ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 222/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 222/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 ianuarie 2009, reclamanta U.A. a

chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului București prin Primarul

General, solicitând anularea Dispoziției nr. 11006 din 19 decembrie 2008, emisă

de pârâtă, arătând că este ilegală și netemeinică, cu privire la cota parte din

dreptul de proprietate asupra imobilului teren, și că este îndreptățită la

masuri reparatorii pentru întreg imobil notificat.

In motivarea cererii, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 10/2001,

reclamanta a arătat că la data de 18 iulie 2001, a înaintat Primăriei

Municipiului București, notificarea nr. 1954, prin care a solicitat restituirea

sub formă de masuri reparatorii prin echivalent a imobilului situat la adresa

din București, sector 1, compus din teren în suprafața de 350 mp și construcții

demolate.

Prin Dispoziția nr. 11006 din 19 decembrie 2008, Primăria Municipiului

București i-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate, în cota parte de

1/4, din imobilului revendicat și în urma efectuării raportului de evaluare, a

reținut că valoarea imobilului din sector 1, București este de 513.990 Euro.

Reclamanta a mai arătat că în mod eronat i s-a reținut o cotă de 1/4 din

imobil, deoarece era îndreptățită la o cota de

½

,

ca urmare a faptului ca a moștenit pe părinți ai săi – M.I. și M., precum și pe

sora sa, M.M.(L.) și a apreciat că este îndreptățită și la cota parte cuvenită

moștenitorilor lui M.N., cu aplicarea prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea

10/2001 deoarece, acesta nu a formulat notificare.

Prin sentința civilă nr. 427 din 25 martie 2009, Tribunalul București,

secția a V a civilă, a admis în parte contestația, a modificat în parte

dispoziția emisă de pârât, în sensul că a acordat contestatoarei măsuri

reparatorii prin echivalent pentru cota de 1/2 din terenul în suprafață de 276

mp, situat în București, sector 1.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut

următoarele:

Prin notificarea nr. 1954 din 18 iulie 2001, comunicată Primăriei

Municipiului București prin intermediul executorului judecătoresc, reclamanta

U.A. împreună cu M.N. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de

despăgubiri pentru imobilul situat în București, sector 1, format din teren în

suprafață de 308 mp și construcțiile edificate pe acesta.

Prin Dispoziția nr. 11006 din 19 decembrie 2008 emisă de Primarul General

al Municipiului București s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru terenul în suprafață de 69 mp, ce reprezintă cota de din

suprafața totală de 276 mp, situată în București, sector 1,contestatoarei U.A.

Prin aceeași dispoziție a fost respinsă cererea formulată de reclamantă

și de numitul M.N. privind restituirea în natură sau acordarea de măsuri

reparatorii în echivalent pentru imobilul din București, sector 1, compus din

teren în suprafață de 281 mp și construcție demolată, ca nedovedită.

Cu privire la imobil s-a reținut că acesta este situat în București, sector

1, compus din teren în suprafață de 350 mp și construcțiile existente pe

acesta, că a fost dobândit de autorii reclamantei, M.M. și M.I., prin actul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 9275 din 10 martie 1998 de Tribunalul

Ilfov - Secția Notariat, că prin Decretul de expropriere nr. 31 din 24 ianuarie

1962, a fost trecut în proprietatea statului, în anexa căruia la poziția 86,

figurează moștenitorii lui M.M. și M.I., L.M., U.A. și M.N. cu o suprafață de

276 mp.

Referitor la moștenitori, a reținut că, M.M. a decedat la data de 26

iunie 1944, de pe urma sa rămânând ca moștenitori M.I., în calitate de soț

supraviețuitor și reclamanta U.A., M.N. și L.M., în calitate de descendenți

(fiu și fiice), așa cum rezultă din certificatul de calitate de moștenitor nr.

51 din 19 iulie 2001, eliberat de Biroul Notarului Public „T.E.M.". L.M. a

decedat la data de 23 august 1971, potrivit certificatului de deces nr. 722695

eliberat de Primăria Sectorului 6 București iar M.I. a decedat la data de 28

noiembrie 1975, de pe urma acestuia rămânând ca moștenitori reclamanta U.A. și

M.N., în calitate de descendenți, conform certificatului de calitate de moștenitor

nr. 326 din 28 octombrie 1998 eliberat de Biroul Notarului Public „S.I.".

Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și a art. 4 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001 republicată, de prevederile prezentei legi beneficiază și

moștenitorii legali sau testamentari ai persoanelor fizice îndreptățite, iar de

cotele moștenitorilor legali testamentari care nu au urmat procedura prevăzută

la capitolul III, profită moștenitorii persoanei îndreptățite care au depus în

termen cererea de restituire.

In cauză, dintre moștenitorii foștilor proprietari ai imobilului au

formulat notificare, reclamanta U.A. și M.N., astfel că, aceștia profită și de

cota cuvenită surorii lor L.M., revenindu-le, astfel, fiecăruia, câte o cotă de

1/2 din imobil, compus din teren în suprafață de 276 mp - întrucât numai pentru

terenul în suprafața menționată s-a făcut dovada preluării abuzive de către

stat.

Cât privește solicitarea reclamantei, în sensul că este îndreptățită și

la cota de 1/2 cuvenită fratelui său M.N., aceasta nu poate fi reținută, având

în vedere faptul că moștenitorii acestuia au formulat notificare.

Astfel, prin convenția legalizată sub nr. 3197 din 10 iulie 2001 de

Biroul Notarului Public „T.E.L.", moștenitorii lui M.N., M.D. și M.S.A.,

au împuternicit-o pe reclamantă să întreprindă demersurile necesare în vederea

redobândirii proprietății și posesiei asupra tuturor bunurilor imobile care au

aparținut autoarei lor comune, M.M., imobile care au fost naționalizate sau

expropriate.

Notificarea a fost formulată de reclamantă atât în nume propriu cât și în

calitate de mandatar al moștenitorilor fratelui său M.N., conform convenției

mai sus menționate iar împrejurarea că notificarea formulată de reclamantă în

numele moștenitorilor fratelui său a fost respinsă, nu o îndreptățește să beneficieze

de cota cuvenită acestora, nefiind aplicabile dispozițiile art. 4 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, întrucât moștenitorii lui M.N. au urmat procedura prevăzută

de acest act normativ.

Prin decizia civilă nr. 143 A din 25 februarie 2010, Curtea de Apel

București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au

respins ca nefondate, apelurile declarate de contestatoarea U.A. și de intimata

Primăria municipiului București prin primar General, pentru următoarele motive:

Cu privire la apelul reclamantei, prin care s-au formulat două critici,

referitoare la faptului că, în mod nelegal, s-a reținut că nu este îndreptățită

la măsuri reparatorii pentru întreg imobilul și că suprafața reală a terenului

preluat abuziv este de 350 mp și nu 276 mp, cât este menționat în decretul de

expropriere.

Cât privește prima critică formulată, așa cum rezultă din conținutul

notificărilor depuse la dosar, acestea au fost formulate de apelanta-reclamantă

și de fratele său M.N.. Intre contestatoare și M.S.A. și M.D. (moștenitorii lui

M.N.) a intervenit o convenție, prin care aceștia își dădeau acordul pentru ca

demersurile legale în vederea redobândirii proprietății și posesiei bunurilor

imobile ce au aparținut autoarei lor M.M., să fie întreprinse de către apelanta-contestatoare.

Din interpretarea clauzelor acestei convenții, s-a apreciat că, acesta cuprinde

un mandat din partea moștenitorilor lui M.N. dat contestatoarei, pentru ca

aceasta să depună notificare în condițiile dispozițiilor Legii nr. 10/2001 pentru

a obține retrocedarea imobilului preluat abuziv de la autoarea lor M.M., în

perioada regimului comunist.

Pe cale de consecință, în virtutea și în exercitarea acestui mandat,

notificările depuse în temeiul Legii nr. 10/2001 sunt formulate atât de reclamantă

cât și de moștenitorii fratelui său, M.N., în realitate, contestatoarea

acționând atât în nume propriu cât și ca mandatară a moștenitorilor fratelui

decedat.

Prin dispozițiile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, legiuitorul a

consacrat un „drept de acrescământ" în favoarea moștenitorilor persoanei

îndreptățite care au urmat procedura Legii nr. 10/2001, care operează numai în

privința cotelor cuvenite moștenitorilor nenotificatori.

Esențial pentru a fi sub incidența dreptului de acrescământ este ca, o

parte din moștenitori să nu fi formulat notificare, în sensul Legii nr.

10/2001, nici personal și nici prin mandatar, situație premisă, care nu se

regăsește în speță, dată fiind împuternicirea acordată de moștenitorii lui

M.N., contestatoarei, pentru a face demersurile legale în vederea redobândirii

proprietăților imobiliare, de care au fost deposedați abuziv.

Faptul că moștenitorii lui M.N. nu au formulat contestație împotriva

Deciziei nr. 11006/2008 emisă de Primăria Municipiului București, nu este de

natură să conducă la o altă concluzie, în condițiile în care, „dreptul de

acrescământ" recunoscut de prevederile legale, operează prin nedepunerea

notificării în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001 și nu prin

neformularea contestației împotriva dispoziției de soluționare a notificării în

conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Potrivit dispozițiilor art. 67 C. proc. civ., mandatarul cu procură

generală poate să reprezinte în instanță pe mandant, dacă acest drept i-a fost

confirmat în mod special. Față de aceste dispoziții procedurale și având în

vedere că, în conținutul convenției încheiate între părți, se face vorbire la

modul general de demersurile legale necesare pentru retrocedarea imobilelor

preluate abuziv, Iară să se precizeze în mod concret și dreptul contestatoarei

de a-i reprezenta pe nepoții săi în fața instanțelor de judecată, s-a constatat

că procura dată acesteia prin convenția părților nu-i conferă și dreptul de

reprezentare în judecată, astfel că, prima instanță a stabilit în mod corect

cadrul judiciar sub aspectul părților implicate în proces.

Pe cale de consecință, prima instanță a reținut corect, în temeiul

dispozițiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dreptul contestatoarei la

măsuri reparatorii ce rezultă din cota parte ce revine surorii sale L.M., din

moștenirea autorilor săi M.I. și M. (în calitate de părinți) însă nu și de cota

parte ce aparține moștenitorilor fratelui predecedat M.N.

Cu privire la întinderea suprafeței terenului pentru care se cuvin măsuri

reparatorii prin echivalent, s-a apreciat ca nefondată critica, având în vedere

că din coroborarea probelor administrate în cauză rezultă că suprafața totală a

imobilului expropriat de la autoarea reclamantei este de 276 mp.

Astfel, prin adresa nr. 2462 din 17 septembrie 2008 emisă de SC R.V. SA

și adresa nr. 14765 din 08 septembrie 2003 emisă de Primăria Municipiului

București cât și adresa nr. 19153 din 09 ianuarie 2003 eliberată de Direcția de

Impozite și Taxe Locale Sector 1 București, rezultă că suprafața de teren

deținută în proprietate de autorii reclamantei și cu care s-au înregistrat în

evidențele fiscale și care a fost preluată abuziv prin expropriere este de 276

mp, în consecință, măsurile reparatorii prin echivalent ce urmează a fi

acordate precum și cota ce revine reclamantei se raportează la această

suprafață de teren.

Analizând această critică și din perspectiva dispozițiilor art. 294 C.

proc. civ., s-a constatat că susținerile apelantei de reformare a sentinței și

sub aspectul suprafeței terenului pentru care s-a propus acordarea măsurilor

reparatorii prin echivalent, are caracterul unei cereri noi, introduse direct

în apel, ceea ce este imposibil, față de prevederile legale menționate.

Prin Dispoziție nr. 11006/2008 emisă de Primăria Municipiului București

prin Primarul General, se arată că se propune acordarea de măsuri reparatorii

în echivalent aferente cotei de 1/4 din terenul în suprafață totală de 276 mp,

preluat abuziv, iar prin contestație nu s-au formulat critici și sub acest

aspect, în sensul că suprafața corectă a imobilului ce formează obiectul

măsurilor reparatorii este de fapt de 350 mp și nu de 276 mp, cât s-a reținut

prin dispoziția Primarului General.

In ceea ce privește apelul declarat de Primăria Municipiul București s-a

reținut că acesta este nefondat, deoarece prin contestație nu s-au formulat

critici cu privire la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii și nici

cu privire la suprafața pe care o avea imobilul (teren și construcții) preluat

abuziv.

La data de 27 aprilie 2010, contestatoarea a formulat recurs prin care a

solicitat modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului său,

declarat împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond și modificarea

acesteia în sensul, acordării de măsuri reparatorii pentru întreg imobilul

revendicat.

In motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. C. proc.

civ. recurenta a susținut că este îndreptățită la măsuri reparatorii pentru

întreg imobilul deoarece beneficiază și de cota fratelui său M.N., care nu a

formulat notificare și a arătat că, în cazul în care se va reține calitatea sa

de mandatară a moștenitorilor acestuia, atunci hotărârea este ilegală, deoarece

a fost soluționată cu necitarea acestora.

A mai susținut și că, măsurile reparatorii trebuiau stabilite pentru

suprafața de 350 mp teren, rezultată din titlu de proprietate al autorilor săi

și nu pentru suprafața de 276 mp, cât reiese din actul de preluare abuzivă

precum și că prin această solicitare nu a fost încălcat caracterul devolutiv al

apelului, deoarece aceasta nu reprezintă pretenții noi formulate pentru prima

dată în apel.

Recursul este nefondat.

Prin notificarea nr. 1954 din 18 iulie 2001 (fila 18,dosar apel) U.A. și

M.N. au solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru

imobilul situat în sector 1, alcătuit din teren și construcție, în suprafață de

350 mp.

Prin convențiile legalizate sub nr. 3197 din 10 iulie 2001 și 23066 din

13 noiembrie 1988 (filele 10-13), moștenitorii lui M.N., respectiv M.S.A. și

M.D., și-au dat acordul ca, toate demersurile necesare redobândirii

proprietății și posesiei bunurilor imobile deținute de autoarea lor M.M., să

fie făcute de contestatoarea U.A.

In baza acestor convenții de reprezentare, recurenta a îndeplinit

procedura prealabilă și obligatorie impusă de Legea nr. 10/2001, deoarece la

data introducerii notificării 18 iulie 2001, fratele acesteia era deja decedat

(8 noiembrie 1996).

In aceste condiții, în mod legal, instanța de apel a reținut că în cauză

nu a operat dreptul de acrescământ, deoarece chiar dacă fratele recurentei era

decedat la data introducerii notificării, acesta figurează în notificare, ceea

ce înseamnă că moștenitorii săi, prin convențiile încheiate au înțeles să

valorifice cota deținută de autorul lor din imobilul revendicat, sens în care

au mandat-o pe mătușa lor, să îndeplinească toate demersurile necesare pentru

restituirea imobilului, motiv pentru care ambele convenții sunt încheiate cu

câteva zile înainte de depunerea notificării.

Or, pentru a beneficia de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr.

10/2001, pentru obținerea efectului dreptului de acrescământ era necesar ca moștenitorii

lui M.N., să nu formuleze notificare pentru restituirea imobilului.

Faptul că aceștia nu au înțeles să atace decizia emisă în procedura

administrativă, în instanță sau că nu au desemnat-o pe recurentă să-i

reprezinte și în faza cercetării judecătorești nu o îndreptățește pe recurentă să

solicite aplicarea acestor dispoziții legale, instanța, reținând în mod legal

cadrul judiciar cu privire la părțile implicate în proces.

Cu privire la suprafața de teren pentru care s-au acordat măsuri

reparatorii și depășirea caracterului devolutiv al apelului.

Prin decizia contestată s-a propus acordarea de măsuri reparatorii în

echivalent pentru terenul în suprafață de 69,00 mp, reprezentând cota de % din

suprafața de 276,99 mp, și s-a respins cererea de restituire în natură a

acestui imobil.

Prin contestația formulată în instanță, recurenta a solicitat anularea

acestei decizii, arătând că aceasta este ilegală și netemeinică cu privire la

cota parte deținută din imobilul notificat, considerând că este îndreptățită la

întreg imobilul.

Apelul este o cale de atac reglementă în Titlul IV, Capitolele I și II

art. 282-298 C. proc. civ. și reprezintă mijlocul procesual prin care partea

nemulțumită de hotărârea primei instanțe solicită instanței ierarhic

superioare, reformarea hotărârii, fiind sub acest aspect o cale de atac

ordinară, suspensivă, de reformare și devolutivă.

In ceea ce privește "efectul devolutiv" al apelului, acesta

constă în repunerea în discuție a problemelor de fapt și de drept, dezbătute în

fața instanței de fond.

Reținând că în apel nu se pot formula pretenții noi, instanța de apel a

aplicat corect dispozițiile art. 294 C. proc. civ. deoarece prin contestație,

instanța de fond nu a fost investită și cu cercetarea întinderii suprafeței de

teren restituită.

Față de cele arătate, hotărârea instanței de apel se reține ca fiind

legală, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

și în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U.A.

împotriva deciziei nr. 143A din 25 februarie 2010 a Curții de Apel București,

secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 ianuarie 2011.