ÎCCJ, decizie (scj.ro #82108)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82108) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Imobil preluat în mod ilegal de stat și intrat prin licitație

publică în patrimoniul unei organizații cooperatiste. Cerere de restituire în

natură. Admisibilitate

.

Cuprins

pe materii

. Drept civil. Drept de proprietate. Imobil preluat de stat

și intrat prin licitație publică în patrimoniul unei organizații cooperatiste.

Cerere de restituire.

Index

alfabetic

. Drept civil.

-

Imobil preluat în mod ilegal de stat (aflat în patrimoniul unei

organizații cooperatiste);

-

Cerere de restituire în natură.

Legea nr. 10/2001: art.2 lit d

În aplicarea dispozițiilor art.2 lit d din Legea nr. 10/2001,

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005,  imobilele preluate de

stat pentru neplata impozitelor, ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de

stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, sunt

considerate ca  fiind preluate în mod abuziv, și trebuie restituite

persoanei îndreptățite, chiar dacă erau deținute, la data intrării în vigoare a

legii de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de

drept public.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 3067 din 23 martie

2006.

F.I și alții, au contestat în condițiile art. 24 din Legea nr.

10/2001, decizia nr. 1 din 17 august 2001, emisă de Cooperativa de Consum

„Consumcoop” Baia, județul Tulcea.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin decizia menționată s-a

respins notificarea prin care reclamantele au solicitat să le fie retrocedat

imobilul situat în comuna Baia, ce a aparținut autorului lor A.D., fiind

preluat ilegal de stat și vândut la licitație publică pârâtei.

La 9 ianuarie 2002, reclamantele și-au precizat cererea, arătând

că solicită restituirea în natură a unui corp de casă și a suprafeței de teren

de 4000 m.p., precum și acordarea de despăgubiri în cuantum de 800 milioane lei

pentru partea din clădire demolată.

Pe parcursul judecății, s-a depus la dosar decizia nr. 1 din 29

ianuarie 2002, emisă de Cooperativa de consum „Consumcoop” Baia, care a anulat

decizia nr. 1/2001 și a trimis notificarea reclamantelor la Consiliul Local

Baia pentru stabilirea de măsuri reparatorii.

Tribunalul Tulcea, prin sentința civilă nr. 1672 din 26

septembrie 2002, a admis acțiunea formulată de reclamante și a dispus

restituirea în natură a imobilului, reținând, în esență, că titlul statului nu

poate fi considerat valabil în condițiile în care pentru pretinsa neplată a

impozitelor a fost urmărită casa de locuit, iar rechiziția anterioară nu a

operat transferul proprietății.

Pe de altă parte, s-a arătat că există dovezi în sensul că

impozitele erau achitate la zi de către autorul reclamanților, ceea ce

evidențiază caracterul abuziv al executării silite și al dobândirii bunului de

către stat.

Prin decizia civilă nr. 134 din 12 noiembrie 2002, Curtea de

Apel Constanța a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, reținând că

imobilul a fost preluat de stat fără titlu valabil, astfel încât vânzarea la

licitație a fost nelegală, iar deciziile anterioare ale Curții de Apel

Constanța nu au autoritate de lucru judecat în această cauză, întrucât s-au

pronunțat asupra unor acțiuni având alte temeiuri juridice.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta, recurs ce a

fost admis prin decizia civilă nr. 4722 din 13 noiembrie 2003 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, care a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre

rejudecare aceluiași tribunal.

În considerentele deciziei menționate, instanța supremă a

reținut că instanțele s-au ocupat de problema caracterului abuziv al preluării

imobilului de către stat, fără să examineze apărarea pârâtei, în sensul că a

dobândit bunul la licitație publică, adjudecându-l cu bună-credință, iar titlul

său nu a fost desființat.

S-a considerat că, deși prin decizia irevocabilă nr. 82/1997

pronunțată de Tribunalul Ialomița s-a constatat că autorul reclamantelor nu

datora impozite restante și, deci, executarea silită a fost nelegală, nu

înseamnă ipso facto, că și titlul pârâtei este lovit de nulitate. S-a stabilit

că trebuie analizate efectele bunei-credințe invocate de pârâtă ca și

posibilitatea anulării actului de adjudecare din 1960.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de

casare a reținut că instanțele au răspuns într-un mod sumar excepției

autorității de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 794/1997 a Curții

de Apel Constanța, pronunțată într-o cauză având alt temei juridic.

După trimiterea cauzei spre rejudecare, Tribunalul Tulcea, prin

sentința civilă nr. 1507 din 15 iulie 2004, a respins excepția autorității de

lucru judecat și a admis acțiunea, dispunând anularea deciziilor emise de

pârâtă, cu consecința restituirii în natură a imobilului situat în comuna Baia,

județul Tulcea, compus din clădire cu 7 camere, hol și teren aferent de 1200

m.p., astfel cum a fost individualizat în expertiza efectuată de expert.

Prima instanță a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat

de stat fără titlu valabil și vândut la licitație în mod nelegal, fapt cunoscut

de pârâtă, întrucât aceasta era chiriașa imobilului adjudecat, iar, potrivit

normelor în vigoare la acea dată, respectiv art. 28 din HCM nr. 1509/1953 și

art. 43 din Decretul nr. 78/1952, din chiria pe care era obligată să o achite

lunar, se reținea o cotă de impozit de 70% în sarcina proprietarului, calculată

la suma rămasă după scăderea impozitului pe clădiri.

S-a avut în vedere că titlul invocat de pârâtă nu este valabil,

fiind desființat prin decizia nr. 82/A/1997 a Tribunalului Ialomița, iar

buna-credință a acesteia nu poate fi reținută.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, s-a

considerat că aceasta este neîntemeiată, întrucât prin decizia civilă nr.

794/1997 s-a soluționat o acțiune în revendicare, iar prin decizia civilă nr.

388/1998 s-a soluționat contestația în anulare la decizia civilă nr. 794, pe

când obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o contestație formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001.

Împotriva sentinței  menționate a declarat apel Cooperativa

de Consum Baia, criticând-o pentru nereținerea calității sale de dobânditor de

bună-credință al imobilului în litigiu, adjudecat la licitație publică, în

condițiile în care reclamantele nu au atacat pe căile legale procedura

licitației, dreptul acestora fiind prescris.

Curtea de Apel Constanța, secția civilă, prin decizia civilă nr.

64/c din 19 ianuarie 2005, a respins ca nefondat apelul pârâtei, reținând că

Tribunalul Ialomița, prin decizia civilă nr. 82/A/1997 a respins acțiunea

Secției financiare și cererea de încuviințare a vânzării silite a bunului, întrucât

proprietarul nu datora statului nici o sumă de bani, motiv pentru care s-a

apreciat că imobilul proprietatea autorului reclamantelor a fost preluat de

stat fără titlu valabil și vândut la licitație în mod nelegal.

S-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 alin.

(3) din Legea nr. 10/2001, iar excepția autorității de lucru judecat a fost

corect respinsă de prima instanță, nefiind întrunite cerințele art. 1201 Cod

civil, lipsind identitatea de obiect.

Împotriva deciziei menționate a declarat recurs pârâta

Cooperativa de Consum Baia, susținând, în esență,  că ambele hotărâri

pornesc de la premisa greșită că imobilul în litigiu a fost preluat ilegal de

stat, deși acesta a fost scos la vânzare prin licitație, situație în care sunt

aplicabile dispozițiile art. 27 alin. (3) și nu ale art. 2 lit. d din Legea nr.

10/2001.

S-a arătat că împrejurarea că procedura licitației ar fi fost

viciată nu schimbă situația modului în care Cooperativa de Consum Baia a intrat

în proprietatea imobilului, participând la o licitație publică, fără a avea

posibilitatea să cunoască neregularitățile comise de reprezentanții statului cu

prilejul  executării silite, astfel că ar fi trebuit să se rețină buna sa

credință.

Cea de a doua critică privește greșita soluționare a excepției

autorității de lucru judecat în raport cu decizia civilă nr. 794 din 17

noiembrie 1997 a Secției civile a Curții de Apel Constanța, prin care a fost

respinsă irevocabil acțiunea în revendicare formulată de reclamante, cererea de

restituire din ambele acțiuni demonstrând identitatea de cauză, iar

identitatea de obiect fiind dată de faptul că se tinde la lăsarea în deplină

proprietate a imobilului, chiar dacă se invocă un temei juridic diferit.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, pârâta-recurentă a

invocat nepronunțarea instanței de apel asupra apărării sale constante în

sensul că în cauză a operat prescripția prevăzută de art. 520 .p.c., aspect

esențial pentru dezlegarea pricinii, astfel cum s-a reținut și prin îndrumările

deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând actele și lucrările dosarului,  raportat la

criticile invocate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că acestea sunt neîntemeiate, având în vedere următoarele

considerente:

Conform deciziei de casare, prima instanță trebuia să analizeze

valabilitatea titlului pârâtei, buna-credință invocată de aceasta în ceea ce

privește dobândirea imobilului în litigiu și existența sau inexistența

autorității de lucru judecat.

Instanțele de fond și apel au analizat, prin hotărârile

pronunțate toate aspectele invocate. Astfel, s-a reținut în mod corect că

imobilul în litigiu a fost preluat ilegal de stat, susținerea recurentei în

sensul că „imobilul nu a fost preluat în nici un mod de stat” și că acestuia nu

îi sunt aplicabile dispozițiile art. 2 lit. d din Legea nr. 10/2001 fiind

neîntemeiată.

Potrivit dispoziției legale menționate (art. 2 lit. d în forma

anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005), sunt imobile preluate abuziv,

imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor din motive independente

de voința proprietarului sau cele considerate a fi abandonate, în baza unei

dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești, în perioada 6 martie

1945 – 22 decembrie 1989.

Ulterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005,

textul menționat enumeră în categoria imobilelor preluate abuziv, imobilele

preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive

impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.

Raportat la modalitatea de preluare și vânzarea la licitație

către recurentă (care cunoștea situația juridică a imobilului pe care îl ocupa

în calitate de chiriaș), situația imobilului în litigiu se circumscrie cazului

de restituire prevăzut de art. 2 alin. 1 lit. d din Legea nr. 10/2001.

Mai mult, art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevede în mod

expres că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, deținute

la data intrării în vigoare a legii de o organizație cooperatistă sau de orice

altă persoană juridică de drept public vor fi restituite persoanei îndreptățite

în natură.

Este nefondată critica potrivit căreia nu s-a avut în vedere că

bunul litigios a fost dobândit cu bună-credință, și nu este imputabil

recurentei faptul că procedura licitației ar fi fost viciată.

Anterior dobândirii imobilului prin licitație, recurenta avea

calitatea de chiriaș, cu obligația expres prevăzută de dispozițiile legale de

la acea dată (art. 28 din HCM nr. 1509/1953 și art. 43 din Decretul nr.78/1952)

de a plăti taxele și impozitele către stat.

Așa cum rezultă și din adresa nr. 330818/1955 emisă de

Ministerul Finanțelor, pentru spațiile închiriate cu altă destinație decât cea

de locuință, plata impozitelor incumbă chiriașului.

Chiar în cuprinsul contractului de închiriere încheiat în

anul 1959 între autorul intimatelor și recurentă se menționează (în ultimul

paragraf) că prevederile acestuia se completează cu dispozițiile Decretului nr.

78/1952 și ale HCM nr. 1509/1953.

Recurenta invocă buna sa credință, omițând că neplata

impozitului nu era imputabilă proprietarului, ci ei însăși, astfel că nu se

poate considera că și-a adjudecat imobilul cu destinația de spațiu comercial

(restaurant), fără a cunoaște situația juridică a acestuia.

Cu toate acestea, deși impozitul era achitat la zi de către

autorul intimatelor, în mod abuziv s-a dispus scoaterea imobilului la licitație

publică, recalculându-se retroactiv o majorare a impozitului, neadusă la cunoștința

proprietarului, de 13.165 lei, în condițiile în care chiriașul era acela care

trebuia să scadă impozitul din chiria stabilită prin contract, astfel cum

rezultă și din motivarea deciziei nr. 82/1997 a Tribunalului Ialomița.

Faptul că impozitul era achitat la zi rezultă din certificatele

fiscale 3181/1955, 675/1956 și 1948/1957 eliberate de Administrația Financiară,

care atestă că autorul intimatelor nu figura cu datorii fiscale, fiind astfel

evident caracterul abuziv al preluării de vreme ce neplata s-a datorat unor

motive independente de voința contribuabilului.

Astfel titlul recurentei, respectiv sentința civilă nr. 220 din

5 martie 1960 a Tribunalului Popular Babadag prin care s-a dispus vânzarea la

licitație publică a imobilului (publicația de vânzare și procesul-verbal de

adjudecare fiind emise înainte de expirarea termenului de recurs) nu este

valabil și a fost desființat irevocabil prin Decizia nr. 82/A/1997 a

Tribunalului Ialomița.

Critica formulată prin cel de al doilea motiv de recurs, referitoare

la existența autorității de lucru judecat este, de asemenea, neîntemeiată.

Recurenta omite faptul că litigiul de față se desfășoară în

cadrul procesual circumscris dispozițiilor unei legi speciale, Legea nr.

10/2001, care prevede în art. 48, că hotărârile judecătorești anterioare nu

constituie un impediment de solicitare a măsurilor reparatorii conform

procedurii speciale prevăzute de lege.

Ca atare, nu poate exista identitate de cauză, obiect și părți,

întrucât temeiul prezentei cereri îl reprezintă dispozițiile Legii nr. 10/2001

și nu dreptul comun.

Neîntemeiată este și critica formulată prin motivele de recurs,

referitoare la valabilitatea titlului recurentei, întrucât nu a fost atacat în

condițiile impuse de art. 520 c.p.c.

Așa cum s-a menționat, sentința civilă nr. 220 din 5 martie 1960

a Tribunalului Popular Babadag, prin care s-a dispus vânzarea la licitație a

imobilului a fost casată, iar actul de adjudecare emis în baza „hotărârii

casate”, în speță procesul-verbal de vânzare la licitație, este un act de

executare desființat de drept, care, potrivit art. 311 al. 1 și 2 C.pc.., nu

mai poate produce efecte juridice.

De altfel, Curtea va reține că, potrivit dispozițiilor Legii nr.

10/2001, nu era necesară o invalidare a titlului recurentei, deposedarea

abuzivă fiind dovedită și cu celelalte probe aflate la dosar.

Pentru toate aceste considerente recursul a fost respins.