ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 248/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC R.D. SA, prin

lichidator judiciar SC P.T. SRL ONEȘTI, a chemat în

judecată pe pârâta C.N.C.F.R. SA București și a solicitat

obligarea acesteia la plata

sumei de 8.184.872.641 lei reprezentând

cantitatea de 415.500 Kg motorină congelată - 15, pretenție

restrânsă, prin cererea precizatoare din 3 august 2005 la suma de

773.147.003 lei.

Tribunalul Bacău, prin sentința civilă nr. 364 din 5 octombrie 2005 a

declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, făcând aplicațiunea

dispozițiilor art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința comercială nr. 247 din 25 ianuarie 2006, tribunalul

astfel

învestit, a respins ca

nefondată cererea.

Instanța de fond a reținut în esență, că prin convenția de

compensare din 15

octombrie 2003 și biletul la ordin din 8 februarie 2003, a fost

stinsă obligația de plată.

Curtea de Apel București, prin decizia comercială nr. 51 din

29 ianuarie 2008 a

respins ca nefondat apelul reclamantei considerând, față

de suplimentul la expertiza

contabilă, că intimata pârâtă a lichidat

obligațiile de plată prin metoda global valorică,

prin acte de

compensare

propuse de reclamantă și ordine de plată.

Instanța de apel mai reține, față de raportul de expertiză

contabilă întocmit în

dosarul de faliment, lipsa evidenței contabile

clare cu privire la sumele datorate de pârâtă.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat

recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Recurenta susține că instanțele au încălcat prevederile art. 50-

51 C. com. și ale legii

contabilității nr. 82/1991 înlăturând din

materialul probator registrele

societății comerciale și pronunțând

astfel o hotărâre ce nu cuprinde motivele de fapt

și de drept care au

format

convingerea instanței.

Mai

susține recurenta că fișa furnizorului depusă de intimata

pârâtă este un act emis de

aceasta, care face dovada împotriva ei. In

aceeași măsură expertiza

contabilă arată că fișa depusă de intimată

nu poartă semnătura și ștampila

furnizorului, intimatei pârâte

revenindu-i

obligația dovedirii achitării debitului.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Aplicând prevederile art. 50-51 C. com., instanțele de

fond au apreciat

valoarea probatorie a actelor furnizorului extrase

din contabilitatea beneficiarului; în egală măsură au

aplicat

prevederile art. 6 și art. 16 din

Legea nr. 82/1991 acordând aceeași

valoare

probatorie documentelor contabile întocmite de părți.

Instanța de apel a stabilit în mod judicios motivele pe care se

sprijină hotărârea

pronunțată, răspunzând criticilor adresate de

apelantă sentinței nr. 247/2006

a instanței de fond, apreciind

probatoriile administrate și modul corect de aplicare a

reglementărilor. Faptul că instanța de apel nu a

reluat expunerea

prevederilor legale pe care tribunalul și-a întemeiat hotărârea, dar a

apreciat legalitatea și

temeinicia acesteia nu poate echivala cu

nemotivarea deciziei pentru a fi incidente

prevederile art. 304 pct. 2

C.

proc. civ.

În privința aprecierii valorii probatorii a înscrisurilor și

interpretării expertizei

contabile, instanței de recurs i-au fost limitate

prerogativele de casare sau

modificare a hotărârii atacate odată cu

abrogarea prevederilor pct. 11 al art. 304.

Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge ca nefondat

recursul declarat

împotriva deciziei

comerciale nr. 51 din 21 ianuarie 2008 pronunțată de

Curtea de Apel

București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC

R.D. SA prin lichidator

I.P.T.

Onești împotriva deciziei comerciale

nr. 51 din 29 ianuarie 2008 a Curții de Apel

București, secția a

VI-

a

comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.