ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2756/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC R.T.S. SRL București și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 225.808.102 lei contravaloare marfă livrată la export, cu cheltuielile de judecată aferente. Prin sentința comercială nr. 1491 din 30 ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a respins ca prematur introdusă acțiunea reclamantei, reținând că reclamanta nu a respectat cerințele art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ., respectiv că nu a fixat în termen legal data concilierii și primirii actelor și convocării prevăzută de alin. (2) al aceluiași articol.

Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond a fost admis de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 591 din 14 decembrie 2004. S-a anulat sentința instanței de fond și evocând fondul s-a admis în parte acțiunea reclamantei pentru 73.868.902 lei contravaloare motorină și dobândă legală de la scadență până la achitarea debitului, cu 5.182.500 lei cheltuieli de judecată. A fost respinsă prin aceeași hotărâre cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 151.938.200 lei contravaloare păcură. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că pentru contravaloarea a 26,6 tone păcură nu s-a atestat faptic realizarea unei livrări la export.

Părțile în proces au declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri și au solicitat: - reclamanta ca hotărârea recurată să se modifice în sensul că pârâta să fie obligată și la plata sumei de 151.939.200 lei contravaloarea a 26,6 tone păcură cu dobânzile legale și cheltuielile de judecată aferente întrucât i-a livrat această marfă, iar pârâta în calitate de comisionar nu a făcut dovada că a expediat-o beneficiarului extern; - pârâta să i se admită recursul, să fie respins ca nefondat apelul reclamantei și pe fond să se mențină sentința tribunalului, cu invocarea următoarelor critici: - instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la necompetența instanței de drept comun de a judeca litigiul; - s-au apreciat în mod greșit înscrisurile de la dosarul instanței de fond, considerându-se nelegal că reclamanta a convocat pârâta la conciliere în anul 2002; - hotărârea pronunțată în apel este nelegală deoarece nu a avut în vedere clauzele din contractul de comision încheiat de părți; - instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă atâta vreme cât pretențiile reclamantei în apel au fost admise numai în parte.

Recursurile declarate în cauză sunt nefondate. I. În ce privește recursul reclamantei. Critica din recurs a reclamantei vizează respingerea pretențiilor din apel pentru suma de 151.939.200 lei contravaloarea a 26,6 tone păcură. În hotărârea recurată a fost analizat acest aspect și au fost respinse aceste pretenții, întrucât așa cum s-a reținut de către instanța de apel, cantitatea de 26,6 tone păcură nu a fost livrată, după cum atestă înscrisurile aflate la dosar, în special procesul verbal de primire în custodie din 21 decembrie 2000, în care se menționează că faptic nu a fost livrată această diferență de păcură. De altfel, în critica din recurs reclamanta nu precizează în care dintre situațiile prevăzute la punctele 1-10 ale art. 304 C. proc.

civ., se circumscrie, încât recursul acesteia fiind nefondat se va respinge cu această motivare. II. Cu privire la recursul pârâtei. În prima sa critică din recurs, pârâta a acceptat să se judece în fața instanței formulând în întâmpinarea depusă la 6 septembrie 2004 apărări de fond, fără a avea nici o rezervă întemeiată pe convenția arbitrală încât în raport de dispozițiile art. 343 alin. (2) C. proc. civ., instanța a reținut legal cauza spre soluționare. Nici critica privind aprecierea greșită a înscrisurilor prin care s-a făcut convocarea la conciliere nu este întemeiată. În hotărârea recurată s-a reținut corect că înscrisurile de la dosarul instanței de fond dovedesc cert data convocării pentru conciliere și trimiterea actelor în susținerea pretențiilor, așa încât procedura prealabilă a concilierii, prevăzută de art. 720 1 C. proc.

civ., a fost îndeplinită și corect instanța de apel anulând sentința a trecut la evocarea fondului. De asemenea, din actele și lucrările dosarului respectiv, dosarul instanței de fond, rezultă că hotărârea pronunțată în apel respectă dispozițiile art. 969 C. civ.; a fost admisă acțiunea reclamantei în parte, numai sub aspectul obligării pârâtei la plata contravalorii motorinei înscrisă în factura din 29 martie 2001, respectiv la plata sumei de 73.868.902 lei și dobânda legală comercială de la scadență până la achitarea debitului, în limita convenției. Nici ultimul motiv de recurs, cel referitor la cheltuielile de judecată nu este întemeiat, întrucât instanța de apel făcând aplicarea corectă a dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., raportat la pretențiile din acțiune admise a obligat-o pe pârâtă la cheltuieli de judecată proporționale în sumă de 5.182.500 lei. Așa fiind, urmează ca recursurile declarate în cauză să fie respinse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta SC R. SA București și pârâta SC R.T.S. SRL București, împotriva deciziei nr. 591 din 14 decembrie 2004 a Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 mai 2005.