ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1693/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 aprilie 2003, reclamantul S.M.

a solicitat anularea hotărârii nr. 6737 din 5 aprilie 2003, emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș și obligarea pârâtei să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, cu începere de la data de 1 noiembrie 2002. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că drepturile cuvenite în baza Legii nr. 189/2000, i-au fost nelegal acordate cu începere de la data de 1 aprilie 2003, deși s-a adresat pârâtei cu o primă cerere, la 2 octombrie 2002. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 273 din 21 august 2003, prin care a admis acțiunea, a anulat hotărârea nr. 6737 din 5 aprilie 2003 și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre, de recunoaștere a calității reclamantului, de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15 septembrie 1940 – 6 martie 1945, cu acordarea drepturilor bănești de la data de 1 noiembrie 2002. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că cererea reclamantului, înregistrată la 2 octombrie 2002, îndeplinea condițiile prevăzute de Legea nr. 189/2000 și a fost greșit respinsă de pârâtă, care nu a analizat toate dovezile administrate, iar hotărârea de revizuire emisă la 5 aprilie 2003, a stabilit nelegal ca drepturile bănești să fie acordate în raport cu data înregistrării celei de a-a doua cereri – 28 martie 2003. Împotriva acestei sentințe și în termen legal,

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Timiș, solicitând casarea hotărârii, ca nelegală și netemeinică. Recurenta a susținut că instanța de fond a apreciat eronat probele administrate și a aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 189/2000 și ale H.G. nr. 127/2002. În acest sens, recurenta a arătat că hotărârea nr. 3269 din 23 decembrie 2002, prin care a fost respinsă cererea inițială a intimatului, pentru neconcordanțele de nume existente în actele depuse, nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege și în atare situație, prin hotărârea nr. 6737 din 5 aprilie 2003, de admitere a celei de-a doua cereri, drepturile bănești au fost acordate începând cu luna următoare depunerii cererii, în conformitate cu prevederile art. 5 din H.G.

nr. 127/2002. Recursul este nefondat și urmează să fie respins, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a stabilit judicios că intimatul S.M. este în drept să beneficieze de prevederile Legii nr. 189/2000, cu începere din luna următoare depunerii primei cereri înregistrate sub nr. 3269 din 2 octombrie 2002, întrucât cererea a fost însoțită de înscrisurile doveditoare pentru perioada de persecuție din motive etnice.

Susținerea recurentei că această primă cerere nu îndeplinea cerințele prevăzute de Legea nr. 189/2000, urmează a fi respinsă, întrucât noul act administrativ întocmit la 5 aprilie 2003, pentru recunoașterea statutului de persoană persecutată din motive etnice, s-a întemeiat pe documentația depusă de intimat la data de 2 octombrie 2002. Din acest punct de vedere se constată că petiția înregistrată sub nr. 6737 din 28 martie 2003, a fost greșit calificată de recurentă, ca fiind o nouă cerere, dat fiind că potrivit art. 10 din Legea nr. 189/2000, reprezenta o cerere de revizuire a hotărârii nr. 3269 din 2 octombrie 2002. În consecință, hotărârea nr. 6737 din 5 aprilie 2003 are valoarea juridică a deciziei de revizuire prevăzută de textul de lege sus-menționat și admiterea cererii intimatului produce efecte de la data reținută în decizia a cărei revizuire s-a dispus.

În atare situație, apare ca fiind lipsită de relevanță, susținerea recurentei că hotărârea nr. 3269 din 2 octombrie 2002 nu a fost contestată în termenul prevăzut de lege, reținându-se că s-a procedat la revizuirea acestui act administrativ, ca urmare a sesizării adresate de intimat la 28 martie 2003. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a sentinței pronunțate de instanța de fond, Curtea va respinge ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 273 din 21 august 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2004.