ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3632/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 541, pronunțată la data de 20 mai 2010, Secția comercială și contencios administrativ a Tribunalului Bacău a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC U.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC A.X.I. SRL având ca obiect pretenții.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, la data de 26 octombrie 2006, între părți s-a încheiat, contractul de furnizare nr. 130, având ca obiect vânzarea, respectiv, cumpărarea cantității de 15.000 tone păcură; că, prin art. 6 din contract, s-a prevăzut că produsele vândute vor fi livrate cu factură fiscală și certificat de calitate, iar, prin art. 7 din același act juridic, s-a prevăzut că facturarea produselor și transferului se face în funcție de cantitatea exprimată în tone, atestată de nota de greutate eliberată în momentul livrării; că reclamanta nu a făcut dovada încheierii notelor de greutate la data livrării mărfii și că facturile fiscale, invocate în cauză, nu prezintă cantitatea de păcură livrată.

Secția comercială, contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 17, pronunțată la data de 17 februarie 2011, a a dmis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a modificat-o, în tot, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 127.867,88 lei, reprezentând creanțe neachitate și penalități. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut că intimata – pârâtă datorează, conform contractului de furnizare nr. 130 din 26 octombrie 2006, cheltuielile de transport conform facturii fiscale nr. 77 din 2 mai 2007, având în vedere că dispozițiile neîndoielnice ale art. 2 din contract, privitoare la obligația de plată a transportului de păcură până la destinație, atât pentru cantitatea de păcură cumpărată de SC A.X.I.

SRL Bacău, cât și pentru cantitatea de păcură cumpărată de către SC L & D.L.I. SRL și SC E.M.P.C. SRL de la vânzătoarea SC U.I. SRL, sunt suficiente pentru a forma o obligație valabilă pentru intimata cumpărătoare, față de acordul de voință al ambelor părți la încheierea contractului.

Instanța de control judiciar a înlăturat susținerea intimatei în sensul că menționata clauză este nulă pentru că nu conține întinderea obligației de plată, care nu este determinată și nici determinabilă, reținând că menționatul contract s-a încheiat pentru livrarea eșalonată a unei cantități de 15.000 tone păcură, deci întinderea obligației a fost cunoscută la data încheierii contractului, considerând că există cauza contractului, întrucât obligația de plată a transportului este subsidiară obligației de livrare a cantității de păcură convenite, necontestat a fi fost primită de către intimată și a apreciat nereală afirmația intimatei în sensul că factura fiscală nr. 77 din 2 mai 2007 nu îndeplinește cerințele art. 7 din contract, având în vedere că în această factură se menționează suma reprezentând taxe de transport CF pe ruta Pitești – Bacău, conform facturilor nr. 9230782 și nr. 9230783, aferente transportului pentru cele două societăți terțe, la dosar aflându-se și notele de greutate aferente transportului.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs intimata – pârâtă, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit contractul de furnizare nr. 130 din 26 octombrie 2006 încheiat între părți, cu referire, atât la art. 2, al cărui înțeles vădit a fost schimbat prin reținerea în sarcina sa a obligației de plată a transportului efectuat în favoarea celor două societăți terțe, cât și la art. 7, apreciat a fi fost greșit interpretat față de factura fiscală emisă către aceasta și de faptul că facturile fiscale emise către societățile terțe nu îi sunt opozabile. Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit art. 2 din contractul de furnizare nr. 130, încheiat, la data de 26 octombrie 2006, între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de cumpărător, „cumpărătorul se obligă să suporte contravaloarea transportului de păcură până la destinație (CET Bacău), atât pentru cantitatea de păcură cumpărată de SC A.X.I. SRL de la vânzător, cât și pentru cantitatea de păcură cumpărată de către SC L & D.L.I. SRL și SC E.M.P.C. SRL de la vânzătorul SC U.I. SRL”, iar, potrivit art. 7 din același act juridic, „facturarea produselor și al transportului se face în funcție de cantitatea exprimată în tone, atestată de nota de greutate eliberată la momentul livrării”. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui, instanța de apel, prin interpretarea greșită dată acestora îi alterează, în mod substanțial, natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic. Este de observat că instanța de apel a reținut ca atare cele cuprinse în contractul părților cu privire la obligația cumpărătorului SC A.X.I. SRL de a plăti contravaloarea transportului de păcură până la destinație, atât pentru cantitatea de păcură cumpărată de acesta, cât și pentru cea cumpărată de societățile comerciale indicate în art. 2 din acest act juridic, interpretând această clauză contractuală conform principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., aspect ce înlătură incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., iar critica greșitei interpretări a art. 7 din contract în stabilirea situației de fapt, prin raportare la probele administrate în cauză, nu justifică invocarea precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC A.X.I. SRL BACĂU împotriva deciziei nr. 17/2011 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 noiembrie 2011.