculpat cheltuielile avansate de stat cu ocazia judecării

cauzei rămân în sarcina statului. Față de acest prim motiv de recurs, Curtea va

admite recursul declarat de parchet.

Totodată, Curtea reține că

din probatoriul administrat pe parcursul procesului penal fapta comisă de

inculpat prezintă un grad ridicat de pericol social. Astfel, față de

modalitatea de săvârșire a faptei, inculpatul acostând-o pe partea vătămată în

vârstă de doar 15 ani, deposedând-o prin amenințare cu un cuter de telefonul

mobil, de antecedentele penale ale acestuia [(fiind condamnat anterior pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208-209 lit. e), g) și i) C. pen.)],

dar și de persoana inculpatului (care, așa cum rezultă din ancheta socială are

un comportament violent), Curtea apreciază că aplicarea măsurii educative

prevăzută de art. 101 lit. c) C. pen. nu este de natură a asigura reeducarea

inculpatului, precum și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Prin urmare, față de

considerentele enunțate și al doilea motiv de recurs este întemeiat, Curtea,

apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 49/2006 a

Tribunalului Suceava este corect individualizată, motiv pentru care va admite

recursul declarat, va casa decizia penală atacată menținând ca legală și

temeinică sentința penală nr. 49 din 8 februarie 2006 a Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava împotriva deciziei penale nr. 16

din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția minori și familie, privind

pe inculpatul R.G.

Casează decizia penală atacată și

menține ca fiind legală și temeinică sentința penală nr. 49 din 8 februarie

2006 a Tribunalului Suceava.

Suma de 100 lei noi, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2006.