- Dosarul nr.
- 427/2004
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 14 iunie 2006
Decizia nr. 2161/2006 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 427/2004 — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată, Tribunalului București, la data de 6 martie 2003, înregistrată la nr. 3978, reclamanta, E.M.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta, SC C.I.E. SRL, ca aceasta să fie obligată să-i predea cantitatea de 32,4 tone motorină, conform convenției nr. 3818 din data de 4 iulie 2000 și să-i plătească daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere a obligației până la executarea efectivă a acesteia și cheltuielile de judecată. Secția a VI-a comercială a Tribunalului București, prin sentința civilă nr. 113, pronunțată la data de 6 ianuarie 2004, în dosarul nr. 3978, a respins, ca neîntemeiată, cererea, reținând că reclamanta nu a depus dovezi din care să rezulte obligația pârâtei de a livra cantitatea de motorină solicitată de reclamantă.
Prin decizia comercială nr. 641, pronunțată la data de 6 septembrie 2005, în dosarul nr. 427/2004, Secția a VI-a comercială a Curții de Apel București a admis apelul formulat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului pe care a schimbat-o, în sensul că a admis, în parte, acțiunea reclamantei, cu consecința obligării pârâtei să predea acesteia cantitatea de 32,4 tone motorină; a respins capătul de cerere privind daunele cominatorii și a obligat intimata-pârâtă să plătească apelantei reclamante suma de 17.906.500 lei, reprezentând cheltuielile de judecată efectuate în fond și în apel. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că probele administrate relevă că pârâta nu a livrat, conform convenției nr. 3818 din 4 iulie 2000, întreaga cantitate de motorină, rămânând un rest de 32,4 tone și că, față de dispozițiile art. 580 3 C. proc.
civ., prin care legiuitorul a prevăzut sancțiuni pentru neîndeplinirea obligației de a face, nu se mai justifică admiterea capătului de cerere privind daunele cominatorii. Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata pârâtă, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a arătat, în esență, că hotărârea atacată nu cuprinde motive care să justifice soluția pronunțată iar cele existente sunt contradictorii; că instanța a interpretat, greșit, minuta iar, în lipsa unei convenții încheiate între părți, angajarea răspunderii pârâtei este nelegală și a apreciat că reclamanta trebuia să timbreze acțiunea la valoarea pretențiilor, fără a preciza relevanța pe care o are această din urmă considerație față de evocata decizie, conform cerințelor art. 304 raportat la art. 299 C. proc.
civ. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că aceasta cuprinde motivele care au format convingerea instanței de apel, conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc. civ. și oferă posibilitatea analizei temeiniciei și legalității hotărârii pe fond, neputându-se identifica motive contradictorii în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., așa încât critica întemeiată pe aceste dispoziții nu poate fi primită.
Este de observat că instanța de control judiciar a reținut, cu justețe, că, prin încheierea minutei nr. 3819 din 4 iulie 2000 și proceselor verbale de stingere a datoriilor, între părțile litigante s-a născut un raport juridic de natură comercială în formă simplificată, în conformitate cu prevederile art. 36 C. com., a căror aplicare este confirmată de faptul executării parțiale a contractului de către recurenta pârâtă la cererea intimatei reclamante, aspecte ce înlătură criticile ce vizează incidența art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge recursul declarat de pârâta SC C.I.E. SRL București, împotriva deciziei nr. 641 din 6 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 iunie 2006.