ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1011/2006

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III a

civilă,

sub nr. 4351/2003, reclamanta S.M. a chemat în judecată pe pârâta Patriarhia

Bisericii Ortodoxe Române solicitând ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună obligarea pârâtei să se

pronunțe asupra cererii de restituire

formulată în

baza art. 23 din Legea nr. 10/2001 și obligarea acesteia la plata de daune

cominatorii.

În motivarea cererii s-a arătat că prin

notificarea nr. 1831 din 30 iulie 2001 reclamanta a solicitat pârâtei

restituirea în natură a imobilului situat în orașul Urlați, și că nu a primit

nici un răspuns oficial din partea pârâtei.

Prin sentința civilă nr. 134 din 12

februarie 2004 Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamanta

S.M. și a obligat pârâta Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române să soluționeze

notificarea cu nr. 1831 din 30 iulie 2001 formulată de reclamantă. Totodată a

obligat pârâta la 100.000 lei daune cominatorii pentru fiecare zi întârziere de

la data rămânerii definitive a acestei hotărâri până la executarea obligației

către reclamantă.

Tribunalul București a reținut că pârâta

a fost legal sesizată cu cererea reclamantei de a-i restitui imobilul în

litigiu iar pasivitatea pârâtei în îndeplinirea obligației legale ce îi incumbă

, în condițiile în care nu a susținut și dovedit o piedică obiectivă în

soluționarea cererii reclamantei conduce la conduita relei credințe a pârâtei.

Împotriva acestei din urmă sentințe a declarat

apel pârâta aducând critici cu privire la faptul că hotărârea a fost pronunțată

cu lipsă de procedură în ce o privește pe Patriarhia Română, Administrația

Patriarhală ce nu are de altfel nici calitate procesuală pasivă.

S-a mai arătat că acțiunea reclamantei a rămas

fără obiect întrucât cu adresa nr. 429 din 27 ianuarie 2004, Patriarhia Română,

Cancelaria Sfântului Sinod a transmis Arhiepiscopiei Bucureștilor copie de pe

acțiunea formulată de reclamantă, iar prin adresa nr. 2067 din 9 martie 2004

aceasta din urmă a comunicat reclamantei în cauză punctul său de vedere cu

privire la imobilele revendicate de aceasta.

Prin decizia civilă nr. 1111 din 7 iunie 2004

Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă, a respins

ca nefondat apelul declarat de Patriarhia Română, Administrația Patriarhală,

reținând că nu poate fi primită critica privitoare la lipsa de procedură cu

aceasta cu motivarea că sectorul economic al patriarhiei, unde sunt evidențiate

bunurile mobile și imobile ale acestei instituții funcționează în cadrul

administrației patriarhale. S-a mai reținut că notificarea a fost adresată

Patriarhiei Române ce are personalitate juridică, iar cererea de chemare în

judecată a fost de asemenea formulată împotriva Patriarhiei Bisericii Ortodoxe

Române.

Nemulțumită fiind această soluție Patriarhia

Bisericii Ortodoxe Române a declarat în termen legal recurs .

În dezvoltarea motivelor de recurs recurenta a

reiterat motivele din apel în sensul că dosarul a fost judecat cu lipsă de

procedură față de pârâta Patriarhia Română, Administrația Patriarhală, ce nu

are de altfel calitate procesuală pasivă în acest litigiu.

S-a mai arătat că bunul revendicat de

reclamantă nu se află în patrimoniul Patriarhiei ci în patrimoniul

Arhiepiscopiei Bucureștiului, instituție autonomă, cu personalitate juridică și

conducere proprie căreia îi revine în exclusivitate competența soluționării

cererii formulată de reclamantă.

Analizând decizia instanței de apel, prin

prisma criticilor formulate prin motivele de recurs si in raport de probele

administrate in ambele faze procesuale, Înalta Curte a apreciat ca recursul

este întemeiat pentru următoarele considerente.

Prevederile art. 21alin. (1) din Legea

l0/2001 republicată, stabilesc calitatea de unitate deținătoare astfel:

„Imobilele, terenuri și construcții, preluate

în mod abuziv, indiferent de destinație ,care sunt deținute la data intrării în

vigoare a prezentei legi de o regie autonomă, o societate sau companie

națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a

administrației publice centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar,

de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept

public, vor fi restituite persoanei îndreptățite, în natură, prin decizie sau,

după caz prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare."

Prin notificarea nr. 1831 din 30 iulie

200, existentă la fila 12 dosar fond, reclamanta a solicitat Patriarhiei

Bisericii Ortodoxe Române, restituirea în natură a imobilului situat în orașul

Urlați, județul Prahova.

Din adresa nr. 430/2004, emisă de Patriarhia

Bisericii Ortodoxe Română, Cancelaria Sfântului Sinod, aflată la fila 19 dosar

fond, rezultă faptul că imobilul în litigiu este deținut de Arhiepiscopia

Bucureștilor, persoană juridică distinctă, ce are calitatea de unitate

deținătoare în sensul art. 21 alin. (l) din Legea 10/2001, republicată. De

asemenea prin această adresă s-a solicitat scoaterea din cauză a Patriarhia

Bisericii Ortodoxe Română, Cancelaria Sfântului Sinod și introducerea în cauză

a Arhiepiscopia Bucureștilor.

Eroarea instanțelor este evidentă în legătură

cu una dintre condițiile necesare pentru a fi parte într-un proces, și anume

calitatea procesuală pasivă, astfel că, greșit instanțele de fond și apel au

soluționat cauza în contradictoriu cu Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române,

întrucât unitatea deținătoare a imobilului situat în orașul Urlați, județul

Prahova, compus din teren și construcție, este Arhiepiscopia Bucureștilor,

persoană juridică distinctă, în subordinea pârâtei ceea ce atrage admiterea

recursului de față casarea deciziei precum și a sentinței și în fond

respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate

procesuală pasivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite

recursul declarat de pârâta Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române

împotriva deciziei nr. 1111 din 7 iunie

2004 a Curții de Apel București, secția a

IV

a civilă.

Casează decizia

menționată precum și sentința civilă nr. 134 din 12 februarie 2004 a

Tribunalului București, secția a

IV

a civilă și în fond respinge acțiunea

formulată de reclamanta S.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie

2006.