ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5454/2006

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Reșița la data de 15 mai 2002, reclamantele A.A.M. și C.C.M.I. au chemat în judecată pârâtele SC T.S. SA Reșița, SC P. SA Reșița și SC M.R.G.E. SRL, solicitând ca prin sentință să se dispună: - constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie 1992 între pârâtele 1 și 3, privind vânzarea imobilului numit „Cabana centrală” situat pe muntele Semenic, comuna Valiug, județul Caraș-Severin; - rectificarea Cărții funciare în sensul radierii întabulării dreptului de proprietate al pârâtei SC M.R.G.E. SRL; - obligarea acestei din urmă pârâte de a lăsa imobilul în litigiu în deplină proprietate și liniștită posesie a reclamantelor.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că imobilul a aparținut autorului lor C.A., fiind rechiziționat în anul 1948. La data încheierii contractului de vânzare-cumpărare (19 noiembrie 1992) imobilul nu era înscris în Cartea funciară, abia în anul 1995 având loc o dezmembrare în C.F., ocazie cu care apare menționată și „Cabana centrală”. Vânzătorul nu apare ca proprietar în Cartea funciară, iar înstrăinarea a avut loc prin licitație, fără să existe buna-credință a părților și fără a fi respectate dispoziții imperative în materie. În orice caz, s-a susținut că titlul reclamantelor, care provine de la adevăratul proprietar, este mai bine caracterizat și prevalează față de cel invocat de pârâți.

Pârâta SC M.R.G.E. SRL, a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând, în principal, respingerea acțiunii, ca nefondată, și arătând că a dobândit bunul în litigiu cu bună-credință și respectând dispozițiile legale în materie. Prin cererea reconvențională s-a solicitat obligarea reclamantelor la plata sumei de 15 miliarde de lei, reprezentând contravaloarea investițiilor făcute la imobilul în litigiu. Prin sentința civilă nr. 5629 din 1 noiembrie 2002, Judecătoria Reșița și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș-Severin, constatând că sunt incidente prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. La Tribunalul Caraș-Severin cauza a fost înregistrată cu numărul 4562/2003.

În fața tribunalului, pârâta SC T.S. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în ceea ce o privește pentru lipsa calității procesuale pasive. Printr-o precizare de acțiune, reclamantele au arătat că înțeleg să cheme în judecată, în calitate de pârâtă și pe SC M.C. SRL Timișoara care a cumpărat imobilul în litigiu de la SC M.R.G.E. SRL S-a arătat că și această înstrăinare este nulă, fiind făcută cu rea-credință și în frauda intereselor reclamantelor, după ce ele au formulat notificare, vizând retrocedarea bunului în temeiul prevederilor Legii nr. 10/2001. Pârâta SC M.C. SRL Timișoara a formulat o cerere de chemare în garanție a pârâtei inițiale SC M.R.G.E. SRL, solicitând să se dispună obligarea acesteia de a-i restitui prețul plătit, cu dobânzile legale și spezele vânzării.

Prin întâmpinare, pârâta SC M.C. SRL Timișoara a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, cu motivarea că a dobândit bunul în litigiu cu bună-credință. Examinând probatoriile administrate, Tribunalul Caraș-Severin, prin sentința civilă nr. 791 din 16 martie 2005 a respins atât acțiunea principală cât și cererea de chemare în garanție. Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat abuziv de la numitul C.A., autorul reclamantelor, prin rechiziție în anul 1948. S-a mai stabilit și motivat că reclamantele au adresat notificare, în condițiile Legii nr. 10/2001, pârâtelor SC T.S. Reșița SA, SC P. SA și comunei Valiug, prin primar, solicitând restituirea în natură a imobilului.

În paralel, reclamantele au formulat și acțiunea de față, urmând calea dreptului comun și solicitând constatarea nulității celor două contracte de vânzare-cumpărare. În privința acestor contracte, primul încheiat la 19 noiembrie 1992 între SC T.S. Reșița SA, și SC M.R.G.E. SRL, iar cel de-al doilea, din 22 ianuarie 2003, între aceasta din urmă și SC M.C. Timișoara SRL, tribunalul a reținut că au fost încheiate cu bună credință și nu există nici o cauză care să conducă la sancțiunea nulității absolute,. Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantele arătând, între altele, că prin sentința civilă nr. 4885 din 24 martie 2000 a Judecătoriei Brașov, irevocabilă conform deciziei civile nr. 870 din 14 octombrie 2002 a Curții de Apel Brașov, s-a restabilit dreptul lor de proprietate asupra imobilului în litigiu, constatându-se că bunul a fost preluat abuziv de către stat.

Reclamantele au mai învederat că ambele contracte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu rea-credință, părțile cunoscând situația litigioasă a bunului, mai ales că la data încheierii primului contract, vânzătorul nici nu era înscris ca proprietar în Cartea funciară. Pe baza probatoriilor administrate, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 1563 din 29 iunie 2005 a admis apelul reclamantelor și a schimbat în parte sentința apelată. A fost admisă, în parte, acțiunea principală precizată și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la 19 noiembrie 1992 între pârâtele SC T.S. Reșița SA, și SC M.R.G.E. SRL, privind imobilul (Cabana centrală) situată pe muntele Semenic, înscrisă în C.F.

Valig. S-a dispus rectificarea cărții funciare în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei SC M.R.G.E. SRL Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că la data de 19 noiembrie 1992 vânzătoarea SC T.S. Reșița SA, nu era înscrisă în C.F. ca proprietar al imobilului și nu putea astfel transmite un drept real. În aceste condiții s-a motivat că soluția de respingere a cererii vizând constatarea nulității absolute a acestui contract este nelegală și în raport de dispozițiile art. 948 și art. 968 C. civ. În ceea ce privește înstrăinarea aceluiași imobil din 22 ianuarie 2003 către SC M.C. Timișoara SRL, Curtea de apel a reținut că un asemenea contract nu a fost finalizat, fiind vorba numai despre o propunere făcută de către lichidatorul judiciar al SC M.R.G.E.

SRL care nu a fost însă perfectat de către judecătorul sindic. Împotriva acestei decizii au declarat recursuri reclamantele și pârâta SC T.S. Reșița SA În recursul formulat de către reclamante și întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se arată că instanța de apel trebuia să constate nulitatea absolută și a contractului de vânzare-cumpărare din 22 ianuarie 2003, act încheiat cu rea-credință pentru un bun litigios care a fost vândut după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești ce a recunoscut dreptul lor de proprietate. În recursul său, pârâta SC T.S. Reșița SA a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., arătând că de fapt contractul de vânzare-cumpărare din 19 noiembrie 1992 a fost încheiat de către Ministerul Turismului.

Printr-o a doua critică, fondată pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., s-a arătat că din anul 2001 pârâta este societate comercială cu capital privat și oricum nu mai are în proprietate bunul în litigiu. Examinând legalitatea și temeinicia deciziei, Înalta Curte reține următoarele: Recursul reclamantelor este fondat în sensul celor ce se vor arăta în continuare. Susținerea din decizia Curții de apel în sensul că între SC M.R.G.E. SRL și SC M.C. Timișoara SRL nu s-ar fi încheiat un contract de vânzare-cumpărare este greșită și în contradicție cu materialul probator administrat. Astfel, la dosarul cauzei (inclusiv fila 36 și următoarele în recurs) există copia contractului de vânzare-cumpărare, care din punct de vedere formal îndeplinește condițiile unei înstrăinări.

Apreciind că sub acest aspect acțiunea reclamantelor nu are obiect, Curtea de apel nu a mai verificat îndeplinirea condițiilor de validitate și respectiv incidența vreunei cauze de nulitate absolută cu privire la acest act juridic. Este, deci, absolut necesar ca prin administrarea unor probe suplimentare și prin aprecierea celor deja existente, să se facă o evaluare a validității acestui act juridic. În consecință, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamante și în baza dispozițiilor art. 312 și art. 313 C. proc. civ., va casa în parte, decizia atacată, numai în ceea ce privește capătul de cerere menționat cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pe aspectul menționat la aceeași curte de apel.

Urmează a se menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Referitor la recursul declarat de către pârâta SC T.S. Reșița SA, acesta va fi respins, ca nefondat. Sub un prim aspect susținerea recurentului în sensul că nu figurează ca vânzător în contractul din 19 noiembrie 1992, nu corespunde realității. Din contractul de vânzare-cumpărare aflat în copie la fila 4 dosar fond rezultă fără echivoc că vânzător este: „SC T.S. Reșița SA, cu actul de înființare H.G. nr. 1041 din 25 septembrie 1990, înmatriculată în Registrul Comerțului sub nr. J/11/237/91, cu sediul în Reșița, reprezentată prin director D.M.”. Și cel de al doilea motiv de recurs este, de asemenea, nefondat, fiind evident că, urmare a vânzării, recurenta pârâtă nu poate fi considerată proprietară a bunului, iar pe de altă parte, transformarea sa într-o persoană juridică de drept privat, în anul 2001, nu are nici o relevanță cu privire la obiectul litigiului.

Așa fiind, recursul declarat de către pârâtă se va respinge ca nefondat conform prevederilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantele A.A.M. și C.C.M.I. împotriva deciziei civile nr. 1563 din 29 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează în parte decizia atacată numai în ceea ce privește capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare dintre pârâții SC E. SRL și SC M.C. SRL. Trimite cauza spre rejudecarea apelului la aceeași curte de apel. Menține restul dispozițiile deciziei. Respinge recursul declarat de pârâta SC T.S. SA împotriva aceleiași decizii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 iunie 2006.