ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4519/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4519/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Deliberând în condițiile art. 256 C.
proc. civ. asupra cauzei civile de față a reținut cele ce succed.
Direcția
generală a poliției municipiului București, Comisia de cercetare constituită în
baza Legii nr. 115/1996, privind declararea și controlul averii demnitarilor,
magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere,
prin sesizarea nr. 0021131 din 19 februarie 2001 a solicitat declanșarea
procedurii de control a averii locotenentului C.A., ofițer activ în cadrul
Biroului ordinii publice de la secția 6 poliție cu motivarea că din compararea
veniturilor cu cheltuielile a rezultat o diferență de 68.000.000 lei plus 6100
dolari SUA, sume a căror proveniență licită nu poate fi dovedită.
Comisia
de cercetare a Curții de Apel București, prin ordonanța nr. 1 din 13 iunie 2001
a trimis spre soluționare Curții de Apel București, conform art. 14 alin. (1)
lit. a) din Legea nr. 115/1996 cauza privind pe cercetații C.A. și C.E.C.
A
reținut comisia că cercetații nu pot justifica parte din sumele în valută și
lei cheltuite pentru dobândirea averii lor, mobilă și imobilă.
Curtea
de Apel București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 15 din 7 mai 2002
pronunțată în dosarul nr. 4008/2001, a admis sesizarea și a constatat că nu
este justificată proveniența cotei părți de 64% din imobilul situat în
București, compus din teren în suprafață de 900 mp și casă de locuit, tip vilă,
neterminat; a obligat cercetații să plătească statului echivalentul în lei al
sumei de 26.889 dolari SUA, reprezentând valoarea cotei-părți din imobil
nejustificată, plata urmând a se face în termen de 30 de zile de la data
rămânerii definitive a sentinței, cu indisponibilizarea imobilului.
Prin
decizia civilă nr. 2181 de la 16 martie 2004, pronunțată în dosarul nr.
3380/2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul cercetaților, a
casat sentința, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru considerentele ce
urmează.
Cercetarea
efectuată la Comisie cât și la instanță a fost făcută cu nerespectarea
dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 115/1996 în sensul că cererea de cercetare
nu indică dovezile pe care se întemeiază și sursele de unde acestea pot fi
solicitate.
S-a
constatat că nu a fost determinată în mod expres perioada supusă controlului,
potrivit art. 7 din lege.
În
ceea ce privește veniturile și cheltuielile s-a constatat că acestea trebuie să
fie analizate în dinamica lor pentru a se verifica dacă bunurile dobândite la
un moment dat au putut fi achiziționate cu veniturile pe care cercetații le
aveau în acea perioadă, neinteresând veniturile pe care cercetații le-au
dobândit ulterior.
Reține
instanța supremă că era necesar ca perioada verificată să fie împărțită în
subperioade, în funcție de achiziționarea bunurilor noi importante ori alte
valori, pentru a se putea verifica licietatea dobândirii acestora.
S-a
apreciat că soluția de calculare a cheltuielilor în valută este nelegală și că
există aspecte de nemotivare sau contradicții în considerente atunci când se
reține că valoarea nejustificată se regăsește în imobil.
Această
constatare a dus la concluzia că bunurile mobile dobândite în aceeași perioadă
cu imobilul au o proveniență licită, iar cota din imobil are o proveniență
ilicită, ceea ce este imposibil de reținut.
În
fond, după casare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin
sentința nr. 26 din 23 noiembrie 2006 pronunțată în dosarul nr. 1924/2004 a
admis sesizarea înaintată de Comisia de cercetare de pe lângă Curtea de Apel
București împotriva cercetaților C.A. și C.E.C., în contradictoriu cu
Ministerul finanțelor publice și Direcția generală de poliție a municipiului București.
Drept
consecință, constatând că nu este justificată proveniența cotei-părți de 41%
din imobilul mai sus descris, a obligat cercetații să plătească statului
echivalentul în lei la data plății a sumei de 17.523 dolari SUA reprezentând
valoarea cotei-părți din imobil nejustificată; a dispus indisponibilizarea
imobilului precum și faptul că plata sumei se va face în termen de 30 de zile
de la data rămânerii definitive a sentinței civile.
La
pronunțarea hotărârii s-au avut în vedere cele ce se vor arăta.
Perioada
supusă controlului este 23 martie 1999-25 septembrie 2000, potrivit adresei nr.
268029 din 14 decembrie 2004 a Ministerului Administrației și Internelor,
Direcția generală de poliție a municipiului București, însă față de
dispozițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., va fi analizată dinamica
veniturilor și cheltuielilor cercetaților și în perioada anterioară celei
supuse controlului, pentru a se constata dacă bunurile au fost dobândite din
veniturile pe care cercetații le-au realizat până la acea perioadă.
Reține
instanța că cercetații, copiii lor și mama cercetatei au locuit împreună în
apartamentul acesteia din urmă.
Prin
două acte autentice de vânzare-cumpărare cercetații au achiziționat în 1977 și
1998 două suprafețe de teren în București, cu suma de 35 milioane lei pentru
primul imobil și 11494 dolari SUA, pentru cel de-al doilea, prețul pentru cel
din urmă teren fiind plătit în rate.
Pe
acest teren, în suprafață totală de 900 mp, cercetații au edificat o
construcție tip vilă, compusă din subsol, destinat garării a două autoturisme,
parter și etaj cu destinație de locuință, imobilul fiind împrejmuit pe două
laturi cu gard și zid și metal.
La
nivelul lunii septembrie 2000 construcția era neterminată, în sensul că mai
trebuiau executate lucrările de la etaj.
Valoarea
construcției era de 20.000 dolari SUA.
Cercetații
au mai dobândit un autoturism Opel Vectra, 7500 dolari SUA; un autoturism
B.M.W., 5000 dolari SUA; un autoturism Mercedes, 3470 dolari SUA, această sumă
provenind din vânzarea unui autoturism Daewoo Cielo, achiziționat în anul 1999;
un autoturism Daewoo Tico, 2800 dolari SUA și un autoturism Dacia 1300,
achiziționat în 1999 și vândut în anul 2000, bunuri în valoare de 56.019 dolari
SUA.
Veniturile
realizate de cercetați în perioada dobândirii bunurilor indicate, constau în
drepturi salariale în cuantum de 130.247.431 lei în perioada 1996-2000.
În
aceeași perioadă cercetații au dobândit și venituri în valută: 16.000 dolari
SUA și 14.000 dolari SUA proveniți din vânzarea apartamentelor proprietatea
mamei cercetatei, Dragomir Niculina, situate în București, dolari SUA,
materiale de construcție primite de la sora cercetatului, P.R.; 1700 dolari SUA
obținuți din vânzarea autoturismului Dacia 1300; 246 dolari SUA rezultați din
vânzarea autoturismului OLTCIT, bun propriu al cercetatei dobândit anterior
cercetării și suma de 1200 dolari SUA, reprezentând prețul de vânzare al
autoturismului B.M.W.
Concluzionează
instanța că veniturile obținute sunt inferioare cheltuielilor, diferența fiind
de 17.523 dolari SUA, sumă a cărei proveniență este nejustificată și reprezintă
41% din construcție.
Prin
hotărâre, instanța face dinamica vânzărilor/cumpărărilor autoturismelor, a
sumelor primite de la mama cercetatei raportate la investiția făcută pentru
clădire.
Se
reține că valoarea drepturilor salariale ale cercetatului C.A., singurul care
realiza venituri în perioada supusă cercetării, putea acoperi doar cheltuielile
necesare întreținerii familiei, două persoane adulte și doi copiii, precum și
plata cheltuielilor gospodărești.
Referitor
la veniturile mamei cercetatei D.N., constând din pensie, arată instanța că
acestea au fost folosite doar pentru întreținerea beneficiarei, dat fiind
cuantumul modic al acestora. Referitor la conținutul raportului de expertiză,
instanța arată că nu pot fi reținute constatările menționate, întrucât: prețul
stabilit pentru autoturismul CIELO 1152 dolari SUA este în neconcordanță cu
probele administrate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare; autoturismul
Mercedes, reținut a fi înstrăinat, se află în patrimoniul cercetaților,
deoarece nu s-au produs dovezi în sensul menționat în raport.
În
ceea ce privește suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de la mama
cercetatei, se arată că, din înscrisul depus rezultă că sora cercetatului a
vândut un apartament cu prețul de 1.000.000 lei, și că nu s-a dovedit nici un
motiv pentru care aceasta le-ar fi dăruit suma de 8000 dolari SUA, provenită
din vânzarea apartamentului.
Reține
instanța că nu s-au făcut probe în sensul că cercetata ar fi primit sume de
bani de la sora sa, pentru munca prestată, în perioada 1999-2000, precum și de
la mama sa, din sumele încasate din chirii.
Valoarea
nejustificată se regăsește în construcție.
Astfel,
valoarea imobilului cu construcție este de 42.265 dolari SUA din care 16.915
dolari SUA preț teren; 5350 dolari SUA, valoare materiale construcție, sume
justificate, ca și parte din valoarea construcției, 11.500 dolari SUA, 2477
dolari SUA; diferența de 9023 dolari SUA din cost și 8500 dolari SUA, costul
autorizației de construcție, fiind nejustificată.
Potrivit
art. 17 alin. (2) și art. 18 din Legea nr. 115/1996 s-a dispus
indisponibilizarea bunului și obligarea la plata sumei nejustificate.
Împotriva
hotărârii au declarat recurs cercetații, întemeiat în baza dispozițiilor art.
304
1
C. proc. civ.
Prin
dezvoltarea motivelor de recurs, hotărârea este criticată pentru considerentele
ce urmează:
1.
Instanța nu a ținut cont de dezlegările obligatorii date de instanța de recurs,
cu încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., deoarece, în
afară de valoarea unei expertize tehnice, s-au menținut argumentele existente
în sentința civilă nr. 15 din 7 mai 2002, în sensul că toate calculele s-au
făcut în dolari SUA, iar valoarea nejustificată se găsește doar în imobil;
2.
Instanța a înlăturat probele utile cauzei, pentru motive formale, lipsa
înscrierii unui contract de închiriere la organul fiscal, sau chiar nelegal,
cum este raportul de expertiză tehnică, prin care se concluzionează
nejustificarea doar a unei sume de 1682 dolari SUA și nu de 17.523 dolari SUA;
3.
S-a încălcat dreptul la apărare al cercetaților, întrucât nu s-a cunoscut
faptul că instanța a înlăturat proba cu expertiză și nu s-a pus în discuție
necesitatea refacerii ei;
4.
Lipsa unor acte de împrumut pentru sumele de bani primite de la rudele
recurenților a determinat instanța nelegal să nu le includă la capitolul
venituri, față de dispozițiile art. 1198 C. civ.;
5.
Tot pe aceeași direcție omisivă, instanța apreciază drept neconcludent venitul
mamei cercetatei de 300 RON ca și suma de 8000 dolari SUA primită de la mama
cercetatei, suma de 1670 dolari SUA rezultată din vânzarea autoturismului Dacia
1300 în anul 1999, precum și rezerva de 2000 dolari SUA.
Analizând
hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs și a probatoriilor
administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a reținut cele ce
succed.
În
conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. (7) din Constituția României, în
redactarea anterioară revizuirii prin Legea nr. 429/2003, devenit art. 44 alin.
(8), caracterul licit al dobândirii averii se prezumă.
Prezumția
instituită de norma constituțională încetează să funcționeze, exclusiv în
condițiile legii, numai atunci când există dovezi certe că unele dintre
bunurile ori valorile aparținând persoanelor nominalizate în lege nu au fost
dobândite în mod licit.
Pentru
demnitari, magistrați, funcționari publici și alte persoane cu funcții de
conducere, cadrul legal în care încetează prezumția dobândirii licite a
bunurilor proprietate personală cât și procedura controlului averii este
stabilită prin Legea nr. 115/1996, în strânsă legătură cu reglementarea
obligației privind declararea averii.
Înalta
Curte de Casație și Justiție, reținând că procedura controlului averii,
instituită prin art. 7 și art. 11 din lege, nu a fost respectată, a dispus
rejudecarea pricinii pentru complinirea de către instanța de judecată a
lipsurilor constatate: dovezile pe care se întemeiază cererea de cercetare,
perioada supusă controlului, analizarea veniturilor și cheltuielilor în
dinamica lor, împărțirea în subperioade a perioadei verificate în funcție de
achiziționarea bunurilor mai importante, calculul cheltuielilor în valută și
stabilirea caracterului licit/ilicit al provenienței bunurilor.
Dezlegările
date asupra problemelor de drept de către instanța de recurs se regăsesc în
considerentele deciziei recurate.
Astfel,
instanța reține drept perioadă supusă controlului averii ca fiind 23 martie
1999-25 septembrie 2000, conform adresei nr. 268029 din 14 decembrie 2004 emisă
de Ministerul Administrației și Internelor, Direcția generală de poliție a
municipiului București.
Dovezile
pe care s-a întemeiat cererea de cercetare au constat în veniturile
cercetaților, drepturi salariale, funcție de care s-a apreciat că averea mobilă
și imobilă dobândită de aceștia este în vădită dispoziție cu veniturile și
cheltuielile necesare întreținerii membrilor familiei, doi adulți și doi copiii
(cel de-al treilea fiind născut în anul 2002), precum și a cheltuielilor efectuate
cu întreținerea casei: electricitate, încălzire, telefon, apă și altele
asemenea.
Tot
în condițiile art. 315 alin. (1) C. proc. civ., prin considerentele deciziei a
fost analizată dinamica veniturilor și cheltuielilor pe subperioade, inclusiv
în perioada anterioară celei supuse controlului, pentru a putea valorifica dacă
bunurile dobândite în perioada cercetată au putut fi dobândite din veniturile
anterior obținute segmentului de timp verificat, 23 martie 1999-25 septembrie
2000.
Potrivit
dispozițiilor art. 7 din lege, în justificarea averii dobândite, se pot invoca,
în afara veniturilor legale arătate în declarație, orice alte căi licite de
dobândire a bunurilor.
Sub
acest aspect, osebit de faptul nedovedirii, instanța nu ar fi putut lua în
calcul eventualele venituri obținute de cercetata C.E.C. și D.N., mama
cercetatei, cât timp activitatea prestată de prima și fructele civile încasate
de cea de-a doua au fost dobândite cu nerespectarea dispozițiilor legale
referitoare la prestarea muncii și închiriere.
Cercetata
a pretins încasarea unor sume de bani de la sora sa pentru munca depusă la
firma acesteia, în absența unui contract de muncă, de colaborare, convenție
civilă, deci cu eludarea dispozițiilor legale referitoare la plata impozitului
pe venit și asigurări sociale datorate fie de angajat, fie de angajator.
De
asemenea, deși obținerea de venituri rezultate din închirierea unor bunuri este
legală, ea trebuie desfășurată în condițiile cerute de lege: contract de
locațiune înregistrat la organele fiscale și plata impozitului datorat pentru
veniturile realizate.
Tot
sub aspectul probatoriului înlăturat de instanță, recurenții arată că venitul
mamei cercetatei trebuia avut în vedere la capitolul respectiv.
Într-adevăr,
mama cercetatei a gospodărit împreună cu soții C. și a beneficiat de pensie de
asigurări sociale.
Din
taloanele de pensie depuse rezultă însă nivelul modic al acesteia. De exemplu,
în luna martie 2000 spre finalul perioadei cercetate avea o pensie de 70 RON
(707.394 ROL, fila 79 dosar apel) sumă de altfel insuficientă pentru
întreținerea lunară a unei persoane.
Ca
atare, reținerea instanței în sensul că veniturile obținute de aceasta au fost
folosite doar pentru întreținerea beneficiarei pensiei este corectă.
Referitor
la suma de 8000 dolari SUA, pretins a fi primită de cercetați de la mama
cercetatului, urmare a vânzării unui imobil, neinclusă la capitolul venituri,
se rețin următoarele:
Din
probatoriul administrat a rezultat că apartamentul vândut cu prețul arătat a
aparținut sorei cercetatului și nu mamei acestuia.
Nici
o împrejurare relatată nu oferă vreun motiv rezonabil pentru care aceasta să le
dea cercetaților banii obținuți din vânzarea apartamentului din București, în
condițiile în care și aceasta avea o familie.
Ajutorul
dat cercetaților de membrii familiei, în limita dovezilor produse, a fost
reținut de instanță: sumele în valută date de mama cercetatei și rezultate din
vânzarea a două apartamente precum și materialele de construcții de la sora
cercetatului.
Susținerea
privind neincluderea sumei de 1670 dolari SUA la capitolul venituri este în
dezacord cu argumentele instanței, care reține această sumă (fila 8, ultimul
alineat din hotărâre), la capitolul venituri în valută obținute de cercetați.
Corectă
este și reținerea faptului că doar cercetatul realiza venituri salariale, în
perioada cercetată, conform adeverințelor de venituri, în cuantum de 2.323.885
lei, cât timp nu s-a dovedit că și soția cercetatului obținea venituri.
Aprecierea
probelor constă în operațiunea mentală pe care o face instanța pentru a
determina puterea probantă și valoarea fiecărei probe în parte, precum și ale
tuturor probelor împreună.
Cu
alte cuvinte, în etapa deliberării, judecătorul trebuie să aprecieze probele
administrate de toate părțile.
Înlăturarea
unor probe, în speța o parte din conținutul raportului de expertiză, nu
semnifică încălcarea dreptului la apărare cât timp judecătorul, indică motivele
de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru
care s-au înlăturat cererile părților, în temeiul art. 261 alin. (1) pct. 5 C.
proc. civ., iar părțile au cunoștință de conținutul lor.
Instanța
nu este ținută de concluziile din raportul expertiză deoarece experții nu au
sarcina de a soluționa procesul, ci pe aceea de a da lămuriri asupra unor
împrejurări de fapt, în calitatea lor de specialiști.
Ori
de câte ori constatările expertizei sunt combătute prin alte mijloace de probe
sau acestea nu sunt susținute de probatorii, instanța poate înlătura proba,
motivat.
În
cauză, instanța înlătură constatarea expertului H.A. referitoare la prețul
autoturismului C
ielo
precum și la
faptul înstrăinării autoturismului Mercedes, întrucât celelalte probatorii,
conținutul contractului de vânzare-cumpărare și lipsa dovezilor prin înscrisuri
ori declarația cumpărătorului, probează situația contrară.
Procedând
la refacerea calculelor, urmare a înlăturării unor situații de fapt reținute de
expert, instanța a ajuns la o altă sumă decât cea menționată în raport,
respectiv 17.523 dolari SUA, în loc de 1682 dolari SUA și 2.628.439 lei.
Este
real că proveniența licită a averii se poate dovedi indiferent de faptul că
sursele de venituri au fost sau nu menționate în declarația de avere.
Se
pretinde prin motivele de recurs existența unei rezerve de 2000 de dolari la
momentul anului 1996, afirmație nesusținută prin intermediul vreunui mijloc de
probă, așa încât instanța nu putea include această valută ca fiind în
patrimoniul recurenților, în subperioada anterioară cercetării.
Un
ultim aspect se referă la moneda indicată de instanță pentru valori
nejustificate, dolari SUA.
Instanța
supremă, prin decizia de casare, arată că „motivarea și soluția pentru
rezolvarea acestui aspect (calculul cheltuielilor în valută) nu sunt legale”,
fără a se face trimitere la texte de lege relevante în materie.
După
casare, Curtea de apel, observând din ansamblul probatoriilor că operațiunile
de vânzare-cumpărare a autoturismelor, că sumele primite de la mama cercetatei
au fost în valută, coroborate cu elementele de calcul din raportul de
expertiză, efectuate în lei și în dolari, a reținut că suma nejustificată și
datorată statului este echivalentul în lei, la data plății, a sumei de 17.523
dolari SUA.
Cum
plata urmează a se efectua în lei, instanța nu a încălcat nici o dispoziție
financiar-bancară referitoare la moneda în care se fac plățile în România.
Concluzionând,
prin hotărârea recurată s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 7 din
lege referitoare la diferența vădită dintre venitul cercetaților și
investițiilor făcute: construcția tip vilă, neterminată, cumpărarea și
revânzarea în anul 1999 a trei autoturisme și achiziționate și parțial
înstrăinarea în anul 2000 a altor trei autoturisme.
După
examinarea recursului în temeiul art. 304
1
C. proc. civ. și
reținerea inexistenței unor motive de ordine publică, art. 306 alin. (2) C.
proc. civ., pentru considerentele ce au preces, Înalta Curte, în baza
dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de
cercetații C.A. și C.E.C. împotriva sentinței civile nr. 26 din 23 noiembrie
2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2006.