ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5032/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 393

din 6 aprilie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca

neîntemeiată, cererea formulată de condamnatul C.A.C. de întrerupere a

executării pedepsei de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 644

din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A obligat condamnatul la 80

RON cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța astfel,

tribunalul a reținut că inculpatul în motivarea cererii sale a solicitat

întreruperea executării pedepsei, arătând că familia sa se află într-o situație

dificilă și că prezența sa este necesară la domiciliu.

Din referatul de anchetă

socială efectuat în cauză la adresa indicată de condamnat rezultă că mama

condamnatului este pensionată cu un venit de 1.300.000 lei lunar, locuiește

împreună cu minorul M.C., într-un imobil, la curte, ocupând o cameră insalubră,

care nu este racordată la nici un fel de utilități, fără forme legale.

Așadar, tribunalul a

constatat că situația învederată de condamnat nu constituie o împrejurare

specială care prin executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave

pentru condamnat sau familia acestuia așa cum prevăd dispozițiile art. 453 lit.

c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel condamnat pe motive familiale, susținând că îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Curtea, având în vedere

apelul declarat în limita motivului invocat cât și din oficiu în conformitate

cu dispozițiile art. 371 și 378 C. proc. pen., a constatat că nu este fondat,

urmând a fi respins, soluția pronunțată de instanța de fond fiind legală și

temeinică.

În mod corect s-a apreciat

că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale care ar

periclita grav pe condamnat sau familia acestuia în condițiile în care nu s-ar

întrerupe pedeapsa la care a fost condamnat pe perioada solicitată.

Prin decizia penală nr. 466

din 15 iunie 2006, Curtea de Apel București, secția I penală, conform art. 379 pct.

1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul

C.A.C. împotriva sentinței penale nr. 292/2006 a Tribunalului București, secția

a II-a penală, și l-a obligat să plătească 100 RON, cheltuieli judiciare către

stat.

Împotriva acestei decizii,

în termen legal, a formulat recurs condamnatul C.A.C., susținând că în cauză

sunt îndeplinite cerințele legale pentru a se dispune întreruperea executării

pedepsei închisorii.

Recursul formulat de

condamnat, care va fi examinat prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., referitor la greșita aplicare a legii, este

nefondat.

Din actele existente la

dosar, rezultă că recurentul se află în executarea unei pedepse de 8 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 644/2005 a Tribunalului București,

secția a II-a penală.

În motivarea cererii de

întrerupere a executării pedepsei închisorii, condamnatul a arătat că mama sa

și copilul său minor locuiesc într-o casă aflată într-o stare gravă de

degradare, care necesită reparații urgente.

În raport de obiectul

cererii, întreruperea executării pedepsei întemeiată pe dispozițiile art. 455 C.

proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen., în cauză a fost

efectuată o anchetă socială la domiciliul familiei condamnatului.

Din cuprinsul acestui

referat rezultă că familia recurentului locuiește într-o casă insalubră, fără

utilități.

Însă, Înalta Curte reține că

potrivit art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.,

întreruperea executării pedepsei este posibilă când din cauza unor împrejurări

speciale executarea pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau

familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă

o singură dată și numai pentru cel mult 3 luni.

Rezultă că trebuie dovedite

atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia,

cât și consecințele grave pe care executarea pedepsei le-ar avea pentru

aceștia, dar și certitudinea că aceste consecințe ar putea fi înlăturate sau

ameliorate în perioada maximă în care, potrivit legii, întreruperea executării

pedepsei poate fi dispusă, respectiv 3 luni.

Curtea apreciază că

aspectele care rezultă din referatul de anchetă socială nu are caracterul unor

împrejurări speciale, în sensul prevăzut de lege, care să justifice

întreruperea executării pedepsei închisorii aplicate condamnatului, cu atât mai

mult cu cât aspectele dovedite de probele administrate în cauză nu au un

caracter accidental, ci sunt de durată, fiind chiar anterioare începerii

executării pedepsei.

În consecință, Înalta Curte,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca

nefondat, recursul formulat de condamnat.

Văzând și dispozițiile art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul

C.A.C. împotriva deciziei penale nr. 466 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnat

la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 5 septembrie 2006.