ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 222/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2009, reclamanta U.A. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul General, solicitând anularea Dispoziției nr. 11006 din 19 decembrie 2008, emisă de pârâtă, arătând că este ilegală și netemeinică, cu privire la cota parte din dreptul de proprietate asupra imobilului teren, și că este îndreptățită la masuri reparatorii pentru întreg imobil notificat. In motivarea cererii, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, reclamanta a arătat că la data de 18 iulie 2001, a înaintat Primăriei Municipiului București, notificarea nr. 1954, prin care a solicitat restituirea sub formă de masuri reparatorii prin echivalent a imobilului situat la adresa din București, sector 1, compus din teren în suprafața de 350 mp și construcții demolate.

Prin Dispoziția nr. 11006 din 19 decembrie 2008, Primăria Municipiului București i-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate, în cota parte de 1/4, din imobilului revendicat și în urma efectuării raportului de evaluare, a reținut că valoarea imobilului din sector 1, București este de 513.990 Euro. Reclamanta a mai arătat că în mod eronat i s-a reținut o cotă de 1/4 din imobil, deoarece era îndreptățită la o cota de ½ , ca urmare a faptului ca a moștenit pe părinți ai săi – M.I. și M., precum și pe sora sa, M.M.(L.) și a apreciat că este îndreptățită și la cota parte cuvenită moștenitorilor lui M.N., cu aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea 10/2001 deoarece, acesta nu a formulat notificare.

Prin sentința civilă nr. 427 din 25 martie 2009, Tribunalul București, secția a V a civilă, a admis în parte contestația, a modificat în parte dispoziția emisă de pârât, în sensul că a acordat contestatoarei măsuri reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din terenul în suprafață de 276 mp, situat în București, sector 1. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele: Prin notificarea nr. 1954 din 18 iulie 2001, comunicată Primăriei Municipiului București prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta U.A. împreună cu M.N. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în București, sector 1, format din teren în suprafață de 308 mp și construcțiile edificate pe acesta.

Prin Dispoziția nr. 11006 din 19 decembrie 2008 emisă de Primarul General al Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 69 mp, ce reprezintă cota de din suprafața totală de 276 mp, situată în București, sector 1,contestatoarei U.A. Prin aceeași dispoziție a fost respinsă cererea formulată de reclamantă și de numitul M.N. privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, sector 1, compus din teren în suprafață de 281 mp și construcție demolată, ca nedovedită. Cu privire la imobil s-a reținut că acesta este situat în București, sector 1, compus din teren în suprafață de 350 mp și construcțiile existente pe acesta, că a fost dobândit de autorii reclamantei, M.M.

și M.I., prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9275 din 10 martie 1998 de Tribunalul Ilfov - Secția Notariat, că prin Decretul de expropriere nr. 31 din 24 ianuarie 1962, a fost trecut în proprietatea statului, în anexa căruia la poziția 86, figurează moștenitorii lui M.M. și M.I., L.M., U.A. și M.N. cu o suprafață de 276 mp. Referitor la moștenitori, a reținut că, M.M. a decedat la data de 26 iunie 1944, de pe urma sa rămânând ca moștenitori M.I., în calitate de soț supraviețuitor și reclamanta U.A., M.N. și L.M., în calitate de descendenți (fiu și fiice), așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr. 51 din 19 iulie 2001, eliberat de Biroul Notarului Public „T.E.M.". L.M.

a decedat la data de 23 august 1971, potrivit certificatului de deces nr. 722695 eliberat de Primăria Sectorului 6 București iar M.I. a decedat la data de 28 noiembrie 1975, de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori reclamanta U.A. și M.N., în calitate de descendenți, conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 326 din 28 octombrie 1998 eliberat de Biroul Notarului Public „S.I.". Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și a art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, de prevederile prezentei legi beneficiază și moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar de cotele moștenitorilor legali testamentari care nu au urmat procedura prevăzută la capitolul III, profită moștenitorii persoanei îndreptățite care au depus în termen cererea de restituire.

In cauză, dintre moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului au formulat notificare, reclamanta U.A. și M.N., astfel că, aceștia profită și de cota cuvenită surorii lor L.M., revenindu-le, astfel, fiecăruia, câte o cotă de 1/2 din imobil, compus din teren în suprafață de 276 mp - întrucât numai pentru terenul în suprafața menționată s-a făcut dovada preluării abuzive de către stat. Cât privește solicitarea reclamantei, în sensul că este îndreptățită și la cota de 1/2 cuvenită fratelui său M.N., aceasta nu poate fi reținută, având în vedere faptul că moștenitorii acestuia au formulat notificare. Astfel, prin convenția legalizată sub nr. 3197 din 10 iulie 2001 de Biroul Notarului Public „T.E.L.", moștenitorii lui M.N., M.D.

și M.S.A., au împuternicit-o pe reclamantă să întreprindă demersurile necesare în vederea redobândirii proprietății și posesiei asupra tuturor bunurilor imobile care au aparținut autoarei lor comune, M.M., imobile care au fost naționalizate sau expropriate. Notificarea a fost formulată de reclamantă atât în nume propriu cât și în calitate de mandatar al moștenitorilor fratelui său M.N., conform convenției mai sus menționate iar împrejurarea că notificarea formulată de reclamantă în numele moștenitorilor fratelui său a fost respinsă, nu o îndreptățește să beneficieze de cota cuvenită acestora, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, întrucât moștenitorii lui M.N.

au urmat procedura prevăzută de acest act normativ. Prin decizia civilă nr. 143 A din 25 februarie 2010, Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au respins ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarea U.A. și de intimata Primăria municipiului București prin primar General, pentru următoarele motive: Cu privire la apelul reclamantei, prin care s-au formulat două critici, referitoare la faptului că, în mod nelegal, s-a reținut că nu este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul și că suprafața reală a terenului preluat abuziv este de 350 mp și nu 276 mp, cât este menționat în decretul de expropriere. Cât privește prima critică formulată, așa cum rezultă din conținutul notificărilor depuse la dosar, acestea au fost formulate de apelanta-reclamantă și de fratele său M.N..

Intre contestatoare și M.S.A. și M.D. (moștenitorii lui M.N.) a intervenit o convenție, prin care aceștia își dădeau acordul pentru ca demersurile legale în vederea redobândirii proprietății și posesiei bunurilor imobile ce au aparținut autoarei lor M.M., să fie întreprinse de către apelanta-contestatoare. Din interpretarea clauzelor acestei convenții, s-a apreciat că, acesta cuprinde un mandat din partea moștenitorilor lui M.N. dat contestatoarei, pentru ca aceasta să depună notificare în condițiile dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru a obține retrocedarea imobilului preluat abuziv de la autoarea lor M.M., în perioada regimului comunist. Pe cale de consecință, în virtutea și în exercitarea acestui mandat, notificările depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt formulate atât de reclamantă cât și de moștenitorii fratelui său, M.N., în realitate, contestatoarea acționând atât în nume propriu cât și ca mandatară a moștenitorilor fratelui decedat.

Prin dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a consacrat un „drept de acrescământ" în favoarea moștenitorilor persoanei îndreptățite care au urmat procedura Legii nr. 10/2001, care operează numai în privința cotelor cuvenite moștenitorilor nenotificatori. Esențial pentru a fi sub incidența dreptului de acrescământ este ca, o parte din moștenitori să nu fi formulat notificare, în sensul Legii nr. 10/2001, nici personal și nici prin mandatar, situație premisă, care nu se regăsește în speță, dată fiind împuternicirea acordată de moștenitorii lui M.N., contestatoarei, pentru a face demersurile legale în vederea redobândirii proprietăților imobiliare, de care au fost deposedați abuziv.

Faptul că moștenitorii lui M.N. nu au formulat contestație împotriva Deciziei nr. 11006/2008 emisă de Primăria Municipiului București, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, „dreptul de acrescământ" recunoscut de prevederile legale, operează prin nedepunerea notificării în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nu prin neformularea contestației împotriva dispoziției de soluționare a notificării în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001. Potrivit dispozițiilor art. 67 C. proc. civ., mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în instanță pe mandant, dacă acest drept i-a fost confirmat în mod special.

Față de aceste dispoziții procedurale și având în vedere că, în conținutul convenției încheiate între părți, se face vorbire la modul general de demersurile legale necesare pentru retrocedarea imobilelor preluate abuziv, Iară să se precizeze în mod concret și dreptul contestatoarei de a-i reprezenta pe nepoții săi în fața instanțelor de judecată, s-a constatat că procura dată acesteia prin convenția părților nu-i conferă și dreptul de reprezentare în judecată, astfel că, prima instanță a stabilit în mod corect cadrul judiciar sub aspectul părților implicate în proces. Pe cale de consecință, prima instanță a reținut corect, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dreptul contestatoarei la măsuri reparatorii ce rezultă din cota parte ce revine surorii sale L.M., din moștenirea autorilor săi M.I.

și M. (în calitate de părinți) însă nu și de cota parte ce aparține moștenitorilor fratelui predecedat M.N. Cu privire la întinderea suprafeței terenului pentru care se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent, s-a apreciat ca nefondată critica, având în vedere că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că suprafața totală a imobilului expropriat de la autoarea reclamantei este de 276 mp. Astfel, prin adresa nr. 2462 din 17 septembrie 2008 emisă de SC R.V.

SA și adresa nr. 14765 din 08 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului București cât și adresa nr. 19153 din 09 ianuarie 2003 eliberată de Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, rezultă că suprafața de teren deținută în proprietate de autorii reclamantei și cu care s-au înregistrat în evidențele fiscale și care a fost preluată abuziv prin expropriere este de 276 mp, în consecință, măsurile reparatorii prin echivalent ce urmează a fi acordate precum și cota ce revine reclamantei se raportează la această suprafață de teren. Analizând această critică și din perspectiva dispozițiilor art. 294 C. proc. civ., s-a constatat că susținerile apelantei de reformare a sentinței și sub aspectul suprafeței terenului pentru care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, are caracterul unei cereri noi, introduse direct în apel, ceea ce este imposibil, față de prevederile legale menționate.

Prin Dispoziție nr. 11006/2008 emisă de Primăria Municipiului București prin Primarul General, se arată că se propune acordarea de măsuri reparatorii în echivalent aferente cotei de 1/4 din terenul în suprafață totală de 276 mp, preluat abuziv, iar prin contestație nu s-au formulat critici și sub acest aspect, în sensul că suprafața corectă a imobilului ce formează obiectul măsurilor reparatorii este de fapt de 350 mp și nu de 276 mp, cât s-a reținut prin dispoziția Primarului General. In ceea ce privește apelul declarat de Primăria Municipiul București s-a reținut că acesta este nefondat, deoarece prin contestație nu s-au formulat critici cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii și nici cu privire la suprafața pe care o avea imobilul (teren și construcții) preluat abuziv.

La data de 27 aprilie 2010, contestatoarea a formulat recurs prin care a solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său, declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și modificarea acesteia în sensul, acordării de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul revendicat. In motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. C. proc. civ. recurenta a susținut că este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul deoarece beneficiază și de cota fratelui său M.N., care nu a formulat notificare și a arătat că, în cazul în care se va reține calitatea sa de mandatară a moștenitorilor acestuia, atunci hotărârea este ilegală, deoarece a fost soluționată cu necitarea acestora.

A mai susținut și că, măsurile reparatorii trebuiau stabilite pentru suprafața de 350 mp teren, rezultată din titlu de proprietate al autorilor săi și nu pentru suprafața de 276 mp, cât reiese din actul de preluare abuzivă precum și că prin această solicitare nu a fost încălcat caracterul devolutiv al apelului, deoarece aceasta nu reprezintă pretenții noi formulate pentru prima dată în apel. Recursul este nefondat. Prin notificarea nr. 1954 din 18 iulie 2001 (fila 18,dosar apel) U.A. și M.N. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în sector 1, alcătuit din teren și construcție, în suprafață de 350 mp. Prin convențiile legalizate sub nr. 3197 din 10 iulie 2001 și 23066 din 13 noiembrie 1988 (filele 10-13), moștenitorii lui M.N., respectiv M.S.A.

și M.D., și-au dat acordul ca, toate demersurile necesare redobândirii proprietății și posesiei bunurilor imobile deținute de autoarea lor M.M., să fie făcute de contestatoarea U.A.

In baza acestor convenții de reprezentare, recurenta a îndeplinit procedura prealabilă și obligatorie impusă de Legea nr. 10/2001, deoarece la data introducerii notificării 18 iulie 2001, fratele acesteia era deja decedat (8 noiembrie 1996). In aceste condiții, în mod legal, instanța de apel a reținut că în cauză nu a operat dreptul de acrescământ, deoarece chiar dacă fratele recurentei era decedat la data introducerii notificării, acesta figurează în notificare, ceea ce înseamnă că moștenitorii săi, prin convențiile încheiate au înțeles să valorifice cota deținută de autorul lor din imobilul revendicat, sens în care au mandat-o pe mătușa lor, să îndeplinească toate demersurile necesare pentru restituirea imobilului, motiv pentru care ambele convenții sunt încheiate cu câteva zile înainte de depunerea notificării.

Or, pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, pentru obținerea efectului dreptului de acrescământ era necesar ca moștenitorii lui M.N., să nu formuleze notificare pentru restituirea imobilului. Faptul că aceștia nu au înțeles să atace decizia emisă în procedura administrativă, în instanță sau că nu au desemnat-o pe recurentă să-i reprezinte și în faza cercetării judecătorești nu o îndreptățește pe recurentă să solicite aplicarea acestor dispoziții legale, instanța, reținând în mod legal cadrul judiciar cu privire la părțile implicate în proces. Cu privire la suprafața de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii și depășirea caracterului devolutiv al apelului.

Prin decizia contestată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 69,00 mp, reprezentând cota de % din suprafața de 276,99 mp, și s-a respins cererea de restituire în natură a acestui imobil. Prin contestația formulată în instanță, recurenta a solicitat anularea acestei decizii, arătând că aceasta este ilegală și netemeinică cu privire la cota parte deținută din imobilul notificat, considerând că este îndreptățită la întreg imobilul. Apelul este o cale de atac reglementă în Titlul IV, Capitolele I și II art. 282-298 C. proc. civ. și reprezintă mijlocul procesual prin care partea nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței ierarhic superioare, reformarea hotărârii, fiind sub acest aspect o cale de atac ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă.

In ceea ce privește "efectul devolutiv" al apelului, acesta constă în repunerea în discuție a problemelor de fapt și de drept, dezbătute în fața instanței de fond. Reținând că în apel nu se pot formula pretenții noi, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 294 C. proc. civ. deoarece prin contestație, instanța de fond nu a fost investită și cu cercetarea întinderii suprafeței de teren restituită. Față de cele arătate, hotărârea instanței de apel se reține ca fiind legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U.A. împotriva deciziei nr. 143A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 ianuarie 2011.