ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 665/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

calea contenciosului administrativ, la data de 15 martie 2004, reclamanta C.V.

a solicitat în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, să se

dispună anularea hotărârii nr. 274 din 4 februarie 2004, a Comisiei pentru

aplicarea Legii nr. 189/2000, prin care i s-a respins cererea privind

recunoașterea calității de beneficiară a prevederilor acestei legi.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat, în esență, că refuzul pârâtei este nejustificat, întrucât

probatoriul administrat atestă că a fost strămutată, din motive etnice,

împreună cu familia sa, din localitatea Cuzăplac, județul Sălaj, în localitatea

Răchițele, județul Cluj.

Tribunalul Caraș-Severin,

căruia i s-a adresat inițial, reclamanta, prin sentința civilă nr. 1304 din 14

aprilie 2004, și-a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea

Curții de Apel Timișoara.

Prin sentința nr. 326 din 9

iunie 2004, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea reclamantei C.V., a anulat hotărârea nr. 274

din 4 februarie 2004, emisă de Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, pe care

a obligat-o să-i recunoască reclamantei, calitatea de beneficiară a drepturilor

stabilite prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1940 - 6 martie

1945.

Pentru a se pronunța în

acest sens, instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză,

inclusiv declarațiile de martor, rezultă că solicitarea reclamantei se

încadrează în condițiile stabilite prin Legea nr. 189/2000, întrucât acesta a

făcut dovada refugierii, din motive etnice, într-o altă localitate, decât cea

de domiciliu.

În consecință, instanța a

reținut că acțiunea reclamantei a fost dovedită și a admis-o, acordându-i

acesteia, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, pentru perioada

septembrie 1940 - 6 martie 1945.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș Severin, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, se susține că

reclamanta nu a făcut dovada refugiului, cu acte oficiale, ci cu declarații de

martor, ca urmare a faptului că Direcția Județeană Cluj a Arhivelor Naționale a

emis un certificat din care rezultă că reclamanta nu figurează în documentele

deținute de această instituție, ca fiind refugiată.

Examinându-se sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul

este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, beneficiază de

prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor

instaurate în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, a avut de suferit

persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de lege fiind și

aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu [art. 1 lit. c)].

Prin Normele pentru

aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, s-a

precizat că dovada încadrării în situațiile prevăzute prin ordonanța menționată

se poate face cu acte oficiale, eliberate de organele competente sau, în lipsa

acestora, prin declarație cu martori.

Totodată, prin art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999, așa cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, se

prevede că dovada se poate face prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Din declarațiile de martor

depuse la dosarul cauzei, rezultă cu certitudine că reclamanta s-a refugiat

împreună cu familia sa, după Dictatul de la Viena, într-o localitate rămasă sub administrație românească.

Nu poate fi reținută critica

din recurs, potrivit căreia sentința pronunțată este nelegală, deoarece s-a

fundamentat pe declarații de martor, și nu pe înscrisuri oficiale. Forța

probantă a declarațiilor de martor este recunoscută pe deplin, prin

reglementările menționate.

Rezultă că instanța de fond

a pronunțat o sentință temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi

respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 326

din 9 iunie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2005.