ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 109/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra
recursului de față;
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul
R.P. a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând instanței
ca în contradictoriu cu aceasta și pe calea contenciosului administrativ să
dispună anularea Hotărârii nr.154 din 4 aprilie 2003 prin care i-a fost
recunoscută calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr.189/2000 și
acordarea drepturilor bănești cuvenite, începând cu luna mai 2000.
În
motivarea acțiunii reclamantul a arătat că a formulat cerere pentru acordarea
drepturilor prevăzute de Legea nr.189/2000 la data de 8 aprilie 2002 astfel că
solicită acordarea indemnizației cuvenite din luna mai 2002, menționând că în 3
decembrie 2002 nu a făcut decât să completeze cu acte dosarul înregistrat la
Comisie în 8 aprilie 2002.
Curtea
de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ prin
sentința civilă nr.225 din 10 iunie 2003 a admis în parte acțiunea formulată de
reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr.154 din 4 aprilie 2003 în sensul
obligării pârâtei să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască
reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea
nr.189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945, cu acordarea
drepturilor bănești începând cu 1 mai 2002 pentru perioada 20 mai 1944 – 6
martie 1945 și începând cu 1 martie 2003 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 20
mai 1944.
Pentru
a pronunța această soluție instanța a reținut că pârâta a ignorat faptul că
reclamantul a formulat două cereri astfel că pentru perioada 20 mai 1944 – 6
martie 1945 pârâta trebuia să-i acorde drepturile bănești începând cu 1 mai
2002 iar pentru perioada 6 septembrie 1940 – 22 mai 1944 începând cu 1 ianuarie
2003.
Împotriva
acestei sentințe considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Casa
Județeană de Pensii Timiș. Recurenta a susținut în esență că a procedat corect
prin emiterea Deciziei nr.154/1 din 20 septembrie 2002 în care a reținut ca
perioadă de refugiu 31 martie 1944 – 6 martie 1945 și i-a stabilit și acordat
reclamantului drepturile începând cu data de 1 mai 2002 iar prin Hotărârea
nr.154 din 9 iunie 2003 în care a reținut ca perioadă de refugiu 15 septembrie
1940 – 6 martie 1945 și i-a stabilit și acordat drepturile începând cu data de
1 martie 2003, astfel că în mod netemeinic prima instanță a dispus anularea
Hotărârii nr.154 din 4 aprilie 2003.
Examinând
sentința recurată în raport cu criticile formulate cu probele administrate în
cauză și dispozițiile legale incidente pricinii se constată că recursul este
nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În fapt
prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, reclamantul R.P.
a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș solicitând instanței ca în
contradictoriu cu această instituție să-i acorde drepturile bănești începând cu
întâi a lunii următoare depunerii dosarului nr.154 din 9 aprilie 2002.
Potrivit
art. 1 lit. c) din Legea nr.189/2000 astfel cum a fost modificată și completată
beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe persoana, cetățean român, care
în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la
6 martie 1945 a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează:
- lit.c) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Conform
acestor dispoziții legale reclamantului i-a fost recunoscută calitatea de
beneficiar al prevederilor art.1 lit.c din acest act normativ, reținându-se că
a fost strămutat în perioada 20 mai 1944 – 6 martie 1945, astfel că i s-a
acordat o indemnizație lunară de 292.545 lei începând cu data de 1 mai 2002.
Ulterior,
reclamantul a solicitat recunoașterea perioadei septembrie 1940 – 20 mai 1944,
ca perioadă de strămutare, producând probe în acest sens și emițându-se astfel
Hotărârea nr.154 din 4 aprilie 2003 prin care a fost revizuită decizia nr.154
din 20 septembrie 2002.
Astfel
prin această decizie i-au fost recunoscute reclamantului ambele perioade,
urmând să beneficieze de o indemnizație lunară de 1.857.170 lei drepturi ce i
s-au acordat începând cu data de 1 ianuarie 2003.
Or,
potrivit art.5 din Legea nr.189/2000 privind aprobarea O.G. nr.105/1999 pentru
modificarea și completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor
drepturi persoanelor persecutate din motive politice „persoanele prevăzute la
art.1 și 3 vor beneficia de prevederile prezentei ordonanțe cu începere de la
data de 1 a lunii următoare celei în care a fost depusă cererea.
Cum în
cauză pentru cele două perioade reclamantul a formulat două cereri separate
respectiv una la 8 aprilie 2002 pentru perioada 20 mai 1944 – 6 martie 1945 iar
cealaltă la 3 decembrie 2002 pentru perioada 6 septembrie 1940 – 22 mai 1944,
cererea acestuia de acordare a drepturilor bănești începând cu 1 mai 2002
pentru întreaga perioadă (6 septembrie 1940 – 6 martie 1945) este nefondată așa
cum corect a reținut și instanța de fond, admițându-i în parte acțiunea.
Examinând
și din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate și temeinicie
și neconstatându-se existența nici unui motiv de casare recursul declarat de
Casa Județeană de Pensii Timiș, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile
nr.225 din 10 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de
contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2004.