ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3067/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 15498

din 12 decembrie 2002 pronunțată în dosar nr. 18264/2002 al Tribunalului

București, secția comercială, s-a admis excepția lipsei capacității juridice a

pârâtei SC B. SA și s-a respins acțiunea reclamantei A.V.A.S. ca fiind

formulată împotriva unei persoane fără capacitate juridică, iar prin decizia

comercială nr. 1092 din 18 iunie 2003 pronunțată în dosar nr. 677/2003 al

Curții de Apel București. secția a V-a comercială, cauza a fost trimisă spre

rejudecare, reținându-se că SC V.P. SA este continuatoarea pârâtei SC B. SA

rezultată în urma procesului de fuziune prin absorbție din 17 decembrie 2001.

În rejudecare, prin sentința

civilă nr. 6855 din 24 mai 2004 pronunțată în dosar nr. 13971/2003, Tribunalul

București, secția a VI-a comercială, a admis excepția prescripției dreptului

material la acțiune, respingând în consecință acțiunea reclamantei.

Apelul declarat de

reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca tardiv, prin decizia

comercială nr. 538 din 18 octombrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 1865/2004 al

Curții de Apel București, secția a VI-a comercială.

Înalta Curte de Casație și

Justiție, soluționând recursul formulat de reclamanta A.V.A.S., prin decizia nr.

3954 din 28 iunie 2005, pronunțată în dosar nr. 209/2005. a casat decizia

atacată dispunând trimiterea cauzei pentru soluționarea pe fond a apelului,

dosarul fiind înregistrat sub nr. 5352/2005 la Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială.

În rejudecarea apelului,

prin decizia comercială nr. 142 din 17 martie 2006, instanța de control

judiciar, a reținut netemeinicia criticilor formulate de reclamanta A.V.A.S.

împotriva sentinței instanței de fond de respingere a acțiunii ca urmare a

admiterii excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Întrucât obiectul cererii de

chemare în judecată consta în solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la

plata daunelor-interese moratorii datorate pentru achitarea cu întârziere a

dividendelor aferente exercițiului financiar al anului 1997, termenul de

prescripție de 3 ani a început să curgă la data de 16 aprilie 1998, conform

hotărârii A.G.A. din 4 aprilie 1998, iar plățile efectuate la 29 mai și 5 iunie

1998, au întrerupt acest termen.

Prin urmare, cererea de

chemare în judecată introdusă de reclamantă la 22 octombrie 2002 a fost

formulată cu depășirea termenului general de prescripție, aspect corect reținut

și de prima instanță.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs reclamanta A.V.A.S., criticând-o pentru motivele de

nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În mod concret, recurenta

invocă faptul că instanțele au interpretat greșit dispozițiile art. 16 alin. (1)

lit. a) din Decretul nr. 167/1958, conform cărora cursul prescripției se

întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie.

În aceste condiții, plățile

parțiale făcute de către pârâtă la data de 29 mai 1998 și respectiv 5 iunie

1998, au avut drept efect începerea unui nou termen general de prescripție de 3

ani, care coroborat cu data introducerii cererii de chemare în judecată

demonstrează faptul că aceasta a fost introdusă în termen.

Examinând recursul formulat

prin prisma motivelor invocate, probelor administrate în cauză raportat la

dispozițiile art. 3 și 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958 și art. 304

pct. 8, 9, art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Curtea constată că acesta este

neîntemeiat, respingându-l ca atare.

Astfel, recurenta

interpretând greșit dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 167/1958

formulează o critică nefondată cu privire la modul de interpretare și aplicare

a acestor prevederi de către instanța de fond și apel.

Din această perspectivă, în

mod corect au reținut instanțele că pentru pretențiile formulate de reclamantă,

termenul general de prescripție a început să curgă la data de 16 aprilie 1998,

a fost întrerupt, prin plățile parțiale efectuate de pârâtă la data de 29 mai

și 5 iunie 1998, situație în care cererea de chemare în judecată introdusă la

22 octombrie 2002 a fost formulată cu depășirea termenului general de prescripție

prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

De altfel, prin criticile

formulate, recurenta evită să precizeze toate aceste date, tocmai pentru că din

analiza lor ar fi reieșit cu claritate faptul că cererea de chemare în judecată

a fost introdusă după curgerea termenului de prescripție de 3 ani.

În consecință, reținând că

hotărârile instanței sunt legale, acestea vor fi menținute ca atare, ca efect

al respingerii recursului declarat de reclamantă.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 142 din 17 martie 2006

a Curții de Apel București, Secția a VI-a comercială ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 octombrie 2006.