ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1857/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 aprilie 2004, reclamantul T.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, anularea hotărârii nr. 283 din 16 februarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că s-a născut în timpul perioadei de strămutare a mamei sale, căpătând același statut de strămutat cu aceasta, ceea ce îl îndreptățește la atestarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 258 din 27 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să elibereze pe seama reclamantului, o nouă decizie, prin care să-i acorde drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, modificată.

Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu prevederile art. 14 din Decretul nr. 31/1954, art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000 și cu împrejurarea că reclamantul s-a născut la data de 11 octombrie 1942, în localitatea Seletin din fosta U.R.S.S., unde părinții se refugiaseră din localitatea de domiciliu. Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că prima instanță a admis greșit acțiunea reclamantului care, în realitate, s-a născut în localitatea de unde s-au refugiat părinții săi, nu în cea unde s-au refugiat. Că, această localitate era la data respectivă sub administrația statului român, nefiind întrunite cerințele art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru admiterea cererii de acordare a drepturilor legale compensatorii.

Cum, însă, intimatul reclamant T.V. a invocat pe cale de excepție, nulitatea recursului, în raport cu prevederile art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., urmează a se analiza această excepție peremptorie. În conformitate cu dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. a) teza I C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004: „Cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, următoarele mențiuni: a) numele, domiciliul sau reședința părților ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul unic de înregistrare sau, după caz, codul fiscal și contul bancar”.

Având în vedere că, în recursul său, pârâta nu a indicat toate mențiunile prevăzute imperativ de dispozițiile legale mai sus citate, limitându-se la indicarea denumirii sale și a sediului, urmează a se aplica sancțiunea prevăzută de același text. În consecință, în temeiul art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., Curtea va constata nulitatea recursului declarat în cauză de pârâtă. Având în vedere cererea formulată de intimatul-reclamant, privind acordarea cheltuielilor judiciare ocazionate, în raport cu prevederile art. 274 alin. (1) C. proc. civ. și față de chitanța depusă, Curtea va obliga recurenta-pârâtă, la plata sumei de 9.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant T.V.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul, recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin împotriva sentinței civile nr. 258 din 27 aprilie 2004, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Obligă recurenta-pârâtă, să plătească intimatului-reclamant, T.V., suma de 9.000.000 lei, cheltuieli de judecată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 martie 2005.