ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 741/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la 28

septembrie 2005, reclamanta N.A. a solicitat, în contradictoriu cu Casa

Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 16660 din 10 martie 2005,

emisă de pârâtă și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că hotărârea pârâtei este nelegală și ca atare, se impune anularea

acesteia, întrucât în urma Dictatului de la Viena, în Ardealul de Nord, rămas sub administrarea autorităților românești, au avut loc persecuții împotriva

etnicilor maghiari din Ardealul de Sud, în urma cărora reclamanta, împreună cu

familia, a fost obligată să se refugieze din localitatea Viișoara, județul Cluj,

în comuna Apahida, județul Cluj.

Prin sentința civilă nr. 578/2005

din 28 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta N.A., a

dispus anularea hotărârii nr. 16660 din 10 martie 2005, emisă de Casa Județeană

de Pensii Cluj, a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei, statutul de

persoană refugiată pentru perioada 14 mai 1942 - 22 februarie 1945 și ca urmare,

să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin

Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie

400 RON, către reclamantă.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a reținut că reclamanta și-a întemeiat cererea pe declarațiile

autentice ale martorilor B.A. și V.V., din care rezultă că în urma cedării

Ardealului de Nord, datorită Dictatului de la Viena, reclamanta, împreună cu familia sa, în perioada 19 mai 1942 - 22 februarie 1945, s-a refugiat din comuna

Viișoara, județul Cluj, în comuna Apahida, județul Cluj și apoi în localitatea

Gyal, Ungaria.

Așadar, instanța de fond a apreciat

că de prevederile art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost

modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 și până

la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că reclamanta nu îndeplinește

condițiile menționate în art. 1 din Legea nr. 189/2000, deoarece intimata s-a

refugiat din localitatea Viișoara, județul Cluj, localitate aflată sub

administrația Statului Român, schimbul de domiciliu nefiind urmare a

persecuției etnice.

Examinând sentința atacată, în

raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. (1) lit. c) din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

Este adevărat că potrivit art. 2 din

Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin

persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se

înțelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe

domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate

și persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de altfel, în

mod expres, acest refugiu trebuia să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la

care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

În speță, reclamanta, împreună cu

familia sa, în luna iulie 1942, a părăsit localitatea Viișoara, județul Cluj, localitate

care era sub administrația statului român

,

astfel că nu se poate reține

ca motiv al schimbării domiciliului, persecuția etnică. Acesta reiese și din

extrasul Lucrării Recensământul din 1941 - Transilvania, Presa Universitatea

Clujeană 2002, cu privire la localitatea Viișoara.

Mai mult decât atât, din conținutul

adresei emise de către Arhivele Naționale - Direcția Județeană Cluj, rezultă că

părinții reclamantei nu figurează ca fiind refugiați în acea perioadă.

Așa fiind, reclamanta nu se

încadrează în prevederile art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr.

189/2000 și nu poate beneficia de drepturile compensatorii acordate în temeiul

acestei legi.

Față de cele arătate, conform

dispozițiilor art. 312 și 314 C. proc. civ., recursul va fi admis, sentința va

fi modificată în tot și pe fond se va respinge acțiunea formulată de reclamanta

N.A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Cluj

împotriva sentinței civile nr. 578/2005 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința atacată și

pe fond, respinge acțiunea reclamantei N.A., ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 martie 2006.