ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 2 decembrie 2005, reclamantul L.G. a formulat contestație împotriva dispoziției

nr. S/137110 din 26 mai 2005, emisă de Inspectoratul General al Poliției de

Frontieră, solicitând anularea acesteia și reintegrarea sa în funcția de șef

sector 1 al Secției Poliției de Frontieră Carei, deținută anterior, fără

cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că dispoziția de eliberare din funcție este nelegală,

întrucât aceasta nu i-a fost comunicată, pentru a-i permite formularea unei căi

de atac just motivată. Ulterior, la insistențele sale, prin adresa din 12 iulie

2005 i se aduce la cunoștință baza legală invocată și presupuse deficiențe

constatate în activitatea sa. Se mai susține că au fost încălcate prevederile

legale privind acordarea preavizului de 30 de zile.

În final se arată că

intimata a procedat la eliberarea sa din funcție, invocând motive de destituire

din funcție.

Prin sentința civilă nr. 35

din 20 februarie 2006, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a respins excepția de tardivitate a acțiunii, a admis

în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat dispoziția atacată și a

respins capătul de cerere privind reintegrarea în funcția deținută anterior.

Pârâtul a fost obligat să-i plătească reclamantului, 304 lei cheltuieli de

judecată parțiale. Instanța a reținut că, începând cu data de 26 mai 2005,

reclamantul a fost numit la cererea sa, ofițer specialist, la Biroul Combaterea Infracționalității Transfrontaliere din cadrul Inspectoratului Județean al

Poliției de Frontieră Satu Mare.

Instanța a apreciat că

reclamantul a fost trecut într-o altă funcție, care nu poate fi luată în

condițiile Legii nr. 360/2002, decât ca o măsură disciplinară, cu respectarea

procedurii privind cercetarea faptei.

Împotriva acestei soluții au

formulat recurs, ambele părți.

În recursul său, reclamantul

L.G. susține că, întrucât măsura schimbării sale din funcție a fost nelegală și

abuzivă, se impune ca instanța de fond să admită în totalitate acțiunea și să

dispună și reintegrarea sa în funcția deținută anterior.

Pârâtul Inspectoratul

General al Poliției de Frontieră, în recursul său, arată că polițistul în cauză

a fost eliberat dintr-o funcție de conducere, datorită managementului

defectuos, aceasta fiind o măsură administrativă, și nu o sancțiune

disciplinară, cum greșit a reținut prima instanță. În motivul doi de casare, se

arată că instanța de fond a acordat reclamantului, ceea ce nu a cerut prin

acțiunea introductivă, obligând pârâtul la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru considerentele ce se

vor expune în continuare, se va admite recursul declarat de pârât și se va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamant.

Comisarul șef L.G. a fost

eliberat din funcția de șef Sector I la Sectorul Poliția de Frontieră Carei, prin dispoziția Inspectorului general al Inspectoratului

General al Poliției de Frontieră, nr. S/137110 din 26 mai 2005.

Dispoziția de eliberare din

funcția de polițist a fost emisă în temeiul art. 22 alin. (7) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, raportat la prevederile art. 45 din Ordinul

ministrului de interne nr. 300/2004 privind activitatea de management resurse

umane în unitățile Ministerului Administrației și Internelor, eliberarea având

la bază cele constatate prin Raportul de control nr. S/169041 din 18 mai 2005.

Prin acest act s-au reținut

în sarcina reclamantului, deficiențe majore în exercitarea actului managerial

la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Carei, insuficiente implicări în

instruirea efectivelor pe linia muncii informativ - operative și lipsa

exigenței în organizarea și coordonarea activităților de supraveghere control

la trecerea frontierei de stat a României.

Potrivit art. 22 alin. (7)

din Legea nr. 360/2002, polițiști sunt numiți și eliberați din funcții potrivit

normelor de competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și

internelor, în condițiile legii, iar potrivit art. 45 din Ordinul ministrului

internelor nr. 300/2004, „eliberarea polițistului din funcția de execuție se

poate face la propunerea Corpului de control al ministrului, în urma evaluării

unității pe timpul inspecțiilor, controalelor de fond și tematice

”

.

În speță, urmează a se

analiza dacă eliberarea din funcție în condițiile art. 45 din ordinul menționat,

echivalează cu încetarea raporturilor de serviciu reglementate de Legea nr. 360/2002,

dacă evaluarea prevăzută de același articol corespunde situației de încetare a

raporturilor de serviciu prevăzut de art. 69 lit. h) din lege și dacă

eliberarea din funcție a reclamantului a fost dispusă în vederea încetării

raporturilor de serviciu.

În ceea ce privește

noțiunile de eliberare din funcție și încetare a raporturilor de serviciu, se

constată că acestea nu sunt identice.

În conformitate cu art. 22 alin.

(7) din Legea nr. 360/2002, eliberarea din funcție se face potrivit normelor de

competență aprobate prin ordin al ministrului administrației și internelor, iar

încetarea raporturilor de serviciu se dispune potrivit normelor de competență

stabilite expres prin art. 15 din Lege.

Acest regim juridic diferit

în privința reglementării competenței de dispunere a celor două măsuri, denotă rațiunile

avute în vedere de legiuitor, în sensul că, față de încetarea raporturilor de

serviciu, eliberarea din funcție reprezintă o măsură ce produce efecte mai

puțin grave pentru polițist. În virtutea acestor rațiuni, prin art. 22 alin. (7)

din lege, a fost delegat ministrului administrației și internelor, dreptul de a

stabili prin ordin - act cu forță juridică inferioară legii, competența de

dispunere a măsurii de eliberare din funcție. În această privință se reține că art.

22 alin. (7) nu distinge între eliberarea din funcții de conducere sau de

execuție.

Eliberarea din funcția

prevăzută de art. 45 din ordin nu reprezintă o situație de încetare a

raporturilor de serviciu și nu constituie o adăugare la cazurile de încetare a

raporturilor de serviciu reglementate de art. 69 alin. (1) din Legea 360/2002,

acest fapt rezultând chiar din economia reglementării ordinului, care folosește

diferențiat cele două noțiuni. Un exemplu elocvent în acest sens, îl reprezintă

dispozițiile art. 120 alin. (1) și (2) din ordin, din care rezultă cu claritate

faptul că eliberarea din funcție se face în vederea numirii, rațiune invocată,

în mod corect și de recurentul-pârât Ministerul Administrației și Internelor.

Astfel, urmează a fi reținut argumentul recurentului-pârât, potrivit căruia, în

cazul polițiștilor, eliberarea din funcții reprezintă un act administrativ prin

care polițistul este eliberat din funcția pe care o deține și urmează să fie

încadrat într-o altă funcție, prin modificarea raporturilor de serviciu.

Eliberarea din funcția de

conducere a reclamantului reprezintă o măsură administrativă cu caracter pur

managerial, de eficientizare a activității în cadrul structurii la nivelul

căruia acesta își desfășoară activitatea, cu consecința modificării

raporturilor de funcții, și nu a celor de serviciu, așa cum în mod greșit a

apreciat instanța de fond.

În mod eronat, prima

instanță a reținut că eliberarea din funcția de conducere a unui polițist constituie

sancțiune disciplinară. Aplicarea unei sancțiuni disciplinare presupune

încălcarea cu vinovăție a prevederilor Legii nr. 360/2002, efectuarea

cercetării prealabile și consultarea Consiliului de disciplină care constată

împrejurările în care a fost săvârșită fapta și gradul de vinovăție al

polițistului.

Având în vedere cele mai sus

expuse, se va admite recursul pârâtului, se va modifica sentința atacată și în

fond, se va respinge acțiunea formulată de reclamant.

Pe cale de consecință,

recursul declarat de reclamant va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Inspectoratul General al Poliției de Frontieră împotriva sentinței nr. 35/CA/2006

- PI din 20 februarie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea formulată de reclamantul L.G., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat

de reclamantul L.G., ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2006.