ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5454/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la Judecătoria Reșița la data de 15 mai 2002,

reclamantele A.A.M. și C.C.M.I. au chemat în judecată pârâtele SC T.S. SA

Reșița, SC P. SA Reșița și SC M.R.G.E. SRL, solicitând ca prin sentință să se

dispună:

- constatarea nulității absolute a

contractului de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie 1992 între pârâtele 1 și 3,

privind vânzarea imobilului numit „Cabana centrală” situat pe muntele Semenic,

comuna Valiug, județul Caraș-Severin;

- rectificarea Cărții funciare în

sensul radierii întabulării dreptului de proprietate al pârâtei SC M.R.G.E.

SRL;

- obligarea acestei din urmă pârâte

de a lăsa imobilul în litigiu în deplină proprietate și liniștită posesie a

reclamantelor.

În

motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul a aparținut autorului

lor C.A., fiind rechiziționat în anul 1948. La data încheierii contractului de

vânzare-cumpărare (19 noiembrie 1992) imobilul nu era înscris în Cartea

funciară, abia în anul 1995 având loc o dezmembrare în C.F., ocazie cu care

apare menționată și „Cabana centrală”. Vânzătorul nu apare ca proprietar în

Cartea funciară, iar înstrăinarea a avut loc prin licitație, fără să existe

buna-credință a părților și fără a fi respectate dispoziții imperative în

materie.

În

orice caz, s-a susținut că titlul reclamantelor, care provine de la adevăratul

proprietar, este mai bine caracterizat și prevalează față de cel invocat de

pârâți.

Pârâta

SC M.R.G.E. SRL, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând,

în principal, respingerea acțiunii, ca nefondată, și arătând că a dobândit

bunul în litigiu cu bună-credință și respectând dispozițiile legale în materie.

Prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantelor la plata

sumei de 15 miliarde de lei, reprezentând contravaloarea investițiilor făcute

la imobilul în litigiu.

Prin

sentința civilă nr. 5629 din 1 noiembrie 2002, Judecătoria Reșița și-a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin,

constatând că sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

La

Tribunalul Caraș-Severin cauza a fost înregistrată cu numărul 4562/2003.

În

fața tribunalului, pârâta SC T.S. SA a formulat întâmpinare solicitând

respingerea acțiunii în ceea ce o privește pentru lipsa calității procesuale

pasive.

Printr-o

precizare de acțiune, reclamantele au arătat că înțeleg să cheme în judecată,

în calitate de pârâtă și pe SC M.C. SRL Timișoara care a cumpărat imobilul în

litigiu de la SC M.R.G.E. SRL S-a arătat că și această înstrăinare este nulă,

fiind făcută cu rea-credință și în frauda intereselor reclamantelor, după ce

ele au formulat notificare, vizând retrocedarea bunului în temeiul prevederilor

Legii nr. 10/2001.

Pârâta

SC M.C. SRL Timișoara a formulat o cerere de chemare în garanție a pârâtei

inițiale SC M.R.G.E. SRL, solicitând să se dispună obligarea acesteia de a-i

restitui prețul plătit, cu dobânzile legale și spezele vânzării.

Prin

întâmpinare, pârâta SC M.C. SRL Timișoara a solicitat respingerea acțiunii ca

nefondată, cu motivarea că a dobândit bunul în litigiu cu bună-credință.

Examinând

probatoriile administrate, Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr.

791 din 16 martie 2005 a respins atât acțiunea principală cât și cererea de

chemare în garanție.

Pentru

a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost

preluat abuziv de la numitul C.A., autorul reclamantelor, prin rechiziție în

anul 1948.

S-a

mai stabilit și motivat că reclamantele au adresat notificare, în condițiile

Legii nr. 10/2001, pârâtelor SC T.S. Reșița SA, SC P. SA și comunei Valiug,

prin primar, solicitând restituirea în natură a imobilului. În paralel,

reclamantele au formulat și acțiunea de față, urmând calea dreptului comun și

solicitând constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare.

În

privința acestor contracte, primul încheiat la 19 noiembrie 1992 între SC T.S.

Reșița SA, și SC M.R.G.E. SRL, iar cel de-al doilea, din 22 ianuarie 2003,

între aceasta din urmă și SC M.C. Timișoara SRL, tribunalul a reținut că au

fost încheiate cu bună credință și nu există nici o cauză care să conducă la

sancțiunea nulității absolute,.

Împotriva

acestei sentințe au declarat apel reclamantele arătând, între altele, că prin

sentința civilă nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov, irevocabilă

conform deciziei civile nr. 870 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov,

s-a restabilit dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu,

constatându-se că bunul a fost preluat abuziv de către stat.

Reclamantele

au mai învederat că ambele contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu

rea-credință, părțile cunoscând situația litigioasă a bunului, mai ales că la

data încheierii primului contract, vânzătorul nici nu era înscris ca proprietar

în Cartea funciară.

Pe

baza probatoriilor administrate, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin

decizia nr. 1563 din 29 iunie 2005 a admis apelul reclamantelor și a schimbat

în parte sentința apelată. A fost admisă, în parte, acțiunea principală

precizată și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat la 19 noiembrie 1992 între pârâtele SC T.S. Reșița

SA, și SC M.R.G.E. SRL, privind imobilul (Cabana centrală) situată pe muntele

Semenic, înscrisă în C.F. Valig. S-a dispus rectificarea cărții funciare în

sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC M.R.G.E. SRL

Au

fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Pentru

a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că la data de 19

noiembrie 1992 vânzătoarea SC T.S. Reșița SA, nu era înscrisă în C.F. ca

proprietar al imobilului și nu putea astfel transmite un drept real. În aceste

condiții s-a motivat că soluția de respingere a cererii vizând constatarea

nulității absolute a acestui contract este nelegală și în raport de

dispozițiile art. 948 și art. 968 C. civ.

În

ceea ce privește înstrăinarea aceluiași imobil din 22 ianuarie 2003 către SC

M.C. Timișoara SRL, Curtea de apel a reținut că un asemenea contract nu a fost

finalizat, fiind vorba numai despre o propunere făcută de către lichidatorul

judiciar al SC M.R.G.E. SRL care nu a fost însă perfectat de către judecătorul

sindic.

Împotriva

acestei decizii au declarat recursuri reclamantele și pârâta SC T.S. Reșița SA

În

recursul formulat de către reclamante și întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanța de apel trebuia să constate nulitatea

absolută și a contractului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 2003, act

încheiat cu rea-credință pentru un bun litigios care a fost vândut după

rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești ce a recunoscut dreptul lor de

proprietate.

În

recursul său, pârâta SC T.S. Reșița SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., arătând că de fapt contractul de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie

1992 a fost încheiat de către Ministerul Turismului.

Printr-o

a doua critică, fondată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a

arătat că din anul 2001 pârâta este societate comercială cu capital privat și

oricum nu mai are în proprietate bunul în litigiu.

Examinând

legalitatea și temeinicia deciziei, Înalta Curte reține următoarele:

Recursul

reclamantelor este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare.

Susținerea

din decizia Curții de apel în sensul că între SC M.R.G.E. SRL și SC M.C.

Timișoara SRL nu s-ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare este greșită

și în contradicție cu materialul probator administrat. Astfel, la dosarul

cauzei (inclusiv fila 36 și următoarele în recurs) există copia contractului de

vânzare-cumpărare, care din punct de vedere formal îndeplinește condițiile unei

înstrăinări.

Apreciind

că sub acest aspect acțiunea reclamantelor nu are obiect, Curtea de apel nu a

mai verificat îndeplinirea condițiilor de validitate și respectiv incidența

vreunei cauze de nulitate absolută cu privire la acest act juridic.

Este,

deci, absolut necesar ca prin administrarea unor probe suplimentare și prin

aprecierea celor deja existente, să se facă o evaluare a validității acestui

act juridic.

În

consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante și în baza

dispozițiilor art. 312 și art. 313 C. proc. civ., va casa în parte, decizia

atacată, numai în ceea ce privește capătul de cerere menționat cu trimiterea

cauzei spre rejudecarea apelului, pe aspectul menționat la aceeași curte de

apel.

Urmează

a se menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

Referitor

la recursul declarat de către pârâta SC T.S. Reșița SA, acesta va fi respins,

ca nefondat.

Sub

un prim aspect susținerea recurentului în sensul că nu figurează ca vânzător în

contractul din 19 noiembrie 1992, nu corespunde realității.

Din

contractul de vânzare-cumpărare aflat în copie la fila 4 dosar fond rezultă

fără echivoc că vânzător este: „SC T.S. Reșița SA, cu actul de înființare H.G.

nr. 1041 din 25 septembrie 1990, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr.

J/11/237/91, cu sediul în Reșița, reprezentată prin director D.M.”.

Și

cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, fiind evident că,

urmare a vânzării, recurenta pârâtă nu poate fi considerată proprietară a

bunului, iar pe de altă parte, transformarea sa într-o persoană juridică de

drept privat, în anul 2001, nu are nici o relevanță cu privire la obiectul

litigiului.

Așa

fiind, recursul declarat de către pârâtă se va respinge ca nefondat conform

prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantele

A.A.M. și C.C.M.I. împotriva deciziei civile nr. 1563 din 29 iunie 2005 a

Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează în parte decizia atacată numai în ceea ce privește

capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare dintre pârâții SC E. SRL și SC M.C. SRL.

Trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de

apel.

Menține restul dispozițiile

deciziei.

Respinge recursul declarat de pârâta

SC T.S. SA împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2006.