ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1903/2009

Asupra

recursurilor de față,

Examinând

actele dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 13 din 20 ianuarie 2009, Curtea de Apel Ploiești, secția

penală și pentru cauze cu minori și de familie, a admis plângerea formulată de

petentul C.A. împotriva Ordonanței nr. 355/P/2007 din 12 iunie 2008 a

procurorului șef al Secției de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Bacău și a Rezoluției nr. 607/II/2/2008 din 6 august 2008

a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Le-a

desființat, în parte, în sensul că a dispus schimbarea temeiului juridic al scoaterii

de sub urmărire penală a petentului C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor

prevăzute de art. 246, art. 289 și art. 291 din art. 11 pct. 1 lit. b) raportat

la art. 10 lit. b/l) C. proc. pen., în dispozițiile

art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.

S-a

înlăturat amenda administrativă în cuantum de 300 lei aplicată petentului C.A.,

prin ordonanță.

A

fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul S.I.M. împotriva

aceleiași ordonanțe și a aceleiași rezoluții.

S-au

menținut, în rest, soluțiile dispus prin actele de urmărire atacate. Petentul

S.I.M. a fost obligat la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Prin

încheierea din 22 ianuarie 2009, aceeași Curte de apel a admis cererea

formulată de petentul C.A. și a dispus îndreptarea erorii materiale din minuta

și dispozitivul sentinței menționate în sensul că amenda administrativă

înlăturată este în cuantum de 1000 lei în loc de 300 lei.

Împotriva

sentinței au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și

cei doi petenți C.A. și S.I.M.

Recursul

Parchetului a vizat stabilirea unei situații de fapt greșite care a condus la

pronunțarea unei hotărâri nelegale, sub aspectul schimbării temeiului juridic

al soluției de scoatere de sub urmărire penală adoptată de Parchet. S-a

solicitat admiterea recursului și respingerea plângerii formulate de petentul

C.A.

Recursul

declarat de petentul C.A. a vizat greșita obligare a

sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 300 lei.

Prin

recursul declarat de S.I.M., s-a criticat respingerea greșită a plângerii și

neacordarea despăgubirilor solicitate ca urmare a faptelor penale comise de

notarul C.A.

Examinând

recursurile declarate, motivele invocate, precum și actele și probele dosarului,

Înalta Curte constată că este fondat doar recursul declarat de Parchet, iar

recursurile declarate de petenți sunt nefondate, pentru următoarele

considerente:

La

data de 3 august 2007, partea vătămată S.I.M. s-a adresat

cu plângere Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Bacău solicitând a se efectua

cercetări față de notarul public C.A. care

a autentificat un contract de vânzare cumpărare a imobilului aparținând

părinților săi, fără a se dezbate succesiunea și după tatăl său decedat.

S.S.,

mama părții vătămate a formulat o sesizare solicitând anularea contractului de

vânzare întocmit fără acordul său.

S.I.M.

a solicitat despăgubiri în valoare de 25.000 Euro,

reprezentând cota parte ce i s-ar fi cuvenit din imobil și lucruri

personale. A mai arătat că a construit o cameră și o baie, a făcut amenajări și

a cumpărat bunuri de

uz casnic. A solicitat anularea contractului de

vânzare cumpărare.

Prin

Rezoluția din 14 februarie 2008, procurorul a dispus începerea urmăririi penale

față de notarul public C.A. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu, prevăzută de art. 246 C. pen., fals intelectual și uz de fals,

prevăzute de art. 289 și art. 291 din același cod.

Potrivit

actului de partaj voluntar, efectuat între frați, autentificat sub nr. 543 din

17 martie 2006 de către notarul public C.A., s-a atribuit co-

partajantei S.S. suprafața de 1379 mp teren

(curți, construcții și teren

arabil) situată în Văleni, Piatra Neamț, pe

terenul curții, construcții se află o casă de locuit compusă din 4 camere și

hol în

suprafață de 103,5 mp, grajd în

suprafață de 21 mp, bunuri edificate de S.S.

și soțul său S.I., fără

autorizație de construire.

Prin

încheierea nr. 4868 din 9 august 2006, notarul public C.A. a modificat acest

act de partaj autentificat sub nr. 543 din 17 martie 2006, în sensul că a

înlăturat din text mențiunea „și a soțului acesteia S.I.", motivând că

această mențiune nu este prevăzută în certificatul fiscal din 15 martie 2006.

La

2 august 2006, notarul public C.A. a autentificat, prin încheiere, contractul

de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere între S.S. în calitate de

vânzător și S.M., fiică, în calitate de cumpărător.

Obiectul

contractului îl constituie vânzarea nudei proprietăți cu păstrarea uzufructului

de către S.S.

In

conținutul contractului de vânzare-cumpărare întocmit de notar, se menționează,

în mod neadevărat, că vânzătorul a dobândit imobilul ce se înstrăinează (casă

și grajd) prin moștenire și reconstituire a dreptului de proprietate în baza

Legii nr. 18/1991.

În

realitate, astfel cum rezultă din documentația atașată actului, respectiv din

extrasul de carte funciară din 1 august 2006, coproprietar pe casă și grajd era

și soțul său S.I., așa cum fusese trecut și în actul de partaj voluntar nr.

543/2006, precum și în certificatul fiscal din 1 august 2006, acte atașate de

asemenea, la documentația existentă la data

autentificării contractului de vânzare

-cumpărare.

Luând cunoștință de încheierea contractului,

S.I.M. i-a sesizat

notarului că actul este nelegal, deoarece

mama sa nu este unica moștenitoare a tatălui său.

În

această împrejurare, notarul C.A. a modificat actul de partaj voluntar nr. 543

din 17 martie 2006, prin încheierea nr. 4868 din 9 august 2006.

Pentru

a se da aparență de legalitate, prin cererea BNP C.A. pentru S.S. a solicitat

rectificarea actului de partaj voluntar, iar prin încheierea nr. 13322 din 9

august 2006 Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Neamț a admis cererea

radiind mențiunea privind dreptul de coproprietate al lui S.I., același

funcționar fiind și cel care a intabulat dreptul de coproprietate aparținând

lui S.I.

Aceste

„rectificări" s-au făcut cu scopul de a acoperi nelegalitatea

autentificării contractului de vânzare cumpărare.

S.I. a decedat la 23 ianuarie 2000.

Sub

aspect civil, al recunoașterii dreptului de moștenitor al lui S.M.I., a cotei

părți cuvenite din moștenire și a dreptului propriu asupra construcțiilor

edificate de acesta, litigiul a fost rezolvat prin sentința civilă nr. 2026 din

7 mai 2008 a Judecătoriei Piatra Neamț, prin care s-a anulat parțial și

contractul de vânzare cumpărare menționat.

Procurorul

a apreciat că, având în vedere împrejurările comiterii faptelor,

scopul urmărit, persoana și conduita învinuitului

C.A., faptele nu

prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni,

astfel încât se impune scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei

sancțiuni cu caracter administrativ.

Prin

ordonanța menționată, i s-a aplicat învinuitului o amendă

administrativă în sumă de 1000 lei și s-au

stabilit cheltuieli judiciare către stat în

cuantum de 300 lei, ce se

vor suporta tot de acesta.

Prin

Rezoluția nr. 607/II/2/2008, Procurorul general al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Bacău a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de C.A.

împotriva Ordonanței nr. 355/P/2008 a aceluiași Parchet.

Înalta

Curte constată că soluția dată de organele de urmărire penală este legală și

temeinică, iar sentința atacată este netemeinică sub aspectul admiterii

plângerii formulate de notarul C.A.

Astfel,

rezultă din toate actele aflate la dosar că faptele reclamate de S.I.M. au fost

săvârșite cu intenție, iar nu din culpă, notarul fiind conștient de

consecințele faptelor sale și urmărind în mod evident să acopere nelegalitatea

actelor sale prin alte fapte de același gen. Pentru considerentele expuse de

Parchet, Înalta Curte apreciază că ele nu prezintă, totuși, pericolul

social al unor infracțiuni, în deosebi, în raport

cu rezolvarea deja a laturii civile a

cauzei de către instanța de

judecată.

Înalta

Curte va admite recursul Parchetului, în sensul casării sentinței, și în

rejudecare, va respinge plângerea formulată de C.A. Se vor respinge recursurile

declarate de cei doi petenți, care vor fi obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat în sumă de câte 100 lei fiecare.

Dispoziția

de obligare a petentului, fost învinuit, la plata cheltuielilor judiciare în

sumă de 300 lei este legală și justificată de aplicarea unei amenzi

administrative pentru faptele comise care nu prezintă gradul de pericol social

al unei infracțiuni.

Pretențiile

petentului S.I.M. sunt de asemenea nefondate, pentru considerentele expuse.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești

împotriva sentinței penale nr. 13

din 20 ianuarie 2009 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Casează

sentința atacată numai cu privire la modul de soluționare a plângerii formulată

de petiționarul C.A. și rejudecând, respinge plângerea acestuia împotriva

Ordonanței nr. 355/P/2007 din 12 iunie 2008 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Bacău, pe care o menține.

Respinge,

ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii C.A. și S.I.M. împotriva

aceleiași sentințe.

Obligă

recurenții petiționari la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 mai 2009.