ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4366/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată și înregistrată sub nr. 722/2/2006, la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC Y. SRL a chemat în judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să dispună anularea în parte a deciziei nr. 131 din 7 iulie 2005, în sensul anulării pct. 1 și 2, prin care s-a dispus respingerea ca tardivă a contestației pentru suma de 605.764 RON și trimiterea dosarului contestației către Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, pentru suma de 110.697 lei și pe fond, anularea procesului-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că decizia contestată este nelegală, în mod greșit apreciindu-se că precizarea cuantumului sumei totale contestate, făcută prin cererea de repunere pe rol a contestației (aceasta fiind suspendată până la finalizarea cercetărilor penale) echivalează cu o nouă contestație, formulată tardiv în raport cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din O.U.G.

nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în vigoare la data încheierii actului de control. De asemenea, se arată, în mod greșit a fost disjunsă soluționarea contestației, pentru o parte din sumă, și anume, 110.697 RON, trimițându-se cauza, spre soluționare, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București. S-au administrat probatori cu acte și, prin sentința civilă nr. 1103 din 18 mai 2006, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea în parte a deciziei nr. 131 din 7 iulie 2005, emisă de pârâtă (pct. 1 și 2 din decizie), obligând-o pe aceasta să soluționeze contestația formulată împotriva procesului-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003. S-a respins ca prematur formulată, cererea de anulare a procesului-verbal, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 875 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în mod greșit prin decizia contestată s-a disjuns contestația reclamantei pentru cele două sume contestate, pentru că cele două sume vizează același act de control - procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, contestația fiind formulată în termen, la 5 septembrie 2003, ulterior ea fiind precizată pe cuantum, competența de soluționare administrativă a contestației, față de cuantumul total revenind Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția de Soluționare a Contestațiilor și nu Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București.

Referitor la capătul de acțiune privind anularea procesului-verbal de control, instanța de fond a reținut că acesta este prematur formulat, deoarece nu a fost soluționată pe fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva actului de control, instanța neputându-se substitui autorității administrative competente a analiza pe fond contestația și a stabili dacă reclamanta datorează sau nu suma totală contestată de 716.573 RON. Împotriva sentinței a declarat recurs, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând, în esență, că în mod eronat, instanța de fond a respins excepția tardivității formulării contestației, față de prevederile O.U.G.

nr. 13/2001, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în vigoare la data încheierii procesului-verbal, societatea reclamantă depunând contestație împotriva procesului-verbal de control nr. C 37257 din 15 august 2003, comunicat societății la data de 21 august 2003, după 614 zile de la data comunicării, încălcându-se, astfel, prevederile art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, care menționează un termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, sub sancțiunea decăderii. De asemenea, recurenta critică sentința, sub aspectul greșitei stabiliri a competenței de soluționare a contestației de către Agenția Națională de Administrare Fiscală, având în vedere cuantumul de peste 5 miliarde lei, în realitate suma supusă controlului fiind în cuantum de 110.697 lei (RON), astfel că, competența de soluționare a contestației revine Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, aceasta și față de dispozițiile O.U.G.

nr. 13/2001 și O.G. 92/2003. Recurenta critică și faptul că în mod nejustificat a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 876 RON către reclamantă, nefiind dovedită nici reaua credință și nici un comportament neglijent din partea sa, pentru a putea fi obligată la plata acestor cheltuieli. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că este fondat, îl va admite pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

În fapt, cu adresa nr. 8659 din 26 aprilie 2005, înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, transmisă cu adresa nr. P 659/I din 9 iunie 2005, reclamanta-intimată SC Y. SRL, a solicitat repunerea pe rol a soluționării contestației, înregistrată inițial sub nr. 19646 din 5 septembrie 2003 la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, pentru suma de 110.697 lei, a cărei soluționare a fost suspendată prin decizia nr. 1138 din 31 octombrie 2003, contestatoarea precizând, totodată, că înțelege să conteste toată suma din procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, inclusiv dobânzile percepute pentru această sumă, respectiv suma de 716.573 lei (în această sumă fiind inclusă și suma de 110.697 lei).

Contrar celor reținute de instanța de fond, precizarea cuantumului sumei contestate, cu ocazia repunerii pe rol a contestației (de fapt majorarea sumei contestate) echivalează cu o nouă contestație, astfel încât este întemeiată critica recurentei, în sensul că pentru diferența de 605.764 RON, sumă ce nu a făcut obiectul contestației inițiale, contestația este tardiv formulată. O.U.G. nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, în art. 4 alin. (1), precizează: „Contestația se depune sub sancțiunea decăderii în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, de organul emitent al acestuia”.

Cum procesul-verbal contestat, nr. C 37257 din 15 august 2003, a fost comunicat societății reclamante, la data de 21 august 2003, iar suma de 605.764 RON a fost contestată, abia cu adresa cu nr. 8659 din 26 aprilie 2005, prin care s-a solicitat repunerea pe rol a soluționării contestației, este de netăgăduit faptul că s-a depășit cu mult termenul legal de 15 zile de depunere a contestației. Cât privește cea de-a doua critică a recurentei, referitoare la competența de soluționare a contestației, suma contestată fiind în realitate în cuantum de 110.697 RON, instanța de control judiciar reține că și aceasta este întemeiată. Procesul-verbal nr. C 37257 din 15 august 2003, încheiat de reprezentanții Direcției de Control Fiscal București, a fost contestat de recurenta-reclamantă, contestația fiind înregistrată la 5 septembrie 2003, la Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București.

Soluționarea contestației a fost suspendată prin decizia nr. 1138 din 31 octombrie 2003, emisă de Serviciul de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a municipiului București, la finalul cercetării penale, prin adresa nr. 8659 din 26 aprilie 2005, societatea reclamantă cerând repunerea pe rol a contestației. Având în vedere dispozițiile art. 204 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, potrivit cărora „contestațiile depuse înainte de data intrării în vigoare a prezentului cod se soluționează potrivit procedurii administrativ-jurisdicționale existente la data depunerii contestației”, și cum la data depunerii contestației - 5 septembrie 2003, era în vigoare O.U.G.

nr. 13/2001 privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, care, în art. 10 alin. (2), precizează că „Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, în condițiile legii”, competentă în a soluționa contestația este Direcția Generală a Finanțelor municipiului București. Ca o consecință a celor reținute, cel de-al treilea motiv de recurs formulat, cu privire la greșita obligare a pârâtei-recurente la plata cheltuielilor de judecată, nu se impune a mai fi analizat. Așa fiind, recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală se privește ca fondat și urmează ca, în baza art. 312 C. proc.

civ., să fie admis, sentința instanței de fond, modificată și în fond, acțiunea reclamantei va fi respinsă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 1103 din 18 mai 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de SC Y. SRL București, ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 decembrie 2006.