ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC R. SA București a

chemat în judecată pe pârâta SC R.T.S. SRL București și a solicitat obligarea

pârâtei la plata sumei de 225.808.102 lei contravaloare marfă livrată la

export, cu cheltuielile de judecată aferente.

Prin sentința comercială nr. 1491

din 30 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins

ca prematur introdusă acțiunea reclamantei, reținând că reclamanta nu a

respectat cerințele art. 720

1

alin. (3) C. proc. civ., respectiv că

nu a fixat în termen legal data concilierii și primirii actelor și convocării

prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Apelul declarat de reclamantă

împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a fost admis de Curtea de

Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 591 din 14

decembrie 2004.

S-a anulat sentința instanței de

fond și evocând fondul s-a admis în parte acțiunea reclamantei pentru

73.868.902 lei contravaloare motorină și dobândă legală de la scadență până la

achitarea debitului, cu 5.182.500 lei cheltuieli de judecată.

A fost respinsă prin aceeași

hotărâre cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 151.938.200 lei

contravaloare păcură.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut că pentru contravaloarea a 26,6 tone păcură nu s-a

atestat faptic realizarea unei livrări la export.

Părțile în proces au declarat recurs

împotriva acestei din urmă hotărâri și au solicitat:

- reclamanta ca hotărârea recurată

să se modifice în sensul că pârâta să fie obligată și la plata sumei de

151.939.200 lei contravaloarea a 26,6 tone păcură cu dobânzile legale și

cheltuielile de judecată aferente întrucât i-a livrat această marfă, iar pârâta

în calitate de comisionar nu a făcut dovada că a expediat-o beneficiarului

extern;

- pârâta să i se admită recursul, să

fie respins ca nefondat apelul reclamantei și pe fond să se mențină sentința

tribunalului, cu invocarea următoarelor critici:

- instanța de apel nu s-a pronunțat

cu privire la necompetența instanței de drept comun de a judeca litigiul;

- s-au apreciat în mod greșit

înscrisurile de la dosarul instanței de fond, considerându-se nelegal că

reclamanta a convocat pârâta la conciliere în anul 2002;

- hotărârea pronunțată în apel este

nelegală deoarece nu a avut în vedere clauzele din contractul de comision încheiat

de părți;

- instanța de apel nu s-a pronunțat

cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă atâta vreme cât

pretențiile reclamantei în apel au fost admise numai în parte.

Recursurile declarate în cauză sunt

nefondate.

I. În ce privește recursul

reclamantei.

Critica din recurs a reclamantei

vizează respingerea pretențiilor din apel pentru suma de 151.939.200 lei

contravaloarea a 26,6 tone păcură.

În hotărârea recurată a fost

analizat acest aspect și au fost respinse aceste pretenții, întrucât așa cum

s-a reținut de către instanța de apel, cantitatea de 26,6 tone păcură nu a fost

livrată, după cum atestă înscrisurile aflate la dosar, în special procesul

verbal de primire în custodie din 21 decembrie 2000, în care se menționează că

faptic nu a fost livrată această diferență de păcură.

De altfel, în critica din recurs

reclamanta nu precizează în care dintre situațiile prevăzute la punctele 1-10

ale art. 304 C. proc. civ., se circumscrie, încât recursul acesteia fiind

nefondat se va respinge cu această motivare.

II. Cu privire la recursul pârâtei.

În prima sa critică din recurs,

pârâta a acceptat să se judece în fața instanței formulând în întâmpinarea depusă

la 6 septembrie 2004 apărări de fond, fără a avea nici o rezervă întemeiată pe

convenția arbitrală încât în raport de dispozițiile art. 343 alin. (2) C. proc.

civ., instanța a reținut legal cauza spre soluționare.

Nici critica privind aprecierea greșită

a înscrisurilor prin care s-a făcut convocarea la conciliere nu este

întemeiată.

În hotărârea recurată s-a reținut

corect că înscrisurile de la dosarul instanței de fond dovedesc cert data

convocării pentru conciliere și trimiterea actelor în susținerea pretențiilor,

așa încât procedura prealabilă a concilierii, prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ., a fost îndeplinită și corect instanța de apel anulând sentința a

trecut la evocarea fondului.

De asemenea, din actele și lucrările

dosarului respectiv, dosarul instanței de fond, rezultă că hotărârea pronunțată

în apel respectă dispozițiile art. 969 C. civ.; a fost admisă acțiunea

reclamantei în parte, numai sub aspectul obligării pârâtei la plata

contravalorii motorinei înscrisă în factura din 29 martie 2001, respectiv la

plata sumei de 73.868.902 lei și dobânda legală comercială de la scadență până

la achitarea debitului, în limita convenției.

Nici ultimul motiv de recurs, cel

referitor la cheltuielile de judecată nu este întemeiat, întrucât instanța de

apel făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., raportat

la pretențiile din acțiune admise a obligat-o pe pârâtă la cheltuieli de

judecată proporționale în sumă de 5.182.500 lei.

Așa fiind, urmează ca recursurile

declarate în cauză să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de reclamanta SC R. SA București și pârâta SC R.T.S. SRL București,

împotriva deciziei nr. 591 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 11 mai 2005.