ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8148/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe

rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 21 mai 2004,

reclamanta S.M. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să

dispună obligarea pârâtei Arhiepiscopia Bucureștilor să se pronunțe asupra

cererii de restituire, formulată conform art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001 și obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 lei/zi de întârziere,

reprezentând daune cominatorii începând cu data rămânerii definitive a

hotărârii, până la îndeplinirea obligației de la primul capăt de cerere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin

notificarea nr. 1831 din 30 iulie 2001 a solicitat Patriarhiei Bisericii

Ortodoxe Române restituirea în natură a imobilului situat în orașul Urlați, sat

Jercălăi, județul Prahova, ce a aparținut autorilor săi S.O. și S.G. și,

întrucât persoana notificată nu a formulat nici un răspuns, s-a adresat

Tribunalului București, secția a III-a civilă, care prin sentința civilă nr.

134 din 12 februarie 2004, a admis acțiunea formulată și a obligat pârâta

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române să soluționeze notificarea.

Reclamanta a mai arătat în cuprinsul acțiunii, că

Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române i-a comunicat prin adresa nr. 1143 din 9 martie

2004, că a transmis notificarea Arhiepiscopiei Bucureștilor, iar aceasta, la

rândul său, i-a comunicat prin adresa nr. 2067 din 15 martie 2004 că este

deținătoarea imobilului revendicat, dar, ulterior acestei comunicări nu a

soluționat notificarea, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin

sentința nr. 548 din 11 iunie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a obligat

pârâta să soluționeze, prin dispoziție motivată, cererea adresată în temeiul

Legii nr. 10/2001, în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii,

sub sancțiunea aplicării de daune cominatorii de 1.000.000 lei/zi de

întârziere.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut,

în esență, că pârâta nu a făcut dovada soluționării notificării, obligație ce-i

revenea în calitate de unitate deținătoare, potrivit art. 23 alin. (1) din

Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta,

susținând că, nelegal instanța a soluționat cauza la primul termen de judecată,

cu încălcarea dispozițiilor art. 156 și ale art. 114

1

alin. (3) C.

proc. civ. La prima zi de înfățișare, apelanta-pârâtă a invocat, ca motiv

suplimentar de apel, de ordine publică, excepția lipsei calității sale

procesuale pasive, motivat de faptul că, deși ea este deținătoarea imobilului

litigios, reclamanta nu a notificat-o în baza Legii nr. 10/2001, în termenul de

12 luni de la data când persoana notificată, Patriarhia Bisericii Ortodoxe

Române i-a comunicat că nu ea este deținătoarea imobilului, ci Arhiepiscopia

Bucureștilor.

Prin decizia civilă nr. 42 din 11 ianuarie 2005,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei și a admis apelul, anulând

sentința apelată, reținând cauza spre rejudecare și fixând termen în acest

scop.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a arătat că,

excepția lipsei calității procesuale pasive este neîntemeiată deoarece pârâta a

confirmat că este deținătoarea imobilului, iar formularea unei noi notificări

către deținătorul real al bunului pe temeiul art. 25 din lege, nu se mai

justifică atunci când acestuia i-a fost transmisă notificarea de către unitatea

inițial notificată. Criticile privind judecarea pricinii în fond cu încălcarea

dispozițiilor art. 114 C. proc. civ. au fost considerate întemeiate întrucât

pârâta, de la data primirii citației a avut la dispoziție mai puțin de 15 zile

înainte de judecată, în situația dată, aceasta cerând amânarea judecării cauzei

pentru a-și pregăti apărarea, însă instanța i-a respins cererea și, în mod

nelegal, a procedat la soluționarea litigiului.

Ulterior, la termenul din 15 martie 2005, Curtea de

Apel București, prin decizia nr. 452, evocând fondul, a admis în parte acțiunea

reclamantei și a obligat pârâta să soluționeze, prin dispoziție motivată,

notificarea adresată de reclamantă în temeiul Legii nr. 10/2001, respingând

capătul de cerere privind plata de daune cominatorii, ca neîntemeiat.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut, în

esență, că pârâta nu și-a îndeplinit obligația de a răspunde notificării în

termenul de 60 de zile de la data primirii acesteia, obligație prevăzută de

art. 23 din Legea nr. 10/2001. Cererea reclamantei de obligare a pârâtei la

plata de daune cominatorii a fost respinsă față de dispozițiile art. 580

2-3

C. proc. civ., care prevăd o altă cale procesuală de constrângere în caz de

neexecutare a obligației.

Împotriva acestei hotărâri a exercitat calea de atac

a recursului pârâta, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. și susținând lipsa calității sale procesuale pasive în cauză, față de

împrejurarea că nu este persoana juridică notificată, precum și greșita

aplicare în cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001. De asemenea, s-a arătat în

motivarea recursului că, au fost pronunțate hotărâri judecătorești

contradictorii în aceeași cauză, fiind obligate două persoane juridice

distincte, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române și Arhiepiscopia Bucureștilor,

să răspundă aceleiași persoane fizice pentru aceeași notificare.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce

succed :

Pârâta Arhiepiscopia Bucureștilor susține că nu are

calitate procesuală pasivă în cauză, deoarece nu ea este persoana juridică

căreia reclamanta S.M. i-a comunicat notificarea.

Deși nu este persoana juridică notificată inițial de

către reclamantă, recurenta-pârâtă nu poate invoca lipsa calității sale

procesuale pasive, întrucât a recunoscut că este unitatea deținătoare a

imobilului litigios.

Astfel, prin adresa nr. 2067 din 10 martie 2004

(aflată la fila 20 din dos. nr. 582/2004 al Tribunalului București, secția a

V-a civilă), pârâta comunică reclamantei că „proprietarul de drept al bunurilor

solicitate este Arhiepiscopia Bucureștilor„.

De altfel, pe întreg parcursul soluționării

litigiului, pârâta Arhiepiscopia Bucureștilor a recunoscut și a confirmat că

este deținătoarea imobilului a cărei restituire în natură o solicită

reclamanta.

Este nefondată și susținerea reprezentatului

recurentei-pârâte conform căreia, din probatoriul administrat în cauză, rezultă

că Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a transmis Arhiepiscopiei Bucureștilor

numai copia acțiunii civile promovată de reclamantă pe rolul Tribunalului

București, secția a III-a civilă, deoarece în practicaua deciziei civile nr. 42

din 11 ianuarie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, au fost

consemnate concluziile apărătorului apelantei, puse cu ocazia judecării

apelului, care a arătat faptul că, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a

comunicat o copie a notificării Arhiepiscopiei Bucureștilor (fila 9 din dos.

nr. 4214/2004).

Prin decizia civilă atacată, pârâta a fost obligată

să soluționeze, prin dispoziție motivată, cererea adresată de reclamantă în

baza Legii nr. 10/2001 privitoare la restituirea în natură a imobilului situat

în orașul Urlați, sat Jercălăi, județul Prahova.

Așadar, instanța a dispus ca pârâta Arhiepiscopia

Bucureștilor să se conformeze dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001 și să

rezolve notificarea persoanei îndreptățite după cum va aprecia, admițând sau

respingând cererea acesteia prin decizie, sau, după caz, prin dispoziție

motivată.

Având în vedere cele ce preced, apare ca nefondat și

motivul de recurs prin care se invocă greșita aplicare a prevederilor Legii nr.

10/2001 în cauză.

Nici critica recurentei privind pronunțarea în cauză

a două hotărâri contradictorii nu este întemeiată, deoarece ambele acțiuni au

avut ca obiect „obligație de a face”, iar scopul acestora a fost același,

respectiv soluționarea de către unitatea deținătoare a imobilului, a notificării

formulate de reclamantă în calitate de persoană îndreptățită.

Față de toate considerentele arătate, recursul se

privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Va fi respinsă și cererea de suspendare a executării

ca rămasă fără obiect, față de împrejurarea că recursul s-a soluționat la

primul termen de judecată fixat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta

Arhiepiscopia Bucureștilor împotriva deciziei nr. 452 din 15 martie 2005 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Respinge

ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării, formulată de

recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie

2005.