ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2003

Asupra recursului de față;

Analizând actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta S.E. a solicitat ca

instanța prin sentința ce o va pronunța, în contradictoriu cu Casa Județeană de

Pensii Timiș, să dispună anularea deciziei nr. 13/2002 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că prin decizia contestată, în mod greșit drepturile bănești cuvenite

i-au fost acordate de la 1 august 2002 și nu de la 1 decembrie 2001.

Curtea de Apel Timișoara, prin

sentința civilă nr. 354/2002, a admis acțiunea și a dispus anularea deciziei

nr. 13 din 17 octombrie 2002, în sensul că a obligat-o pe pârâtă să emită o

nouă decizie cu acordarea drepturilor cuvenite, începând cu 1 decembrie 2001.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs Casa Județeană de Pensii Timiș.

În motivarea recursului,

recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit s-a stabilit de către instanță ca

dată de acordare a drepturilor bănești cuvenite intimatei, data de 1 decembrie

2001, fiind invocate prevederile art. 5 din H.G. nr. 127/2002.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport de dispozițiile art. 304 și 304

1

C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Intimatei-reclamante i s-a

recunoscut, inițial, calitatea de beneficiar al dreptului prevăzut de art. 1

lit. c) din Legea nr. 189/2000, prin decizia nr. 13 din 7 iunie 2002 emisă de

recurentă, reținându-se strămutarea acesteia în perioada 13 martie 1944 – 6

martie 1945, drepturile bănești fiindu-i acordate cu începere de la 1 decembrie

2001.

Ulterior, această decizie a fost revizuită de

recurenta-pârâtă, în sensul că intimatei i s-a mai recunoscut ca perioadă

strămutată, și intervalul 1940 – 1941, în sensul dispozițiilor H.G. nr.

27/2002, care lămurea înțelesul noțiunii de persoană strămutată.

În acest sens, a fost emisă decizia

nr. 13 din 17 octombrie 2002, prin care însă, drepturile bănești cuvenite

intimatei-reclamante au fost acordate de la 1 august 2002.

Procedând în acest fel,

recurenta-pârâtă a interpretat greșit dispozițiile art. 5 din Legea nr.

189/2000, deoarece acest text de lege prevede că beneficiul drepturilor se

acordă de la data de 1 a lunii următoare celei în care s-a depus cererea.

Or, cererea s-a depus inițial atunci

când a fost emisă prima decizie, prin cea de-a doua decizie recunoscându-i-se

și o altă perioadă ca fiind de strămutare, ca urmare a apariției Normelor

pentru aplicarea O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

Astfel spus, H.G. nr.

127/2002 nu a modificat Legea nr. 189/2000 ci doar a lămurit înțelesul noțiunii

de persoană strămutată, asimilându-se acesteia și persoanele care au fost

obligate să se mute sau să-și schimbe domiciliul în altă localitate, din motive

etnice (art. 2 din Normele de aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2000).

Așa fiind, în mod corect instanța de

fond a reținut că intimatei trebuiau să i se acorde drepturile de la 1

decembrie 2001 și nu de la 1 august 2002, așa cum s-a stabilit prin decizia

contestată.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană

de Pensii Timiș împotriva sentinței civile nr. 354 din 5 noiembrie 2001 a Curții

de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 7 octombrie 2003.