ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3632/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 541,

pronunțată la data de

20 mai 2010, Secția

comercială și contencios administrativ a Tribunalului Bacău a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC U.I. SRL, în contradictoriu

cu pârâta SC A.X.I. SRL având ca obiect pretenții.

Spre a hotărî astfel,

tribunalul a reținut că, la data de 26 octombrie 2006, între părți s-a

încheiat, contractul de furnizare nr. 130, având ca obiect vânzarea, respectiv,

cumpărarea cantității de 15.000 tone păcură; că, prin art. 6 din contract, s-a

prevăzut că produsele vândute vor fi livrate cu factură fiscală și certificat

de calitate, iar, prin art. 7 din același act juridic, s-a prevăzut că

facturarea produselor și transferului se face în funcție de cantitatea

exprimată în tone, atestată de nota de greutate eliberată în momentul livrării;

că reclamanta nu a făcut dovada încheierii notelor de greutate la data livrării

mărfii și că facturile fiscale, invocate în cauză, nu prezintă cantitatea de

păcură livrată.

Secția comercială,

contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Bacău, prin decizia nr. 17,

pronunțată la data de 17 februarie 2011, a a

dmis

apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului, pe care a

modificat-o, în tot, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a

obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 127.867,88 lei,

reprezentând creanțe neachitate și penalități.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de apel a reținut că intimata – pârâtă datorează,

conform contractului de furnizare nr. 130 din 26 octombrie 2006, cheltuielile

de transport conform facturii fiscale nr. 77 din 2 mai 2007, având în vedere că

dispozițiile neîndoielnice ale art. 2 din contract, privitoare la obligația de

plată a transportului de păcură până la destinație, atât pentru cantitatea de

păcură cumpărată de SC A.X.I. SRL Bacău, cât și pentru cantitatea de păcură

cumpărată de către SC L & D.L.I. SRL și SC E.M.P.C. SRL de la vânzătoarea SC

U.I. SRL, sunt suficiente pentru a forma o obligație valabilă pentru intimata

cumpărătoare, față de acordul de voință al ambelor părți la încheierea

contractului.

Instanța de control

judiciar a înlăturat susținerea intimatei în sensul că menționata clauză este

nulă pentru că nu conține întinderea obligației de plată, care nu este determinată

și nici determinabilă, reținând că menționatul contract s-a încheiat pentru

livrarea eșalonată a unei cantități de 15.000 tone păcură, deci întinderea

obligației a fost cunoscută la data încheierii contractului, considerând că

există cauza contractului, întrucât obligația de plată a transportului este

subsidiară obligației de livrare a cantității de păcură convenite, necontestat

a fi fost primită de către intimată și a apreciat nereală afirmația intimatei

în sensul că factura fiscală nr. 77 din 2 mai 2007 nu îndeplinește cerințele

art. 7 din contract, având în vedere că în această factură se menționează suma

reprezentând taxe de transport CF pe ruta Pitești – Bacău, conform facturilor

nr. 9230782 și nr. 9230783, aferente transportului pentru cele două societăți

terțe, la dosar aflându-se și notele de greutate aferente transportului.

Împotriva menționatei

decizii a formulat recurs intimata – pârâtă, invocând în drept dispozițiile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea

recursului recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a interpretat

greșit contractul de furnizare nr. 130 din 26 octombrie 2006 încheiat între

părți, cu referire, atât la art. 2, al cărui înțeles vădit a fost schimbat prin

reținerea în sarcina sa a obligației de plată a transportului efectuat în

favoarea celor două societăți terțe, cât și la art. 7, apreciat a fi fost

greșit interpretat față de factura fiscală emisă către aceasta și de faptul că

facturile fiscale emise către societățile terțe nu îi sunt opozabile.

Recursul este

nefondat.

Astfel, potrivit art.

2 din contractul de furnizare nr. 130, încheiat, la data de 26 octombrie 2006,

între reclamantă, în calitate de vânzător, și pârâtă, în calitate de

cumpărător, „cumpărătorul se obligă să suporte contravaloarea transportului de

păcură până la destinație (CET Bacău), atât pentru cantitatea de păcură

cumpărată de SC A.X.I. SRL de la vânzător, cât și pentru cantitatea de păcură

cumpărată de către SC L & D.L.I. SRL și SC E.M.P.C. SRL de la vânzătorul SC

U.I. SRL”, iar, potrivit art. 7 din același act juridic, „facturarea produselor

și al transportului se face în funcție de cantitatea exprimată în tone,

atestată de nota de greutate eliberată la momentul livrării”.

Motivul prevăzut de art.

304 pct. 8 C. proc. civ. vizează nelegalitatea hotărârii în cazul în care, deși

rezultă fără dubiu natura actului juridic dedus judecății ori înțelesul lui,

instanța de apel, prin interpretarea greșită dată acestora îi alterează, în mod

substanțial, natura sau înțelesul lămurit, vădit neîndoielnic.

Este de observat că

instanța de apel a reținut ca atare cele cuprinse în contractul părților cu

privire la obligația cumpărătorului SC A.X.I. SRL de a plăti contravaloarea

transportului de păcură până la destinație, atât pentru cantitatea de păcură

cumpărată de acesta, cât și pentru cea cumpărată de societățile comerciale

indicate în art. 2 din acest act juridic, interpretând această clauză

contractuală conform principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., aspect

ce înlătură incidența dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., iar critica

greșitei interpretări a art. 7 din contract în stabilirea situației de fapt,

prin raportare la probele administrate în cauză, nu justifică invocarea

precitatului motiv de recurs bazat, exclusiv, pe denaturarea actului juridic.

Așa fiind, în temeiul

art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta SC A.X.I. SRL BACĂU împotriva deciziei nr. 17/2011

din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

16 noiembrie 2011.