ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3050/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal, la data de 30 ianuarie 2006, reclamanta SC A.T. SRL București a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.N.A., anularea deciziei nr. 13 din 10

ianuarie 2006, emisă de pârât, precum și suspendarea executării acestui act, în

temeiul art. 15, coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ

nr. 554/2004.

În motivarea cererii de suspendare,

societatea reclamantă a arătat, în esență, că prin actul administrativ atacat

s-a dispus sancționarea sa cu amendă în sumă de 25.000 RON, măsură pe care o

consideră nelegală și a cărei executare - putându-i aduce prejudicii, prin

indisponibilizarea sumei respective - cere a fi suspendată, până la

soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în speță fiind întrunite

condițiile prevăzute în acest sens de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din 21

februarie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1466/2/2006, Curtea de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de

suspendare, ca nefondată, reținând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condițiile

legale referitoare la cazul bine justificat și la iminența producerii unei

pagube, întrucât amenda aplicată, prin câtimea ei, nu este de natură a perturba

activitatea societății reclamante, pe de o parte și nu s-a dovedit iminența

executării silite a sancțiunii, pe de altă parte.

Împotriva acestei soluții,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs, reclamanta, invocând

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și reiterând argumentele prezentate

în fața instanței de fond.

Astfel, în motivarea

recursului se arătă că cerința cazului bine justificat „se conturează în mod

just” din vădita nelegalitate a actului atacat, concluzie rezultând din analiza

situației de fapt prezentate în acțiune și care ar trebui să determine instanța

să admită cererea de suspendare, pentru considerentul că este posibilă

producerea unei pagube în patrimoniul reclamantei.

Examinând sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă,

precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

Prin decizia nr. 13 din 10

ianuarie 2006, emisă de C.N.A., s-a dispus sancționarea societății recurente cu

amendă în sumă de 25.000 RON, pentru încălcarea art. 3 alin. (1) din Legea

audiovizualului nr. 504/2002

.

Potrivit art. 14 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004, „î

n cazuri bine justificate

și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea, în condițiile

art. 7, a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate să

ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului

administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

De asemenea, conform art. 15 alin.

(1) din același act normativ, „suspendarea executării actului administrativ

unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței

competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.”

Rezultă, așadar,

că pentru suspendarea executării unui act administrativ, pe lângă cerința

inițierii procedurii de anulare a actului administrativ (care se poate afla fie

în faza administrativă prealabilă, fie în faza judiciară), este necesar a fi

întrunite, cumulativ, alte două condiții: existența unui caz bine justificat și

iminența producerii unei pagube care, astfel, poate fi prevenită.

Cele două

condiții, prin tonul lor restrictiv-imperativ, denotă caracterul de excepție al

măsurii suspendării executării actului administrativ, presupunând, așadar,

dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil

actului atacat, care să fie de natură a argumenta existența „unui caz bine

justificat” și a „iminenței producerii pagubei”.

În cauză, însă, argumentele

invocate de recurenta-reclamantă, atât în fața instanței de fond, cât și în

cererea de recurs, susțin existența celor două condiții legale ca derivând din

simpla aparență de nelegalitate a actului administrativ a cărui executare se

solicită a fi suspendată, fără a aduce, însă, vreo dovadă în acest sens.

De asemenea, susținerea

recurentei, potrivit căreia prin chiar achitarea amenzii s-ar ajunge la

producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, constând în

indisponibilizarea sumei de bani respective, nu este suficientă pentru a

demonstra existența celei de-a doua condiții,

întrucât

eventuala producere a unei pagube trebuie să fie o consecință a executării, iar

nu însăși executarea actului administrativ atacat. Cu alte cuvinte, paguba ar

trebui să conste, în cazul de față, într-o împrejurare determinată de plata

amenzii (cum ar fi, de exemplu, perturbarea activității societății reclamante),

iar nu în suma de bani ce constituie efectiv amenda aplicată. Altfel, s-ar

ajunge la concluzia că cerința referitoare la iminența producerii unei pagube

este presupusă în majoritatea cazurilor executării unui act administrativ, ceea

ce ar contraveni caracterului de excepție al instituției suspendării executării

actelor administrative, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr.

554/2004.

Așa fiind, cum din actele și

lucrările dosarului nu rezultă care este cazul bine justificat și în ce ar

consta paguba iminentă a cărei prevenire se urmărește prin suspendarea actului

administrativ, în mod corect a procedat instanța de fond respingând cererea

formulată de reclamantă, motiv pentru care recursul va fi respins ca nefondat,

menținându-se soluția criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC A.T. SRL

București împotriva încheierii din 21 februarie 2006, pronunțată de Curtea de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în

dosarul nr. 1466/2/2006

, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.