ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4366/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și

înregistrată sub nr. 722/2/2006, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a

de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Y. SRL a chemat în

judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de

Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța,

instanța să dispună anularea în parte a deciziei nr. 131 din 7 iulie 2005, în

sensul anulării pct. 1 și 2, prin care s-a dispus respingerea ca tardivă a

contestației pentru suma de 605.764 RON și trimiterea dosarului contestației

către Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, pentru

suma de 110.697 lei și pe fond, anularea procesului-verbal nr. C 37257 din 15

august 2003.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că decizia contestată este nelegală, în mod greșit apreciindu-se că

precizarea cuantumului sumei totale contestate, făcută prin cererea de repunere

pe rol a contestației (aceasta fiind suspendată până la finalizarea

cercetărilor penale) echivalează cu o nouă contestație, formulată tardiv în

raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, aprobată prin

Legea nr. 506/2001, în vigoare la data încheierii actului de control. De

asemenea, se arată, în mod greșit a fost disjunsă soluționarea contestației,

pentru o parte din sumă, și anume, 110.697 RON, trimițându-se cauza, spre

soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București.

S-au administrat probatori

cu acte și, prin sentința civilă nr. 1103 din 18 mai 2006, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis

acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea în parte a deciziei nr.

131 din 7 iulie 2005, emisă de pârâtă (pct. 1 și 2 din decizie), obligând-o pe aceasta

să soluționeze contestația formulată împotriva procesului-verbal nr. C 37257

din 15 august 2003.

S-a respins ca prematur

formulată, cererea de anulare a procesului-verbal, iar pârâta a fost obligată

la plata sumei de 875 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut că în mod greșit prin decizia contestată

s-a disjuns contestația reclamantei pentru cele două sume contestate, pentru că

cele două sume vizează același act de control - procesul-verbal nr. C 37257 din

15 august 2003, contestația fiind formulată în termen, la 5 septembrie 2003,

ulterior ea fiind precizată pe cuantum, competența de soluționare

administrativă a contestației, față de cuantumul total revenind Agenției Naționale

de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și nu

Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București.

Referitor la capătul de

acțiune privind anularea procesului-verbal de control, instanța de fond a

reținut că acesta este prematur formulat, deoarece nu a fost soluționată pe

fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva actului de

control, instanța neputându-se substitui autorității administrative competente

a analiza pe fond contestația și a stabili dacă reclamanta datorează sau nu

suma totală contestată de 716.573 RON.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod eronat,

instanța de fond a respins excepția tardivității formulării contestației, față

de prevederile O.U.G. nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în vigoare

la data încheierii procesului-verbal, societatea reclamantă depunând

contestație împotriva procesului-verbal de control nr. C 37257 din 15 august

2003, comunicat societății la data de 21 august 2003, după 614 zile de la data

comunicării, încălcându-se, astfel, prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr.

13/2001, care menționează un termen de 15 zile de la comunicarea actului

atacat, sub sancțiunea decăderii.

De asemenea, recurenta

critică sentința, sub aspectul greșitei stabiliri a competenței de soluționare

a contestației de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, având în

vedere cuantumul de peste 5 miliarde lei, în realitate suma supusă controlului

fiind în cuantum de 110.697 lei (RON), astfel că, competența de soluționare a

contestației revine Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului

București, aceasta și față de dispozițiile O.U.G. nr. 13/2001 și O.G. 92/2003.

Recurenta critică și faptul

că în mod nejustificat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în

sumă de 876 RON către reclamantă, nefiind dovedită nici reaua credință și nici

un comportament neglijent din partea sa, pentru a putea fi obligată la plata

acestor cheltuieli.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că este fondat, îl va admite

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În fapt, cu adresa nr. 8659

din 26 aprilie 2005, înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a

municipiului București, transmisă cu adresa nr. P 659/I din 9 iunie 2005,

reclamanta-intimată SC Y. SRL, a solicitat repunerea pe rol a soluționării

contestației, înregistrată inițial sub nr. 19646 din 5 septembrie 2003 la

Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, pentru suma de

110.697 lei, a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr. 1138 din 31

octombrie 2003, contestatoarea precizând, totodată, că înțelege să conteste

toată suma din procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, inclusiv

dobânzile percepute pentru această sumă, respectiv suma de 716.573 lei (în

această sumă fiind inclusă și suma de 110.697 lei).

Contrar celor reținute de

instanța de fond, precizarea cuantumului sumei contestate, cu ocazia repunerii

pe rol a contestației (de fapt majorarea sumei contestate) echivalează cu o

nouă contestație, astfel încât este întemeiată critica recurentei, în sensul că

pentru diferența de 605.764 RON, sumă ce nu a făcut obiectul contestației

inițiale, contestația este tardiv formulată.

O.U.G. nr. 13/2001 privind

soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control

sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată

prin Legea nr. 506/2001, în art. 4 alin. (1), precizează: „Contestația se

depune sub sancțiunea decăderii în termen de 15 zile de la comunicarea actului

atacat, de organul emitent al acestuia”.

Cum procesul-verbal

contestat,  nr. C 37257 din 15 august 2003, a fost comunicat societății

reclamante, la data de 21 august 2003, iar suma de 605.764 RON a fost

contestată, abia cu adresa cu nr. 8659 din 26 aprilie 2005, prin care s-a

solicitat repunerea pe rol a soluționării contestației, este de netăgăduit

faptul că s-a depășit cu mult termenul legal de 15 zile de depunere a

contestației.

Cât privește cea de-a doua

critică a recurentei, referitoare la competența de soluționare a contestației,

suma contestată fiind în realitate în cuantum de 110.697 RON, instanța de

control judiciar reține că și aceasta este întemeiată.

Procesul-verbal nr. C 37257

din 15 august 2003, încheiat de reprezentanții Direcției de Control Fiscal București,

a fost contestat de recurenta-reclamantă, contestația fiind înregistrată la 5

septembrie 2003, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului

București.

Soluționarea contestației a

fost suspendată prin decizia nr. 1138 din 31 octombrie 2003, emisă de Serviciul

de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor

Publice a municipiului București, la finalul cercetării penale, prin adresa nr.

8659 din 26 aprilie 2005, societatea reclamantă cerând repunerea pe rol a contestației.

Având în vedere dispozițiile

art. 204 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală,

republicată, potrivit cărora „contestațiile depuse înainte de data intrării în

vigoare a prezentului cod se soluționează potrivit procedurii

administrativ-jurisdicționale existente la data depunerii contestației”, și cum

la data depunerii contestației - 5 septembrie 2003, era în vigoare O.U.G. nr.

13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin

actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor

Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, care, în art. 10 alin. (2),

precizează că „Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului

care a determinat suspendarea, în condițiile legii”, competentă în a soluționa

contestația este Direcția Generală a Finanțelor municipiului București.

Ca o consecință a celor

reținute, cel de-al treilea motiv de recurs formulat, cu privire la greșita

obligare a pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată, nu se impune a

mai fi analizat.

Așa fiind, recursul formulat

de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală se privește ca fondat și

urmează ca, în baza art. 312 C. proc. civ., să fie admis, sentința instanței de

fond, modificată și în fond, acțiunea reclamantei va fi respinsă ca

neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1103

din 18 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de SC Y. SRL București, ca neîntemeiată.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 decembrie 2006.