ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4519/2006

Instanța nu a ținut cont de dezlegările obligatorii date de instanța de recurs, cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, în afară de valoarea unei expertize tehnice, s-au menținut argumentele existente în sentința civilă nr. 15 din 7 mai 2002, în sensul că toate calculele s-au făcut în dolari SUA, iar valoarea nejustificată se găsește doar în imobil;

Instanța a înlăturat probele utile cauzei, pentru motive formale, lipsa înscrierii unui contract de închiriere la organul fiscal, sau chiar nelegal, cum este raportul de expertiză tehnică, prin care se concluzionează nejustificarea doar a unei sume de 1682 dolari SUA și nu de 17.523 dolari SUA;

S-a încălcat dreptul la apărare al cercetaților, întrucât nu s-a cunoscut faptul că instanța a înlăturat proba cu expertiză și nu s-a pus în discuție necesitatea refacerii ei;

Lipsa unor acte de împrumut pentru sumele de bani primite de la rudele recurenților a determinat instanța nelegal să nu le includă la capitolul venituri, față de dispozițiile art. 1198 C. civ.;

Tot pe aceeași direcție omisivă, instanța apreciază drept neconcludent venitul mamei cercetatei de 300 RON ca și suma de 8000 dolari SUA primită de la mama cercetatei, suma de 1670 dolari SUA rezultată din vânzarea autoturismului Dacia 1300 în anul 1999, precum și rezerva de 2000 dolari SUA. Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a probatoriilor administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reținut cele ce succed. În conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (7) din Constituția României, în redactarea anterioară revizuirii prin Legea nr. 429/2003, devenit art. 44 alin. (8), caracterul licit al dobândirii averii se prezumă. Prezumția instituită de norma constituțională încetează să funcționeze, exclusiv în condițiile legii, numai atunci când există dovezi certe că unele dintre bunurile ori valorile aparținând persoanelor nominalizate în lege nu au fost dobândite în mod licit. Pentru demnitari, magistrați, funcționari publici și alte persoane cu funcții de conducere, cadrul legal în care încetează prezumția dobândirii licite a bunurilor proprietate personală cât și procedura controlului averii este stabilită prin Legea nr. 115/1996, în strânsă legătură cu reglementarea obligației privind declararea averii. Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că procedura controlului averii, instituită prin art. 7 și art. 11 din lege, nu a fost respectată, a dispus rejudecarea pricinii pentru complinirea de către instanța de judecată a lipsurilor constatate: dovezile pe care se întemeiază cererea de cercetare, perioada supusă controlului, analizarea veniturilor și cheltuielilor în dinamica lor, împărțirea în subperioade a perioadei verificate în funcție de achiziționarea bunurilor mai importante, calculul cheltuielilor în valută și stabilirea caracterului licit/ilicit al provenienței bunurilor. Dezlegările date asupra problemelor de drept de către instanța de recurs se regăsesc în considerentele deciziei recurate. Astfel, instanța reține drept perioadă supusă controlului averii ca fiind 23 martie 1999-25 septembrie 2000, conform adresei nr. 268029 din 14 decembrie 2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția generală de poliție a municipiului București. Dovezile pe care s-a întemeiat cererea de cercetare au constat în veniturile cercetaților, drepturi salariale, funcție de care s-a apreciat că averea mobilă și imobilă dobândită de aceștia este în vădită dispoziție cu veniturile și cheltuielile necesare întreținerii membrilor familiei, doi adulți și doi copiii (cel de-al treilea fiind născut în anul 2002), precum și a cheltuielilor efectuate cu întreținerea casei: electricitate, încălzire, telefon, apă și altele asemenea. Tot în condițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin considerentele deciziei a fost analizată dinamica veniturilor și cheltuielilor pe subperioade, inclusiv în perioada anterioară celei supuse controlului, pentru a putea valorifica dacă bunurile dobândite în perioada cercetată au putut fi dobândite din veniturile anterior obținute segmentului de timp verificat, 23 martie 1999-25 septembrie 2000. Potrivit dispozițiilor art. 7 din lege, în justificarea averii dobândite, se pot invoca, în afara veniturilor legale arătate în declarație, orice alte căi licite de dobândire a bunurilor. Sub acest aspect, osebit de faptul nedovedirii, instanța nu ar fi putut lua în calcul eventualele venituri obținute de cercetata C.E.C. și D.N., mama cercetatei, cât timp activitatea prestată de prima și fructele civile încasate de cea de-a doua au fost dobândite cu nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la prestarea muncii și închiriere. Cercetata a pretins încasarea unor sume de bani de la sora sa pentru munca depusă la firma acesteia, în absența unui contract de muncă, de colaborare, convenție civilă, deci cu eludarea dispozițiilor legale referitoare la plata impozitului pe venit și asigurări sociale datorate fie de angajat, fie de angajator. De asemenea, deși obținerea de venituri rezultate din închirierea unor bunuri este legală, ea trebuie desfășurată în condițiile cerute de lege: contract de locațiune înregistrat la organele fiscale și plata impozitului datorat pentru veniturile realizate. Tot sub aspectul probatoriului înlăturat de instanță, recurenții arată că venitul mamei cercetatei trebuia avut în vedere la capitolul respectiv. Într-adevăr, mama cercetatei a gospodărit împreună cu soții C. și a beneficiat de pensie de asigurări sociale. Din taloanele de pensie depuse rezultă însă nivelul modic al acesteia. De exemplu, în luna martie 2000 spre finalul perioadei cercetate avea o pensie de 70 RON (707.394 ROL, fila 79 dosar apel) sumă de altfel insuficientă pentru întreținerea lunară a unei persoane. Ca atare, reținerea instanței în sensul că veniturile obținute de aceasta au fost folosite doar pentru întreținerea beneficiarei pensiei este corectă. Referitor la suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de cercetați de la mama cercetatului, urmare a vânzării unui imobil, neinclusă la capitolul venituri, se rețin următoarele: Din probatoriul administrat a rezultat că apartamentul vândut cu prețul arătat a aparținut sorei cercetatului și nu mamei acestuia. Nici o împrejurare relatată nu oferă vreun motiv rezonabil pentru care aceasta să le dea cercetaților banii obținuți din vânzarea apartamentului din București, în condițiile în care și aceasta avea o familie. Ajutorul dat cercetaților de membrii familiei, în limita dovezilor produse, a fost reținut de instanță: sumele în valută date de mama cercetatei și rezultate din vânzarea a două apartamente precum și materialele de construcții de la sora cercetatului. Susținerea privind neincluderea sumei de 1670 dolari SUA la capitolul venituri este în dezacord cu argumentele instanței, care reține această sumă (fila 8, ultimul alineat din hotărâre), la capitolul venituri în valută obținute de cercetați. Corectă este și reținerea faptului că doar cercetatul realiza venituri salariale, în perioada cercetată, conform adeverințelor de venituri, în cuantum de 2.323.885 lei, cât timp nu s-a dovedit că și soția cercetatului obținea venituri. Aprecierea probelor constă în operațiunea mentală pe care o face instanța pentru a determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale tuturor probelor împreună. Cu alte cuvinte, în etapa deliberării, judecătorul trebuie să aprecieze probele administrate de toate părțile. Înlăturarea unor probe, în speța o parte din conținutul raportului de expertiză, nu semnifică încălcarea dreptului la apărare cât timp judecătorul, indică motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar părțile au cunoștință de conținutul lor. Instanța nu este ținută de concluziile din raportul expertiză deoarece experții nu au sarcina de a soluționa procesul, ci pe aceea de a da lămuriri asupra unor împrejurări de fapt, în calitatea lor de specialiști. Ori de câte ori constatările expertizei sunt combătute prin alte mijloace de probe sau acestea nu sunt susținute de probatorii, instanța poate înlătura proba, motivat. În cauză, instanța înlătură constatarea expertului H.A. referitoare la prețul autoturismului C ielo precum și la faptul înstrăinării autoturismului Mercedes, întrucât celelalte probatorii, conținutul contractului de vânzare-cumpărare și lipsa dovezilor prin înscrisuri ori declarația cumpărătorului, probează situația contrară. Procedând la refacerea calculelor, urmare a înlăturării unor situații de fapt reținute de expert, instanța a ajuns la o altă sumă decât cea menționată în raport, respectiv 17.523 dolari SUA, în loc de 1682 dolari SUA și 2.628.439 lei. Este real că proveniența licită a averii se poate dovedi indiferent de faptul că sursele de venituri au fost sau nu menționate în declarația de avere. Se pretinde prin motivele de recurs existența unei rezerve de 2000 de dolari la momentul anului 1996, afirmație nesusținută prin intermediul vreunui mijloc de probă, așa încât instanța nu putea include această valută ca fiind în patrimoniul recurenților, în subperioada anterioară cercetării. Un ultim aspect se referă la moneda indicată de instanță pentru valori nejustificate, dolari SUA. Instanța supremă, prin decizia de casare, arată că „motivarea și soluția pentru rezolvarea acestui aspect (calculul cheltuielilor în valută) nu sunt legale”, fără a se face trimitere la texte de lege relevante în materie. După casare, Curtea de apel, observând din ansamblul probatoriilor că operațiunile de vânzare-cumpărare a autoturismelor, că sumele primite de la mama cercetatei au fost în valută, coroborate cu elementele de calcul din raportul de expertiză, efectuate în lei și în dolari, a reținut că suma nejustificată și datorată statului este echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 17.523 dolari SUA. Cum plata urmează a se efectua în lei, instanța nu a încălcat nici o dispoziție financiar-bancară referitoare la moneda în care se fac plățile în România. Concluzionând, prin hotărârea recurată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 din lege referitoare la diferența vădită dintre venitul cercetaților și investițiilor făcute: construcția tip vilă, neterminată, cumpărarea și revânzarea în anul 1999 a trei autoturisme și achiziționate și parțial înstrăinarea în anul 2000 a altor trei autoturisme. După examinarea recursului în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. și reținerea inexistenței unor motive de ordine publică, art. 306 alin. (2) C. proc. civ., pentru considerentele ce au preces, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat ca nefondat.