ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1566/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, prin declinare de la Tribunalul Caraș Severin, reclamantul G.R. a contestat hotărârea nr. 190 din 14 octombrie 2003, emisă de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, solicitând recunoașterea calității de persoană refugiată, din motive etnice, în perioada 1944 - iulie 1945. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că din cauza persecuțiilor etnice s-a refugiat din țară, împreună cu familia, iar din lipsa actelor oficiale, faptul refugierii îl dovedește cu declarațiile a doi martori. Prin sentința civilă nr. 254 din 27 aprilie 2004, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea reclamantei.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, reținând că declarațiile celor doi martori, din care rezultă că reclamantul a fost refugiat împreună cu părinții săi, în afara țării, sunt insuficiente, astfel că se impune completarea probatoriului. Cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Timișoara, sub nr. 4151/2005. În fond după casare, această instanță a admis acțiunea reclamantului G.R. A anulat hotărârea nr. 190 din 14 octombrie 2003 și a obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 22 septembrie 1944 - 6 martie 1945. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că din probatoriul administrat, respectiv declarațiile martorilor B.I., M.I.

și H.I., rezultă că reclamantul s-a refugiat, din motive de persecuție etnică, din Bozovici, în Germania, în perioada 1944 - 1945, fiind îmbarcat împreună cu părinții, în noaptea de 22 septembrie 1944, într-un camion, de către armata germană. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut, în esență, că în mod greșit i-au fost acordate drepturile, reclamantului, întrucât în evidențele Primăriei comunei Bozovici nu figurează ca fiind refugiat din această localitate, reclamantul și familia acestuia, iar alte acte finale nu s-au depus în sprijinul cererii reclamantului. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost aprobată și modificată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestei ordonanțe, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, aflându-se în una din situațiile limitativ enumerate. În cauză, declarațiile martorilor B.I., M.I. și H.I. atestă că reclamantul, împreună cu familia, din motive de persecuție etnică, a fost îmbarcat noaptea într-un camion, de armata germană și transportați pe teritoriul Cehoslovaciei, de unde s-au întors în anul 1945. Față de situația de fapt stabilită și probată în fața instanței de fond, recursul pârâtei nu poate fi primit.

Instanța reține că sunt irelevante apărările acesteia cu privire la adresa emisă de Primăria Bozovici, având în vedere că lipsa unor evidențe cu refugiații din perioada în discuție nu înseamnă că nu au existat persoane refugiate, ci numai că nu s-au întocmit astfel de evidențe. Este irelevantă și susținerea potrivit căreia nu s-au depus alte înscrisuri oficiale, instanța urmând a nu o lua în considerare, având în vedere forța probantă a declaraților martorilor, permisă de dispozițiile legale aplicabile și conformă cu dispozițiile generale privind mărturia. Se reține, de asemenea, că instanța, în fond după casare, a respectat și îndrumările date de instanța supremă, prin decizia nr. 1034 din 18 februarie 2005, în sensul stabilirii perioadei de plecare și de revenire în țară.

Astfel, din declarația martorului H.I., care s-a aflat în aceeași situație cu reclamantul, rezultă că în data de 22 septembrie 1944, a fost ridicat noaptea de la domiciliu, au fost îmbarcați într-un camion și transportați pe teritoriul Cehoslovaciei, de unde s-au întors în anul 1945. Așa fiind, se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin împotriva sentinței civile nr. 297 din 25 octombrie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2006.