ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1087/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, la data de 22 iulie 2005, reclamantul L.F. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Cluj, să se dispună anularea hotărârii nr. 16782 din 14 martie 2005, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că după aplicarea Dictatului de la Viena, în partea din Transilvania, neocupată de trupele maghiare, au avut loc persecuții împotriva etnicilor maghiari. Ca urmare a acestei situații, reclamantul, împreună cu părinții săi, a fost obligat să se refugieze din comuna Viișoara, în orașul Cluj, aflat sub ocupația maghiară.

Reclamantul a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, considerându-se îndreptățit să beneficieze de acestea, dar pârâta a refuzat să dea curs solicitării. Prin sentința civilă nr. 640 din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea reclamantului L.F., a anulat hotărârea nr. 16782 din 14 martire 2005, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, pe care a obligat-o să recunoască reclamantului, statutul de persoană refugiată, pentru perioada 15 mai 1942 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile bănești prevăzute de O.G.

nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 februarie 2005. Pentru a se pronunța în acest sens, instanța de fond a reținut că, din probele administrate în cauză, rezultă că după ocuparea Ardealului de Nord, de către trupele maghiare, potrivit Dictatului de la Viena din 1940, în localitatea Viișoara, situată în partea rămasă sub administrația Statului român, au avut loc persecuții față de cetățenii de etnie maghiară, în sensul că aceștia au fost lăsați fără mijloace de existență, ceea ce a determinat refugierea lor în zona ocupată de trupele maghiare. În concluzie, Curtea de Apel Cluj a apreciat că reclamantul a avut de suferit în urma persecuțiilor cu caracter etnic exercitate de autoritățile române, fapte dovedite prin declarațiile martorilor audiați.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta consideră că soluția Curții de Apel Cluj este greșită, recurentului recunoscându-i-se drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, deși s-a refugiat din localitatea Viișoara aflată în teritoriul ce se găsea sub autoritatea Statului român. Totodată, recurenta apreciază că reclamantul nu a făcut dovada existenței persecuției etnice, care ar fi determinat refugierea familiei sale din localitatea de domiciliu. Examinându-se sentința atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)]. Prin Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a precizat că prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, se înțelege persoana care a fost mutată sau a fost obligată să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, precum și persoanele care au fost expulzate sau refugiate ori cele care au făcut obiectul unui schimb de populație, ca urmare a unui tratat bilateral.

Totodată, potrivit art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se prevede că dovada situațiilor la care se referă ordonanța menționată, se face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Curtea urmează să soluționeze prezentul recurs, în conformitate cu dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Din interpretarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, rezultă că atât obiectul, cât și scopul reglementării îl constituie acordarea unor drepturi compensatorii, pentru prejudiciile suferite de persoanele persecutate de regimurile respective, în perioada arătată, din motive etnice.

Materialul probator administrat în cauză, declarațiile de martor și înscrisurile depuse la dosar, evidențiază cu claritate faptul că reclamantul este născut la data de 28 noiembrie 1942, pe timpul refugiului părinților săi, ca urmare a persecuțiilor exercitate din motive etnice. În cauză sunt irelevante susținerile referitoare la faptul că părinții reclamantului au părăsit localitatea de domiciliu, situată în teritoriul aflat sub autoritatea statului român, câtă vreme nici una din prevederile Legii nr. 189/2000 nu condiționează stabilirea calității de refugiat, de existența sau inexistența unei anumite administrații în localitatea de domiciliu. Se observă că instanța de fond a făcut o apreciere corectă în legătură cu aplicarea dispozițiilor Legii nr. 189/2000, față de condiția cerută - aceea ca beneficiarul să fie cetățean român, fără a se face vreo distincție în legătură cu naționalitatea.

În raport cu cele arătate, urmează a se admite recursul declarat și a se modifica sentința atacată, în sensul că drepturile se acordă de la data nașterii reclamantului, pentru perioada 28 noiembrie 1942 - 6 martie 1945, menținându-se celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 640 din 12 octombrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că i se recunoaște reclamantului, calitatea de persoană refugiată, pentru perioada 28 noiembrie 1942 - 6 martie 1945. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.