ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8148/2005

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 mai 2004, reclamanta S.M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâtei Arhiepiscopia Bucureștilor să se pronunțe asupra cererii de restituire, formulată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 lei/zi de întârziere, reprezentând daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, până la îndeplinirea obligației de la primul capăt de cerere. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin notificarea nr. 1831 din 30 iulie 2001 a solicitat Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române restituirea în natură a imobilului situat în orașul Urlați, sat Jercălăi, județul Prahova, ce a aparținut autorilor săi S.O.

și S.G. și, întrucât persoana notificată nu a formulat nici un răspuns, s-a adresat Tribunalului București, secția a III-a civilă, care prin sentința civilă nr. 134 din 12 februarie 2004, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române să soluționeze notificarea. Reclamanta a mai arătat în cuprinsul acțiunii, că Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române i-a comunicat prin adresa nr. 1143 din 9 martie 2004, că a transmis notificarea Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar aceasta, la rândul său, i-a comunicat prin adresa nr. 2067 din 15 martie 2004 că este deținătoarea imobilului revendicat, dar, ulterior acestei comunicări nu a soluționat notificarea, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 548 din 11 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să soluționeze, prin dispoziție motivată, cererea adresată în temeiul Legii nr. 10/2001, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de întârziere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că pârâta nu a făcut dovada soluționării notificării, obligație ce-i revenea în calitate de unitate deținătoare, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta, susținând că, nelegal instanța a soluționat cauza la primul termen de judecată, cu încălcarea dispozițiilor art. 156 și ale art. 114 1 alin. (3) C. proc.

civ. La prima zi de înfățișare, apelanta-pârâtă a invocat, ca motiv suplimentar de apel, de ordine publică, excepția lipsei calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că, deși ea este deținătoarea imobilului litigios, reclamanta nu a notificat-o în baza Legii nr. 10/2001, în termenul de 12 luni de la data când persoana notificată, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române i-a comunicat că nu ea este deținătoarea imobilului, ci Arhiepiscopia Bucureștilor. Prin decizia civilă nr. 42 din 11 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a admis apelul, anulând sentința apelată, reținând cauza spre rejudecare și fixând termen în acest scop.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a arătat că, excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată deoarece pârâta a confirmat că este deținătoarea imobilului, iar formularea unei noi notificări către deținătorul real al bunului pe temeiul art. 25 din lege, nu se mai justifică atunci când acestuia i-a fost transmisă notificarea de către unitatea inițial notificată. Criticile privind judecarea pricinii în fond cu încălcarea dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. au fost considerate întemeiate întrucât pârâta, de la data primirii citației a avut la dispoziție mai puțin de 15 zile înainte de judecată, în situația dată, aceasta cerând amânarea judecării cauzei pentru a-și pregăti apărarea, însă instanța i-a respins cererea și, în mod nelegal, a procedat la soluționarea litigiului.

Ulterior, la termenul din 15 martie 2005, Curtea de Apel București, prin decizia nr. 452, evocând fondul, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta să soluționeze, prin dispoziție motivată, notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, respingând capătul de cerere privind plata de daune cominatorii, ca neîntemeiat. Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în esență, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a răspunde notificării în termenul de 60 de zile de la data primirii acesteia, obligație prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii a fost respinsă față de dispozițiile art. 580 2-3 C. proc.

civ., care prevăd o altă cale procesuală de constrângere în caz de neexecutare a obligației. Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac a recursului pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și susținând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, față de împrejurarea că nu este persoana juridică notificată, precum și greșita aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. De asemenea, s-a arătat în motivarea recursului că, au fost pronunțate hotărâri judecătorești contradictorii în aceeași cauză, fiind obligate două persoane juridice distincte, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române și Arhiepiscopia Bucureștilor, să răspundă aceleiași persoane fizice pentru aceeași notificare.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed : Pârâta Arhiepiscopia Bucureștilor susține că nu are calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu ea este persoana juridică căreia reclamanta S.M. i-a comunicat notificarea. Deși nu este persoana juridică notificată inițial de către reclamantă, recurenta-pârâtă nu poate invoca lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât a recunoscut că este unitatea deținătoare a imobilului litigios. Astfel, prin adresa nr. 2067 din 10 martie 2004 (aflată la fila 20 din dos. nr. 582/2004 al Tribunalului București, secția a V-a civilă), pârâta comunică reclamantei că „proprietarul de drept al bunurilor solicitate este Arhiepiscopia Bucureștilor„.

De altfel, pe întreg parcursul soluționării litigiului, pârâta Arhiepiscopia Bucureștilor a recunoscut și a confirmat că este deținătoarea imobilului a cărei restituire în natură o solicită reclamanta. Este nefondată și susținerea reprezentatului recurentei-pârâte conform căreia, din probatoriul administrat în cauză, rezultă că Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a transmis Arhiepiscopiei Bucureștilor numai copia acțiunii civile promovată de reclamantă pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, deoarece în practicaua deciziei civile nr. 42 din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost consemnate concluziile apărătorului apelantei, puse cu ocazia judecării apelului, care a arătat faptul că, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a comunicat o copie a notificării Arhiepiscopiei Bucureștilor (fila 9 din dos.

nr. 4214/2004). Prin decizia civilă atacată, pârâta a fost obligată să soluționeze, prin dispoziție motivată, cererea adresată de reclamantă în baza Legii nr. 10/2001 privitoare la restituirea în natură a imobilului situat în orașul Urlați, sat Jercălăi, județul Prahova. Așadar, instanța a dispus ca pârâta Arhiepiscopia Bucureștilor să se conformeze dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 și să rezolve notificarea persoanei îndreptățite după cum va aprecia, admițând sau respingând cererea acesteia prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție motivată. Având în vedere cele ce preced, apare ca nefondat și motivul de recurs prin care se invocă greșita aplicare a prevederilor Legii nr. 10/2001 în cauză.

Nici critica recurentei privind pronunțarea în cauză a două hotărâri contradictorii nu este întemeiată, deoarece ambele acțiuni au avut ca obiect „obligație de a face”, iar scopul acestora a fost același, respectiv soluționarea de către unitatea deținătoare a imobilului, a notificării formulate de reclamantă în calitate de persoană îndreptățită. Față de toate considerentele arătate, recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare. Va fi respinsă și cererea de suspendare a executării ca rămasă fără obiect, față de împrejurarea că recursul s-a soluționat la primul termen de judecată fixat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Arhiepiscopia Bucureștilor împotriva deciziei nr. 452 din 15 martie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării, formulată de recurentă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2005.