ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 931/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 55/
F din 8 noiembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins plângerea formulată de
petenta S.V. împotriva rezoluției dată la data de 3 mai 2006 de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 206/P/2005, confirmată prin ordonanța
procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău nr. 337/II/2/2006,
din data de 12 iunie 2006.
Pentru a pronunța această
sentință, prima instanță a reținut că, prin plângerea formulată la instanță, la
data de 26 iunie 2006, petenta a solicitat desființarea rezoluțiilor nr. 206/P/2005
și nr. 337/II/2/2006 din 3 mai 2006 și 12 iunie 2006., trimiterea în judecată a
învinuiților F.G., G.D. și G.V., anularea contractului de vânzare-cumpărare
autentificat la data de 13 februarie 2003, obligarea numitului G.V. la plata
sumei de 100.000.000 lei vechi pentru rebranșarea apartamentului, obligarea în
solidar a învinuiților la plata daunelor morale în cuantum de 500.000.000 lei
vechi.
Petenta arată că notarul nu
a întocmit un act autentic complet, nerespectând Legea nr. 17/2000 și
nesolicitând conform dispozițiilor acestei legi un certificat medico-legal care
să ateste problemele de sănătate ale petentei, că nu s-a plătit prețul înscris
în cuprinsul actului, că în aceeași zi, același notar a întocmit două acte autentice
de transmitere a proprietății, că nu se putea transmite prin testament dreptul
asupra aceluiași imobil care a fost vândut prin contract, că semnătura din act
nu îi aparține, că făptuitorii nu au fost audiați cu privire la aspectele
invocate în plângere.
La 5 octombrie 2006 cauza a
fost scoasă de pe rolul Curții de Apel Bacău și înaintată Curții de Apel
Brașov, conform încheierii nr. 5443 din 21 septembrie 2006 a Înaltei Curți de
Casație și Justiție.
Instanța de judecată a
constatat că prin rezoluția dată la 3 mai 2006, Parchetul de pe lângă Curtea de
Apel Bacău a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva făptuitorilor F.G.,
notar public, G.V. și G.D. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, 289, 291
și 215 alin. (1) și (2) C. pen., întrucât faptele nu există.
A fost conexat dosarul nr. 206/P/2006
la dosarul nr. 11/P/2005 care fusese soluționat cu soluție de neîncepere a
urmăririi penale la 8 februarie 2005.
Se reține că petenta a
încheiat la 13 februarie 2003 la biroul notarului public F.G. actul autentic de
vânzare-cumpărare nr. 454/13 februarie 2003 și testamentul autentic nr. 448 din
13 februarie 2003 prin care a transmis proprietatea bunurilor sale soților G.V.
și G.D.
Ulterior încheierii actelor,
petenta a formulat o serie de plângeri în mod repetat, în fața organelor de
urmărire penală și a instanțelor de judecată, invocând diverse motive prin care
arăta că a fost înșelată de cumpărătorii bunurilor, și că notarul public a
întocmit în fals actul de vânzare-cumpărare.
Se pretinde de petentă că în
actul de vânzare-cumpărare se menționează că vinde fără „cu rezerva
uzufructului viager”, aspect ce a denaturat voința părților contractante.
În realitate, în act se
menționează că dobânditorii vor intra în stăpânirea de fapt a imobilului la
decesul vânzătoarei, de unde și concluzia respectării uzufructului viager.
Petenta a formulat și
acțiune civilă pentru constatarea nulității absolute a contractului, acțiune
respinsă însă de instanța civilă.
În rezoluția de neîncepere a
urmăririi penale atacată se reține că petenta a scris personal că a primit
prețul consemnat în act, iar cumpărătorii că au predat acest preț, organul de
urmărire penală concluzionând că nu există indicii ale săvârșirii unei fapte
penale cu ocazia încheierii actului autentic.
Procurorul general al
Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, prin rezoluția dată la 12 iunie 2006,
a respins, cu aceeași motivație, plângerea petentei împotriva rezoluției date
de procuror la 3 mai 2006.
Instanța de fond reține că,
la 13 februarie 2003, petenta a încheiat cu făptuitorii G. un act autentic de
vânzare-cumpărare în care s-a stipulat că a primit prețul stabilit, de
250.000.000 lei vechi, primit integral de la vânzători înainte de
autentificarea actului, cei din urmă intrând în stăpânirea de fapt a imobilului
vândut doar la decesul petentei.
La aceeași dată s-a
autentificat de notarul public și un testament prin care petenta lăsa întreaga
sa avere, mobilă și imobilă, numiților G.V. și G.D., pe care îi instituia
legatari universali.
Se constată că notarul
public a întocmit actul autentic de vânzare-cumpărare cu respectarea Legii nr. 36/1995,
fiind înscrise în cuprinsul actului toate mențiunile cerute de lege.
Se reține de instanța de
fond că nu există vreo interdicție legală pentru notar de a încheia într-o zi
atâtea acte autentice câte solicită persoana interesată.
Petenta a reclamat și faptul
că nu se putea transmite dreptul de proprietate asupra imobilului și prin
contract, și prin testament, dar din cuprinsul acestui din urmă act nu rezultă
că testamentul se referă în mod expres la imobilul înstrăinat.
Petenta nu a putut dovedi
faptul că nu a citit actul înainte de a-l semna; de altfel, această situație
este contrazisă de recunoașterea din chiar cuprinsul actului contestat.
Față de aceste împrejurări,
instanța de fond a apreciat că notarul public și-a îndeplinit toate atribuțiile
care-i reveneau, el nefiind o persoană abilitată să solicite asistență socială
pentru o persoană vârstnică, în baza Legii nr. 17/2000, acest lucru făcându-se
numai la cererea persoanei interesate, a reprezentantului său legal, a
instanței de judecată, a personalului de specialitate din cadrul consiliului
local, a poliției, a organizațiilor pensionarilor, a unităților de cult
recunoscute în România sau a organizațiilor neguvernamentale care au ca obiect
de activitate asistența socială a persoanelor vârstnice.
Instanța de fond reține că
în ceea ce privește semnătura petentei din cuprinsul actului, aceasta s-a
adresat cu plângere distinctă, iar cu privire la modul în care făptuitorii au
instalat în apartament centrala termică, la fel, ea este o problemă ce nu se
poate discuta în cadrul procesual stabilit de petentă.
Împotriva sentinței a
formulat recurs petenta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără
a preciza în scris vreun motiv și fără a fi prezentă în instanță cu ocazia
judecării în fond a recursului formulat.
Examinând hotărârea sub
toate aspectele de fapt și de drept conform art. 385
6
alin. (3) C. proc.
pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce
se vor expune în continuare:
Potrivit art. 45 din Legea nr.
36/1995, notarul public are obligația să stabilească raporturile reale dintre
părți cu privire la actul autentic pe care vor să-l încheie, să verifice
legalitatea scopului urmărit și să lămurească părțile asupra efectelor juridice
ale actului ce se va încheia.
În cazul în care actul este
contrar legii și bunelor moravuri, notarul public are obligația refuzului
întocmirii, iar atunci când actul are un conținut îndoielnic, notarul trebuie
să atragă atenția părților asupra consecințelor juridice la care se expun,
făcându-se mențiune expresă în act.
Dacă vreuna din părți se
opune la inserarea acestei mențiuni, notarul trebuie să refuze întocmirea
actului.
Petenta s-a prezentat în
fața notarului public F.G. la data de 13 februarie 2003 pentru a încheia un
contract de vânzare-cumpărare a imobilului situat în Bacău împreună cu
cumpărătorii G.V. și G.D., act autentificat de notar sub nr. 454/2003, în care
se menționa ca preț al vânzării suma de 250.000.000 lei și primirea integrală
de către vânzătoare a sumei înainte de autentificarea actului.
La aceeași dată, s-a
încheiat și testamentul autentificat sub nr. 448/2003 în fața aceluiași notar,
prin care petenta testa întreaga sa avere mobilă și imobilă în favoarea
acelorași persoane.
Din cuprinsul dispozițiilor
legale prezentate mai sus, nu rezultă vreo interdicție legală de încheiere și
autentificare de către notarul public a mai multor acte între aceleași
persoane. Testamentul încheiat nu mai poate produce consecințe juridice în
legătură cu imobilul ce a reprezentat obiectul contractului de
vânzare-cumpărare, astfel că nu se poate spune că s-au încheiat două acte
juridice referitoare la același bun.
Petenta nu a dovedit faptul
că nu a citit actul înainte de a-l semna, pentru a se aprecia ca falsă
mențiunea din chiar cuprinsul actului privind citirea înainte de semnare.
În ceea ce privește
asistența socială acordată persoanelor vârstnice sau cu probleme de sănătate,
petenta avea posibilitatea să se adreseze instituțiilor cu atribuții în
domeniul asistenței sociale, astfel cum ele sunt prevăzute în art. 27 din Legea
nr. 17/2000.
Cu privire la contestarea
semnăturii de pe ambele înscrisuri, se poate constata că această solicitare
constituie obiectul unei alte plângeri penale, într-o altă cauză.
Cele de mai sus relevă că în
mod justificat prima instanță a respins plângerea petentei împotriva rezoluției
de netrimitere în judecată a intimaților, astfel că în baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de
petentă.
Văzând și dispozițiile art. 192
alin. (2) C. proc. pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de petiționara S.V. împotriva sentinței penale nr. 55/ F din
8 noiembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurenta petiționară
să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 20 februarie 2007.