- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 30 aprilie 2004
Decizia nr. 1694/2004 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 274/2003 a Curții de Apel Timișoara
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 aprilie 2003, reclamanta S.A.
a chemat în judecată Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând anularea hotărârii emise de aceasta, cu nr. 6736 din 5 aprilie 2003 și obligarea de a emite o nouă hotărâre prin care să-i fie acordate drepturile bănești cuvenite în temeiul art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, începând cu 1 noiembrie 2002. În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că prin hotărârea contestată, i s-au acordat aceste drepturi, începând cu 1 aprilie 2003, deși cererea privind acordarea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, a fost formulată la 2 octombrie 2002. Prin sentința civilă nr. 274 din 21 iulie 2003, Curtea de Apel Timișoara a admis acțiunea; a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, cu acordarea drepturilor bănești începând cu 1 noiembrie 2002. S-a reținut că pârâta trebuia să ia în considerare prima cerere formulată de reclamantă, aceasta neavând nici o culpă că în faza administrativă, comisia nu a făcut o verificare temeinică a acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Timiș care a susținut că motivul respingerii primei cereri a fost justificat de probele incomplete și că numai după depunerea acestora, i s-a putut recunoaște reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000. Ca atare, și stabilirea drepturilor cuvenite nu se putea face decât din acest moment. Recursul nu este fondat. La 2 octombrie 2002, reclamanta a solicitat Casei Județene de Pensii Timiș, să-i recunoască calitatea de beneficiară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Prin hotărârea nr. 3268 din 23 decembrie 2002, cererea a fost respinsă, pentru lipsa de probe.
La 28 martie 2003, reclamanta a completat probele, cu acte noi, prin care dovedea calitatea de persoană strămutată, situație în care, pârâta a emis hotărârea nr. 6736 din 5 aprilie 2003, prin care a revizuit prima hotărâre, în sensul că a încuviințat cererea reclamantei și i-a recunoscut calitatea de beneficiară a dispozițiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000. Astfel fiind și cum stabilirea drepturilor bănești se face din luna următoare celei în care a fost depusă cererea, legal și temeinic Curtea de Apel Timișoara a obligat pârâta să acorde reclamantei, drepturile bănești cuvenite, începând cu 1 noiembrie 2002.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 274 din 21 august 2003 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.