ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 2 decembrie 2005, reclamantul L.G. a formulat contestație împotriva dispoziției nr. S/137110 din 26 mai 2005, emisă de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, solicitând anularea acesteia și reintegrarea sa în funcția de șef sector 1 al Secției Poliției de Frontieră Carei, deținută anterior, fără cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că dispoziția de eliberare din funcție este nelegală, întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, pentru a-i permite formularea unei căi de atac just motivată. Ulterior, la insistențele sale, prin adresa din 12 iulie 2005 i se aduce la cunoștință baza legală invocată și presupuse deficiențe constatate în activitatea sa.

Se mai susține că au fost încălcate prevederile legale privind acordarea preavizului de 30 de zile. În final se arată că intimata a procedat la eliberarea sa din funcție, invocând motive de destituire din funcție. Prin sentința civilă nr. 35 din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate a acțiunii, a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziția atacată și a respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcția deținută anterior. Pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului, 304 lei cheltuieli de judecată parțiale. Instanța a reținut că, începând cu data de 26 mai 2005, reclamantul a fost numit la cererea sa, ofițer specialist, la Biroul Combaterea Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Satu Mare.

Instanța a apreciat că reclamantul a fost trecut într-o altă funcție, care nu poate fi luată în condițiile Legii nr. 360/2002, decât ca o măsură disciplinară, cu respectarea procedurii privind cercetarea faptei. Împotriva acestei soluții au formulat recurs, ambele părți. În recursul său, reclamantul L.G. susține că, întrucât măsura schimbării sale din funcție a fost nelegală și abuzivă, se impune ca instanța de fond să admită în totalitate acțiunea și să dispună și reintegrarea sa în funcția deținută anterior. Pârâtul Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, în recursul său, arată că polițistul în cauză a fost eliberat dintr-o funcție de conducere, datorită managementului defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă, și nu o sancțiune disciplinară, cum greșit a reținut prima instanță.

În motivul doi de casare, se arată că instanța de fond a acordat reclamantului, ceea ce nu a cerut prin acțiunea introductivă, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată. Pentru considerentele ce se vor expune în continuare, se va admite recursul declarat de pârât și se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant. Comisarul șef L.G.

a fost eliberat din funcția de șef Sector I la Sectorul Poliția de Frontieră Carei, prin dispoziția Inspectorului general al Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, nr. S/137110 din 26 mai 2005. Dispoziția de eliberare din funcția de polițist a fost emisă în temeiul art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, raportat la prevederile art. 45 din Ordinul ministrului de interne nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, eliberarea având la bază cele constatate prin Raportul de control nr. S/169041 din 18 mai 2005. Prin acest act s-au reținut în sarcina reclamantului, deficiențe majore în exercitarea actului managerial la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, insuficiente implicări în instruirea efectivelor pe linia muncii informativ - operative și lipsa exigenței în organizarea și coordonarea activităților de supraveghere control la trecerea frontierei de stat a României.

Potrivit art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, polițiști sunt numiți și eliberați din funcții potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, în condițiile legii, iar potrivit art. 45 din Ordinul ministrului internelor nr. 300/2004, „eliberarea polițistului din funcția de execuție se poate face la propunerea Corpului de control al ministrului, în urma evaluării unității pe timpul inspecțiilor, controalelor de fond și tematice ” . În speță, urmează a se analiza dacă eliberarea din funcție în condițiile art. 45 din ordinul menționat, echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002, dacă evaluarea prevăzută de același articol corespunde situației de încetare a raporturilor de serviciu prevăzut de art. 69 lit. h) din lege și dacă eliberarea din funcție a reclamantului a fost dispusă în vederea încetării raporturilor de serviciu.

În ceea ce privește noțiunile de eliberare din funcție și încetare a raporturilor de serviciu, se constată că acestea nu sunt identice. În conformitate cu art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcție se face potrivit normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competență stabilite expres prin art. 15 din Lege. Acest regim juridic diferit în privința reglementării competenței de dispunere a celor două măsuri, denotă rațiunile avute în vedere de legiuitor, în sensul că, față de încetarea raporturilor de serviciu, eliberarea din funcție reprezintă o măsură ce produce efecte mai puțin grave pentru polițist.

În virtutea acestor rațiuni, prin art. 22 alin. (7) din lege, a fost delegat ministrului administrației și internelor, dreptul de a stabili prin ordin - act cu forță juridică inferioară legii, competența de dispunere a măsurii de eliberare din funcție. În această privință se reține că art. 22 alin. (7) nu distinge între eliberarea din funcții de conducere sau de execuție. Eliberarea din funcția prevăzută de art. 45 din ordin nu reprezintă o situație de încetare a raporturilor de serviciu și nu constituie o adăugare la cazurile de încetare a raporturilor de serviciu reglementate de art. 69 alin. (1) din Legea 360/2002, acest fapt rezultând chiar din economia reglementării ordinului, care folosește diferențiat cele două noțiuni.

Un exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă dispozițiile art. 120 alin. (1) și (2) din ordin, din care rezultă cu claritate faptul că eliberarea din funcție se face în vederea numirii, rațiune invocată, în mod corect și de recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor. Astfel, urmează a fi reținut argumentul recurentului-pârât, potrivit căruia, în cazul polițiștilor, eliberarea din funcții reprezintă un act administrativ prin care polițistul este eliberat din funcția pe care o deține și urmează să fie încadrat într-o altă funcție, prin modificarea raporturilor de serviciu. Eliberarea din funcția de conducere a reclamantului reprezintă o măsură administrativă cu caracter pur managerial, de eficientizare a activității în cadrul structurii la nivelul căruia acesta își desfășoară activitatea, cu consecința modificării raporturilor de funcții, și nu a celor de serviciu, așa cum în mod greșit a apreciat instanța de fond.

În mod eronat, prima instanță a reținut că eliberarea din funcția de conducere a unui polițist constituie sancțiune disciplinară. Aplicarea unei sancțiuni disciplinare presupune încălcarea cu vinovăție a prevederilor Legii nr. 360/2002, efectuarea cercetării prealabile și consultarea Consiliului de disciplină care constată împrejurările în care a fost săvârșită fapta și gradul de vinovăție al polițistului. Având în vedere cele mai sus expuse, se va admite recursul pârâtului, se va modifica sentința atacată și în fond, se va respinge acțiunea formulată de reclamant. Pe cale de consecință, recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței nr. 35/CA/2006 - PI din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată și în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul L.G., ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de reclamantul L.G., ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2006.