ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 430/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 430/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Reșița reclamantele SC M.P. SRL și

SC O.P. SRL au chemat în judecată pe pârâtele SC B.C. SA și SC R.C. SRL

solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate

nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între SC B.C.

SA în calitate de vânzător și SC R.C. SRL în calitate de cumpărător, a actului

adițional la contractul de vânzare-cumpărare din data de 23 octombrie 2006,

precum și a actului adițional la contractul de vânzare-cumpărare din data de 23

octombrie 2006. S-a mai solicitat ca în urma anulării înscrisurilor sus

enunțate, să se dispună restabilirea situației anterioare în cartea funciară

prin reînscrierea dreptului de proprietate a vânzătoarei SC B.C. SA.

Prin al treilea capăt de cerere formulat de către

reclamante, se solicită anularea apartamentării înscrisă în cartea funciara Reșița

Montană, casa cu teren aferent 1.111 m.p., imobil compus din șapte apartamente,

efectuată de către SC B.C. SA în anul 1999, reapartamentarea acestui imobil cu

respectarea suprafețelor stabilite și a dreptului de proprietate comună conform

hotărârilor judecătorești anexate și ca în final să fie autorizate reclamantele

să înscrie dreptul de proprietate în cartea funciară conform situației reale.

În fața Judecătoriei Reșița, pârâta SC B.C. SA a

invocat excepția de necompetență materială, întrucât capătul de cerere privind

anularea actelor de vânzare-cumpărare menționate este de natură comercială, și

este neevaluabil în bani.

Judecătoria Reșița prin sentința civilă nr. 2358 din

data de 30 septembrie 2008 a admis excepția necompetenței materiale a

Judecătoriei Reșița invocată de pârâta SC B.C. SA și-a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Caraș - Severin.

Pentru a dispune astfel, instanța examinând cu

prioritate excepția invocată, a reținut că potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C.

proc. civ., Tribunalul este competent să judece cauza de față, în raport de

natura comercială, având obiect neevaluabil în bani.

Împotriva sentinței civile sus menționată a declarat

recurs, în termen legal reclamanta SC M.P. SRL, iar Tribunalul Caraș-Severin,

prin decizia civilă nr. 60 din 9 februarie 2009, a constatat nul recursul

declarat de recurentă, în raport de dispozițiile  art. 303 raportat la art. 301

C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în

anulare SC M.P. SRL, iar Tribunalul Caraș–Severin, prin încheierea nr. 406 din

7 iulie 2009, în baza dispozițiilor art. 246 C. proc. civ. a luat act de

renunțarea contestatoarei la judecarea contestației în anulare.

Cauza a fost înregistrată la Tribunalul Caraș-Severin

sub nr. 1329.1/290/2008.

În fața acestei instanțe, reclamanta SC M.P. SRL

Reșița a invocat excepția necompetenței materiale, iar Tribunalul Caraș Severin

prin încheierea din data de 20 octombrie 2009 a admis excepția invocată și a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița. De

asemenea, a dispus suspendarea acțiunii formulată de reclamante și a trimis

cauza spre soluționarea conflictului negativ de competență la Curtea de Apel

Timișoara.

Prin considerentele încheierii Tribunalul a reținut

că în raport de obiectul acțiunii, respectiv nulitatea absolută a unui contract

de vânzare-cumpărare și a unor acte adiționale, precum și restabilirea situației

anterioare prin care să se constate că valoarea imobilului este de 30.000 euro plus

T.V.A., sumă care nu depășește pragul de 100.000 lei, coroborat cu dispozițiile

art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., având în vedere decizia nr. 32 din 10

decembrie 2008 pronunțată de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și

Justiție, competența de soluționare a cauzei în primă instanță aparține

Judecătoriei Reșița.

Împotriva încheierii din data de 20 octombrie 2009,

pronunțată de Tribunalul Caraș Severin a declarat recurs pârâta SC B.C. SA

Reșița, iar Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin decizia civilă nr.

292/R din 8 martie 2010 a respins recursul declarat de pârâtă.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

soluționând conflictul negativ de competență ivit între Judecătoria Reșița și

Tribunalul Caraș Severin, prin hotărârea nr. 16/PI din 7 iulie 2010 a stabilit

competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Reșița.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta SC

B.C. SA Reșița, în cadrul termenului prevăzut de art. 301 C. proc. civ., prin

care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și stabilirea

competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraș – Severin.

Din acest punct de vedere invocă dispozițiile art. 725

alin. (2) teza I C. proc. civ., susținând că Tribunalul Caraș - Severin era

legal investit cu judecarea cauzei, la data la care decizia nr. 32/2008 a

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost publicată în Monitorul

Oficial al României.

Recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

Obiectul acțiunii introductive de instanță îl

constituie constatarea nulității absolute a unui contract de vânzare –

cumpărare și a unor acte adiționale la același contract, respectiv repunerea

părților în situația anterioară încheierii actelor juridice sus încheiate și

reînscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, cerere care are

caracter patrimonial întrucât tinde la desființarea unui act juridic ale cărui

efecte au caracter patrimonial, valoarea contractului de vânzare-cumpărare

fiind sub criteriul valoric de 100.000 lei.

Deși prezenta cerere de chemare în judecată a fost

introdusă pe rolul instanțelor judecătorești la data de 19 aprilie 2008, însă

anterior pronunțării unei sentințe pe fond, respectiv la data de 10 decembrie

2008, a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia nr. 32 a

Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație, caracterul de obligativitate al acesteia

nu poate fi ignorat, având caracter de izvor secundar de drept care se aproprie

de actele normative.

În consecință, în mod corect s-a reținut că potrivit art.

1 pct. 1 C. proc. civ., competența aparține în primă instanță judecătoriei.

În ceea ce privește greșita aplicare a dispozițiilor art.

725 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția de la principiul

aplicării imediate a legii noi, în ceea ce privește competența, nu a fost

încălcat, întrucât până la momentul intrării în vigoare a deciziei nr. 32/2008,

cauza de față era în curs de judecată, nefiind pronunțată o sentință a primei

instanțe.

Pentru a răspunde și criticii recurentei privind

faptul că hotărârea Judecătoriei Reșița a devenit irevocabilă, prin nerecurare,

iar instanța investită prin declinare de competență nu mai putea dispune asupra

excepției necompetenței materiale, Curtea constată că instanța sesizată în urma

declinării de competență are obligația să-și verifice propria competență.

Pentru rațiunile mai sus înfățișate, Înalta Curte în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge prezentul recurs ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC

B.C. SA Reșița împotriva hotărârii nr. 16/PI din 7 iulie 2010 pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 februarie

2011.